Magazin, iulie-decembrie 1988 (Anul 31, nr. 27-52)

1988-07-02 / nr. 27

234 Din activitatea comisiilor județene ale F.D.U.S. pentru râspîndirea cunoștințelor științifice și tehnice Un obiectiv major al procesului de formare a omului nou: LĂRGIREA CONTINUĂ A ORIZONTULUI DE CUNOAȘTERE Actul cunoașterii a fost și rămîne, in tradiția poporului nostru, expresia concre­tizată a tot ceea ce frămîntă gindirea umană. El și-a lărgit, astăzi, orizonturile, di­­versificindu-se, pentru că însuși progresul spectaculos al științelor secolului XX a impus o nouă dinamică a cercetării și, implicit, a cunoașterii. Altfel spus, nevoia de a descifra taine din necuprinderea Universului, nu numai cosmic, sau de a inova în celălalt univers, al tehnologiilor, de asemenea, fără margini, constituie o condiție a dezvoltării, poate chiar motorul care duce înainte corabia civilizației terestre. In imediata noastră realitate, actul cunoașterii acționează înlăuntrul perfecționării de ansamblu a activității economice și sociale. Iar perfecționarea, ca o spirală a devenirii, solicită, implacabil, o nouă calitate a muncii, mereu mai eficientă și la un nivel tehnic competitiv, întrucit constituie principala sursă de creștere a avuției naționale și a prosperității patriei socialiste. Problemele complexe ale activității economico-sociale — se arată in Expunerea prezentată de tovarășul Nicolae Ceaușescu la ședința comună a Consiliului National al Oamenilor Muncii și a Con­siliului National al Agriculturii din 2 iunie a.c. — necesită oameni cu o inaltă pre­gătire multilaterală, tehnico-știintifică, culturală și, in acest cadru, o temeinică pre­gătire economică și de producție. E un adevăr axiomatic și un imperativ în strategia pe termen lung a programului de făurire a societății socialiste multilateral dezvol­tate, asupra căruia secretarul general al partidului a revenit deseori, atrăgînd atentia că nu se poate, in nici un domeniu, asigura o conducere corespunzătoare ce­In contextul arătat, munca de răspîndire a cunoștințelor științifice și tehnice des­fășurată de comisiile județene specializate ale F.D.U.S. este axată, prioritar, pe do­cumentele Congresului al XIII-lea și Conferința Națională ale partidului, pe tezele, ideile și orientările cuprinse in recentele expuneri ale tovarășului Nicolae Ceaușescu, menite să polarizeze energiile maselor de oameni ai muncii intr-o atotcuprinzătoare unitate de grnd și faptă, asigurînd înfăptuirea exemplară a tuturor indicatorilor de plan, a tuturor prevederilor, in deplină consonantă cu imperativele modernizării, axul întregii economii, și cu mai buna organizare a proceselor de producție. Cum vom vedea din relatările ce urmează, insuși sistemul conceptual de forme și mijloace de propagare a valorilor științifice și tehnice este îndreptat în mod programatic spre atingerea cotelor de virf ale instrucției profesionale, cu însușirea corespunzătoare a mijloacelor de automatizare, robotizare și cibernetizare, dezvoltarea conștiinței socia­liste, întărirea spiritului revoluționar, a răspunderii muncitorești și consolidarea pre­gătirii interdisciplinare, a policalificării, suportul trainic al înfăptuirii neabătute a planului și angajamentelor pe anul în curs și pe întregul cincinal­ fințelor actuale fără o pregătire aprofundată, competentă, adecvată specificului fiecă­rui sector de activitate. Modernizarea proceselor tehnologice solicită o continuă perfecționare profesional-științifică In procesul complex, social-economic și cultural determinat de noua revoluție tehnico-științifică contemporană, activi­tatea de creație în domeniu tinde să atin­gă, pe alocuri, performanțe realmente spectaculoase, în ceea ce privește desco­perirea de idei și soluții tehnice de mare randament și competitivitate. Județul Iași, situat pe unul dintre primele locuri intr-un eventual clasament al creativită­ții naționale, cu cele 447 de invenții în­registrate anul trecut, dar, mai cu seamă, cu sutele de specialiști ce se perfecțio­nează, eșalonat, la renumita Școală ieșea­nă de inventică, instituție postuniversi­tară, ajunsă la a 13-a ediție, manifes­tă o preocupare din ce în ce mai aplicată pe linia promovării progresului tehnic. Ing. MIHAI CABA, președinte al Comi­siei județene a inginerilor și tehnicieni­lor, direct implicată in activitatea de răspîndire a cunoștințelor științifice și tehnice, menționa, in contextul arătat, că direcțiile principale de acțiune ale Comisiei, in fapt, un organism al demo­crației noastre muncitorești-revoluțio­­nare, care reunește sub egida F.D.U.S. și colective cu sarcini similare din cele­lalte organizații de masă și obștești, și care asigură substanța organizatorică a 89 de universități cultural-științifice și 195 de brigăzi științifice din cuprinsul județului, au avut și au ca obiectiv de frontispiciu, prin măsurile și acțiunile concepute, popularizarea operativă și cu­noașterea temeinică a documentelor de partid și de stat, a indicațiilor secretaru­lui general al partidului, precum și a sarcinilor din planul de dezvoltare eco­­nomico-socială în profil teritorial. Ne­cesitatea acestei acțiuni era pusă de in­terlocutorul nostru în directă relație cu creșterea productivității muncii, prin realizarea de mașini multifuncționale cu grad înalt de fiabilitate, cu extinderea pro­ceselor de mecanizare și automatizare, de electronizare și cibernetizare care implică o participare conjugată a specia­liștilor, creșterea nivelului de pregătire profesională, in conformitate cu norma­tivele cerute de noua tehnologie. In ace­lași timp, o cea mai bună organizare a muncii, o repartizare optimă a forței înalt calificate sînt factori de natură să sporească gradul de dezvoltare și calita­tea activității în fiecare sector de pro­ducție. Pentru cunoașterea temeinică a aces­tor cerințe, ca și a consecințelor ce de­curg din înfăptuirea lor, au fost organi­zate numeroase expuneri, simpozioane, mese rotunde, dezbateri in toate unită­țile economice ale județului, cu partici­parea unor specialiști reputați, cadre di­dactice din Centrul universitar Iași, cer­cetători cu experiență în munca științi­fică etc. Deosebit de eficiente, cu rezul­tate corespunzătoare în plan economic, s-au dovedit a fi acțiunile concentrate prioritar pe anumite direcții, îzvorite din chiar specificul industriei ieșene : reducerea consumului de materii prime, materiale, combustibil și energie, valori­ficarea resurselor materiale refolosibile care, așa cum arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu, trebuie să acopere pe ansam­blul economiei nationale un necesar de 50—60 la sută, asimilarea unor produse noi, cu grad înalt de tehnicitate. Ing. Mihai Caba exemplifica, în seria mij­loacelor concrete de propagandă tehnico­­științifică, activitățile desfășurate de „Brigăzile complexe de gospodărire și economisire a materiilor prime, materi­alelor, energiei și combustibilului“, „Șta­fetele muncii, creației și disciplinei“, schimburile de experiență organizate în cadrul „Clubului directorilor“, manifes­tare de tradiție și de ținută care și-a cîș­­tigat un meritat prestigiu în peisajul e­­conomic al județului. De asemenea, sînt de menționat preocupările tematice ale cercului. „Sfatul maiștrilor“, axate pe conceperea și asimilarea de noi pro­duse cu indici ridicați de calitate, pe unele soluții vizînd modernizarea produc­ției, extinderea mecanizării și automati­zării, includerea în circuitul economic a noi resurse materiale ș.a. Alături de puternicul și modernul po­tențial tehnico-productiv al Județului Iași — și avem in vedere unități-etalon ca în­treprinderea de mașini-agregat și mașini­­unelte speciale. Combinatul de utilaj greu, întreprinderea „Tehnoton“, Combinatul de fibre sintetice sau întreprinderea de scule așchietoare speciale Pașcani, ca să amintim doar cîteva dintre ele —, înalta competență profesională și științifică, precum și noul mecanism economi­co­­financiar constituie premise de mare im­portanță pentru trecerea la o dezvoltare multilateral intensivă, bazată pe factori calitativi și de eficientă, ca purtători prin­cipali ai progresului economico-social. In­terlocutorul nostru ilustra această trecere cu o acțiune deosebită a comisiei pe care o conduce : organizarea de contacte pe­riodice, sub forma unor schimburi de ex­periență, între specialiști din unitățile e­­conomice și cadre universitare de la In­stitutul politehnic „Gh. Asachi“, ultimul soldîndu-se cu editarea unui substanțial volum de lucrări (peste 400 pag.) care contribuie, pe de o parte, la populariza­rea celor mai valoroase invenții aplicate sau aplicabile în industria ieșeană, iar pe de altă parte, confirmă o modalitate practică de a scurta drumul intre creația tehnică și implementarea acesteia în producție. Să mai reținem, în încheiere, din bogata agendă a Comisiei județene, că anul trecut, invectica ieșeană a înregis­trat o eficiență economică de peste 180 milioane lei. EL MANU Nr. 27 (1­603) din 2 iulie 1988 Scopul esențial, formarea și dezvoltarea conștiinței socialiste Pentru societatea noastră, angajată plenar pe coordonatele progresului mul­tilateral este firesc ca educația perma­nentă să se constituie într-o componentă principală a politicii sale. Strategii edu­caționale de amplă cuprindere, determi­nate de dezvoltarea aproape exponențială a științei vizează împlinirea dorinței fi­rești de cunoaștere a omului modern. In același timp numai o continuă perfec­ționare profesională a fiecăruia îl poate pune pe muncitorul, inginerul, sau cer­cetătorul de azi în acord cu noile acumu­lări ale științei și tehnologiei, cu progre­sele înregistrate. „In procesul revoluției de făurire a societății socialiste multila­teral dezvoltate se va accentua procesul de ridicare a nivelului de cunoștințe și pregătirea politico-educativă a tuturor claselor și categoriilor sociale“, sublinia secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu în Expunerea cu pri­vire la unele probleme ale conducerii activității economico-sociale, ale muncii ideologice și politico-educative, precum și ale situației internaționale, rostită în cadrul ședinței din 29 aprilie a Comi­tetului Politic Executiv. In acest context și universitățile cultu­ral-științifice au menirea esențială de a răspunde aspirațiilor zecilor de mii de cursanți de a fi la curent cu creațiile de vizf ale științei și tehnicii, de a cunoaște și descifra cu­ mai multe elemente din tezaurul nostru de valori culturale și ar­tistice, din trecutul istoric al poporului. De altfel, tezele, ideile și orientările va­loroase reieșite din Expunerea secreta­rului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, impun ca o necesi­tate redimensionări, reevaluări și ale ac­tivității comisiilor de răspîndire a cu­noștințelor cultural-științifice. Despre astfel de preocupări, cîteva amănunte prezentate de prof. BENEDEK ANA, vi­cepreședintă a Comitetului județean de cultură și educație socialistă Bihor. „Pre­ocupările de ultimă oră vizează intensi­ficarea muncii de educație materialist ști­ințifică a tuturor cetățenilor. Brigăzile științifice vor activa cu mai multă con­secvență și sperăm și eficiență în toate localitățile, dar mai ales în satele jude­țului Bihor, împreună cu factorii educa­ționali s-a alcătuit un plan de măsuri special ce are în vedere amplificarea ac­țiunilor vizînd formarea omului nou, cu o solidă educație patriotic-revoluționară și o înaltă conștiință comunistă. Și, dacă ar fi să dau un singur exemplu, m-aș opri la expoziția tematică deschisă recent la Biblioteca județeană, purtînd genericul „Educația materialist-științifică a mase­lor prin lectură“. Muzeul județean, prin ținuta manifestărilor inițiate reprezintă, de asemenea, un etalon pentru instituțiile similare. Ciclul de conferințe de istorio­grafie „Istoriografia europeană cu privi­re la revoluția de la 1848 din țările ro­mâne“, organizat de Universitatea cultu­­ral-științifică se bucură de participarea unor specialiști de prestigiu. De fapt, toa­te cele 95 universități cultural-științifice, cu cele 23 de filiale ce ființează în muni­cipiul Oradea, în orașele județului, în întreprinderi, cele 6 filiale din sate biho­­rene sînt preocupate de creșterea calita­tivă a demersului educativ-formativ. Universitatea cultural-științifică Oradea organizează anual o săptămână universita­ră, (ca și cea de la Salonta, de altfel), iar cea din acest an va purta genericul „Știință, cercetare, eficiență“. Luna culturii cinematografice din Bihor, desfășurată recent, a constituit, un exce­lent prilej pentru vizionări de filme do­­cumentar-științifice, dar și pentru dezba­teri, simpozioane, mese rotunde. Dacă ar trebui să citez cîteva dintre subiectele abordate, m-aș opri la cele care s-au referit la „Satul bihorean, vatră de cul­tură și civilizație românească“, „Perma­nență și continuitate In Istoria poporului român“, „Momente ale luptei poporului român pentru independență și unitate națională““, „Locul poporului român în istoria continentului european“, „Remarcabilele realizări ale poporului nostru obținute in Epoca Nicolae Ceaușescu“. Sînt preocupări care urmă­resc in esență integrarea In ampla și di­ficila activitate de modelare a conștiinței socialiste a omului nou. ECATERINA BATRINEANU

Next