N. D. Popescu: Amasoana de la Rachova (1879)
! La doue ore din noapte! Era noapte, cerula era senină, stelele scânteiau pe cer, luna în primele salte rase îşi arunca ultimele rase argintii peste sumafada pământului ce părăsea şi natura părea că se leagănă ca şi muritorii în braţele lui Morfei. Numai zefirii mişcau cu micele şi diafanele lorii aripe fruncjişiulă arborilor, şi din astă misteriosareamătă produceau un fel de musică monotonă dar plină de farmecă. Pe când tată se repausa în braţele astei tăceri profunde, orologiul Sântului George bătu douo ore, douo ore după mecjiulă nopţei. De o dată cu astă sunetă metalică, se aucji în spadă un altă sunetă multă mai mică, dar multă mai drăgălaşă, primula sunetă ce s’a aiujit îndată ce D-(Jeă a creată o pereche umană, sunetulă unul sărutată. După aceia eşi de o dată dintr'un peptă bărbătescă şi din o guriţă de fetiţă următoarele cuvinte : — Adio drăguţa mea. — Adio iubitul meu. Acestea se petreceaă într’una din nopţile de vară alle anuluî 1876, într'o suburbie depărtată, în facla unei ferestre deschise înaintea cărora sta un bărbată tînăr faclă în faclă cu o jună fată allă cărui bustă îl lumina slaba licărire a lunei apuvide. Casa la ferestra căreia se petrecea astă scenă Schakesperiană era cu ună rând, modestă ca mai tote casele de ma- 2112