N. Rădulescu-Niger: Unchiul Christea (1888)
. Unchiul Christen Era apoi Florea Lazu, membru la primărie, membru la societatea de construcţiuni, membru la societatea creditului funciar rural, censor la Banca Naţională şi preşedinte de onoare al mai multor societăţi, om universal, dacă nu în cunoştinţe, cel puţin în ştiinţa de a se vâra pretutindeni, d’a suci şi învârti chichiţele, d’a găsi nod in papură şi pete în soare, d’a convinge în sfârşit pe cei netoţi că afară plouă, in timp ce ei vedeau bine că e soare şi cer senin. D. Lazu tăcuse pân’atunci, gândindu-se adânc şi stând cu barba în palme şi cu coatele înţepenite pe genuchi. Era apoi tânărul Vasilică Răbuş, plin de latinească până în vârful unghiilor, pedant foc, neştiind să lege două idei la un loc cu limpezime şi plângându-se că lumea e atât de imbecilă, încât, o, zei ! nu-l putea înţelege niciodată. Crezându-se prea mult, — puţin inteligent, dar îndopându-se cu multă citire, — îşi adunase un capital de idei încălcite, care făceau pe acela ce’l asculta să-i zică numaidecât că e un neghiob ; iar când • se supără că lumea ’l contrazice şi strigă că e cum spune el, — făcea pe lume să-i zică : e un nebun. Şi însă avea trecere în lume, şi însă era profesor şi bine privit .