Magazin Sălăjean, mai 2016 (Anul 21, nr. 85-104)

2016-05-16 / nr. 93

2 Luni 16 Mai 2016 Editorial Florin Negoiță Ați murit?! Ne cerem scuze!­­ Nu îmi amintesc ca în ultimii 25 de ani, de când am trăit iluzia că democrația a aterizat și pe pământ românesc, să fi auzit din partea unor oameni aparent sănătoși la cap, ceva mai jegos și mai grotesc decât ceea ce am auzit în aceste zile, însă am trăit să o aud și pe asta, scuzparele false și pline de bacterii, prezentate public de patronii odioasei firme Hexi Pharma. Scriam acum mai bine de o săptămână despre acest subiect, înainte ca analizele așa-zis dezinfectanților produși de această societate criminală să fie făcute publice. Spuneam că este de neînțeles cum încă multe din spitalele țării, inclusiv cel județean din Zalău, să mai folosească în exercitarea unui act medical de care depinde sănătatea sau viața unui om, aceste substanțe. Soluții apoase care iată­­ este deja dovedit­­ au fost diluate de peste 2.500 de ori (până la 4.000 de ori, ceea ce e greu de imaginat). Oare mai era cazul să se stea pe gânduri când deja trecuseră săptămâni bune de la izbucnirea acestui scandal al cărui final era cât se poate de previzibil? Oare un om cu frica lui Dumnezeu și cu teama că ar putea avea pe conștiință zeci, poate sute de vieți, nu ar fi stopat, cu orice risc, folosirea acestor nenorociri? Aș fi refuzat,­­ iar acum nu fac decât să repet ceea ce am scris acum zece zile­­ în calitate de manager, să mai folosesc, chiar dacă eram acoperit de contracte și alte hârtii, substanțe care fac obiectul anchetelor, perchezițiilor și scandalurilor- monstru. Mi-ar fi fost teamă, frică. Și pentru oamenii pe care îi am sub responsabilitate dar și pentru mine, pentru conștiința și liniștea mea. Quod erat demonstrandum, da, apă chipară în toate spitalele României, pe post de dezinfectant! Armă letală, moarte sigură, fără să spunem vorbe mari. Sigur, nu vreau să spun că ar fi fost simplu să te apuci de capul tău să găsești, împreună cu toată echipa, o soluție fie ea și provizorie, în lipsa unor contracte, a procedurilor etc. Dar discutăm despre o problemă de viață și de moarte iar birocrația, incompetența și hoția din acest minister au distrus deja destule vieți până acum. Ideea de bază este una singură: cu apă chipară parfumată s-au dezinfectat spațiile, instrumentarul, blocul operator din spitale sau secțiile ATI, saloanele și câte și mai câte, din multe spitale din țară. Oare vom afla vreodată câți s-au îmbolnăvit, infectat sau câți au murit cu zile, în spitalele din țară, din cauza asta? Oare victimele din Colectiv dar și arșii de zi cu zi care se zbat pe paturi de spital, copii, bătrâni suferinzi, câți dintre ei nu s-au putut vindeca doar pentru faptul că rănile, operațiile și tot ce ține de un mediu septic dintr­­o unitate medicală, a fost întreținut și curățat cu diluții botezate de mii de ori cu apă? Dumnezeu știe. Ceea ce știe și un om care nu are legătură cu medicina este faptul că bolile sau decesele provocate de infecții, de la cele mai banale până la cea supremă - septicemia, pot fi cauzate cu vârf și îndesat de folosirea acestor soluții mincinoase. Cu riscul să vă lovească vărsăturile, citiți și vă cruciți: „în urma rezultatelor anunțate astăzi (joi, n. red), Hexi Pharma își cere scuze, public, atât medicilor și personalului medical cât și tuturor persoanelor care au fost sau ar fi putut fi afectate de aceste neconformități; în numele tuturor angajaților Hexi Pharma, ne dorim ca vinovații să fie găsiți cât mai repede. Toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp, fabrica și firma și-au încetat deja activitatea și au demarat de ieri procedurile legale pentru închidere. De asemenea, ne cerem scuze către mass media dar, ca urmare a începerii procedurilor de urmărire penală, începând de ieri ni s-a interzis să mai dăm declarații în presă." Mai mult decât atât, în c­umea ironiei, tot patronii acestei firme cer... pedepsirea vinovaților. Prin urmare, un atentat la viața bolnavilor, un act incalificabil, de hoție cu consecințe criminale îl numim metaforic “neconformitate”. Că avem un sistem sanitar bolnav la cap­­ asta nu mai e o noutate pentru nimeni. Medicii din Zalău s-au dus cu toții, grămadă peste conducerea spitalului și au cerut disperați ca aceste substanțe să nu mai fie folosite, lucru pe care noi am îndrăznit să-l sugerăm în urmă cu o săptămână. Nu știu care dintre cele două fapte este mai gravă. Să stopezi folosirea unor substanțe de importanță vitală, care fac obiectul unor anchete, percheziții și scandaluri, deși melcul de la Minister nu a sosit încă cu circulara, sau să încerci, împreună cu factorii de decizie, să găsești o altă soluție care să te ferească de consecințe nenorocite? Probabil că, în final, vom fi nevoiți­­ prin atitudinea lamentabilă a celui mai blestemat minister românesc, să acceptăm astfel de scuze, care vin sub formă de dezinfectant pentru "ștergerea" vinei. De data aceasta nediluat, ci în concentrație maximă de nesimțire și mai ales iresponsabilitate criminală. Magazin Sălăjean Cel mai optimist termen. Lucrările la șoseaua de centură a­­ Zalăului vor demara anul viitor Florin Negoiță Șoseaua de centură a Zalăului, una dintre cele mai importante construcții așteptate de zălăuani, și nu numai, prinde, încet, dar sigur, contur. Este vorba despre tronsonul doi al acestei șosele. Potrivit ultimelor informații furnizate de către reprezentanții Primăriei Zalău, lucrurile nu au rămas la stadiul de promisiuni și că primele documente au căpătat deja caracter oficial. Astfel, zilele trecute, Caietul de Sarcini pentru revizuirea studiului de fezabilitate al șoselei a primit acordul favorabil și a fost în mod oficial emis; în acest moment, se lucrează la studiul de oportunitate și nota estimativă, iar începând de luni urmează să fie elaborate modelele de contracte care vor cuprinde printre altele întreaga documentație a proiectului. Până la finele lunii mai, toată documentația de proiectare va fi trimisă spre studiu și avizare Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), urmând ca această autoritate să își pună avizul pe întreaga documentație. Urmează publicarea anunțului în vederea organizării licitației, iar doritorii vor putea depune ofertele până în data de 22 iunie. Jumătatea lunii iulie va fi perioada în care vor fi comunicate rezultatele evaluării ofertelor iar câștigătorul, viitorul proiectant, va fi anunțat. Vor urma alte operațiuni conform procedurii respectiv, fiind luate în calcul, firește și eventualele contestații. Potrivit surselor amintite, având în vedere că se discută deja despre date cât se poate de certe, este foarte posibil ca, începând de anul viitor, după finalizarea tuturor procedurilor, lucrările la tronsonul doi al șoselei de centură să poată demara. Fostul primar jibouan Eugen Bălănean rămâne sub control judiciar Scos de sub control judiciar de către magistrații Judecătoriei Jibou, fostul primar al orașului de pe Someș. Eugen Bălănean a intrat din nou sub incidența aceastei măsuri preventive. Andreea Vilcovschi Magistrații Tribunalului Sălaj au admis contestația formulată de procurori împotriva deciziei judecătorilor jibouani de a revoca măsura controlului judiciar în cazul lui Eugen Bălănean, fost edil al orașului de pe Someș. Astfel, instanța sălăjeană a desființat în totalitate încheierea din 9 mai a Judecătoriei Jibou și rejudecând cauza, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpat. Lui Bălănean i s-a permis să părăsească limitele teritoriale ale României, dar va trebui să se prezinte la Poliția Orașului Jibou conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. Să nu comunice cu persoanele vătămate, cu părțile civile, cu martorii și coinculpații din dosar sau cu membrii de familie ai acestora și să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență. Fostului primar i s-a atras atenția că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv. Soluția Tribunalului Sălaj este definitivă. Reamintim că Eugen Bălănean a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei fapte de abuz în serviciu, asimilat faptelor de corupție, conflict de interese și purtare abuzivă. Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a stat, o lună, în arest la domiciliu, pentru ca la finele lunii iunie 2015, el să fie plasat sub control la domiciliu. Anchetatorii susțin că Bălănean, în calitate de primar, a dispus plata unor lucrări de întăbulare pentru un teren de 28 de hectare, aflat în proprietate privată, teren pe care ulterior l-a achiziționat. Ulterior, folosindu-se de autoritatea sa ca președinte al comisiei de fond funciar, a schimbat amplasamentul terenului într-o altă zonă decât cea reală, însușindu-și astfel terenuri pentru care dețineau titluri de proprietate mai mulți cetățeni din localitatea Cuceu, cărora le-a provocat un prejudiciu total în sumă de peste 350 000 de lei. în plus, spun procurorii, pentru respectivul teren, fostul edil a solicitat și obținut, în mod ilegal, o subvenție pentru agricultură de circa 630 000 lei. Eugen Bălănean mai este învinuit că a înregistrat ca bun de utilitate publică un drum de 450 de metri, pe care îl amenajase cu resurse proprii, pentru a asigura accesul la cariera de exploatare a nisipului deschisă de o firmă la care era acționar pe terenul menționat. O altă acuzație ce i se aduce vizează purtarea abuzivă, după ce la o ședință de consiliu local, în 2014, a întrebuințat expresii jignitoare și amenințări la adresa unui consilier. Bălănean și-a pierdut fotoliul de primar în urma unei condamnări penale. El a primit un an de închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, după ce a semnat contracte de furnizare a cornurilor pentru elevi cu o brutărie din oraș, la care fiul său era acționar.

Next