Magazin Sălăjean, iunie 1999 (Anul 4, nr. 105-126)

1999-06-01 / nr. 105

Pregătiri pentru Conferința Județeană ALEGERI LA ORGANIZAȚIA PDSR # GÂLGĂU Sâmbătă, de la ora 11.00, în comuna Gâlgău, în sala de ședințe a Primăriei, au avut loc alegerile pentru funcțiile de conducere ale organizației PDSR din localitate. Președintele acestei formațiuni este primarul comunei Silviu Ionac. în prima parte a ședinței au fost prezentate realizările organizației din ultimul an, întâietate având faptul că a crescut numărul membrilor la 43, aproape jumătate din organizația municipală Zalău a PDSR. Silviu Ionac a atras atenția asupra nemulțumirii oamenilor față de politica dusă de actualul guvern și asupra faptului că din punct de vedere al bugetului, toate investițiile pentru lucrările de construcții de maximă importanță au fost blocate. Când suntem aproape de mileniul trei, în România se mai vorbește ca despre un succes, când este vorba de introducerea curentului electric. Primarul comunei Gâlgău a reușit să introducă energie electrică în cătunul Frâncenii de Piatră, unde sunt circa 11 gospodării. Despre podul peste Someș, început anul trecut în urma inundațiilor, nici nu mai poate fi vorba, când majoritatea primăriilor din județ se luptă pentru supraviețuire. Comuna Gâlgău este, probabil, una din puținele comune ale județului unde titlurile de proprietate au fost eliberate în procent de 96%. Restul de 4% reprezentând cazurile care se află în instanță. Vasile Centea, unul dintre cei mai bătrâni membri ai organizației, a declarat: "în satul Glod de unde vin eu, era una din cele mai mari și mai puternice organizații PNȚCD. Acum, chiar și oamenii care l-au așteptat cu pâine și cu sare pe Constantinescu nu mai vor să audă de el. Nici nu este de mirare când au adus țara în halul în care este, însă pentru câștigarea alegerilor din 2000, asta este mai puțin important. Noi trebuie să înțelegem omul, pentru ca oamenii să ne înțeleagă pe noi". în urma supunerii la vot, a fost reales președinte al partidului, organizația PDSR Gârbou, Silviu Ionac, care a fost ales în două candidaturi consecutive primar al comunei. Funcția de vicepreședinte este fost ocupată de Gavril Câmpanu, cea de secretar de Onișor Nicolae, trezorier a fost desemnat Adriana Sanda Fărcaș, care este și președintă a Organizației de Tineret Gâlgău. Alegerile la organizația PDSR din comuna Poiana Blenchii au fost amânate din lipsă de membri, însă, viceprimarul comunei, Gavril Bâlc, membru PDSR, speră la o participare mult mai­ bună data viitoare. Daniela POP S-a încheiat emisiunea de certificate de trezorerie în perioada 18-28 mai, Ministerul Finanțelor a pus în vânzare certificate de trezorerie cu dobândă de 82% și scadență la 90 de zile. Doamna Veronica Sándor, director al Trezoreriei Statului Sălaj, ne-a declarat că în emisiunea anterioară din 20 aprilie -14 mai și în aceasta care tocmai s-a încheiat, s-au vândut certificate de trezorerie în valoare totală de 22.709.000.000 lei, din care în prima perioadă 19.522.000.000 lei, iar în cea de-a doua 3.187.000.000 lei. Valoarea certificatelor răscumpărate înainte de termen se ridică la 154.000.000 lei. T.C. DESENE PE ASFALT Vineri, de la ora 10.00, la Școala Generală "Mihai Eminescu" a avut loc concursul "Desene pe asfalt", în organizarea Partidului Democrat - filiala Sălaj, la care s-au acordat diplome și dulciuri tuturor participanților. Concursul a fost organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. (d.p.) RECOMANDĂRI PENTRU SEZONUL ESTIVAL­ ­ Din exponența anilor anteriori, derularea circulației în sezonul estival stă sub semnul concediilor de odihnă, al vacanței mari a elevilor și studenților și al campaniei agricole de vară, condiții în care frecvența deplasărilor tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cunoaște, pe toate categoriie de drumuri, majorări importante, cu deosebire în zona parcurilor, a bazelor sportive și a locurilor de odihnă sau agrement Având în vedere că, în anul trecut, în perioada sezonului estival, numărul evenimentelor rutiere a crescut simțitor, în perioada 15.05-15.09 1998 fiind înregistrate, în județul nostru 21 de accidente în care 17 persoane și­­au pierdut viața, 12 au fost rănite grav și 2 ușor, considerăm că automobiliștilor le-ar putea fi utile câteva recomandări privind conduita rutieră. Temperaturile ridicate sunt, de obicei, inconvenientul cel mai mare creând celui de la volan o senzație de disconfort. De asemenea, nu trebuie neglijate nici aversele de ploaie de scurtă durată, rouă căzută în cursul dimineții ori ceața din anumite zone, fenomene ce pot afecta conducerea vehiculelor și implicit, siguranța deplasărilor. De asemenea, automobiliștii care se deplasează către locurile de odihnă, trebuie să știe că vara, prin localități, este un dute-vino permanent, în care neatenția, graba, alcoolul și mulți alți factori de stres își fac simțită prezența. Pe lângă numărul mare de vehicule întâlnite pe drumuri, va fi și un număr mare de pietoni. Este necesar, de asemenea, să se țină seama și de faptul că pe timpul verii, vitezomanii înrăiți se simt în largul lor în condițiile unui carosabil uscat și ale unei bune vizibilități, sfidând aglomerația și apăsând și mai mult pe pedala de accelerație; în acest context, vă amintim câteva din perceptele conduitei preventive,­­ pregătiți-vă din timp călătoria. Plecarea la drum sub imperiul nervilor, sub presiunea timpului sau pe fondul oboselii ori a unei prea mari "bune dispoziții" se află la originea unor evenimente rutiere cu urmări grave; - pentru un drum mai lung, echipați-vă cât mai comod, repartizați încărcătura și pasagerii cât mai echilibrat și în primul rând fiți odihniți; - faceți o verificare tehnică minuțioasă a autovehiculului la un atelier de specialitate pentru a evita surprizele neplăcute pe­ traseu; - alegeți itinerarul și faceți etapizarea înaintea plecării la drum; - evitați deplasările pe timp de noapte, întreruperea călătoriei pentru a vă odihni este de preferat conducerii autovehiculului în condiții de întuneric, în speranța că aceste recomandări vă sunt util e stimați automobiliști din județul Sălaj, precum și cei de pe alte meleaguri sosiți în județul nostru sau în tranzit, vă dorim o vară agreabilă și fără evenimente rutiere. Nu uitați noul regim de viteză și faptul că atât dumnevoastră cât și pasagerul din dreapta (în autoturism) aveți obligația să purtați centura de siguranță, atât în localități, cât și în afara acestora. SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE Lt col. Grigore POP M M­iHnjcmt CONSUMATORII 1>E ENERGIE ELECTRICĂ ÎȘI VOR PUTEA ALEGE SISTEMUL DE TARIFARE Din această lună, toți consumatorii de energie electrică își vor putea alege singuri sistemul de plată. în acest sens, Conel pune la dispoziția consumatorilor casnici două tipuri de tarifare, și anume tariful social și cel standard. Tariful social este recomandat consumatorilor care înregistrează lunar un consum mediu între 0- 70 kw/h. Populația care va alege acest sistem va plăti 500 de lei pentru primii 50 de kw/h, iar ce trece peste acest nivel va fi plătit cu 1.951 de lei/ kw/h. Dacă într-o lună se consumă mai puțin de 50 d­e kw/h, diferența până la 50 nu se va putea plăti cu 500 de lei/ kw/h, deoarece cei 50 de kw sunt valabili doar pentru luna calendaristică respectivă, nu și pentru următoarea. Cel de-al doilea sistem, tariful standard, este recomandat celor care depășesc 70 kwh. El poate fi monom diferențiat cu abonament și monom simplu cu abonament. Acesta din urmă este gândit pentru acele familii care, având în dotare aparatură electro-casnică (frigidere, congelatoare, calorifere electrice, televizoare, mașini de spălat etc.), au un consum mediu lunar ce depășește 70 kwh. Tariful standard monom diferențiat cu abonament, este indicat pentru familiile care consumă mai mult curent în timpul nopții, între orele 22:00 și 6:00 și în perioada week­­end-ului (de vineri de la ora 22:00 până luni la ora 6:00). Abonații care optează pentru el, dacă vor să obțină valori ale facturilor cât mai mici, trebuie să înregistreze cel puțin jumătate din consumul de energie electrică noaptea. Directorul general al filialei Sălaj­a Conel, Vasile Nicoară, a declarat ieri într-o conferință de presă că noile sisteme de tarifare sunt puse la dispoziția populației din 6 iunie, în toate locurile unde Conel are contact cu populația veți găsi persoane care pot da toate informații în acest sens. Despre consumul mediu pe care l-a înregistrat fiecare abonat până în prezent, cetățenii vor fi informați la oricare dintre ghișeele de achitare a facturilor; în mediul rural, acest lucru va fi făcut de către agenții care citesc lunar contoarele. Pentru a nu se crea aglomerații inutile la ghișee, directorul Vasile Nicoară sfătuiește toți locuitorii Zalăului să aștepte data de scadență a facturilor, chiar dacă această dată depășește cu mult ziua de 6 iunie. Florin BUDA RETROCEDĂRI ȘI SIMȚUL PROPRIETĂȚII Departamentul pentru Administrație Publică Locală din cadrul Guvernului României a transmis, în data de 28 mai 1999, Prefecturii Județului Sălaj, prin adresa cu nr. 19a/4608/D. IV/ 1052/26 mai. 1999, comanda de pregătire a documentațiilor imobilelor privind restituirea unor bunuri ce au aparținut comunităților minorităților naționale din România. Adresa prevede că "în ședința din 06.05.1999, Guvernul României a aprobat Odonanța de Urgență privind restituirea unor bunuri imobile ce au aparținut comunităților cetățenilor aparținând comunităților naționale din România, în vederea demarării­ acțiunilor premergătoare pentru pregătirea documentațiilor imobilelor cuprinse în anexa la Ordonanță, vă rugăm să ne comunicați, de urgență, starea juridică a imobilului și a terenului aferent din Zalău, str. Republicii nr.16”. Se spune că ar fi vorba de Casa Municipală de Cultură . Daniela POP FINANȚE BĂNCI *• CURS VALUTAR^7 BURSĂ RASDAQ, EVOLUȚII BURSIERE Socwfatea Nr.tr. Val, frarc. j PrețmBcEu Pnsțmaac Preț închidere SLCOND 7 2386150 631.42 660 (360 iAIFO________0 0 1000 0___________0 SILCOTUB 12 3100350 7106,35 715G [ 7150 ______________ EVOLUȚII RASQAQ _______ '________ ALCOM T 2 1632360 610 610 610 CONSILVA 1 '436200 600 600 ' 600 I .........— ...................................................................................................1 CURS VALUTAR PIAȚA NEAGRĂ __________Cumpărare Vânzare $ SUA 15550 15600 DM I 8300__________8400 1 Ft 1 64 1 65 !

Next