Magazin, ianuarie-iunie 1996 (Anul 39, nr. 1-26)

1996-01-04 / nr. 1

OCULTISMUL AFACERIST compromite parapsihologiei Parapsihlogia - paranormalitatea, într-o accepție mai largă - pare sa dobîndească o audiență din ce în ce mai îndreptățită, la absolut toate palierele de vîrstă și de pregătire profesională. Cu rezerve, desigur, cu preferințe marcate pentru inexplicabil și , senzațional, la cititorul mediu, cu o receptivitate sporită, la cititorul cult, pentru extrasenzorialitate și psihokinezie, ca manifestări obiective, dar insuficient cercetate ale psihismului ființei umane. Subzistă, în această audiență sporită, cel puțin două modalități de compromitere a parapsiho­logiei: prima, o falsă încorpo­rare în spațiul ei de preocupări a unor manifestări aberante de misticism sectant; și a doua - pătrunderea succesivă, pe tărîmul variatelor psiho-investi­­gări,­­ aplicative, de substanță­­ a unor persoane absolut one­roase, interesate exlusiv de obți­nerea unui profit personal, din traficarea unor reale sau inven­tate capacități de vindecare a celor aflați în suferință. După cum, ar subzista și riscul unei grabnice demonetizări a para­psihologic prin transformarea ei în «joc de societate», în filme de divertisment și - nu de puține ori - într-un mod de de­contestare a scientizării tot mai accelerate a societății și vieții moderne. în California, conform unor statistici prezentate și comen­tate de George E. Vandeman, 94 la sută dintre copiii de vîrstă școlară urmăresc prezicerile variatelor horoscoape, desprin­se însă de substratul lor astrolo­gic, ca expresie a unor predes­tinări și a unor influențe oculte. Din fericire, numai 6 la sută sînt gata să afirme că aceste preziceri s-ar îndeplini în detaliu și în totalitate. Chestionați în privința parapsihologic, 65 la sută dintre aceiași subiecți își arogă ei înșiși... o stăruitor confirmată percepție extrasen­­zorială (intuiție, premoniție, visuri etc.), și circa 14 la sută admit ideea comunicării, extra­­senzoriale, cu morții. Cei mai mulți dintre ei n-au refuzat - cînd au avut prilejul - să partici­pe la veritabile ședințe de spiri­tism, să se adune în jurul me­selor Ouija, să-și cerceteze no­rocul în «globurile de cristal» ale unor prezicători. în lumea „show-biz”-ului, după alte esti­mări, 75 la sută dintre actori ar fi participat la cel puțin o expe­riență spiritistă și, în jumătate din cazuri, convingătoare... Pe fondul acestui interes general, mai curînd pentru ocultism decît pentru parapsihologie, atracția unui mare număr de tineri spre variatele organizări sectante, satanice („Biserica satanică“, „Biblia satanică“ și altele), pentru «liturghiile» rock și pentru trăirea în grup a unor experiențe mistico-ocultiste sporește neîntrerupt. De la „Universal Receivers Prayer“ (un grup de rugăciune, cu aspirație de universalitate) pînă la „numerologi“, de la specialiștii în comunicarea „dintre plante și om“ pînă la animatorii ședințelor de magie­­ albă, neagră și «gri»» - toți se reclamă ca fiind... parapsihologi și cercetători ai paranormalității, instaurînd final noi dizidențe sectante, ca „Universal Life“, și comerciali­­zînd, pe bani buni, titluri de „Doctor of Divinity". Un motiv în plus pentru a delimita parapsihologia moder­nă de ocultismul afacerist, de magie, de comercializarea fără scrupul a unor pseudoleacuri de însănătoșire. Și o delimitare față de orice «comerț», fie și publi­cistic, penibil, cu fenomenologia psiho-ocultă, abstrasă din spațiul ei autentic de manifes­tare paranormală, niciodată satanică, mistico-aberantă. DOREL DORIAN ❖ In Europa medievală există credința că în prezența ucigașului, pe trupul victimei se ivesc picături de sînge. în Republica Congo, mulți oameni continuă să creadă că sicriul unui mort poate să-i „arate“ pe răufăcători. Nu demult, locuitorii satului Zanga au recurs la ceea ce se numește „sicriul care dansează“, pentru a-i descoperi pe magii cei răi, vinovați de moartea cîtorva consăteni. La funeraliile măicuței Loufoy, în timpul unor proceduri tradiționale, sicriul a început brusc să „danseze“ pe umerii bărbaților care se încovoiau sub greutatea lui și, asemenea acului , unei busole, a început a arăta undeva­­, spre nord. Cei prezenți s-au avîntat­­, pe dată în direcția aceea și au dat - i peste coliba bătrînului Mabala, , <•-a cunoscut demult prin priceperea sa de a-i trece pe oameni în transă. Mabala a fost prins. Apoi, sicriul a mai identificat doi vrăjitori și abia atunci, „liniștindu-se“, după­­ cum relatează ,J Le Canard­­ enchaine“, sicriul cu răposata Loufoy s-a lăsat coborît, fără dificultăți, în mormînt. (L.C.) cunoașterii Un vizitator din România se afla în urmă cu vreo trei decenii în Vietna­mul de Nord, ca invitat al autorităților comuniste. La un moment dat, asti­­mfla o procesiune religioasă buche­tă, omul nostru a constatat cu uimire că evlavia care se citea pe fața oficialului care îl însoțea nu era doar una de circumstanță. A riscat atunci o întrebare - cum se împacă oare spiritul marxist, ateist, cu credința religioasă? Răspunsul vietnamezului a fost deconcertant - „nu există nici o contradicție: noi purtăm marxismul aici" - și-și puse mina pe frunte - „iar budismul aici“ - și-și puse mîna pe inimă. • DAN. D. FARCAȘ ❖ ] Nr. 1 (1993) din 4 ianuarie 1996 fi* <Onticii beatului Cine nu cunoaște cei doi șerpi înlănțuiți, caduceul, misteriosul simbol al profesiei de medic? Dar care este semnificația sa? Pentru a o afla să întreprindem o călătorie înapoi în timp, în Grecia Antică, în templele lui Esculap, unde se recurgea la incubarea viselor... . D­­upă moartea lui Esculap, părintele medicinii, el a fost trecut în rîndul zeilor și în onoarea sa au fost construite 300 de sanctuare în întrega țară, dintre­ care cel mai cunoscut este templul din Epidaur. Aici, în scop terapeutic, erau induse fantastice experiențe de viziuni. Cînd cineva se îmbolnăvea de o maladie incurabilă, se ducea la unul din templele lui Esculap. Epidaur­ul, cel mai important dintre ele, era construit astfel încît să poată adăposti un considerabil număr de pacienți. Partea sa centrală conținea o clădire imensă, numită abhaton înconjurată de o curte. La momentul oportun, pelerinii pătrundeau în curte și dormeau acolo pînă cînd visau că Esculap, înveșmîntat într-o mantie de blană, îi invita să intre în abaton.­­­­­Aici ei găseau o mulțime de pături strîmte, ca niște canapele, cu un căpătîi înclinat la 45 de grade. Se­ numeau klinis, de unde termenul nostru de „clinică“. Se crede că Esculap vizita abatonul în timpul nopții, îmbrăcat cu mantia sa de blană și purtînd caduceul, el se preocupa de sănătatea bolnavilor și îi îngrijea, în numeroase cazuri, consemnate în documente, inclusiv „rețetele“ și „metodele“ pe care le transmitea în acest fel, s-au înregistrat vindecări de-a dreptul miraculoase. Chiar și astăzi, după două mii de ani, ele nu pot să nu nie impresionaze. Iată una din aceste mărturii: „Exista un om ale cărui degete, cu excepția unuia singur, erau paralizate. Sosind la templu, el vede inscripțiile făcute de pelerinii dinaintea lui, cu scopul de a-și imortaliza experiența și pentru a fi conștienți de cit de mare este puterea lui Esculap. Se citește și începe să rîdă. Se culcă în curte și noaptea are un vis, o viziune. Se vede jucînd zaruri în fața templului. în momentul în care se pregătea însă sa le arunce, apare zeul, se năpustește la el, îi apucă mîna și îl trage de degete. Apoi se îndepărtează, iar el are senzația că își poate mișca degetele, unul cîte unul. Cînd se convinge de acest lucru, zeul, care se afla tot acolo, îl întreabă dacă va mai continua să nu mai creadă în ceea ce scrie pe tăblițele templului. „Pentru că la început nu ai vrut sa crezi în inscripțiile de pe tăblițele templului privind vindecările mele care ți se păreau de necrezut, de acum înainte te vei­­ numi „Necredinciosul“. Inutil de spus că la apariția zorilor omul era vindecat!... MIHAELA DOROBANȚU :JJ...- ‘ V zÉh-, ș^4lu 4 Ițboutiebele :xî , z0?ir r —r— I" 1^- t ■RE VISUL ȘI DESTINUL UMAN Furci (de spînzurătoare) - un vis cu sens contrar, înseamnă succes și multe noi cunoștințe. ----­Furnici - Dacă le visezi văzîndu-le muncind cu mare succes, >,Fi speculații, este bine dacă lucrezi în industrie, sugerînd prosperitate și Щт [UNK] Gheață­­extinderea afacerilor, îndrăgostiții se așteaptă la o căsătorie fericită. Dacă furnicile „zboară“, vei călători într-o țară străină sau într-un oraș important. Dacă distrugi un mușuroi nu e bine, vei pierde. Atenție! Găină - Cotcodăcitul unei găini este un semn de veselie, una­­ care „tace“, semn de tristețe. A jumuli o găină, înseamnă cîștig trop financiar, a vedea o găină cu pui, este semn de pierdere și distrugere. Gîscă - Dorințele tale vor avea un sfîrșit plin de dezamăgire. Dacă ucizi gîsca îți vei realiza „visele“ cu un succes strălucitor. Gelos - Dacă visezi că ești gelos înseamnă în realitate că ai motive să fii gelos; dacă visezi că cineva este gelos pe tine este un semn că cineva te lovește mult. Genunchi - Dacă te dor în vis,vei pierde bani datorită unor un vis urît pentru oamenii de afaceri, anunță eșecul lor sau al celor de care ei depind. Pentru îndrăgostiți poate fi semn de ceartă, care poate aduce sfîrșitul relației respective. Gigant - Un semn norocos, prosperitate, boabă (de cal) - Pentru oamenii bolnavi este semn că-și vor reface în curînd sănătatea, pentru oamenii de afaceri nu este bine. Vor avea pierderi. Grădină - Un vis fericit însemnînd căsătorie cu o femeie frumoasă sau un bărbat chipeș. Dacă ești căsătorit, fericire și noroc. L. FLOREA ♦> (Va urma)

Next