I. Pop Florantin: Horea (1885)

Este un voac vitreg, de când mii de români au fost copiliţi să vadă martea crâncenă a unui mare apostol şi mucenic, a unui adevărat Mântuitor al lor. Faptele şi mortea lui au adus in urmă desrobirea lor şi a fraţilor lor. Mamele române şi astăzi işi învaţă copilaşii, să se roge lui dumnezeu pentru sufletul acelui mân­tuitor şi mucenic. Duşmanii il urgisesc şi-l afurisesc, ca jidovii pre Hristos, şi-l ponegresc, ca pe un nelegiuit. Cine a fost acel om fără semăn? şi ce a făptuit el pe pământ ? L Puiul de leu. Au trecut dela mântuire veacuri şeptesprăzece... In crierii muntelui Bihor, la izvorele pline de aur ale riului Arieş, şede, ca un cuib de vulturi, falni­cul sat Albac, aşezat in umbrele crânguri, in reco­­rese dumbrăvi, şi pa măreţe piscuri. In inaltul crâng al Ferigetului s’a zidit locaş de adăpost fruntaşul fruntaşilor, Fio­rea Nicola. Despre acesta vorbasca ţinutul vntreg; feciorii se miră de voinicia lui, fetele vorbesc despre mărăţa lui infăţoşare. Nu a fost­­ dlară mirare, că fata cea mai fcrimosă Fiorica cea mult lăudată, a primit să-i fie î*/)ţie. h: O B E

Next