Zamfir Arbore: Diamantul pierdut (1893)
DIAMANTUL PERDUT (SCENE DIN VIAŢA COLONIŞTILOR DE SUD) 4 un nemărginit şes, cu o suprafaţă arsă de sere de o coloraţiune sură spălăcită, care trece la depărtatul orizont într’un albastru slab, astfel ni se arată aceasta bucată de pământ plană ca palma măneî şi care portă numele de Marele deşert... localitate pustie, puţin mai schimba înfăţişarea deşertului. Din când In când copiii se coborau din car şi lăsaţi caravana se trecu înainte, şi lung, după aceasta se uitau după dânsa — singura petrecere de timp ce-şî puteau găsi bieţii copii. Pe acoperişul fiecăruia erau Ici, colea, pământul e acoperit de scrise cu litere mar! negre numele proînfundăturî negricioase, care ţi se par prietarului furgonuluî şi deviza familiei de departe să fie lacuri şi eleştee. Pete astfel unul purta inscripţia : Djon Goot, negre-cenuşii arată locurile unde iarba Africa, înainte până ce te vei opri / Pe fu arsă de sere. Simți un fel de obo- altul : Sebastian Lemy Elefantul. Inainsela, par’că ceva te apasă sub aceasta teză fără teama! Al treilea purta inscripsatră de cer închisă, albastră, fără ceația : Mititica Dgeorge Ardison din Gappia, mică pată de vr’o altă culoare, ca Stadt 1880. Mititică de talie dar mare să-ţî opreşti ochiul, ca să te poţi odihni, de curaj, înainteză fără să te opreşti ! Jos, în suprafaţa fără de margini, te . Pe al patrulea, căci patru erau toate : perii cu vederea, sus o boltă întune- Columbus. Johan. Fiti. — Noroc să dea casă de o adâncime asemenea fără Dumnezeu ! margini. • Un gust de var îl simțî în gură și pe buze, sensațiunea sudoreî și murdăriei pe mâini și praf, o căldură de tecoace, un sere nesuferit, miros de ceva ars. Cam astfel se arată acesta au scris: localitate celor douî copii din fundul ! Sentimentele ambilor copii nu erau carului de emigranți, în vara anului •insă de o potrivă. Cel mai mare copil, 1880, un băiat de vr’o 11 ani se părea cam Și tot astfel o ved ei deja în cursul, stângaci în aceste împrejurări, pe când celor două săptămâni de când sunt pe fetița, de vre-o 8 ani, era cu totul dedrum — fără schimbare tristă și de o prinsă cu obiceiurile acestea țigănesc!; monotonie surprinzătoare, mai mult încă, se părea că dânsa chiar Singură presența caravanei în aceasta s’ar fi născut și crescut într’un ase-4* . * Nici o inscripțiune de genul acesta nu se părea copiilor demne de rîs, sau să-i facă să glumească, poate din cauză că omenii, cari făcuse aceste inscripții, erau prea serioși și credeați în ceea ce