Magazin, ianuarie-iunie 2020 (Anul 63, nr. 1-21)

2020-01-09 / nr. 1-2

Nr. 1-2 (3234) din 9 ianuarie 2020 ■ v:;'­ . 'Щ#­ la corii uitate A­­ [UNK] [UNK]­magazin TELEFON HIRMOND, ziarul vorbit la telefon Apariția, la începutul secolului XX, a radioului, a revoluționat comunicațiile, pentru prima oară în istorie știrile și divertismentul putând f distribuite instantaneu, pe scară largă, la mii de kilometri distanță. O dată cu înființarea pri­mului post comercial de radio, în 1920, felul în care planeta era ți­nută la curent cu cele mai noi evoluții din politică, economie, cultură, știință și alte domenii, a fost schimbat pentru totdeauna. Dar radioul nu a fost primul mijloc prin care știrile pătrun­deau în casele oame­­niilor. Cu aproape patruzeci de ani înaintea primei emi­siuni radiodifuzate, în 1887 inventatorul maghiar Tivadar Pus­kás a introdus servi­ciul de informare prin telefon. Deși faimosul Thomas Edison a in­ventat un dispozitiv care permitea unui număr de 50 de per­soane să asculte si­multan același sem­nal telefonic, Puskás a inovat acest sistem, crescând numărul potențialilor ascultători la 500.000! Curând, el a găsit și o utilizare inovației sale, oferind transmisiuni regulate de știri, odată cu înființarea primului și celui mai durabil serviciu de in­formare prin telefon, Telefon Hirmondo, în Budapesta, în 1890. Telefon Hirmondo opera într-un mod similar cu cel al vi­itoarelor posturi de radio și tele­viziune. El se baza pe un sistem de abonamente, în care abonații plăteau o taxă anuală, iar com­pania lui Puskás se instala acasă cablul telefonic și receptorul, dotat cu căști, precum și orarul săptămânal. Operatorii Telefon Hirmondo transmiteau zilnic, între orele 10.30 dimineața și 10.30 seara, citind celor intere­sați, la telefon, știrile locale și internaționale apărute în ziare, cotațiile bursiere, de câteva ori pe zi, dar difuzând și programe de divertisment, ca de pildă transmisii în direct de la Opera din Budapesta. Nu lipseau eve­nimentele sportive, comentate în direct, precum curse de cai, și concertele și poveștile pentru copii. In 1907, serviciul avea deja un număr de 15.000 de abonați, printre care se numărau prima­rul Budapestei, membrii guver­nului maghiar și chiar împăratul austro-ungar Franz Iosef. Servi­ciul opera pe propriile linii ale companiei și s-a bucurat de un succes atât de mare încât cu­rând tehnologia a fost împrumu­tată și de alte companii din Paris, Londra și Roma. Electrofonul londonez, de pil­dă, a funcționat între 1895 și 1925, transmi­țând, pe lângă știri politice și economice, și spectacole de o­­pera și teatru și slujbe duminica­le, în direct, in­clusiv regina Victoria nu­­mărându-se printre ascultători. Tehnologia era remarcabilă pentru acea epocă, ascultătorii putând auzi transmisiile în sis­tem stereo și în condiții mai mult decât decente. De asemenea, hoteluri, ca­fenele și chiar cabinete medicale au instalat telefoane care func­ționau pe bază de monede, pen­tru ca orice vizitator interesat să asculte la telefon știrile sau programele transmise în timp real. Dar, calitatea mai bună și aria de recepție mult mai largă a nou apărutelor radiouri au făcut din transmisiile telefonice de informare un lucru depășit, pe la sfârșitul anilor 1920. Telefon Hirmondo a continuat să func­ționeze totuși la Budapesta până în 1944, când sediul lui a fost distrus de bombardamentele Aliate, în cursul celui de-al Doi­lea Război Mondial. I­nstantaneul alăturat a fost surprins de Georg Nebel, un turist care, pe 13 iunie 1981 vizita Marea Britanie și a asistat la o paradă militară cu par­ticiparea reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a. Individul înarmat se­­ numea Marcus Sarjeant și era un adolescent de 17 ani care voia să devină celebru, în maniera asasinului lui Lennon. Din fericire, niciunul dintre cele șase gloanțe trase de el nu și-a atins ținta. Dovedind un sânge rece extraordinar, regina a reușit să strunească armăsarul burmez pe care îl călă­rea și care a fost speriat de zgomotul împușcă­turilor. Găsit vinovat de tentativă de asasinat, Sar­­­­jeant a fost închis timp de trei ani, fiind elibe­rat în octombrie 1984, moment din care nu s-a mai știut nimic de el. Unul dintre cei mai contoversați președinți americani, Nixon s-a­­ născut în Yorba Linda, California, în familia unui băcan.­­ Mama lui, adeptă a religiei quakerilor, a manifestat o profundă influență asupra lui și i-a stimulat dorința de a învăța. Extrem de in­­­­teligent și de ambi­­­­țios, tânărul Nixon a absolvit liceul cu note mari, dar nu s-a putut înscrie la Harvard din cauza lipsei banilor, urmând în schimb Colegiul Whittier, o instituție fondata de quakeri, unde s-a remarcat prin abilitățile lui .M­­anual­iu Il­iu S-a născut Richard Nixon verbale și talentele sportive. După absolvire, a primit o bursă de studiu la Facultatea de Drept a Universi­tății Duke, Carolina de Nord. La finalul facultății, s-a angajat ca avocat și a cunos­­cut-o pe Thelma Ryan, o în­vățătoare cu înclina­ții artistice, care-i va deveni so­ție și îi va dărui două fiice. Dar o carieră de avocat într-un orășel provincial era prea puțin pentru ambiția colosală a lui Nixon, iar în august 1942 el s-a mutat cu soția la Washington, D.C., unde a primit o slujbă în cadrul administrației Roosevelt. Dezamăgit de politica acestuia, s-a înrolat în armată, dar, fiind quaker, a refuzat să lupte, rămânând la munca de birou; încurajat de colegii săi de la Whittier să candideze pentru Camera Reprezentanților, Nixon a reușit să devină membru al acesteia în noiembrie 1946. A urmat o carieră glorioasă, Nixon dovedindu-se un politician reduta­bil și devenind mai întâi vicepreședinte al SUA, în administrația Einsenhower, apoi președinte, din 20 ia­nuarie 1969 și din nou, în urma unei victorii zdrobitoare, în 1972. Dar scandalul „Watergate”, pe care Nixon a încercat zadarnic să-l acopere, va duce la demisia lui - este singurul pre­ședinte american care a părăsit astfel funcția. După demisie, Nixon s-a retras pe domeniul său din San Clemente, California, unde a scris cărți, a acordat interviuri și a murit, pe 22 aprilie 1994, în urma unui atac cerebral masiv. O republică budistă în Rusia Budismul este consi­derat, prin excelență, o religie a Asiei, care nu a reușit să prindă rădăcini și în alte țări ale lumii. D­ar există totuși un stat european, Kalmîkia, o republică autonomă în cadrul Rusiei, unde budismul a fost practicat de se­cole și continuă să fie și astăzi religie majoritară. Inițial, pe aceste teritorii de la nord-est de Marea Caspică, lângă fluviul Volga, s-a aflat, după marile in­vazii mongole, Hanatul Kalmîk, care a atins a­­pogeul sub ha­nul Ayuka, lup­tând cu succes împotriva ruși­lor și cazacilor, în 1690, Marele Dalai Lama i-a acordat hanului Ayuka titlul de suveran al kalmîcilor, ca o re­cunoaștere a dominației religiei budiste în zonă. Dar, după moar­tea hanului, statul său a intrat în declin, fiind acaparat de Rusia Imperială în 1771, sub Ecateri­­na cea Mare. Kalmîcii au luptat cu vite­jie în regimentele rusești de cavalerie, inclusiv în războaie­le napoleoniene și în războiul Crimeei. După acest conflict a fost întemeiată actuala capitală a statului kalmîc, Elista. Căde­rea Imperiului Țarist a marcat debutul unei perioade tumul­tuoase pentru Kalmîkia, ca și pentru restul Rusiei. Mulți kal­­mîci s-au înrolat în Armata Albă, susținând cauza țarului, dar, după succesele obținute în regiune de Armata Roșie, ei au fugit, găsindu-și refugiul la Belgrad, unde au înființat un templu budist. Liderii comu­niști ai Uniunii Sovietice au persecutat religia budistă, im­punând colectivizarea forțată a agriculturii, în anii 1930, în Al Doilea Război Mon­dial, deși mulți kalmîci au lup­tat în Armata Roșie (21 dintre ei fiind decorați cu titlul de „Erou al Uniunii Sovietice), ma­joritatea au sprijinit forțele ger­mane, sperând că acestea îi vor elibera de dictatura comunistă. Ca atare, în 1943 Stalin a decis deportarea întregii populații a țării în Siberia. Abia în 1957 Hrușciov le-a permis kalmîci­lor să se reîntoarcă în țara na­tală, fiind restaurată Republica Autonomă Kalmîkia. Din cauza dezastruoaselor proiecte agri­cole inițiate de același Hruș­ciov, o mare parte din suprafa­ța țârii a devenit deșertificată. După căderea Uniunii So­vietice, Kalmîkia și-a menținut statutul de republică autonomă în cadrul Rusiei, statut de care se bucură și în prezent. La ora actuală, Republica Kalmîkia are o populație de aproape 300.000 de locuitori. Capitala se află la Elista, unde în anul 2005 a fost construit un superb templu bu­dist, în ciuda deceniilor de ateism impus de Moscova. Budismul Gelugpa rămâne principala re­ligie a țării, aproape jumătate din locuitorii țârii declarându-se budiști și ambii președinți ai re­publicii, de la căderea Uniunii Sovietice încoace, fiind budiști. Pagină realizată de GABRIEL TUDOR

Next