Dimitrie Bolintineanu: Doritorii nebuni (1864)
era atunci spiritul claselor ieşite de curînd dintr-un regim despotic, încît poporul roşea să spargă vălul de umilinţă sub care trăise, precum robii de multe ori roşesc să fie liberi. Sub domnia celui întîi domn român ales de naţiune, Bibescu, acest spirit de umilinţă ce domnea în popor era împărtăşit însuşi de curte. La un mare bal dat de guvern, comisarii balului, din ordinul domnitorului, aşezară o linie de demarcaţiune în sala de bal între cele două clase, damele ce făceau parte din clasa I fură conduse la dreapta, cele de clasa a II-a, la stînga. Dar balul căută să se spargă înainte de timp. Toate familiile de clasaţelesese puterea sa. Spiritele de independinţă, de demnitate, sfărîmase vălul prejudeţelor. Ce făcuse această schimbare? Iată negreşit ceea ce voim a trata în acest volum întîi. Era în anul 1837, mai, 10 seara. Pe partea despre nord a dealului circulau neîncetat grupe de bărbaţi şi dame elegante, mîndri sub costumul lor european adoptat de curînd, şi atît de mîndri de dînsul ca toţi recruţii ce îmbrac de curînd o uniformă. Nu era mult timp de cînd romînii lepădaseră costumul oriental, giubeaua, antereul, işlicul, meşii pentru costumul cerchez, dulama, fermene, cordonul, care astă dată dispăruse el însuşi. Către acestea să mai vedeau pe ici pe colo nişte boieri bătrîni ce păstrau costumul vechi numai pentru ca să poată păstra bărbile, acest semn de privilegiu al timpului fanarioţilor. Mulţime de bănci de lemn aşezate pe de lăturele aleei erau prinse de dame, june, frumoase, elegante, lăsînd pe ici pe colo bărbaţilor favoarea de a ocupa aceste bănci. O muzică militară executa arii de opere, pe cînd eleganţii preumblători conversau între dînşii. Pe o bancă lîngă peretele monăstirei, în capul pentei, se vedeau mai mulţi bărbaţi convorbind. Văzîndu-i cineva şi examinînd cu luare-aminte, ar fi înţeles îndată că conversarea lor era de natură serioasă. Un june cu veşminte simple, cu faţa palidă şi brună, cu Ila se retraseră. Această clasă în 23 — D. Bolintineanu — Opere alese, vol. II 353