Radu Ionescu: La gura sobei (1865)
LA GURA SOREI GEORGE Intr-o frumoasă dimineaţă . . . Eu crez, Domnul să mă ierte, că era intr-o frumoasă seară ... Dar, frumoasă dimineaţă sau frumoasă seară, asta nu face nimic: esenţialul e de a-şi începe cineva istoria mai ca toată lumea, şi ceea ce pot jura pe jurămîntul meu, pentru că am văzut, e că: La... decembre, din anul graţiei 1860, la o oră despre care orarul meu nu-mi lasă decit un suvenir confuz, un om învelit intr-o mantă cenuşie ţinta cu precauţiune cele dinţii case din strada Arcului. Era frig, timpul liniştit, strada mai mult deşartă. Acest om se opri înaintea N. 25, consideră casa în două deosebite chipuri, ca și cum s-ar fi temut de a se înșela, apoi intră hotărît. — Domnul George! strigă el prezentîndu-se înaintea unei bătrîne ce sta pe treptele scării, și îi dete acestei din urmă două scrisori. Acest om era un fecior! ... un fecior oarecare; nimic mai mult, nimic mai puţin. Bătrîna se sculă, deschise îndată uşa sălii şi intră într-o cameră din dreapta. Camera lui George era simplă, ca camera unui artist. Dezordine şi geniul Alexandru Dumas a zis: — Dezordine şi geniul36 Şi, în adevăr, astea sunt două cuvinte cari cată să fie totdeauna împreună. 132