Magazin, ianuarie-iunie 2010 (Anul 53, nr. 1-25)
2010-06-10 / nr. 23
2 magazit AMINTIRILE se formează pe timpul activității zilnice Cine poate spune că nu are amintiri? Că sunt frumoase sau mai puțin plăcute asta depinde de fiecare persoană. Unele le uităm, altele ne obsedează toată viața. Daca până nu de mult, oamenii de știință credeau că amintirile se formează pe timpul somnului, iată că un nou studiu efectuat în laboratoarele Universității California (SUA) demonstrează cum funcționează mecanismele de codificare a faptelor din timpul zilei în amintiri pe termen lung. Cercetătorii susțin că această descoperire are implicații importante în înțelegerea modului prin care creierul uman învață, deduce și selectează anumite experiențe pe care le transformă în amintiri. Studiul s-a axat, mai ales, pe analizarea în detaliu a activității din regiunea creierului implicată în stocarea amintirilor (hipotalamus), o zonă responsabilă pentru codificarea tuturor evenimentelor desfășurate de-a lungul zilei. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, susțin oamenii de știință, amintirile evenimentelor zilnice par să depindă de hipotalamus. Pot fi fotografiate amintirile? Un grup de cercetători americani și canadieni conduși de Wayne Lossin de la Montreal din cadrul McGil University, a reușit ca prin intermediul unei etichete fluorescente ce se leagă de noile proteine formate să arate că la nivelul sinapselor, imediat după primirea unei informații de către creier, se înregistrează o creștere a fluorescenței. Acest lucru confirmă ceea ce se știa și anume faptul că în timp ce o amintire se formează și se fixează, în sinapse sunt produse noi proteine, grație cărora amintirea rămâne pe termen lung stocată în creier. Oamenii de știință au putut urmări „în direct” toate etapele de inscripționare pe creier ale unei amintiri, realizând pentru prima dată o fotografie. Emoția persistă dar amintirea poate să dispară Amintirea care a suscitat o emoție poate să dispară însă emoția persistă un timp mai îndelungat, susține Justin Feinstein, șeful echipei de cercetători de la Universitatea Iowa, care în urma unui experiment realizat pe mai mulți pacienți au ajuns la concluzia că „aceștia au continuat să-și conserve emoția respectivă - tristețea persistând totuși mai puțin decât veselia - multă vreme după ce amintirea filmului vizionar dispăruse”. Rezultatele studiului pun, se pare, sub semnul întrebării ideea, foarte mult răspândită printre specialiști, că eliminarea unei amintiri dureroase poate îndepărta suferința psihică: în urma unor accidente, mulți oameni rămân cu traume. Psihologul Karim Nader, este de părere că alterarea memoriilor (de scurtă și de lungă durată) este posibilă. El speră ca oamenii să fie scăpați de Sindromul Stresului Post Traumatic (PTSD). Până acum amintirile de lungă durată erau considerate atașate fizic de creier, neputându-le modifica. Noile experimente demonstrează că acestea sunt vulnerabile. Creierul se alimentează cu informații încă din copilărie, inconștient sau voluntar. Pe unele le vom uita, pe altele le vom stoca pentru toată viața. N. FLORIA -------------------------------------------- Nr. 23 (2741) din 10 iunie 2010 Aproape că nu trece o săptămână, fără să am informați că intr-o anumită zonă a lumii s-a mai produs un dezastru natural. Din păcate, nu este vorba doar despre căderi de zăpezi abundente și viscole violente, inundații sau alunecări de teren, care oricum sunt extrem de distrugătoare. în ultimele două decenii, s-au înregistrat de patru ori mai multe catastrofe naturale decât de obicei (cutremure, erupții vulcanice, valuri seismice, tornade), pe care majoritatea oamenilor de știință le pun pe seama încălzirii climatice. Care sunt însă mecanismele de producere a acestor evenimente tragice? în termeni simpli, vă vom explica mai jos. Cutremurele de pământ Pământul se cutremură, deoarece scoarța terestră e structurată ca un fel de puzzle gigantic. Ea e constituită dintr-o duzină de plăci groase, în medie, de circa 100 de kilometri. Aceste plăci se mișcă în permanență, se depărtează sau se apropie una de alta câțiva centimetri în fiecare an, deoarece „plutesc” pe magmă. Fenomenul respectiv se numește tectonica plăcilor. Scoarța terestră se deformează și în interiorul ei apar tensiuni, în funcție de deplasările menționate: în momentul când roca cedează sub presiune, se produce seismul sau cutremurul de pământ. De fapt, este vorba despre deplasarea bruscă a terenului respectiv de-a lungul unei falii (la „frontiera" dintre două plăci tectonice). Sub pământ, până la aproximativ 700 de metri adâncime, se situează „vatra” seismului sau hipocentrul, locul unde roca s-a sfărâmat. Epicentrul este locul de la suprafața Pământului, situat pe verticala acestei „vetre”. Undele seismice însoțesc mișcarea tectonică - durează între câteva secunde și câteva minute - propagându-se în toate direcțiile, dinspre locul de origine. Trezirea vulcanilor în mod frecvent, vulcanii se formează la marginea a două plăci ale scoarței terestre, fie că se află pe uscat, fie sub apă. Dacă se coboară în profunzime, sub această scoarță, se va găsi roca în fuziune numită magmă. Când vulcanul se trezește, adică atunci când începe să erupă, magma urcă spre suprafața terestră, făcând să se topească și scoarța terestră. Ascensiunea sa duce la apariția de-a lungul coșului vulcanic a unuia sau mai multor pungi (un gen de cămine), până să ajungă la crater gura vulcanului, prin care magma este eliminată. De fapt, vulcanul permite astfel presiunii enorme din interiorul globului pământesc ca, din când în când, să fie eliberată în exterior. Astăzi, pe Terra există trei categorii mari de vulcani: în jur de 1500 de vulcani activi, deci care pot intra în activitate în orice moment; vulcanii „adormiți”, care nu dau niciun semn de activitate, dar sunt susceptibili de a se trezi, cândva, vulcani stinși, a căror ultimă erupție poate să se fi produs în urmă cu până la 50.000 de ani. Valurile ucigașe Desigur, este vorba despre valurile seismice numite și tsunami. Ele reprezintă deplasarea unei foarte mari mase de apă oceanică sau marină și se produc fie din cauza unui seism puternic (cu magnitudinea de cel puțin 7 grade pe scara Richter), fie din cauza unei erupții vulcanice submarine sau a unei alunecări de teren submarine. Așadar, unda seismică, și nu vântul, provoacă un tsunami. Oarecum interesant, un tsunami nu este sesizat în larg, acolo unde oceanul este foarte adânc: amplitudinea valului este mică și numai la atingerea zonelor de coastă crește, în mod spectaculos, în mod logic, câtă vreme unda seismică rămâne aceeași, amploarea valului e din ce în ce mai scăzută. Cu câteva minute înainte de sosirea valului la mal, nivelul apei scade și marea se retrage, apoi acesta atinge țărmul, transformându-se într-un apogeu al mareei obișnuite, care poate măsura chiar mai multe zeci de metri înălțime, în funcție de puterea sa și de geografia submarină, un tsunami se poate propaga pe zeci de mii de kilometri, pe suprafața globului pământesc, mai ales dacă relieful e relativ plat și fără obstacole, putând atinge mai multe continente. Și aceasta, într-o singură zi! Monstru gigantic, căruia nimic nu-i poate sta în cale, tornada este un vârtej de aer de o violență extremă, născut în majoritatea cazurilor din cumulonimbus, norii de furtună. Pentru ca acest tip de nori să se poată forma, trebuie ca aerul cald de joasă altitudine să întâlnească aerul rece de altitudine mare. Astfel, se declanșează o furtună violentă, iar tornada apare la periferia ei, aspirând suficient de mult aer cald, pentru a crea acea mișcare de rotație care o caracterizează. Diametrul coloanei centrale poate să varieze, de la circa 20 de metri, până la 2 kilometri. Respectivul fenomen meteorologic are o putere distructivă superioară celei a unui ciclon, dar durează mai puțin. Totuși, tornadele generează vânturile de suprafață cele mai puternice din lume și, în fiecare an, fac mai multe victime decât oricare alt fenomen meteo. Distrugerile materiale sunt cauzate în primul rând de violența vântului (viteză foarte mare și instabilitate), acesta putând ridica în aer obiecte masive, grele, pe care să le transporte la distanțe de kilometri. Pagubele sunt cauzate și de presiunea atmosferică: ea scade atât de brusc, la trecerea tornadei, încât poate face, efectiv, să explodeze clădirile. Sunt doar câteva manifestări ale atotputerniciei naturi, de care însă, din păcate, omul însuși nu e deloc străin. ADRIAN-NICOLAE POPESCU Cala Mosc După 20 de ani Săgeți și gloanțe Foarte frecvent, vedem în filme cum, în contextul unor confruntări violente, se trage cu arcul ori cu arme de foc (depinde de epoca în care se petrece acțiunea) și victimele cad pe Ix, fără suflare; în realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Dacă proiectilul - săgeata sau glontele - a atins un organ vital, cum ar fi inima sau coloana vertebrală, așa-numita ,eficacitate mortală" este aceeași și atunci le putem acorda credit și cineaștilor pasionați de scene sângeroase. Vechile săgeți de război erau incredibil de grele, fiecare cântărind până la 200 de grame, pentru a putea străpunge cu viteză mare mijloacele de protecție ale adversarului (scut, zale, armură), având capacitatea de a atinge peste 120 de kilometri pe oră! Totuși, contrar celor ce pot fi văzute în filme, un soldat atins de o săgeată nu-și pierdea cunoștința instantaneu. Rănile grave produceau hemoragii majore, care provocau moartea, dar după un anumit timp, cauza principală fiind o infectare gravă a rănii în ce privește gloanțele, acestea au în general viteze supersonice - adică peste 340 de metri pe secundă - și, chiar și atunci când împușcătura nu este mortală, viteza de impact provoacă o undă de șoc care culcă victima la pământ, într-o clipă. (A.N.P.) Erupție... „A fost o erupție violentă..." Pleonasmul este cauzat de necunoașterea exactă a substantivului erupție. Acesta este definit de dicționar ca: „Ieșire bruscă și violentă din pământ a unui gaz, a țițeiului, a lavei, țâșnire.” Să vorbim corect! De aceea tot greșite sunt expresiile „ieșire bruscă", „ieșire năvalnică" sau „izbucnire bruscă”, „nâvălire violentă", „țâșnire bruscă" și lista ar putea continua. De asemenea, verbele „a erupe”, „a țâșni" sau „a năvăli" nu pot fi asociate cu „brusc”, „deodată”, „nâvalnic", „violent" și altele înrudite ca sens. (I.S.) Săptămânalul „Magazin” este editat de CASA EDITORIALA „MAGAZIN” S.R.L. înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. 140/2623/1991 din 8 mai 1991. Adresa: București sector 1, Piața resei Libere nr.1, cod. 013701. CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE: ECATERINA BÂTRÂNEANU - Președinți GEORGE CUȘNARENCU - Administrator NICUȘOR DINCĂ - Administrator ISSN 0258-1523 REDACȚIA: Telefon: 021.317.89.64 Paul Ioan, Dorin Moran, Adrian-Nicolae Popescu, Gabriel Tudor, Irina Stoica, N. Floria, Ionel Cojocaru ECHIPA DE SERVICIU: Responsabil de număr: N. Floria . Secretar de redacție: Gabriela Nițu PUBLICITATE: Tel/Fax: 021.317.89.66 DIFUZARE: Tel/Fax: 021.317.89.65 Nicușor Dincă (director) 0722.625.622, Simion Ionescu FINANCIAR-CONTABIL: Natașa Munteanu Cont: B074 BACX 0000 0030 0016 0000 (SEI) Unicredit Țiriac Bank S.A. - Sucursala Panduri COLEGIUL DE REDACȚIE: ECATERINA BÂTRÂNEANU Președintă a Consiliului de Administrație Tel Fax: 021.317.89.66 GEORGE CUȘNARENCU Redactor șef DOREL DORIAN, ADRIAN HORJA, PAUL IOAN Cititorii din străinătate se pot abona prin Casa Editoriala „Magazin” S.R.L. Piața Presei Libere nr. 1, sector 1, București, România Fax: 021.317.89.66 Redactorii semnatari ai articolelor publicate în revistă sunt direct răspunzători, material și penal, conform art. 205, 206 Cod penal, de exactitatea și corectitudinea celor relatate. Revista își declină orice responsabilitate. TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATĂ: „MAGAZIN” Gabriela Nițu: _J Rodica Nițu 'A \ Tiparul: INTACT S.A.J =4