Magazin, iulie-decembrie 2020 (Anul 63, nr. 22-47)

2020-09-17 / nr. 33

Fluturele cosmic Departe de аa un vid nesfârșit, un abis de întuneric total presărat doar cu sclipirile fugare ale ,ficniicilor” numiți de noi stele. Cosmosul dezvăluie și imagini fabuloase create parcă prin magie de mintea unui geniu, care însă - fatalmente -nu este omul trăitor pe Pământ câțiva ani, datorita uriașelor telelescoape capabilile să scruteze în măruntaiele spațiului infinit, toată omenirea a putut admira imagini fascinante surprinse la distanțe incredibile de Terra. Dacă amintim numai nebuloasele planetare cu aparența unor tablouri moderne sau așa-numitul „Ochi al lui Dumnezeu”, poate că ar fi mai mult decât elocvent. Nu putem totuși să omitem cea mai recenta asemenea imagine, pe care astronomii europeni - cei care au descoperit și gaura neagra cea mai apropiata de Terra - au botezat-o „Fluturele cosmic” (numele științific este NGC 2899), nebuloasă aflată la 3.000-6.500 ani-lumina de noi. Vorbim despre o enormă pungă de gaze, care are o întindere de peste 2 ani-lumină numai din centrul său către margini. Hidrogenul gazos al nebuloasei arde la temperaturi ce pot trece de la COCFC, cu un halou roșiatic în jurul unui nucleu de culoare albastră. Experții ESO (Observatorul European Austral) arată că simetria acestui „fluture cosmic” e datorata interferenței dintre cele două stele centrale ale sale,cu emanațiile de gaze, în timp ce una dintre stele a ajuns la sfârșitul vieții și se eliberează de straturile ei exterioare, cealaltă interferează cu fluxul de gaz, formând cei doi lobi. Imaginea a fost capturata de VLT (Very Large Telescope), cel mai avansat instrument optic existent în lume. Acestuia îi este atașat telescopul FORS, cu lungimea de 8,2 metri, care poate „limpezi” detaliile cu o finețe de 25 de ori mai ridicata decât o fac telescoapele individuale și are o acuitate vizuală ce o depășește pe cea a ochiului uman de peste 4 miliarde de ori. 'Să fim calmi...! Știm că limba este un organism viu care se transforma după anumite reguli și se îmbogățește dar o face atunci când este nevoie și nu după bunul nostru plac. Un cuvânt nou își face apariția în exprimările unora (mulți!) dintre noi. Auzim astfel că într-o situație sau alta trebuie „sa procedăm cu calmitate”. Exista multe familii lexicale care să conțină un substantiv derivat din adjectiv: ferm/fermitate; bun/bunătate; viol/vioiciune și lista poate continua, în cazul respectiv însă substantivul nu se obține prin derivare ci prin schimbarea valorii gramaticale: „om calm” (adj.); „răspunde calm” (adverb); „calmul îl caracterizează” (substantiv). Cuvântul „calmitate” nu exista, nu figureaza în niciun dicționar și este o invenție vulgară și gratuită. Așadar, exprimarea corecta este „sa procedam cu calm” sau „are nevoie de LS- J Nr. 33 (3265) din 17 septembrie 2020 O veche controversă a istoricilor literaturii universale și, respectiv, a exegeților operei lui Shakespeare se referă la piesa Henrie al VIII-lea (sau , Лепту VEI”). Mai exact, nu era sigur care anume dintre părțile acestei piese de teatru au fost scrise de marele Will și care de John Fletcher, care s-a dovedit ca este autorul a peste 40% din opera. Exista în epocă acest fel de colaborare în scrierea unor opere literare, iar cei doi dramaturgi se știe că scriseseră împreună și alte texte. Așadar, pentru cunoscători, nu e chiar o mare surpriză. Similitudinile dintre operele lui Shakespeare și Fletcher au fost remarcate încă în anul 1850, de analistul literar (a nu se confunda cu criticul literar) James Spedding. Petr Plechâc, cercetător la Academia Cehă de Științe din Praga, a apelat la inteligența artificială, pentru a încerca să delimiteze gradul de participare al fiecăruia dintre cei doi mari dramaturgi la scrierea piesei. El a utilizat un algoritm care studiază și poate determina stilul unui scriitor; în acest fel, a relevat că în actul III, scena 2, Shakespeare și Fletcher au colaborat începând de la „rândul 2081” pânâ la „rândul 2200”, după care Shakespeare a reluat discursul literar asupra sa. Această realizare constituie un important pas înainte într-o problema care îi preocupă de sute de ani pe iubitorii artelor de la literatura și muzică, la pictură și sculptură: paternitatea anumitor opere, puse deseori în discuție în contextul existenței unor faimoase „școli” închegate în jurul unor mari maeștri. Cerbul de apă își arată colții Un mamifer care, în mod normal, nu ar atrage neapărat atenția publicului, a intrat totuși în vizorul cercetătorilor datorită unor caracteristici cu totul speciale. Cerbul de apă (Hydropotes inermis inermis) este originar din regiunea asiatică ocupată de China și Coreea (de curând, a apărut și în câteva regiuni din Marea Britanie, Argentina, Franța și SUA), iar numele i-a fost dat de la preferința sa pentru traiul în zone mlăștinoase și umede. Pe de alta parte, acest erbivor de talie redusă se remarcă printr-o caracteristică anatomică surprinzătoare: caninii săi, așezați în mod normal pe maxilarul superior, au lungimea neobișnuit de mare, ajungând până la 8 centimetri, motiv pentru care i se spune și „cerbul vampir”. In mod normal, ei nu ar avea mai mult de 0,5-1 cm. Bineînțeles că în realitate micul animal nu are absolut nimic în comun cu vreo creatură însetată de sânge, el trăind relativ modest și discret, la fel ca oricare dintre confrații săi erbivori. Cerbul de apă deține un interesant control asupra caninilor săi, în sensul că îi poate retrage suficient de mult atunci când trebuie să se hrănească, dar îi scoate la vedere dacâ este atacat de inamicii naturali sau atunci când, în perioadele de împerechere, trebuie să îi înfrunte pe adversarii masculi și sâ cucerească femelele. Confruntările din perioada de rut nu se desfășoară prin împunsul în coarne, așa cum fac toate cervidele, dar și ovinele, vitele și majoritatea celorlalte specii erbivore. Micii cerbi de apă se războiesc folosind ca armă colții, însă rareori se ajunge la deznodăminte tragice. Ulterior, masculii nu manifestă înclinații familiale, ei redevenind solitari și lăsând sarcinile părintești pe seama femelei, încă un aspect insolit îl constituie modul în care cerbul de apă își marchează teritoriul. O metodă folosită este împrâștierea mirosului specific eliminat prin secreția unei glande inghinale (aspect unic la cervide), alteori masculul folosindu-și caninii pentru a lăsa urme pe arbori. Pagină realizată de ADMAN-NICOLAE POPESCU Săptămânalul „Magazin” este editat de CASA EDITORIALĂ „MAGAZIN” S.R.L. HliHURbiul înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. 140/2623/1991 din 8 mai 1991. Adresa: București sector 1, Piața Presei Libere nr.1, corp C3, etaj 1, cam. 49-52, cod. 013701. CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE: ECATERINA BATRÂNEANUPreședinte GEORGE CUȘNARENCU - Administrator NICUȘOR DINCĂ - Administrator ISSN 0258-1523 REDACȚIA: Telefon: 021.317.89.65 Irina Stoica, Gabriel Tudor, Ionel Cojocaru, Adrian-Nicolae Popescu Responsabil de număr Ionel Cojocaru Secretar de redacție: Gabriela Nițu PUBLICITATE: Tel.: 0722.625.622 DIFUZARE: Tel.: 021.317.89.65 E-mail: redactia:revistamagazin@yahoo.com Nicușor Dinca (director) - 0722.625.622, Simion Ionescu FINANCIAR-CONTABIL: Cont R074 BACX 0000 0030 0016 0000 (LB) Unicredit Bank S.A. - Sucursala Panduri Cont: R024 BNCB 0072 0496 8985 0001 B.C.R.-Sector 1, București COLEGIUL DE REDACȚIE: ECATERINA BÂTRÂNEANU Președintă a Consiliului de Administrație Tel.: 021.317.89.65 E-mail: redactiarevistamagazin@yahoo.com GEORGE CUȘNARENCU Redactor-șef ADRIAN HORJA, PAVL IOAN, MELANIA CONSTANTINIU Cititorii din străinătate se pot abona prin Casa Editorială .Magazine S.R.L. Piața Presei Libere nr.1, sector 1, corp C3, etaj 1, cam. 49-52, sector 1, București, România Tel. 021.317.89.65 E-mail: redactia revistamagazin@yahoo.com . ^ Redactorii semnatari ai articolelor publicate in revista sunt direct răspunzători, material și din punct de vedere juridic, pentru exactitatea și corectitudinea celor relatate. Revista își declina orice responsabilitate. TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATA: *4 MAGAZIN” GaBRIeLa Nițu, Rodica Nițu TIPaRul: TIPOART IDEA STUDIO S.R.L. JJ