G. Baronzi: Confesiunile unui om de inimă (1895)
— 6 — - h ' •• ■ i sus era şi el ajuns în maturitatea etăţii sale. Din puntul de vedere fisic, el era un om de uă statura înaltă, ocheş la faclă, cu părul negru şi scurt, cu ochii negri şi boboşaţi, ceea ce denota, după doctorul Gal, locativitatea şi memoria în nomenclatură. Uă fisionomiă francă, un surîs care însoţea mai adesea vorbele sale, şi uă căutătură deschisă, care n’avea nimic de ascuns din ceea ce cugeta, descopereai!! de ajuns uă inimă sinceră și leală într’ensul. Amendoî se aflau secrend pe uă terasă largă, care da asupra unei grădine dela spatele acelei case, unde veniseră, după masă, să resufle aerul cel răcoros al serei, care ’și perdea din ce în ce căldura sa în scăpătarea soarelui și în ploaia ce o făcea grădinarul care venise să ude plantele gradinei cu stropitorea sa. — Așa e că nu găsesc nici un răspuns la ceea cericeam eu odinioră? întrebă întâiul personagiu pe amicul său, care tocmai ’șî alătura scaunul de al celui d’ântâia spre a fi mai bine auțjit de densul când va vorbi. — Dacă crecilî cum aiJis, te încelî foarte mult, ’î răspunse el ; și pe mine . :