I. P. Florantin: Decebal (1882)
Km în zilele din InVrhni. Romanii şedeau in cetatea Home, şi erau stapini peste lumea întreagă; tot pămîntul se închina lor. Pe toate neamurile le învăţaseră să fie oameni de treabă, şi popoarele nu se învăţau minte nebătute: romanii dară le au bătut pe toate. Braţul roman frănsese cerbiciajomanilor; berbecii romanilor amestecaseră tunurile cetăţii Catargo cu pulberile temeliilor; şi Ierul roman ii culcase coperişele • • în fundurile şanţurilor: umbra vulturilor romani întunecase soarele Egipetul); grecii trufaşi îşi plecaseră fruntea sub jugul roman; şi stăpinitorul cel de pe urmă al Pontului s’a încheiat zilele în fundurile temniţelor Romei. Romanii de aceea se numiau domnii pămîntului celui de aproape şi ai celui de departe; şi luau resplata în bani de aur, după ce plutea înainte cu bani de oţel. Dar odată a ieşit veste despre un viteaz mare, din viţă de dac, anume Decebal. Şi Decebal a făcut aceea, că a întors roata întămplărilor; a luat el bani de aur de la Roma. Aşa spun cărţile bătrăneşti. Decebal de aceea se numea leul rezboaelor; groaza popoarelor, bas lumii ţineau cu el, de frica altora.