V. Alecsandri: Dridri (1873)

că Bucureştii era capi­tala Bucuriei, şi un ministru al re­­publicei confunda Cronstadtul din Ardeal cu portul de lingă Petersburg­.. Dridin cunoştea România mai bine decit compatrioţii săi şi chiar decit mulţi dintre compatrioţii noştri. Ea era părtaşă la toate secretele politicei românilor din Paris şi se simţea mind­ra de a o putea servi prin in­fluenţa ce avea asupra unor corifei ai presei franceze. Acea jună artistă admirată pe scenă, urmărită de un cor­tegiu de adoratori, deprinsă de a trăi în luxul şi în plă­cerile modernei Babilone, părăsi deodată calea aurită pe care călca de patru ani cu nepăsarea tinere­ţei şi se re­trase în sanctuarul inimei sale. Regina banchetelor pariziane abdică de bunăvoie, şi lumea o perdu din vedere fără a înţelege motivul dispariţiei sale, în ziua cînd s-a decis a face acest pas atît de serios în viaţa unei femei. Dridri a scris amicilor săi un soi de circulară enigmatică în care le zicea : „Adio ! Plec intr-o călătorie la care am visat adeseori; mă duc să cunosc o lume nouă de unde nu cred că m-oi întoarce printre voi. Nu vă încercaţi însă să ghiciţi care-i acea lume ; cunoştinţele noastre geografice nu se întind pina la marginile ei !“ Pînă a nu descrie însă realizarea visului frumoasei călătoare, să aruncăm o privire asupra fazelor existenţei sale trecute, precum ne-am uita într-o grădină înflorită ce am întîlni în calea noastră. Domnişoara Marie Chataignez să născu la Bordeaux și rămase orfană de mică copilă. Ea fu crescută de o mă­tușă a ei, cu care veni la Paris cînd copila împlini 18 ani... La Paris ! la Paris !... Cine poate spune iluziile, sperările, visurile seducătoare care flutură prin mintea unei tinere fete care se simte în primăvara vieţei şi în deplina înflo­rire a frumuseţelor atunci cînd ea intră în atmosfera îm­bătătoare a Parisului ! Mătuşa ei era amică de pension cu celebra actriţă Déjazel, care pe atunci parvenise la culmea talentului şi fermecase publicul parizian. Ambele amice se revăzură cu mare bucurie după un șir de mulți ani, și chiar de la prima întîlnire Déjazet simți mare simpatie pentru Dridri.

Next