I. Pop-Florantin: Romeo (1873)

I. Mormêntul e deschis. Pe malurile Oltului se despăturau co­liliile dumbrăviloru ;­­ şi domnului din Ro­mani se ’nchideau filele de pe păment. Doue flori ale vieţei sale, Ioana cea fru­­mosă, şi Goriţă, un viteaz mititel, duicos, se ’ntrebau cu ochii lăcremaţi : — Ore de ce nu ne mai chiamă tătu­­ca ? Așa de demult nu ne-a chemat să ne ■ vadă ! Astăz­i e atât de frumos, şi tot nu ne chiamă, să ne mai sărute.—Vitejelul adauge : — Hai, să mergem la tătuca și așa. —Soru-ta­ i respunse : —Ai uitat, ce ţ’am spus, că tata a­­zis să mergem când ne va chema ? Dar tu nu-mi ai spus, că a­dia să nu mergem, când nu ne va chema. Hai, să mergem, și’l vom vedea odată ; apoi vom fugi ’nnapoi. —Nu puișoruleN’au­d fi clopoțelul ?... . Aidem in fugă ! Ține­­te bine.—Așa strigă Idna și alergă pe scări la vale, de mână cu frățiorul seu. Stăi! ROMEO

Next