Theochar Alexi: Unul scapă, altul piere (1892)
INTRODUCERE. Soarele asfințise, dar aerul "nu se răcorise, ci căldura tropicală, care mă topise peste a Ji urma a-mi stoarce mereu sudorile in șiraie, deși stăm nemișcat pe așternut și cu ferestrile deschise. Dogoarea se încuibase in camera mea, er pe fereastra nu intra nici o răcere, ci numai sonurile unei musicî naţionale, care desfăta în o grădină de sub ferestrile mele pe insetoşaţiî locuitori ai mahalalei din Bucurescî, unde scrfcea me silise să stau in acea di din luna lui cuptor. Me încercam să adorm. Peste putinţă! Corpul îmi fericia şi musica îmi chinuia sufletul în un mod nespus de grozav. Credeam, că va trebui să nebunesc. Dar in fine obosala învinse. Ațipii. De o dată o fanfară resunetere më făcu se sar speriat din pat. Arde, seu e vr’o rescelà? më întrebai eu, revenindu-mî_^^indată in toata firea mea. Dar apoi më orientai. Tmi adusei aminte, că sunt in Bucurescî şi că acele fanfare veniau din curtea casarmei alăturate. „Fiă ori ce-a fi, numai stau, plec!“ exclamai furios, căci deşi eram in zori defile, pe fruntea-mi încruntată rourau din nou picături de sudare, împachetai iute, îmi luai puţinul bagagiu in mână, pogorîî scara, deşteptai pe portar. ÎI plătii şi eşind pe stradă, mă aruncai in prima birjă ce mi se arăta şi: „mişcă băete la gara de nord.“ Adierea aerului pe care-1 respiram in cursa mea mă racolta puţin, mi se făcea ca şi când mî-ar veni solie fericitoare dinspre scumpii mei Carpațî. .jf Orologiul garei arăta numai cinci minute peste cinci ore diminața când sosii. Trenul accelerat pentru ^ Predeal pleca numai la ^epte ore și jumatate. Timpul îmi trecu insă forte de grabă, căci avui