E. Lupu: Frații Lupu (1891)
ât e o lună de z zile nu primisem nici o scrisoare de la nepoţii mei de la Galaţi. Să fie bolnavi ? să fie supuraţi pe mine ? îmi frământam degeaba mintea, nu putem găsi nici o esplicaţie tăcerei lor. Ceî mai micî, Iorgu şi Miron de la şcola marină adevărat nu prea scrieau, căci de bună seama, ce ar putea seri nişte băeţî ca de 12 şi 14 ani, dar cel mai mare Alecu, telegrafistul, scriea chiar în fiecare săptămână, îi plăcea să scrie. Eu ocupai cu şcola, cu lecţiile, nu le prea răspundeam regulat, dar totuşî cel puţin odată pe lună le scrieam. Şi acu, poftim, o lună întregâ, măcar o vorbă, o veste, ceva în sferşit, nimica par’că au dat cu toţii cu capul sub denşiî. Cam aşa gândeam eu şi chibzuiam pe cine să întreb la Galaţi despre denşiî, m’am hotărât să scriu directorului şcoleî. într’o diminaţă cineva bătu la uşă. — Intră, respund. Când veelul factorul me bucuraiu forte mult. Iar scrisoarea o învârtesc, o sucesc, o privesc în zare şi observ că ştampila şi mărcile pe scrisoare sunt streine. Ce să fie? cine e necunoscutul din Englitera ? In sferşit rupseî coperta, scoseî o colă mare de hârtie şi întâiul lucru care l’am făcut era a privi iscălitură corespondentului. Acolo stătea scris cu litere mari şi frumoase : Alecu, Iorgu şi Miron Lupu. — Eu de neaşteptare încremenii şi rămasei cu gura căscată. Cum ? Alecu, Iorgu şi Miron, adică nepoţii mei, să fie în Englitera, să fi părăsit România, Galaţii, şcola, rudele şi neamurile, se poate una ca asta, şi cum, pentru ce ? Nu se poate, nu cred, e cu neputinţă ! cineva are poftă să facă haz pe socoteala mea... Eu m’am liniştit puţin, mă aşezai binişor în fotoliu, pusei ochilariî pe nas şi începui a citi scrisoarea. Eră conţinutul ei şi judecaţi, dacă n’avem eu dreptate să leşin : Corc-Irlanda, ISS0, Maiu 20. Dragă Unchiule, «Trustrei ne-am sfătuit că Alecu, cum e şi mai mare să-ţî scrie în numele nostru, aşa ca să priveşti de aici încolo fiecare scrisoare par’că ar fi scrise de noi toţi». Frumos început, dar pungaşu care îmi scrie uită că astăzi nu e 1 Aprilie ci 20 Maiu, să citim mal la vale... să vedem «Dragă Unchiule ! Nu te supera pe noi şi pe mine mai ales, căci, dă, acu e şi târziu, suntem şi departe, maî bine iartă-ne c’am făcut un pas atât de îndrăsneţ dar mai cu semn necuviincios în privinţa d-tale, căci în FRAŢII LUPU VIAŢA, INTEMPLARILE ŞI VOIAGIURILE LOR PRIN AMERICA DE NORD