Magazin, ianuarie-iunie 2017 (Anul 60, nr. 1-26)
2017-01-12 / nr. 1-2
SERIE NOUĂ - 1331 • ANUL LX • 12 IANUARIE 2017 • 16 PAGINI • 2 LEI NR. 1-2 (3081) SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT «Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, * ci că mergem să ne așteptăm altundeva. Cesare Pavese r 'Ïior'1 /—’ ' *Гл / JAFUL SECOLULUI Dar care secol? I А [UNK] ---— A *: Planeta ne surprinde mereu prin complexitatea ei TERRA, dragostea noast Cercetătorii lansează teorii fantastice despre nașterea Universului, despre quarci și galaxii, dar despre Pământ, era care ne oferă condițiile de viață de peste 3 miliarde de încă nu știmi cum s-a format, cu adevărat. E ste greu de acceptat că щ j Pământul este singura planetă pe care există via * -J1*: animale, plante, pești, oameni, dar până la proba contrarie, care întârzie să apară, oricât de captivante ni s-ar părea galaxiile, suntem singurele vietăți pe care le cunoaștem cu adevărat. Așa că Terra continuă să ne fascineze cu misterele ei. De la cele ale scoarței terestre, la abisul plin de viață al adâncurilor marine, de la enigmaticii vulcani, la abisalele grote. Și cu toate acestea, azi se pare că știm mai multe despre Lună sau Marte (cel puțin așa ne lăudăm, noi, astrofizicienii) decât despre planeta pe care trăim. Iată câteva exemple care demonstrează complexitatea planetei noastre, așa cum le prezintă situl Live Science, preluat de Agerpres: Viteză maximă. Construim avioane cu viteză supersonică, dar câți dintre noi își dau seama că suntem călătorii unei nave trans-galactice care „gonește” prin Univers, spre constelația Leului, cu o viteză uluitoare de 390 km/s? Este o minune că nu ne lovim de nimic prin spațiu, în tot acest timp! Sfera turtită. Ne place perfecțiunea sferei și credem despre Pământ că este o expresie a perfecțiunii. Numai că Pământul nu este nici pe departe o sferă perfectă și asta deoarece forța centrifugă, care rezultă din rotația planetei, acționează perpendicular pe axa Pământului, axă care este înclinată. Rezultatul este că la Ecuator forța centrifugă nu este exact de sens opus gravitației. Acest dezechilibru se adaugă în zona ecuatorială unde gravitația împinge un volum suplimentar de apă și masă terestră, rezultând forma de sferă ușor turtită a planetei. Bătrână, dar bună. Cercetătorii au ajuns la concluzia că vârsta Pământului, datând cele mai vechi roci de pe planetă și cei mai vechi meteoriți descoperiți pe Terra, ar fi de aproximativ 4,54 miliarde de ani. Cele mai vechi roci cunoscute de pe Pământ formează așa-numita Centură Nuvvuagittuq pe coasta Golfului Hudson, din nordul Quebecului (Canada) și datează de 4,28 miliarde de ani. Dar dacă datările sunt greșite? Am putea fi mai tineri sau mai bătrâni? Un rezervor dulce. Sau ori de câte ori facem un duș sau bem un pahar cu apă ne gândim la faptul că apa vine din Antarctica, cel mai mare rezervor de apă dulce al Terrei? Pe acest continent se află aproximativ 90% din gheața de pe Pământ și respectiv 70% din apa dulce a planetei. O magmă în mișcare. Terra nu este o rocă moartă, o dată pentru totdeauna. Planeta este vie și dispune de un ciclu de reciclare care funcționează astfel: magma din străfundurile Pământului iese spre suprafață și se întărește sub formă de roci (cele magmatice). Procesele tectonice ridică aceste roci până la suprafață unde sunt expuse proceselor de eroziune. Mici fragmente desprinse din aceste roci în urma procesului de eroziune sunt depozitate și îngropate, iar presiunea exercitată de straturile de deasupra se compactează și se transforma în roci sedimentare, așa cum simt gresiile; în timp, rocile sedimentare formate astfel se scufundă și mai mult și se „coc” la presiuni și temperaturi foarte mari, transformându-se în roci metamorfice. Desigur că acest proces nu este perfect circular. De-a lungul drumului, rocile sedimentare pot fi supuse din nou eroziunii, iar cele metamorfice pot fi ridicate din nou spre suprafață, însă dacă rocile metamorfice sunt prinse într-o zonă de subducție, unde o parte a crustei pătrunde sub alta, ajung să fie topite și transformate din nou în magmă. Cel mai fierbinte, cel mai rece. Nu știm ce a fost acum un milion de ani, dar de când există măsurători, cel mai fierbinte loc de pe Pământ este El Azizia, în Libia, unde stațiile meteorologice au înregistrat recordul de temperatură de 57,8 grade Celsius la data de 13 septembrie 1922, conform NASA Earth Observatory. Invers, cel mai rece loc de pe planetă este Antarctica unde iarna temperaturile pot atinge minus 73 de grade Celsius. Recordul absolut al temperaturilor negative s-a înregistrat la stația științifică rusă Vostok, din Antarctica, pe 21 iulie 1983, în plină iarnă australă, când termometrele au indicat minus 89,2 grade Celsius, conform USGS. Luna care ne lipsește. Există o teorie care ne spune că Pământul ar fi avut la un moment dat în istoria sa doi sateliți naturali importanți. Cel de-al doilea satelit, mai mic decât Selena, cu un diametru de doar aproximativ 1.200 km, s-ar fi aflat pe orbita Pământului o perioadă de timp înainte de a se ciocni cu Luna. Acest impact catastrofal poate explica de ce, cele două părți ale Lunii sunt atât de diferite una față de cealaltă, conform unui material publicat în 2011 în revista Nature. Prin comparație, Luna are diametrul de aproximativ 3.470 km. Dar lucrurile nu se opresc aici. Unii oameni de știință susțin că Pământul continuă să aibe doi sateliți naturali. Conform unui material publicat în 2011 în revista ICARUS, un asteroid cu diametrul între 1 metru și 3,3 metri se află în orice moment pe orbita Terrei. Nu este vorba mereu de același asteroid, ci mai degrabă de o „lună temporară”, care se schimbă. Conform studiului publicat în 2011, gravitația terestră capturează asteroizi care trec prin vecinătatea planetei, în drumul lor în jurul Soarelui. Un astfel de satelit temporar rămâne pe orbita terestră timp de cel mult 9 luni după care este proiectat mai departe în spațiu. Totuși, o Lună de 3 metri în diametru?!? Ciudățeniile gravitației. Pământul nu este o sferă perfectă și astfel masa sa nu este distribuită uniform. Prin urmare, nici gravitația nu este constantă în orice punct de la suprafața globului. Una dintre anomaliile gravitaționale misterioase ale Terrei se produce în Golful Hudson din Canada. Pe această suprafață gravitația este mai mică decât în alte regiuni, iar un studiu din 2007 ajungea la concluzia că topirea ghețarilor din această zonă este cauza. Gheața care acoperea aceasta regiune în perioada ultimei ere glaciare s-a topit de multă vreme, dar solul nu și-a revenit complet după eliberarea de presiunea ghețarilor. Așa cum gravitația dintr-o regiune este proporțională cu masa de materie aflată deasupra respectivei regiuni, iar ghețarii au dislocat o parte din sol, rezultă o atracție gravitațională puțin mai mică în văile săpate de ghețari. Inversarea polilor. Nu se știe dacă este o realitate sau doar o teorie, dar rămâne un mare mister: în ultimii 20 de milioane de ani (?), planeta noastră a trecut periodic, la fiecare 200.000- 300.000 de ani prin inversări ale polilor magnetici. Până în 2016 a trecut însă mai mult de dublul perioadei de la ultima astfel de inversare. Asemenea inversări se produc de-a lungul sutelor de mii de ani. In cadrul acestui proces polii magnetici încep să se distanțeze de regiunea polilor geografici și sfârșesc prin a se inversa, conform astronomilor de la Universitatea Cornell. Un munte ciudat Știm că Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, măsoară 8.848 metri față de nivelul mării. Dar mai puțină lume știe că un alt munte are 17.170 metri! Este vorba despre Mauna Kea, care conform USGS se ridică până la altitudinea de 4.170 m deasupra nivelului mării, dar el continuă să coboare sub apă încă 5.000 m, iar partea centrală a vulcanului Mauna Kea a creat o depresiune pe fundul mării de încă 8.000 m în forma unui con răsturnat (Va urma)