I. P. Valerianu: Monștrii Bucureștilor (1888)
ïtyââàMMMàâààmUàUâÀàâàââàâààâââ «mgom«Wmmmmmmm I. Uă di de ântâiu Maia. na Zerul era de un senin uimitor, aerul era « căldicel, pământul era acoperit cu un coli vor de verdeta presărat cu mii și mii de flori, unele albe, altele roșii, verdi, vinete, albastre, paserile ciripeli voioase. ^ Natura vitregă, avea aspectul unei femei cu înfăţişarea plină de uă melancolia dulce, pe a cărei îrşiognomiă vise mulţumirea interior; lăsase urme nescerse trecând intr’un car de graţii tinerele. /p Soarele respira căldura unui june in primii ani de ilustuii — şi din când in când se vedea câte un fluturel mai cutezător luptându-se cu razeîe-î binefăcătore şi apoî odicimindu-se in sinul suavelor flori. Pe acest timp încântător doi lunî trecâţi de-a curmedişul uă frântură de plaiu din Judeţul de munte X, între cătunele Trifescu şi Valea bradilor, pe care poporul o numesce piciorul fetei, dar căreia cu mai drept s’ar putea aplica poetica expresiune a celui mai mare poet român, Alexandri, uă gură de rai Ci, pentru că iu ade- ■W mS»Văd y