Magazin, ianuarie-iunie 2015 (Anul 58, nr. 1-25)

2015-06-25 / nr. 25

SERIE NOUĂ - 1251 • ANUL LVIII • 25 IUNIE 2015 • 16 PAGINI • 2 Nr. 25 (2001) Adresă internet: www.revistamagazin.ro SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT ■ Laudă marea, dar nu te depărta de pământ Proverb latin ■ Sunt unii oameni care au puterea de a iubi și alții care iubesc puterea. Bob Marley Ce este gravitația? Poate că după misterul construirii pira­midelor din Egipt, rămas nerezolvat până azi, misterul legat de fenomenul gravitației este cel mai profund dintre toate. Profund, pentru că mari savanți fizicieni au încercat să-l definească, să-l explice, fără să fi ajuns la o concluzie. Legende există, de la mărul care ar fi căzut în capul lui Isaac Newton, care acum 350 de ani a studiat problema, până la încercarea lui Albert Einstein de a da o definiție fenomenului, definiție care nici azi nu îi satisface pe mulți fizicieni. Dicționarele vorbesc despre o „atracție naturală a două corpuri cerești”, dar definiția este pur decorativă, problema nu e ce anume este un fenomen pe care îl vedem toți, ci de ce se produce acest fenomen. Cu cât progre­­ s 948427 000119 ai lumii animale în ultima jumătate de secol se acreditează ideea că Știința este singura autoritate în stare să explice toate fenomenele care ne înconjoară. De la nașterea Universului (?) la activitatea galaxiilor, evoluția omului și cea a climei. Cu toate acestea, sunt și întrebări mult mai simple care n-au primit încă un răspuns, construcția piramidelor de la Gizeh Bind doar unul dintre exemple. Și mai există și altele, după cum prezintă Listverse.com. săm în ideea cunoașterii lumii care ne înconjoară, cu atât mai de neînțeles a devenit gravitația pentru cercetători. Știm azi cauza celor patru forțe fundamentale ale Universu­lui, mai puțin pe cea a gravitației. Un graviton se presupune că este acea particulă implicată în fenomenul gravitației, dar nimeni nu a descoperit-o. Un alt lucru afirmat despre gravitație este faptul că ea este cea mai slabă dintre forțele fundamentale din Univers, dar dacă ne uităm mai atent în lume, s-ar părea că nu este deloc așa. Altminteri, cum poate o forță atât de slabă să țină galaxiile împreună? De pildă, forța de respingere dintre doi protoni încăr­cați pozitiv este de 10 la putere a 36 de ori mai puternică decât gravitația care acționează între ei. Și tocmai din cauză că este atât de slabă, gravitația este atât de greu de studiat în laborator. Cercetătorii sunt și azi descum­păniți. „Pur și simplu nu știm și nu putem să detectăm gravitonii”, recunoaște Michael Tur­ner, cosmolog la Universitatea din Chicago. Cum stocăm amintirile? Creierul este cel mai complex organ al ființelor vii, în general și al omului, în special. El este microprocesorul, inima unui compu­ter, care dictează și controlează toate fenome­nele ce se petrec în organism. Acesta este și motivul pentru care, despre creier și proce­sele petrecute acolo, cercetătorii cunosc deo­camdată cam cât un fir de nisip din Sahara. Stocarea amintirilor, accesarea lor atunci când avem nevoie, acest gigant RAM, ca să păstrăm comparația cu computerele, sunt mistere de nepătruns pentru oamenii de ști­ință, care îi cufundă în perplexitate, în ciuda unor rezultate minore și parțiale. Mai exact, nu știm ce zonă a creierului este implicată în stocarea amintirilor noastre. Ne amintim lucruri, asta e clar, dar cum sunt ele imprimate în creier, în ce „sertare” tainice, după ce „program” de memorare, pe ce suport se „imprimă” ca să putem avea ac­ces ulterior la ele, chiar și după 50 de ani? Iată întrebări tulburătoare care nu-și găsesc deocamdată răspunsul. E adevărat, spe­cialiștii cunosc că unele zone ale creierului sunt implicate în procesul de memorare a amintirilor. Dar dincolo de intuiție, mai nimic concret. Situația e și mai complicată în privin­ța procesului în care accesăm aceste amintiri. Cercetătorii au cercetat, încă din anii 20 ai secolului trecut, felul în care creierul ges­tionează o anumită amintire din RAM-ul nos­tru, și cu toate acestea nu este clar nici azi cum se petrece acest lucru. Se presupune aproape cu certitudine că neuronii și cone­xiunile dintre ei ar fi implicate în acest proces. Orice copil a aflat că păsările migrează, vin și pleacă de două ori pe an, iar un adult poate spune și de ce: păsările străbat lungi distanțe an de an pentru a-și depune ouăle în locuri mai calde, în ideea de a scăpa de con­dițiile vitrege de iarnă. Ceea ce nici măcar oamenii de știință nu știu cu exactitate este cum reușesc ele acest lucru. Migrația păsări­lor rămâne unul dintre lucrurile misterioase ale comportamentului animal cunoscute științei și deși cercetătorii au făcut eforturi consistente pentru a explica acest comporta­ment, răspunsurile nu au fost satisfăcătoare. Să aducem în discuție comportamentul cucilor, de pildă. Ei migrează și își lasă ouăle în cuiburile altor păsări, apoi pleacă și-și văd de treabă în alte locuri. Când puii de cuc cresc, ei pornesc în căutarea locurilor ances­trale ale părinților, fără să beneficieze de niciun ajutor. Cercetătorii presupun că păsările sunt în stare să se folosească de mai multe busole care se ghidează după stele și câmpul magnetic al Pământului. Teoria pare logică, dar există o problemă: o busolă poate să te ghideze, dar nu poate să-ți comunice și coordonatele geografice ale unui loc pe care tu nu îl cunoști! Așadar, cum ajung cucii pe locurile ancestrale ale părinților lor împrăștiați în patru vânturi? Acesta este adevăratul mister al migrației păsărilor. Ce sunt visele? Același mister, și în privința viselor și as­ta deoarece tot creierul, cel mai de nepătruns univers, este cel implicat. Cum se produce acest „film” care se desfășoară în fața ochilor noștri închiși în timpul unei stări speciale a organismului nostru care este somnul? Și unde este memorat acest „film” virtual, în ce „sertare”, în ce „RAM” tainic, pentru a putea fi accesat atunci când ne trezim? Cu alte cu­vinte, toți visăm, toți trecem prin această ex­periență, povestim visele, dar nimeni nu a putut explica procesul prin care visul se de­clanșează în creierul nostru. Știința nu a putut explica nici măcar de ce decide creierul să intrăm în acea stare ciudată, de paralizie aproape totală, care este somnul și cum de comandă apoi să ieșim din această stare, ca să ne trezim și să repornim activitatea zilnică, încercări de a explica acest extraordinar de complicat și de misterios pro­ces care este visul au fost făcute, să-l amin­tim pe pionierul acestor cercetări, Sigmund Freud și alții, ulterior. Dar nici el, nici ceilalți psihanaliști nu au explicat procesul exact al declanșării viselor. Explicațiile s-au restrâns la semnificația viselor, la partea spectaculoa­să a fenomenului. Unii cred că visele sunt imagini aleatorii care nu servesc la nimic, alții cred că, dimpo­trivă, visele sunt pline de semnificații adânci. Care sunt ele, și aici e loc mai mult de spe­culații decât de explicații exacte, unanim ac­ceptabile. Unele teorii sugerează că visele sunt manifestări ale unor trăiri pe care nu le-am băgat în seamă în timpul zilei. Și că al doilea nivel al creierului nostru, subcon­știentul sau inconștientul, ni le comunică dis­torsionat, simbolic (?), sub formă de mesaje „vizuale” virtuale, în timpul somnului. Cum ar fi fanteziile sexuale, dar și mesaje mai com­plexe, dorințele, temerile, bucuriile sau chiar mesaje referitoare la organism sau la sunetele pe care le percepem din exterior în timpul somnului. O melodie pe care o auzim în timp ce dormim poate declanșa un vis funambulesc, vorbele pe care le auzim la un televizor aprins în timpul somnului, pot declanșa un vis ab­solut halucinant. Alte teorii spun că visele sunt modalități ale creierului de a elibera RAM-ul de me­morie, încărcat în timpul zilei cu miliardele de biți de informație neesențială. Toate aceste teorii pot fi corecte, dar cum se produce acest fenomen rămâne un mister sigilat pentru totdeauna în psihicul nostru. Femina club !Pentru dumneavoastră, doamna? Cum învingeți depresia? Dos Dosarele frumuseții Vara și îngrijirile cosmeticei MAFIA SICILIANA și justiția Dar certitudinile sunt doar presupuneri. Când vedem ceva care ne declanșează o amintire, se presupune că mai multe părți ale cre­ierului interacționează si­multan pentru a face acest lucru posibil. Misterios nu este faptul că ne amin­tim, ci întregul proces pe care creierul nostru îl diri­jează și îl controlează. Sau motivul pentru care creie­rul ar face asta. De ce migrează păsările? Consultații fără plată Biblioteca Județean# M­y R £ S ' SUDOK jocul săptămânii:U 25

Next