Magazin, iulie-decembrie 2018 (Anul 61, nr. 27-52)
2018-07-05 / nr. 27
Nr. 27 (3157) din 5 iulie 2018 4 mîntaai în r.v . ■ Stalin, rublele și bolșevicii Partidul Social Democrat Rus al Muncii (PSDRM), care urma să devină Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, a fost creat în 1898. Orientarea marxist-proletară a acestui partid era foarte netă: dărâmarea sistemului țarist din Rusia. Dar lupta spre binele națiunii avea nevoie de bani, de mulți bani. De unde? jafurile care alimentau trezoreria PSDAM erau numite „exproprieri în interesul poporului”. Acest „stil” de a aduna bani i-au despărțit pe menșevici (adică „cei în minoritate”) de bolșevici („cei în majoritate”). Jaful uriaș din 1907 a pecetluit acea despărțire ideologică. Bolșevicii doreau, în secret desigur, sa continue obținerea de fonduri prin mijloace ilegale. Conducerea bolșevicilor a decis ca Stalin - pe atunci poreclit „Koba” - și prietenul sau Kamo (revoluționar georgian) să se ocupe de atacul asupra marelui transport de bani din Tbilisi. Stalin locuia în Tbilisi și viitorul dictator mai executase „exproprieri” cu Kama. Cu acordul lui Lenin, ei au hotărât sâ atace caleașca cu bani care urma să plece de la Banca naționala din Tbilisi, chiar în Piața Erevan. Culmea a fost ca Stalin era și colaborator al Ohrana (poliția secretă țarista), de aceea nu a fost arestat. Creierul din umbră Planul lui Stalin era foarte bine pus la punct: ei erau deghizați în țărani, avea grenade, bombe și arme în cârtițe, iar Kamo, îmbrăcat în capitan de cavalerie, aștepta într-o caleașca unde urmau sa fie puși sacii cu bani. Se spune ca Stalin a urmărit desfășurarea acțiunii fumând un trabuc... Bandiții au aruncat grenade și bombe, au ucis gardienii și caii, iar în învălmășeala creata sacii au ajuns la Kamp înainte ca autoritățile să se dezmeticească. Se mai spune că Stalin informase securitatea, dar nu precizase ziua și locul jafului. Cârtița cu bani a ieșit din piață fara ca poliția să bănuiască ce-i cu ea și prada a ajuns, se pare, la gară și de acolo la un cartier general al partidului. Nu s-a știut unde era Lenin atunci, dar atât el cât și Stalin au încercat să se izoleze de acel jaf substanțial, căci reacția politică imediata a fost de scădere a popularității bolșevicilor. Mișcările de stânga din Europa s-au depărtat de ei. Mai târziu, însuși Troțki (mare adversar al lui Stalin) a recunoscut că acesta a „supervizat totul de departe”. Banii au ajuns în Finlanda, dar folosirea lor era primejdioasa, majoritatea fiind înregistrați. Recompense, nu pedepse Putem spune că repetiția pentru acest mare jaf bancar a fost facutà cu un an înainte, la Helsinki. La o sucursala a Băncii Ruse de Stat din Helsinki a fost dată o spargere la 26 februarie 1906, în beneficiul bolșevicilor. Bandiții au scăpat cu 170 de mii de ruble, echivalentul a 1,7 milioane dolari 2013. Ecourile negative ale jafului din 1907 au ajuns și în Anglia și SUA. Bolșevicii se vedeau tot mai izolați politic. Dar, cu toate acestea, victoria Revoluției din 1917, condusă de ei, i-au adus în prim-plan pe organizatorii principali, care nu au fost niciodată judecați, ci au ajuns în fruntea țârii. Idei Castro îl îmbrățișează călduros pe Iuri Gagarin, la 26 iunie 1961, în Cuba. Primul condusese victorios Revoluția din Cuba, iar Iuri fusese primul om, pe 23 aprilie 1961, care dăduse o tură prin Cosmos, timp de 108 minute la 169 km altitudine. ' Mult timp mâna dreaptă a lui Charles de Gaulle, Georges Pompidou s-a născut la 5 iulie 1911 în departamentul Cantal din centrul Franței. La studiile medii a fost coleg cu Leopold Sedar Senghor, care va deveni președintele Senegalului (1960-1980). A fost angajat al fundației Rothschild, apoi manager de bancă. După 1962 a fost angajat de Charles de Gaulle la Fundația Anne de Gaulle pentru Sindromul Down (fiica lui de Gaulle suferea de această maladie). Intrând în politică, Georges Pompidou a fost preferat de Charles de Gaulle ca prim ministru, după ce Michel Debré a demisionat. Pompidou are cca 5 iulie 1911 S-a născut Georges Pompidou mai lungă perioadă ca premier, din 1962 până în 1968. Această numire a fost controversată pentru că nu era membru al Adunării Generale. După votul de neîncredere, de Gaulle a dizolvat Adunarea Generală. La alegeri gaulliștii au câștigat și Pompidou a devenit prim-ministru al Republicii a Cincea. Dizarmonia dintre Georges Pompidou și președintele Charles de Gaulle a apărut când s-a ivit problema demonstrațiilor studențești din 1968. Calmarea situației explozive din Franța, pe calea negocierilor, i se datorează lui Pompidou, căci generalul de Gaulle voia să apeleze la trupele armate staționate în Germania federală. După ce și-a anunțat candidatura la președinția Franței, la începutul lui 1969, Georges Pompidou a apărut ca urmaș natural al generalului. Dar au existat cercuri politice care nu-l voiau în fruntea statului. Astfel, soția sa, Claude, a fost asociată unui scandal în legătură cu marele star de cinema Alain Delon. „Scandalul Markovic”, în care un gardian al lui Delon a fost găsit ucis, în scandalul în care se căuta asasinul, au apărut fotografii așa-zis compromițătoare cu o prostituată în mediul politic... După demisia lui de Gaulle, Pompidou a fost ales președinte împotriva lui Alain Poher. A devenit un președinte mult mai pragmatic decât de Gaulle, avându-l alături ca prim-ministru pe Jacques Chaban Delmas. Legăturile cu Marea Britanie s-au armonizat, s-au dezvoltat proiecte mari precum cele aerospațiale și TGV. A fost preocupat de modernizarea Parisului. Muzeul de Artă Modernă îi poartă numele. Georges Pompidou a murit în timpul mandatului, suferind de cancer sagvin, la 2 aprilie 1974. Slujba de adio s-a desfășurat la Notre Dame. Au participat numeroși șefi de stat, precum Richard Nixon, Willy Brandt, Hassan al ll-lea al Marocului, Edward Heath (Marea Britanie) etc. Ia corii ui certe Regina decapitată Pe când era adolescentă, Marie- Antoinette (de origine austriacă), viitoarea regină a Franței, s-a întâlnit cu Mozart, care dădea concerte la castelul Schönbrunn din Viena. El era cu un an mai mic (născut 1756) și a cerut-o în căsătorie, dar „sărăntocul muzicant”nu era pe placul familiei. Persecuțiile La 15 ani, prințesa vieneză este căsătorita cu viitorul rege Ludovic al XVI-lea (15 ani și el). Din acel moment, la Curtea Franței încep murmurele la adresa ,Austriecei”. Frumoasă și simplă în comportament, Marie-Antoinette este privită chiorâș atât de mătușile lui Ludovic, cât și de metresele lui Ludovic al XV-lea (încă în funcție). Toți comentau despre marele cutremur din Lisabona, din anul nașterii ei, căci nașul de botez fusese regele Portugaliei. La prima apariție la Paris, în timpul unui foc de artificii, se produce un mare incendiu. Alt semn rău, altă belea pe care ne-o aduce „Austriaca”, se spunea la Paris. Devenită regină a Franței (1774), Marie-Antoinette primește de la Ludovic al XVI-lea domeniul Petit Trianon (lângă Paris), numai cu aceea fusese reședința Doamnei de Pompadour, metresa fostului rege. Bârfele la adresa ei nu mai contenesc și începe să fie acuzata de adulter. Ba mai mult, anumite „doamne de onoare” răspândesc ideea ca ar fi și lesbiană! Regina era frumoasă și avea prieteni și prietene foarte apropiate, indiferent de rangul lor. O alta lovitura de imagine a venit o data cu „afacerea colierului”. Suveranei i se înscenează (cu ajutorul unei actrițe care semăna cu ea) cumpărarea unui colier foarte scump. Dar cum regina habar n-avea de afacere, nu a vrut sa plateasca. Zadarnic s-au lămurit lucrurile. Marie-Antoinette era din ce în ce mai disprețuită pe nedrept; împotriva ei, niște anonimi tipăresc și răspândesc caricaturi cu viața ei amoroasa, separata de cea a lui Ludovic al XVI-lea; în fața acestor insulte, ea se decide sa nu reacționeze. De altfel, regina austriaca a Franței a înțeles repede ce atmosfera se crease în jurul ei și și-a modelat atitudinea în consecință. Astfel, ea nu s-a implicat în nici un fel în viața politică. Finalul Anul debutului Revoluției, 1789, a fost foarte trist, îi moare ultimul copil și apar liste de condamnare la moarte cu ea în frunte. Marie-Antoinette devine temătoare și vrea sa plece din Paris. I se pune în cârcă în mod greșit butada „daca poporul n-are pâine, sa mănânce cozonaci!”... La 21 ianuarie 1793, Ludovic al XVI-lea este executat pentru trădare. Apoi Robespierre cere judecarea ei. La proces, un procuror infam o acuza inclusiv de incest cu fiul ei, Ludovic al XVII-lea. Ea răspunde cu demnitate, dar știe care este verdictul. La 16 octombrie 1793 este dusă cu o căruță de la închisoare la eșafod (Piața Revoluției), pe drum fiind batjocorita de mulțime. Este decapitata și îngropata cu capul între picioare... Un pantof pierdut atunci de Marie-Antoinette este păstrat la Muzeul Artelor din Caen. Pagină realizată de PAUL IOAN