Magazin, ianuarie-iunie 1990 (Anul 33, nr. 1-26)
1990-01-06 / nr. 1
GH* Nr. 1 (1 481] din 8 ianuarie 1990 SUROGATUL ALIMENTAR ...numai cu cianură n-au încercat Pînă acum două săptămîni, n-aș fi putut dezvălui opiniei publice, nu eu, nu altcineva, nimeni, dar absolut nimeni, adevărul despre ce ..prețioase“ indicații se primiseră, ce dispoziții draconice erau date pentru alimentarea „cit mai științifică“ a poporului român. Mulți știam despre ele. Noi, ziariștii aveam toată documentația, dar eram puși în imposibilitate de-a o publica. Alții, cei mai avizați, încercaseră să explice, să demonstreze cât de..., se întrebuința, cu mare grijă, termenul dificilă, era prea „raționala raționalizare“ a produselor destinate consumului. Am simțit cu toții, am plătit cu sănătatea noastră, consecințele acestor „dispute“. Institutul de Chimie Alimentară, industria producătoare, Ministerul Sănătății și incă mulți alții se luptau cu argumente de netăgăduit ca să înfrângă cerbicia și incompetența perechii ce nu ne scotea din apelativul „nesătuit ăștia“, ori de câte ori, în drumurile lor, vedeau, din mașini, imensele cozi la care chiar ei ne obligau să ne risipim energia și viața. Voi încerca să prezint ceea ce era numit „produs alimentar“, cu ajutorul specialiștilor de la Instituitul de Chimie Alimentară, institut ce are menirea să cerceteze calitatea produsului elaborat, valoarea lui nutritivă, compatibilitatea asocierii materiilor prime în vederea realizării unor produse alimentare superioare, testarea lor, stabilirea tehnologiilor și rețetelor, experimentarea, producerea in serie scurtă a mostrelor și incă multe alte Îndatoriri. La discuția noastră participă dr. ing. OVIDIU POPESCU, directorul institutului, dr. ing. NICULIȚA PETRE și ing. JEANA BUZDUGA, directori adjuncți științifici, ing. VASILE NICOLICI, președintele Comitetului Salvării Naționale din institut, ing. ALEXANDRINA ТОМА, șef de laborator pentru chimia și tehnologia produselor lactata Și acum faptele. Le voi consemna fără a mai numi pe cei care răspund, pentru că toți știu exact cum au stat lucrurile, fiecare specialist din conducerea acestui important centru de cercetări a încercat să-și facă datoria cu onestitate, uneori nefind curs iresponsabilelor ordine. Deci, adevărul iese la lumină. — Am venit aici pentru prima dată cînd vă numeați Institutul de Cercetări pentru Industrie și Chimie Alimentară. Acum ați devenit doar Institutul de Chimie Alimentară. — Nu acum. Din 1981, cind s-a reorganizat cercetarea științifică și am intrat sub controlul și conducerea directă a „chimistului numărul unu al țării“. In ceea ce privește industria, ni s-a ordonat atunci clar și „academic“ : „Să vă transformați in polițiștii industriei. Și voi fi ei să faceți alimente așa cum vă spunem noi. Științific !“. — Și cum s-a concretizat gîndirea profund științifică a „savantului de renume mondial . Prin indicația ca produsele alimentare să se realizeze cu consumuri specifice de materii prime și de substanță nutritivă astfel alese incit, in multe cazuri, materiile prime impuse se situau sub limita tehnologică posibilă, iar valoarea lor nutrițională era scăzută. Cind a fost catastrofa de la Teleajen, a doua zi ni s-a cerut să prezentăm conducerii superioare, chiar lui Ceaușescu personal, propuneri de produse alimentare, in care materiile prime de bază (respectiv carnea, zahărul, uleiul etc.) să fie folosite in cantități reduse. Noi, cei de la institut, ca și colegii din centralele industriale am dat soluții ce ar fi putut fi considerate acceptabile pentru consumator, incercind, totodată, să-i satisfacem și lui pretențiile. Cu mina proprie, Ceaușescu a tăiat o bună parte din cifrele prezentate și a stabilit el însuși consumuri drastic ajustate. Fără nici o explicație, fără nici un criteriu științific, tehnologic sau nutrițional. — Vă referiți la acele senzaționale pungi, așa zisele culinare, în care trebuia să cauți mult și bine pentru a depista infima bucățică de carne ? Sau la cele 200 g de brinză, unt sau salam, rația noastră pe lună sau, poate, la umilitoarea cartelare a tuturor produselor de bază ? Ca să nu mai vorbesc despre ..geniala" idee a fabricilor de mâncare, a tehnic dispusă. — Dac-ar fi fost numai atit ! Imaginați-vă îngrijorarea noastră cind am constatat că lumea cumpăra punga de legume congelate, degradate și de neutilizat, pe care le și aruncau, de altfel la coșurile de gunoi, pentru a rămâne cu bucățica de carne, al cărei preț de cost se ridica, astfel, la 80 lei kilogramul, ea fiind, de fapt, de calitatea a doua. Auzise undeva că in Spania se prepară un sortiment de șuncă dintr-un amestec foarte bine dozat de carne și amidon, care acolo se face in serie mică, este foarte bună la gust, cu un aspect și miros deosebit de apetisante și la un preț scăzut. Aceea este destinată unei anumite categorii de cumpărători și are toate avizele sanitare pentru a fi bine tolerată. Așadar, Ceaușescu a dat ordin să se importe linia tehnologică din Spania, iar noi am fost obligați să înlocuim din rețetare mare parte din carne cu... amidon. Așa s-a „născut" șunca Muntenia. Nenorocirea este că amidonul in cantitate mare favorizează dezvoltarea de microorganisme dăunătoare sănătății. Toate studiile noastre, toate probele practice făcute pe cobai arătau că se naște un pericol. Am comunicat rezultatele testelor. Ceaușescu nici n-a vrut să discute. Consoarta lui, cînd era vorba de chime ( 7), nu accepta nici o părere, nici o sugestie. — Mi-ați spus că, Încâlcind dispozițiile, ați alcătuit, totuși, o rețetă echilibrată și am înțeles că nu numai pentru produsul in discuție, ci și pentru mezeluri, brînzeturi, dulciuri și altele. Ele se elaborau aici, se executau mostrele, apoi rețetele avizate porneau spre industrie. Ce se întâmpla acolo, pentru că, din păcate, în afară de sarea care predomina, produsele erau, toate, o apă (la propriu) și un „cauciuc (la figurat sau aproape) ? — Industria nu putea respecta rețetarul de bază din cauza lipsei de materii prime. Atunci făceau înlocuitori la înlocuitori. Nu mai erau produse din carne, ci produse cu carne. Se știe, lipsa sărurilor de fier asimilabile produce anemie. Lipsa tiaminei (aflată tot in carne) dă naștere la diznutriție. Sigur, și proteinele vegetale, bogate in aminoacizi sunt foarte bune. Comunitatea economică europeană recomandă și aceste proteine. Dar in mod echilibrat și rațional. — Insist, și voi reveni cu aceeași întrebare, ori de câte ori, prin dezvăluirile dumneavoastră, vom afla, vom realiza cât de expuși am fost la ceea ce, cu oroare auzeam că se petrece în lumea a treia : subnutriția Deci, vă Întreb. Ați comunicat aceste grave consecințe cuplului megaloman ? — Mergeam la discuțiile cu ei, însoțind conducerea ministerului. Explicam in cuvinte bine alese — pentru că se infuriau repede — și termeni foarte simpli ca să ne putem face înțeleși. Era un paradox. Cei ce lucrăm in industria alimentară suntem specialiști, fiecare pe domeniul lui și știm foarte bine ce e util și se poate face și ce poate fi dăunător ți nerealizabil. Dar asta o știm numai noi. Acolo intra in funcțiune stiloul „miraculos“.. — De exemplu T — Acum 15 ani, consumul de carne pentru a se obține un kg de preparat era de circa un kg, in funcție de sortiment. In ultimii ani s-a redus la 550 gj kg de preparat de carne, diferența completindu-se cu ...înlocuitori. Tot așa, pentru păstrarea unei structuri bune (deci neapoase) și unei comportări corespunzătoare la masticație sunt necesari lianți pe care ii importam. Nemaiavând acces la acești lianți, indicațiile erau să-i înlocuim cu substanțe care dădeau efecte contrare. Adică cele despre care pomeneau. Condimentele, necesare pentru diversificarea și finisarea gustului produselor, printre care un rol important il joacă binecunoscutul piper, lipseau. Deci era și el înlocuit in mod nefericit. — Care era soarta laptelui și a produselor lactate ? Vă invăța și in acest sector cum să vă faceți profesia ? Ce consumam, de fapt ? — Indicația era să se crească de aproximativ 2 ori producția produselor lactate. $i a dat și soluții : să se adauge înlocuitori de lapte in toată gama de produse. Unele sortimente, după studiile și cercetările noastre sunt incompatibile din punct de vedere al gustului și mai ales tehnologic. Adică soia. Proporția impusă trebuia să fie de 30 la sută. Ministerul Sănătății nu a acceptat pentru nimic in lume mai mult de 10 ш sută. Tot așa ne-a „recomandat“ să producem și sortimente cu adaosuri de paste de legume. — Altă idee „genială“ — Idee dezastruoasă. Pastele de legume au altă structură microbiologică decit laptele. Ca să nu mai vorbim de gust. Iar in ceea ce privește laptele propriu-zis, industria, presată de indicații, il primea „diluat“. — Cum justifica această mistificare î — In legătură cu nefericitele combinații pomenite, ne dădea ca exemplu produse din străinătate care erau realizate in cantități foarte mici, pentru o anumită grupă de consumatori, de regulă vegetarieni sectanți ce preferau produse lactate cu amestec de soia si legume. — Oare el le minea ’ — Da. Gusta. Spunea că sunt foarte bune !— — Am auzit cu toții comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naționale referitor la cifrele reale la producțiile acroalimentare. Diferențele dintre ce priveam noi, presa să publicăm și realitatea constatată erau enorme. Știți cum se ajungea aici ? — Să zicem la orez. Pierderi’,ie trebuiau să fie de maximum 5—6 la s’ută. Trebuia dată o nouă indicație. Deci, să nu se arunce tărîța. Mazărea să nu se mai decortice. Așa cum era adusă, de pe cimp trebuia băgată in conserve și in fabricile de mincare. Nuca pentru produsele zaharoase era înlocuită cu germenii de griu. Și așa mai departe... Dar dumneavoastră știți ce argument de necombătut aducea pentru a ne convinge că „ișa e bine“ ? — Mărturisesc, întrebarea e mai mult decât ...surprinzătoare . — Spunea că așa a mincat el în închisoare și— a trăit și. .. a crescut mare.......... ★ — Ce măsuri ai luat de la începutul revoluției pmâ acum și ce v-ați propus In perspectivă . — Produsele necorespunzătoare s-au retras de pe piață, iar soia care era destinată produselor din lapte a fost repusă in drepturile ei firești și dirijată spre zootehnie. Nu vrem să acredităm, insă, ideea că soia nu este necesară, deoarece are calități nutritive deosebite, dar ea trebuie exploatată într-o proporție corectă, nedăunătoare sănătății consumatorului. OBIECTIVE : o selecție foarte severă a produselor. Cuvîntul de ordine este CALITATEA REALA, cu materia primă сirăspunzătoare, prelucrată după tehnologii optime. Individualizarea produselor după valoarea nutritivă, energetică etc. Diversificarea produselor și pentru diferite categorii de virstă și afecțiuni, îmbunătățirea modului de prezentare a produselor și multe, multe altele... de bine. MELANIA CHIRIACESCU Robotică, cibernetică, electronică, automatizare... Și aș putea continua la nesfirșit dacă aș înșira aici toate cuvintele interzise, aflate „sub embargou“ — cum cu „delicatețe“, ne erau comunicate „de sus“ —, cuvinte pe care presa nu avea voie să le folosească, înțeleg, vorbă să fie, dar asta era situația, cenzurarea unor cuvinte ca Libertate, Dreptate, Adevăr ș.a.m.d., (acestea fiind rezervate doar citatelor din „neprețuita operă“ și „magistralele cuvintări“, precum și „ecourilor“ pe marginea acestora), sensul și valoarea lor politico-socială fiind o adevărată dinamită pentru regimul de dictatură. Dar, mă întreb și azi, de ce Electronică , Robotică, Automatizare, fără de care nicăieri și niciunde in lumea mer Cuvinte sub dernă nu se poate vorbi de progres, de eficiență, de știință. „Omul este cel mai prețios capital — s-a spus, demagogic — și niciun fel de automatizare nu poate înlocui omul“. Și s-a văzut, în aceste zile tragice, cu prețiunea clica ceaușistă pe acest capital, pe care l-a risipit cu aceeași nonșalanță cu care a risipit și distrus toate bogățiile țării. Insă „tovarășa de viață și luptă, savantul de renume mondial“ — fie-mi iertată. Încă, in aceste zile, folosirea acestor titulaturi „oficiale“ — făcea alergie la embargou orice referire la domenii care ar fi putut intra in concurență cu prestigiul ei de „glorioasă creatoare a chimiei românești“. Pace, fie, profesore Nenițescu, in fine, nu te vei mai răsuci in mormînt, găsindu-ți pacea pe care nu ai avut-o Încă de cînd țesătoarea de intrigi și prețioase indicații (pardon, îndrumări directe și nemijlocite, indicațiile fiind rezervate lui) a aspirat la titlul de doctor. Pentru început, pentru că, de s-ar fi putut cumpăra, cu banii noștri, firește, și-ar fi dorit premiul Nobel. Astăzi, și pentru știința românească, s-a întors o pagină neagră. O pagină pe care, cu cerneală, e drept, simpatică, adevărații oameni de știință și-au scris totuși opera, in condiții de neînchipuit, condiții pe care aceste cuvinte aflate sub embargou le ilustrează simbolic și deplin. O operă ce se cere relevată de „reactivii“ absoluți și universali ai libertății noastre adevărate, pentru a fi valorificată, continuată, știința românească, cea care a dat lumii atitea valori reale, universale, va ști cu atit mai mult astăzi să se afirme, in climatul de deplină libertate instaurat de revoluție, ca o autentică forță de progres și civilizație. MARIAN GRIGORE