Magazin Sălăjean, ianuarie 2015 (Anul 20, nr. 1-19)

2015-01-15 / nr. 8

Oficiul poștal 2 Astralis, locul unde nervii și răbdarea mor în chinuri PAGINA 3 Dacă ai de trimis sau de primit un colet extern, dintr-o altă zonă decât spațiul UE (în unele cazuri se mai strecoară la acest oficiu și astfel de colete, care vin din Europa) trebuie să te asiguri, printr-un set de analize amănunțite, că stai bine cu sistemul nervos, inima, tensiunea, oasele, și că ai tot timpul din lume pe care în final să-l declari invariabil pierdut, de pomană. A Telefon: 0260 611364; 0360 566076; Fax: 0360 566067 In această lună, Spitalul Județean va fi evaluat de Comisia Națională de Acreditare . Spitalul Județean de Urgență (SJU) Zalău va primi în cursul acestei luni vizita Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS). Unitatea medicală a fost înștiințată, în trimestrul IV al anului trecut că membrii comisiei vor veni să evalueze spitalul. PAGINA 2 Fiscul sălăjean a executat silit peste 24.000 de persoane Sub sloganul "de Fisc nu scapă nimeni", mii de sălăjeni, persoane fizice și juridice, care nu au reușit să­­și plătească la timp datoriile față de stat, au fost executați silit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sălaj. PAGINA 3 Muzeul Scrisorilor și Prieteniei Româno-Ruse de la Marca - obiectiv turistic de interes national y Muzeul Scrisorilor și Prieteniei Româno-Ruse din localitatea Marca, aflat în proprietatea lui Gabriel Antoniu Lavrincic - sălăjeanul care a intrat în Cartea Recordurilor, cu cele mai multe scrisori primite într-o viață de om, este, începând din acest an, un obiectiv turistic de interes național. PAGINA 4 Maiia pentru siguranța dumneavoastră angajează MUNCITOR PENTRU SECȚIA STINGĂTOARE Relații la telefon 0260 661403. 9 Curs valutar (BNR). Cel parțial acoperit Vântul va sufla slab. Max.: EUR 4.4935; USD 3.8230; 100 HUF 1.4064; GBP 5.8059; CAD 3.1933; XAU 150.9689.

Next