Dimitrie Bolintineanu: Doritorii nebuni (1864)
DORITORII JVERMI (fragmente) Partea I Cartea I Pe lunca Dîmboviţei, unde să odilneşte o parte a capitalei Romîniei, se înalţă ca o insulă singuratică un deal de pămînt. Pe acest deal bătrînii au înălţat o monăstire. La anul 1831, cînd toate lucrurile ţărei căpătară o prefacere, acest deal avu şi el partea lui de îmbunătăţire; în gîtul dealului se săpă o cale ce duce la poarta bisericei pe o pentă lină, această cale se săpă la o adîncime de un stînjin şi se pavă. Pe cele două părţi înalte ale malurilor ei se creă două alee împrejurate cu arbori mici. Trebuia un loc unde locuitorii să vie a răsufla din timp în timp un aer curat. Aleea fuse clar destinată pentru aceasta, biserica rămase tot aceea, afară de cîteva mici reparaţiuni, adică o biserică ce n-are nimic care să recheme o mitropolie. Iată inscripţiunea după uşa bisericei Mitropoliei : „Această sîntă şi dumnezeească biserică s-a început din temelie în leatul 1656 de răposatul domn Constandin Şerban Basarab vv. şi săvîrşind-o numai de roşu, s-a scos din domnie; apoi la leatul 1664, orînduindu-se domn Radu Leon vv., după ce au înfrumusețat-o cu toate cele trebuincioase, prin sfat obştesc, au aşezat a fi scaun al Mitropoliei ţărei, aflîndu-se atunci mitropolit Teodosiu, iar în 1834, răposatul mi tei