Magazin, iulie-decembrie 2015 (Anul 58, nr. 26-52)

2015-07-02 / nr. 26

Nr. 26 (3002) din 2 iulie 2015 Operațiunea Mercur Bătălia pentru Creta Insula Creta, apar­ținând statului grec, are o poziție strategică în estul Mediteranei. Este a cincea insulă ca mărime după Sicilia, Sardinia, Cipru și Corsica. Capitala este la Herald­ion și în perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost o țintă predilectă și a Puterilor Axei, și a aliaților. La 25 aprilie 1941, Hitler a semnat Directiva care prevedea invadarea Cretei. Având în vedere protecția navală oferită de Marina Regală Britanică, germanii trebuiau să găsească o strategie specială, și au reușit. Uriaș desant aerian Ziua declanșării invaziei Cretei a fost 20 mai 1941, data la care­­ a debutat Operațiunea Mercur. Luptele au durat doar unsprezece zile. La 1 iunie, co­lonelul Campbell, comandantul trupelor din capitala Heraklion, s-a predat. A fost o victorie su­ficient de rapidă, însă Hitler nu a fost foarte bucuros, întrucât pierderile armatei germane au fost uriașe. Istoricii spun că a fost o „victorie de gen Pyrus”, adică un succes cu uriașe sacrificii. Trebuie subliniat că Oberkom­mando des Heeres (Comanda­mentul Suprem German) nu prea fusese de acord cu ordinul lui Hitler, din cauza implicării forțelor naziste în Operațiunea Barbarossa. Insă strategia ger­mană a fost eficientă pentru că nemții au evitat confruntarea navală cu britanicii și au organi­zat cel mai mare desant aerian din al Doilea Război Mondial. Comandanții Luftwaffe în­vățaseră lecția din eșecul „Bă­tăliei pentru Anglia” și aproxi­mativ 20 de mii de parașutiști au invadat Creta. Dintre aceștia, cel puțin jumătate aveau antre­nament pentru „strategia inva­ziei montane”. Pe de altă parte, peste 280 de bombardiere și 180 aparate de vânătoare au co­pleșit forțele a­­liaților. Comandantul forțelor aliate din Creta a fost numit generalul maior neo-ze­­elandez Bernard Freyberg. Germa­nii au fost con­duși de generalul Luftwaffe Kurt Student, coman­dantul „paratru­pelor”, fost pilot în Primul Război Mon­dial. După ce în pri­ma zi a invaziei alia­ții au obținut succese locale, germanii au reușit să ocupe mai multe terenuri de ate­rizare din estul insulei și, în conse­cință, suplimentarea cu trupe și materiale s-a făcut mult mai ușor. Pe de altă parte, din cauza unor defi­ciențe în comunicare dintre forțele aliate, trupele și paratrupele germane au obținut victorii importante, reușind să se apropie de capitala Herak­lion. Trebuie mențio­nată, totuși, contribu­ția excepțională a Serviciilor Secrete Britanice, care au re­ușit de mai multe ori să deco­difice mesajele secrete germane prelucrate de celebrul „calcula­tor Enigma”, inventat de ingi­nerul Arthur Scherbius după 1918. Marile pierderi de oameni suferite de invadatorii germani au fost cauzate, în mare parte, de Rezistența cretană. Populația Cretei s-a mobilizat și, sub în­drumarea unor organizații (de stânga și de dreapta), au atacat cu înverșunare parașutiștii ger­mani. Scufundarea lui „Bismarck” Urmări previzibile Pierderile uriașe ale germa­nilor nu l-au determinat pe Hitler să amâne Operațiunea Barbarossa - invazia URSS - care a debutat la 22 iunie 1941. Numai că führerul a decis să nu se mai folosească desanturile aeriene, iar în finalul Operațiu­nii Mercur a solicitat și ajutorul trupelor italiene. Insă forțele germane de ocupație au avut mult de furcă, întrucât populația Cre­tei a continuat până la finele războiului să saboteze armata staționată în insulă, care comis și unele masacre. La 30 iulie 1934 a debutat acțiunea criminală ordonată de Hitler și cunoscută sub numele de „Noaptea cuțitelor lungi” (după o legendă din mitul Regelui Arthur, în care era vorba despre o răzbunare). Operațiunea de epurare a opozanților lui Hitler s-a terminat la 2 iulie 1934. Adolf Hitler fusese numit cancelar de către președintele Paul von Hindenburg, la 30 ianuarie 1933. Imediat, noul cancelar a început­­ o acțiune de consolidare totală a puterii politice și militare, prin eliminarea adversarilor politici; în acea perioadă, Hitler încă nu era deținătorul suprem al puterii, implicit al armatei. Atașată partidului nazist era organizația paramilitară „Cămășile brune” sau „Batalioanele de asalt", care acționau 2 iulie 1934 Se încheie „Noaptea cuțitelor lungi” mai ales contra social­­democraților și comu­niștilor. Dar violențele răspândite în țară de aceste batalioane au revoltat populația, iar Hitler simțea că pierde popularitatea. Liderul Batalioanelor de asalt era Ernst Roem (foto), care participase și el la „Puciul de la be­rărie”. Dar independența acestuia față de politica lui Hitler îl înfuriase pe liderul nazist, mai ales că Roem voia să contro­leze și armata. în conse­cință, Hitler a ordonat Operațiunea „Noaptea cuțitelor lungi”, care a debutat prin arestări la ministerul de interne și apoi prin surprinderea lui Roem la hotelul unde era cazat. Toți adepții lui Roem au fost acuzați de trădare, iar Hitler i-a or­donat apoi lui Goering să înceapă acțiunile „plutoanelor de execuție”. Acuzația de trădare a fost adusă în mod abuziv și împotriva unor personalități care nu vedeau în politica lui Hitler o ameliorare a situației interbelice a Germaniei. De aceea, au fost executate fără judecată numeroase persoane — numărul aproximativ este de cel puțin 85—, printre care s-au aflat și vicecance­larul Franz von Papen și fostul cancelar Kurt von Schleicher (împreună cu sofia)... Ulterior, Goering și Goebbels s-au ocupat de propaganda „legalizării” crimelor, sub pretextul apărării legii în țară. Secretele unui președinte Doi președinți americani, a căror carieră s-a încheiat prin asasinat, nu încetează să reprezinte obiectul unor studii ale istoricilor din SU­A. Crimele comise asupra republicanului Abraham Lincoln (în 1865) și democratului John F. Kennedy (în 1963), sunt despărțite de un aproape un veac (dar nu­­ de singurătate­, căci în 1901 a murit și președintele William McKinley, în urma unui atentat). Mereu ies la iveală date noi despre ambele personalități. Ne vom referi acum doar la­­ geniul care a abolit sclavia și a unificat țara’, pe baza unor descoperiri publicate în revista ,Pers­pectives in Biology , Medicine’. Vom afla că Lincoln n-a fost doar un președinte cu mână de fier, ci și un om care a știut să-și învingă marile conflicte cu propriul destin. Un dur cu suflet de catifea Născut într-un cătun din statul Kentucky (în 1809), Lincoln („Marele emacipator”, sau „Cinsti­tul Abe”) a studiat singur dreptul și a intrat încă din tinerețe în viața politică. în 1860 este ales președinte, iar în 1861 izbucnește Războiul civil — provocat de despărțirea de Uniune a unor state din sud, care au format Confederația Statelor Americii. Țelurile lui prezidențiale, susținute cu o fermitate ieșită din comun, au fost refacerea Uniunii și abo­lirea sclaviei. A reușit în ambele tentative, dar a plătit cu viața uriașele succese: la 15 aprilie 1865 a fost asasinat de un anarhist, întrebarea la care au răspuns cercetătorii vieții lui Lincoln a fost următoarea: ce s-a întâm­plat cu el în „perioada neagră” dintre anii 1858 și 1861, când acest bărbat atât de tandru cu soția, Mary, și atât de plăcut celor din jur a devenit de nerecunoscut. Abe avea dese accese de furie, fără motivație reală, pe fondul a ceea ce analiștii au numit „depresia profundă în forma endogenă (interiorizată) sau melancolică”. Se întâmpla să plece de acasă pentru a ră­mâne într-o singurătate absolută, pentru câteva ore sau chiar zile; izbucnea necontrolat în hohote de râs, sau, atunci când se enerva, avea grimase înfiorătoare, ca și cum ar vrea să-și sfâșie preopi­nentul. Insomniile se țineau lanț, iar, din când în când, tremurăturile mâinilor și ale bărbiei eviden­­țiau o dezechilibrare extrem de îngrijorătoare pentru Mary, care știa de cât de multă căldură sufletească era capabil soțul ei. Dependența de... mercur Culpa acestor manifestări patologice a fost atribuită... mercurului. Lincoln, nu se știe în ce împrejurări, începuse o cură discretă cu „mica pastilă albastră” sau „medicamentul tuturor”. în acea epocă, această pilulă era considerată un fel panaceu, util (se credea) pentru cele mai diverse afecțiuni, de la tuberculoză până la dureri de dinți. Sumarele date farmaceutice de atunci nu țineau cont de efectele secundare ale mercurului. Sim­­ptomele nevrotice ale lui Lincoln — omul cu suflet de catifea de până atunci — deveniseră inevitabile. Așa a început războiul interior al viitorului președinte; când și-a conștientizat anormalitatea comportării, eforturile lui volitive s-au întețit trep­tat, dar lupta a fost incredibil de lungă. Aproape trei ani a durat acest război secret. Lincoln a reușit să pună capăt tratamentului cu mercur, chiar înainte de izbucnirea Războiului Civil, în 1861. Victoria împotriva lui însuși a uimit pe toți cei apropiați, care abia atunci au aflat că folosise acel medicament de ca­re devenise dependent — și a cărui pre­parare urma să înceteze peste câțiva ani. A trecut cu o bărbătească forță psihică peste dramele familiale (moartea fiului) și și-a păstrat neatinse idealurile cu o fermitate exemplară. Pagină realizată de PAUL IOAN

Next