Magazin Sălăjean, octombrie 2010 (Anul 15, nr. 190-210)

2010-10-14 / nr. 199

l Cotidian de informație, opinie și publicitate Majoritatea profesorilor sălăjeni dau ilegal meditații elevilor Meditațiile sunt o afacere bună pentru profesori, dar nu și pentru stat, în evidențele administrațiilor financiare numărul dascălilor care-și declară veniturile este extrem de mic. Singura măsură luată de autorități în acest sens este ca meditațiile contra cost ale cadrelor didactice acordate propriilor elevi să constituie abatere disciplinară. pagina 3 Cele 6.411 rubine sunt veritabile Toate cele 6.411 rubine pe care au încercat să le comercializeze, în Zalău, un cetățean italian și o sălăjeancă ce au fost prinși în flagrant de polițiști în 1 octombrie, sunt veritabile, rezultatul expertizei la care au fost supuse dovedind acest lucru, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Sălaj, Maria Cristea. „Am primit astăzi (miercuri, n.r.) de la Cluj Napoca rezultatul expertizei și toate cele 6.411 rubine sunt veritabile. Ancheta continuă în vederea stabilirii­­ provenienței pietrelor și a implicării altor persoane în acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt. Peste 6.400 de rubine au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, în urma unui flagrant organizat în 1 octombrie, în Zalău. Un cetățean italian și o sălăjeancă din localitatea Clit ofereau spre vânzare pietrele fără să aibă acte legale de proveniență a mărfii. De asemenea, nu erau autorizați în vederea comercializării rubinelor, astfel că au fost sancționați cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform legislației în vigoare. ■ M.M. Aproape 100 de sălăjeni­­ la Urgență după ce au consumat ciuperci Aproape 150 de sălăjeni au ajuns, în acest an, la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sălaj cu afecțiuni cauzate de consumul de ciuperci, peste 20 de cazuri fiind înregistrate în cursul lunii octombrie. Dacă în unele situații, a fost suficientă tratarea pacienților în Urgență, alți sălăjeni au ajuns să fie internați zile în șir, în stare gravă, la Terapie Intensivă, după ce au mâncat bureți otrăvitori. pagina 2 Protest spontan la Finanțe Peste 50 de salariați ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Sălaj au întrerupt ieri munca și au protestat pe holurile instituției față de reducerea cu 60 la sută a veniturilor. Funcționarii sunt nemulțumiți că, pe lângă diminuarea salariilor de bază cu 25 de procente, le-au fost eliminate și stimulentele la care aveau dreptul angajații care contribuie la colectarea banilor la bugetul de stat. pagina 2 Oficialitățile județului vor să elimine violenta y din școli Autoritățile sălăjene au luat parte, ieri, la o întâlnire de lucru ce a avut ca temă prevenirea și combaterea violenței și agresivității în școli și creșterea siguranței în unitățile de învățământ. Astfel, directorii unităților de învățământ, conducerea Inspectoratului Școlar Județean, reprezentanți ai Prefecturii, ai Inspectoratului de Poliție al Județului Sălaj și ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică au încercat să găsească soluții pentru reducerea numărului actelor de violență în școli. pagina 5 Hackerii sălăjeni fură banii americanilor Membrii unei grupări care acționa pe raza localităților Cluj și Zalău sunt suspectați că au obținut, prin metoda phishing, date de identificare ale cârdurilor bancare aparținând unor cetățeni străini, pe care le-au vândut altor persoane din străinătate. Prejudiciul cauzat a fost stabilit, până în prezent, la 350.000 de USD. pagina 12

Next