Magazin, ianuarie-iunie 2020 (Anul 63, nr. 1-21)
2020-01-09 / nr. 1-2
Nr. 1-2 (3234) din 9 ianuarie 2020 ■ v:;' . 'Щ# la corii uitate A [UNK] [UNK]magazin TELEFON HIRMOND, ziarul vorbit la telefon Apariția, la începutul secolului XX, a radioului, a revoluționat comunicațiile, pentru prima oară în istorie știrile și divertismentul putând f distribuite instantaneu, pe scară largă, la mii de kilometri distanță. O dată cu înființarea primului post comercial de radio, în 1920, felul în care planeta era ținută la curent cu cele mai noi evoluții din politică, economie, cultură, știință și alte domenii, a fost schimbat pentru totdeauna. Dar radioul nu a fost primul mijloc prin care știrile pătrundeau în casele oameniilor. Cu aproape patruzeci de ani înaintea primei emisiuni radiodifuzate, în 1887 inventatorul maghiar Tivadar Puskás a introdus serviciul de informare prin telefon. Deși faimosul Thomas Edison a inventat un dispozitiv care permitea unui număr de 50 de persoane să asculte simultan același semnal telefonic, Puskás a inovat acest sistem, crescând numărul potențialilor ascultători la 500.000! Curând, el a găsit și o utilizare inovației sale, oferind transmisiuni regulate de știri, odată cu înființarea primului și celui mai durabil serviciu de informare prin telefon, Telefon Hirmondo, în Budapesta, în 1890. Telefon Hirmondo opera într-un mod similar cu cel al viitoarelor posturi de radio și televiziune. El se baza pe un sistem de abonamente, în care abonații plăteau o taxă anuală, iar compania lui Puskás se instala acasă cablul telefonic și receptorul, dotat cu căști, precum și orarul săptămânal. Operatorii Telefon Hirmondo transmiteau zilnic, între orele 10.30 dimineața și 10.30 seara, citind celor interesați, la telefon, știrile locale și internaționale apărute în ziare, cotațiile bursiere, de câteva ori pe zi, dar difuzând și programe de divertisment, ca de pildă transmisii în direct de la Opera din Budapesta. Nu lipseau evenimentele sportive, comentate în direct, precum curse de cai, și concertele și poveștile pentru copii. In 1907, serviciul avea deja un număr de 15.000 de abonați, printre care se numărau primarul Budapestei, membrii guvernului maghiar și chiar împăratul austro-ungar Franz Iosef. Serviciul opera pe propriile linii ale companiei și s-a bucurat de un succes atât de mare încât curând tehnologia a fost împrumutată și de alte companii din Paris, Londra și Roma. Electrofonul londonez, de pildă, a funcționat între 1895 și 1925, transmițând, pe lângă știri politice și economice, și spectacole de opera și teatru și slujbe duminicale, în direct, inclusiv regina Victoria numărându-se printre ascultători. Tehnologia era remarcabilă pentru acea epocă, ascultătorii putând auzi transmisiile în sistem stereo și în condiții mai mult decât decente. De asemenea, hoteluri, cafenele și chiar cabinete medicale au instalat telefoane care funcționau pe bază de monede, pentru ca orice vizitator interesat să asculte la telefon știrile sau programele transmise în timp real. Dar, calitatea mai bună și aria de recepție mult mai largă a nou apărutelor radiouri au făcut din transmisiile telefonice de informare un lucru depășit, pe la sfârșitul anilor 1920. Telefon Hirmondo a continuat să funcționeze totuși la Budapesta până în 1944, când sediul lui a fost distrus de bombardamentele Aliate, în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Instantaneul alăturat a fost surprins de Georg Nebel, un turist care, pe 13 iunie 1981 vizita Marea Britanie și a asistat la o paradă militară cu participarea reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a. Individul înarmat se numea Marcus Sarjeant și era un adolescent de 17 ani care voia să devină celebru, în maniera asasinului lui Lennon. Din fericire, niciunul dintre cele șase gloanțe trase de el nu și-a atins ținta. Dovedind un sânge rece extraordinar, regina a reușit să strunească armăsarul burmez pe care îl călărea și care a fost speriat de zgomotul împușcăturilor. Găsit vinovat de tentativă de asasinat, Sarjeant a fost închis timp de trei ani, fiind eliberat în octombrie 1984, moment din care nu s-a mai știut nimic de el. Unul dintre cei mai contoversați președinți americani, Nixon s-a născut în Yorba Linda, California, în familia unui băcan. Mama lui, adeptă a religiei quakerilor, a manifestat o profundă influență asupra lui și i-a stimulat dorința de a învăța. Extrem de inteligent și de ambițios, tânărul Nixon a absolvit liceul cu note mari, dar nu s-a putut înscrie la Harvard din cauza lipsei banilor, urmând în schimb Colegiul Whittier, o instituție fondata de quakeri, unde s-a remarcat prin abilitățile lui .Manualiu Iliu S-a născut Richard Nixon verbale și talentele sportive. După absolvire, a primit o bursă de studiu la Facultatea de Drept a Universității Duke, Carolina de Nord. La finalul facultății, s-a angajat ca avocat și a cunoscut-o pe Thelma Ryan, o învățătoare cu înclinații artistice, care-i va deveni soție și îi va dărui două fiice. Dar o carieră de avocat într-un orășel provincial era prea puțin pentru ambiția colosală a lui Nixon, iar în august 1942 el s-a mutat cu soția la Washington, D.C., unde a primit o slujbă în cadrul administrației Roosevelt. Dezamăgit de politica acestuia, s-a înrolat în armată, dar, fiind quaker, a refuzat să lupte, rămânând la munca de birou; încurajat de colegii săi de la Whittier să candideze pentru Camera Reprezentanților, Nixon a reușit să devină membru al acesteia în noiembrie 1946. A urmat o carieră glorioasă, Nixon dovedindu-se un politician redutabil și devenind mai întâi vicepreședinte al SUA, în administrația Einsenhower, apoi președinte, din 20 ianuarie 1969 și din nou, în urma unei victorii zdrobitoare, în 1972. Dar scandalul „Watergate”, pe care Nixon a încercat zadarnic să-l acopere, va duce la demisia lui - este singurul președinte american care a părăsit astfel funcția. După demisie, Nixon s-a retras pe domeniul său din San Clemente, California, unde a scris cărți, a acordat interviuri și a murit, pe 22 aprilie 1994, în urma unui atac cerebral masiv. O republică budistă în Rusia Budismul este considerat, prin excelență, o religie a Asiei, care nu a reușit să prindă rădăcini și în alte țări ale lumii. Dar există totuși un stat european, Kalmîkia, o republică autonomă în cadrul Rusiei, unde budismul a fost practicat de secole și continuă să fie și astăzi religie majoritară. Inițial, pe aceste teritorii de la nord-est de Marea Caspică, lângă fluviul Volga, s-a aflat, după marile invazii mongole, Hanatul Kalmîk, care a atins apogeul sub hanul Ayuka, luptând cu succes împotriva rușilor și cazacilor, în 1690, Marele Dalai Lama i-a acordat hanului Ayuka titlul de suveran al kalmîcilor, ca o recunoaștere a dominației religiei budiste în zonă. Dar, după moartea hanului, statul său a intrat în declin, fiind acaparat de Rusia Imperială în 1771, sub Ecaterina cea Mare. Kalmîcii au luptat cu vitejie în regimentele rusești de cavalerie, inclusiv în războaiele napoleoniene și în războiul Crimeei. După acest conflict a fost întemeiată actuala capitală a statului kalmîc, Elista. Căderea Imperiului Țarist a marcat debutul unei perioade tumultuoase pentru Kalmîkia, ca și pentru restul Rusiei. Mulți kalmîci s-au înrolat în Armata Albă, susținând cauza țarului, dar, după succesele obținute în regiune de Armata Roșie, ei au fugit, găsindu-și refugiul la Belgrad, unde au înființat un templu budist. Liderii comuniști ai Uniunii Sovietice au persecutat religia budistă, impunând colectivizarea forțată a agriculturii, în anii 1930, în Al Doilea Război Mondial, deși mulți kalmîci au luptat în Armata Roșie (21 dintre ei fiind decorați cu titlul de „Erou al Uniunii Sovietice), majoritatea au sprijinit forțele germane, sperând că acestea îi vor elibera de dictatura comunistă. Ca atare, în 1943 Stalin a decis deportarea întregii populații a țării în Siberia. Abia în 1957 Hrușciov le-a permis kalmîcilor să se reîntoarcă în țara natală, fiind restaurată Republica Autonomă Kalmîkia. Din cauza dezastruoaselor proiecte agricole inițiate de același Hrușciov, o mare parte din suprafața țârii a devenit deșertificată. După căderea Uniunii Sovietice, Kalmîkia și-a menținut statutul de republică autonomă în cadrul Rusiei, statut de care se bucură și în prezent. La ora actuală, Republica Kalmîkia are o populație de aproape 300.000 de locuitori. Capitala se află la Elista, unde în anul 2005 a fost construit un superb templu budist, în ciuda deceniilor de ateism impus de Moscova. Budismul Gelugpa rămâne principala religie a țării, aproape jumătate din locuitorii țârii declarându-se budiști și ambii președinți ai republicii, de la căderea Uniunii Sovietice încoace, fiind budiști. Pagină realizată de GABRIEL TUDOR