Magazin, iulie-decembrie 2009 (Anul 52, nr. 26-52)

2009-07-02 / nr. 26

4 smaoazm 'ж Roma, o istorie scandaloasă (Urmare din numărul trecut) Vespasian a fost, în tinerețe, un bucător fruntaș, nu pot­­ contesta nici corifeii săi, deși aceștia preferă să treacă episodul sub tăcere. Se știe, de pildă că în primăvara anului 40, Caligula, dornic să pornească pe urmele gloriosului său tată, a întreprins o expediție în teritoriile germanice. Desigur, n-a învins pe nimeni, fiindcă triburile locale s-au retras din calea­­ legiunilor. Cum însă nu se putea întoarce la Roma cu coada între picioare, a pretins că i-ar fi învins pe caninelați, un trib germanic, și a cerut să i se acorde triumful - până la urmă a acceptat doar o ovație. Nimeni n-a îndrăznit să comenteze negativ o victorie inexistentă, dar unii au dat dovadă de exces de zel, exagerând cu laudele. Printre ei, la loc de cinste, Vespasian, care a cerut organizarea de jocuri speciale dedicate „învingătorului”. Costul acestora era de obicei suportat din fonduri publice dar cel mai adesea pretorul care le organiza băga adânc mâna în buzunar, spre a le Lingăul de serviciu, ajuns în sapă de lemn spori măreția. Așa a făcut și Vespasian, care, plângând probabil de mila bănișorilor agonisiți cu atâta trudă, n-a pregetat totuși să cheltuiască sume colosale. Dar și răsplata a fost pe măsură­ când împăratul a intrat în Urbe, spre a-și sărbători ovația odată cu ziua de naștere, pe 31 august, Vespasian a fost invitat la dineul oficial, și nu a uitat să mulțumească, lingușitor, în Senat, pentru această onoare. Faptul că dorința de a epata și de a-l mulțumi pe capriciosul Gaius îl adusese în sapă de lemn este întărit și de Suetonius, care nu uită să amintească de nașterea primului său fiu, Titus, într-o „casă ponosită” de lângă Septizonium, semn că situația financiară a lui Vespasian scârțâia din toate încheieturile. In plus, el nici nu se „orientase” suficient de bine ca tatăl său, luând în căsătorie o femeie egală, din punct de vedere social, cu el; în plus, Flavia Domitilla - așa o chema pe distinsa matroană­­ fusese, în adolescență, o fire tare zgubilitică, fiind țiitoarea unui cavaler din orașul african Sabratha, dar asta nu era grav, fiindcă la romani asemenea aventuri sentimentale erau la ordinea zilei. Mai grav era că ea nu avusese prin naștere cetățenia romană, ci doar pe cea latină, cu alte cuvinte fie fusese sclavă, fie fiica unei sclave. Cum purta numele tatălui ei, Flavius Liberalis, este foarte probabil ca mama fetei să fi fost sclava și amanta lui, și eliberată de acesta pentru „serviciile" prestate... (Continuare în numărul viitor) Nr. 26 (2692) din 2 iulie 2009 Micile secrete ale MARILOR OAMENI Vorbind despre personalitățile care au scris istoria omenirii, obișnuim să le așezăm pe un piedestal, atribuindu-le adesea puteri aproape supranaturale. Și totuși, chiar și aceste individualități cvasisacrosancte au fost, în viața parti­culară, oameni obișnuiți, cu bunele și relele lor. Au avut și ei slăbiciuni și vicii, ba au dovedit, uneori, comportamente scandaloase, ascunse cu grijă de ochii opiniei publice, însă adevărul, mai devreme sau mai târziu, a ieșit la iveală, știrbind întrucâtva poleiala gloriei lor... Churchill și,,sinistra confederație evreiască” Calitățile sale de politici­an și orator au fost unanim recunoscute și nu-i de mi­rare că, într-un sondaj rea­lizat de BBC, Winston Churchill a fost declarat „cel mai mare britanic al secolului XX”. Nu există nici un dubiu că retorica sa, cultu­ra sa vasta, îl situea­ză deasupra oricărui alt politician con­temporan și mulți cunosc cel puțin do­uă dintre nenumăra­tele sale vorbe de duh. Și totuși, acest laureat al premiului Nobel pentru Literatură, acest eliberator al po­poarelor de sub opresiunea hitlerista sau japoneza, nu a fost cu nimic mai puțin rasist decât marele sâu dușman, Hitler. „Nu admit ca pieilor roșii din America sau populației negroide din Australia li s-ar fi fâcut un mare râu din cauza ca o rasă superi­oara, cea albă, le-a luat locul”. Nu, nu este un frag­ment din Mein Kampf, ci declarația lui Churchill la lucrările Comisiei Regale asupra Palestinei, din 1937. Ca președinte al Consiliului Aviației, el era și mai tranșant: „Nu înțeleg discuțiile despre fo­losirea gazelor de lupta. Sunt total de acord cu folosirea gazelor toxice împotriva unor triburi de sălbătici.” în fine, o declarație care l-ar fi putut tri­mite la Nürnberg, daca s-ar fi aflat de partea greșita a baricadei: „Evreii, pătrunzând în orice țara din lume, intra în viața sociala a acesteia și se consi­dera cetățeni ai ei. Dar există o Internaționala evre­iasca, o sinistra confederație formata din evrei persecutați în țârile unde au crescut. Acești oameni și-au uitat propria religie și conspira pentru dis­trugerea civilizației iar conspirația lor mondiala nu încetează sa se dezvolte”, scria el, referindu-se la evreii din conducerea URSS, în primul rând la Troț­­ki, în articolul „Sionism contra bolșevism”, publicat în Illustrated Sunday Herald, în februarie 1920. Martin Luther, faimosul câlugăr care a declanșat Reforma protestantă, este considerat un erou, pentru că a rezistat cu succes ex­ceselor Vaticanului, din a­­cea perioada. Dar ceea ce puțini oameni știu e faptul ca el era un violent antisemit. în 1543 el a scris o bro­șura intitulata „Des­pre evrei și minciu­nile lor”, în care re­comanda ca evreii sâ fie deposedați de bani, drepturi civile, învățături religioase și educație și sâ fie obligați să muncească pământul, în caz contrar trebuind exilați sau uciși. El îi caracteriza astfel pe urmașii lui Moise: „Un neam josnic, ticălos, care nu este nicidecum poporul ales de Dumnezeu. Le­gile și obiceiul lor de taiere împrejur sunt o murdă­rie iar sinagogile lor niște târfe incorigibile care trebuie arse din temelii. Daca vrem sâ ne spalâm pe mâini de blasfemiile evreiești și sâ nu ne facem părtași la păcatele lor, trebuie sâ-i alungam din țara noastră, ca pe niște câini turbați”. Cercetări recente efectua­te în arhivele germane de­monstrează ca Adolf Hit­ler, „politicianul incorup­tibil” și considerat deasu­pra oricărui interes mate­rial, în dorința lui de a asigura supremația ariana, „vizionarul” macinal de patima pentru împlinirea u­­nui ideal (absurd, de altfel), a fost în rea­litate un gainar mă­runt, care se bucura ori de câte ori avea prilejul să punâ ceva bani deoparte, pâco­lind statul. Astfel, până sâ devină cancelar al Ger­maniei, el avea la fisc o datorie de 405,500 milioa­ne mărci (circa 6,3 milioane dolari la paritatea de azi). Din fericire pentru el, atunci când a devenit cel mai puternic om din stat, datoriile i s-au șters, ca prin farmec. Autorul acestei scopuri a fost un funcționar care s-a făcut ca „uită” să-l mai scrie în registrul datornicilor. Omisiunea i-a fost răsplătită cum se cuvine, pe tot timpul regimului hitlerist și mulți ani dupâ aceea, până când s-a descoperit frauda, el a primit o pensie specială, de 2000 mărci pe lună (o suma uriașa, dacă avem în vedere că un profesor era plătit cu 400 mărci pe lună! La vârsta de 36 de ani, Gandhi, om căsătorit pe atunci, a decis să devina un celibatar total, pentru a atinge iluminarea, prin in­termediul religiei hinduse. Dar, pe măsura ce îmbătrânea, el devenea tot mai fascinat de sex, până acolo încât, după non-violențâ, acesta era cel de-al doilea subiect preferat, în discuțiile sale. Pentru a-și „per­fecționa” celibatul, Gandhi obișnuia sa doarma gol, alături de tinere goale. Una dintre acestea era soția nepotului sâu, Kanu Gandhi. A­­tunci când a dorit să împartă patul cu nepoata sa, Manu, de 19 ani, venerabilul înțelept i-a cerut acordul tatâlui acesteia, pretinzând ca vrea să corecteze „poziția de dormit” a tinerei. Când steno­graful său, R.P. Parasuram, l-a vâzut dormind gol lângă Manu, a fost atât de dezgustat câ și-a prezen­tat pe loc demisia. Vicii la Casa Albă Ipocrizia a fost un defect de care Thomas Jefferson, renumitul om politic ame­rican, n-a fost strain. El su­na și fulgera împotri­va căsătoriilor dintre albi și negri dar asta nu l-a împiedicat sa faca mai mulți copii cu o superba mulatra - despre legătură lor scandaloasa au­ putut citi de altfel chiar în paginile revistei noas­tre. „Amestecul de negri și albi produce o degradare morala pe care nici un patriot adevarat, nici un iubitor al virtuților neamului omenesc, nu o poate accepta”, susținea Jefferson, în vreme ce era îndrăgostit lumea de sclava sa de culoare, Sally Hemings, sora vitre­ga a răposatei lui soții. Desigur, politicianul a negat tot timpul zvonurile legate de această relație nepo­trivita, ca pe niște minciuni ale adversarilor sâi din Congres, dar în zilele noastre, testele ADN au de­monstrat ca cel puțin doi dintre copiii născuți de Sally erau ai lui Jefferson. La fel de scandalos a fost comportamentul unui alt președinte american, Andrew Johnson. Vicepreședinte în timpul manda­tului lui Abraham Lincoln, el era de origine umila și îi disprețuia profund pe membrii „aristocrați” ai Congresului, mulți latifundiari bogați din Sud, că­rora le reamintea mereu ca-și datorează averea muncii oamenilor simpli, din rândurile cărora fă­cea parte și familia lui. Prieten devotat al paharu­lui, Johnson a depus jurământul ca președinte, du­pă asasinarea lui Lincoln, deși era beat criță. Din cauza comportamentului lui scandalos, Congresul a încercat să-l demită în două rânduri, dar a eșuat. Lui „dabak­u” nu i-a pus nimeni fiola... Don Juan și relativitatea­ Cine ar putea contesta fap­tul ca Einstein a fost cea mai strălucită minte a se­colului XX și poate chiar a tuturor timpurilor? Ceea ce este la fel de cert este ca lui nu-i fugea mintea doar la energie și viteza luminii ci și la femei. Toa­ta viața lui, marele savant a fost un afemeiat cum rar se poate vedea, un Don Juan aflat permanent în căutare de aventuri erotice. Dupa ce a divorțat de prima soție, din cauza infidelității lui, el s-a căsă­torit cu verișoara sa, Elsa. Curând însa va începe o relație cu secretara lui, Betty Neumann. Potrivit unor scrisori aflate în custodia Universi­tății Evreiești din Ierusalim, recent date publicității, el recunoștea câ întreținea, în același timp, legaturi amoroase cu șase femei, de la care primea adesea daruri, deși era căsă­torit cu Elsa­ Luther, antisemit avant la lettre Hitler, un găinar pus pe căpătuială Cum se „perfecționa” Gandhi Pagină realizată de GABRIEL TUDOR Considerată de istorici drept cea mai mare bătălie au atacat. Cavaleria lui Cromwell a zdrobit-o pe cea a lui Rupert, calul prințului fiind ucis sub el. Cu Rupert scos din luptă, regaliștii au continuat să se lupte cu mult curaj și au contraatacat. Crezând câ bătălia e pierdută, Leven și Fairfax au părăsit câmpul de luptă. Cromwell a fost cel care a salvat situația, luând prin învăluire armata­­ regalistă, care se și vedea învingătoare, Щ1 & nh imm -CC ® în apropiere, când au primit vestea sosirii prințului Rupert. Imediat, au căutat să ocupe poziții întărite, abandonând asediul, spre a nu fi prinși între două focuri, încetineala cu care soldații lui Newcastle, care formau avangarda, s-au mișcat spre Marston Moor, a fost decisiva pentru rezultatul final al luptei: efectul de surprinză pe care conta Rupert, a fost total anulat și parlamentarii și-au putut ocupa o poziție favorabilă în clipa în care regaliștii au ocupat linia de tataie. Dându-și seama Istorii ai SEI to

Next