N. D. Popescu: Santinela de la Grivița (1889)
I. In anteposturî Noaptea dintre 7 şi 15 Noembre a anului 1877 era obscură ; cerul era acoperit de nori groşi, vântul sufla rece şi o ploe măruntă amestecată cu măstărică de zăpadă făcea imposibil traiul afară de adapostit; cu totea astea în jurul acelui balauri cu sute de guri ce înghiţi cu lăcomie atâtea vieţi omenesc!, şi care se numesce Plevna, mii de oşteni stau în anteposturî cu ochii ţintă spre monstrula cumplită şi înfruntau cu bărbăţie întunericul! nopţii, asprimea frigului, iuţeala vântului şi umezeala ploi, doar doar să’l vadă doborit. Adâpostii n’aveau d'asupra capului de cât numai ceru sprijin pentru piciore n’aveau de cât un nămolă gros şi cleios, îmbrăcămintea le era subţire şi în mare parte ruptă dar neputincioase erau în contrăle şi şineratul Crivăţului, şi asprimea frigului, şi umeţela noroiului, căci în pepturile lor clocotea sântul foc al iubire! de ţâră. Iubirea de ţâră, astă flacără sublimă care face pe omu egali cu Ddeirea, astă scântee cerească, isvor a totu ce e bun, gene.I roşu şi mare pe acestui pămentu, răsturnase tote legile naturei. * ACADEMIEI