N. Rădulescu-Niger: Gelozie (1890)

GELOZIE Memoriei lui Alexandru Odobescu. PARTEA ÎNTÂIA I începuse a trece peste ramurile unor copaci şi ale unor arbuşti acea undire de verdeaţă, care nu poate amăgi . Primăvara îşi însemnă întîii paşi încă sfioşi supt ascunsa ameninţare a lui Faur, deşi acesta era către sfîrşitul său. E foarte ciudat Faur, — cea din urmă lună de iarnă, — căci dacă nu se dă înlături, să poată zîmbi Primăverii, către care se îndreptează, pare a-i fi teamă de Iarna ceai cu multe toane, de care e legat, de Iarna cea geloasă de orice tinereţe ca fiece matroană ce nu'şi mai poate numără firele albe. In această zi cerni se limpezise, soarele strălucea cald şi înviorător, neaua pe ici pe colo cât mai mijiă ca pete de un alb murdar pe vestmânt negru. La fereastra deschisă a unei locuinţi modeste, Spiridon Riga îşi încadră fiinţa între cele două geamuri. Iei , pe gânduri , îşi pierdea căutătura galeşă în depărtări cari se întindeau numai înna­­intea minţii lui. In faţa casei lui ierau clădiri, strada eră strîmtă, privirile i se mărginiau , crâmpeiul de cer albastru nu-i putea dă priveliştea necuprinsului.

Next