Milcovul, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 687-764)

1971-12-04 / nr. 742

I ! Pag. 2 a­t­eneu v­rîncean Cum se aude „Miorița“ la Reghin? La cei 64 de ani Toader Pîr­­­nău ne primește cu vorbe a­foristice: „Mi-erau­­ tragi cin­­e lecele ca soarele — De cind citiți, moș Pir­n nou? — ...Tare de mult. Știam 86 § d­e ci­niece da' le-am mai uitat. ” Lumea­­ se petrece. Altceva ^ cin la lumea acum 50 de ani,­­ altceva astăzi. — ș i ce etniei dumneata? — ...Ei, da­­cile nu se evitau... Cintecul lui Corbea, al lui Iancu Jianu. Le știam și de la lume și de la lăutari, dar acu le-am uitat... Un lucru care nu se face, se uită. Au murit de mult vioriștii care știau din bătrlni sa spună: Ion Batliș, Ștefan Cococea, Ion Aflorii îs morți de cinc... Și cu ei s-au dus și cîntecele. Eu de la moar­tea lor n-am mai vrut să cint l.De ce să cint singur — Știau „Miorița"? — Asta se n­u știe ? Cintam cu ei din seară pină-n zori, du­minica, după hora... — Dumneata mai știi „Miori­ța“? — O mai știu, dar parcă nu chiar așa bine. Au mai venit tovarășii de la folclor și m-au întrebat. Le-am spus și eu ce-am știut, mi-au zis și ei, da’ parcă nu se lovește. Știi s-o cinți moș Pîrnău? Cum este melodia? — ...Păi, melodia... Melodia­-i uita singură... A început să evite balada. Apoi a recitat-o, fragmentar, cu explicații — ca la o... „anali­ză literară“, făcută, de altfel, foarte la obiect și cu explica­ții foarte exacte — tot intre­­bindu-mă „unde-am rămas?“: „Pe-un picior de plai , pe-o gu­­ră de rai / Se coboară-n vale / Trei turme de miei / Cu trei ciobănei... Unu-i ungurean, / u­­nu-i moldovean / Și unu-i vrîn­­cean. / — Mioriță taie­­ cu li­na tigaie, I Oaie bucătaie... / Ea nici nu minca / Nici apă nu bea / Și mereu zbiera / —­ Mi­oriță taie ! Cu lina tigaie ! Ce ție nu-ți place? I Iarba de pe cimp ! Sarea din burduf I Apa din uluc? I — Stăpîne, stăpîne ! Mie toate-mi plac...­­ — Da' ce supeiiii-ți este? LUp­ dhii te-or mînca ! hoții te-or fura ! De cuțit te-or tăia... / — Slăpine, slăpine Cu gura de piine ! Nu mă blestema ! C-am să-ți pl­ing urma. / Baciul un­gurean ! Și cu cel vrîncean / Mări se vorbea / Și se sfătuia ! Ce l-apus de soare / Să mi te omoare / Ca ai oi mai multe, /, Multe și cornute / Și cai învă­țați / Și cîini mai bărbați ! — Mioriță taie / Cu Una tiga­ie ! Tu de știi că mor / un cîmp de mohor / Să le spui așa / Cu gurița ta ! Ca să mă Îngroape t pe-aicea, pe-aproa­­pe I nu strunga oilor, / Să fiu tot cu voi / Sau din dosul sll­­nți / Ca să-mi aud clinii / Fluierașul meu / Căpătii să-l puie / Fluieraș de soc / Mult zice cu foc / Fluieraș de fag / Mult zice cu drag... / Ai meu buciumaș / Să-l legați de-un păltinaș, l Vîntul cind o baie ! Prin el o răzbate ! Oile s-or stringe / Pe mine m-or plînge ! Cu lacrimi de singe. I­ar de mi-i vedea / O babă bâtrîn­ă / Cu-n caiet de fund / Din mi­­nă-ndrugînd !Din ochi lăcri­­mind / Din gură-ntrebînd: I — Cine mi-ați văzut / Cine-ați auzit ! De-un mîndru ciobănel / Tras ca prin inel / Fețișoara lui / Spuma laptelui / Mustă­cioara lui / Spicul griului / Perișorul lui / Pana corbului / Ochișorii lui / Mura cîmpului / Coaptă la răcoare / Ferită de soare (n.n­. aceste două versuri, ne-a mărturisit Toader Pîrnău, au fost memorate de la... cer­cetătorii Institutului de etno­graf­ie și folclor) l­au să-i spui așa / Că m-am însurat / C-o mindră mireasă / Fetiță crăia­să / Și la nunta mea / A că­zut o stea / Soarele și luna / Mi-au ținut cununa / Brazi și pătim­ași / Ei mi-au fost nun­tași / Preoți munții mari / Pă­sări lăutari". După ultimul vers, Toader Pîrnău își privește cintecul ca pe-o amintire: „Eu am fost ves­­tit in ci­ntece pe toată valea a­s­ta. Mă puneau cei mai­­ bă­­trini, seara, să cint: „Părnduță, vino-ncoace de cintel“ „Și le cintam de le rupeam inma. A­­cum pe­rcea nu mai știe nimeni să evite...“ ...Reghiu. Zăpada aburind pe clinchetul Milcovului, li string mina lui Toader Părnuță și iar mi-amintesc de Nicolae Labiș: Ce tot câți bătutul de no­roc?...“ Cărnii LAUREN­ȚIU ­ii Humim­ii/nrin agendă culturală „Orizonturi“ Ieri, în cadrul școlilor generale din județul nostru, ciclul de manifestări politico-ideologice și cultural-educative pentru tineret »Orizonturi11 a programat simpozionul „Ce profesie ne alegem pentru a răspunde cerințelor perspectivei de dezvoltare a comunei, orașului și județului nostru*. Apropiate apariții editoriale într-unul din trecutele numere ale prestigioasei reviste „Con­­temporanul", criticul și istoricul literar Mihai Gafița, redactor șef al Editurii „Cartea Românească“, anunță, prin intermediul unui interviu, apropiata apariție, în vitrinele librăriilor, a două volume semnate de scriitorii vrîncen, Constantin Apostol și Ionel Ban­­drabur. Primul își așează numele pe romanul „Război cu zurgălăi" — volum din romanul fluviu dedicat oamenilor podgoriei, al doi­lea pe apuseulul de debut „Fîntîna iadului". argument plastic Linia frustă, nesigură, de remarca­bilă sugestie îl trădează pe autodi­dactul ce se străduiește neodihnit să-și depășească provizoria condiție de neinițiat în tainele alfabetului plastic. Original din Movilița—Frecăței, în prezent elev în clasa XlI-a, la Liceul din Panciu, Nicolae Mirodone face cinste școlii sale în calitate de elev. Marea calitate ce o dezvăluie de­senul acestui tinăr este puterea de sinteză ce suplinește lipsa îndelunga­tului exercițiu cu consecințele sale: siguranță in linie, manieră proprie, facilitate în exprimare. V. Crăiță-MÎNDRĂ Ieri, in holul Ateneului, s-a deschis expoziția pic­toriței ieșene Adriana Berigoi, ce vine să se adauge unor manifestări similare și din care, numai in ultima perioa­dă, reamintim cititorilor noștri pe cele aparținînd Georgetei Cibea, Schweitzer-Cumpăna­rul R. și Constantin Piliuță, Vale­rie­ Popescu. La cea de-a treia ex­poziție personală, Adri­ana Berigoi prezintă iu­bitorilor de artă din orașul de pe Milcov a­­proape 30 de lucrări-ulei, acuarelă, ceracolar —­­care lasă să se vadă atât un drum mai vechi, in ceea ce privește con­cepția cromatică și com­pozițională, cit și o a­­devărată ecloziune de experimentări, o tendință spre novatoare modali­tăți și procedee. Dar, cum prima latură ni s-a părut mai convin­gător conturată în spațiul expoziției de față, o vom sublinia cu pregnantă. Ceea ce face farmecul lucrărilor expuse, impri­­mindu-i aerul unor a­­devărate confesiuni, este nota de mare sinceritate pe care le degajă, sin­ceritate, care este împin­să pină undeva in preaj­ma intimismului. De alt­fel, considerăm că, latura esențială a picturii prac­ticate de Adriana Berigoi este aceea că, ea nu re­ține prin ostentație și formal­ă, printr-o pro­nunțată încărcătură e­­moțională. Caracterizîn­­du-se printr-o armonioasă viziune cromatică — tră­sătură de bază a crea­ției artistei — cea mai mare parte din lucrările expuse de Adriana Be­rigoi la Focșani au un aer expresiv, emanind calități dintre cele mai notabile; un desen de­ expoziție metric, uneori categoric și aproape geometrizat, alteori Învăluit, trădind o știință a compoziției e­­chilibrate judicios. Afirmînd că viziunea cromatică armonioasă — ni se pare a fi trăsătura esențială a plasticei prac­ticate de Adriana Berigoi ne-am gindit nu atît la numeroasele naturi sta­tice prezentate, ci și la ideea de individualitate definitivată prin aceste armonii. Ele se numesc „Natură statică cu flori roșii". „Natură statică cu flori galbene” lăsînd să se impună armonii do­minate de ocruri rafinate, griuri neutre, roșuri dense, dar controlate, fiecare din ele atingînd coordonatele maxime ale unui dor interior, repre­­zentînd o natură femi­nină de impunere. Peisajele sale de la marginea lașului — ulei și acuarelă — mergind pe linia aceleiași naturi afective — conturează o atmosferă calmă, feerică de­ contopire, ca intr-un vis în care întregul ca­dru se raportează la veșnicie și nemișcare. Fie că e vorba de nu­meroasele naturi statisti­ce cu flori de peisaje sau portrete — „Portret de fată", singurul din pă­cate expus are o fru­moasă străllucire­­ de frescă — luc­rările Adri­anei Berigoi, grupate în expoziția de față, lasă să se vadă o cunoaștere exactă a mijloacelor de expresie ale artei plas­tice, artista reușind să stabilească în universul vast al culorilor corespon­dente directe cu regis­trul afectiv. Raliindu-ne ideii că o expoziție per­sonală nu reprezintă în creația unui artist, de ce­le mai multe ori, decit o etapă, considerăm că îm­plinirile certe ale gestului sunt premise ale acumu­lărilor polivalente de mîine. Ti­. OLTEANU Pictorița ieșeană Adriana BERIGOI arhivă locală PRIMA BIBLIOTECA PUBLICĂ DIN FOCȘANI­­ U. Datorită „cutremurului cel mare“ localul în care funcționa biblioteca este grav avariat, parte din cărți fiind distruse, numărul lor reducîndu-se la 2 330, dar, prin donații, la sfârșitul a­­nului 1041, biblioteca posedă 10 256 volume. Din documentele consultate rezultă că în anul 1923, luna aprilie, plecînd Al. Lascarov-Moldove­anu din Foc­șani, la Conducerea bibliotecii este numit profesorul Savel Rahtivanu, care îndeplinește această funcție pî­nă în 1938. In privința localului ocupat de către bibliotecă, se poate afirma că el nu a fost niciodată corespunzător, i­ar mobilierul insuficient și de proas­tă calitate. Același cetățean inimos al Focșa­nilor, maiorul Gh. Pastia, propune primăriei, în 30 octombrie construirea unui Ateneu, care 1924, să găzduiască și biblioteca publică, chel­tuiala construcției urmînd să o su­porte sus amintitul maior. Dar această clădire (în care funcționează astăzi biblioteca publică) va fi gata abia peste mulți ani. Problema unui local corespunzător a fost unul dintre factorii principali de care a depins existenta bibliotecii în decursul anilor săi de perpetuă frământare genetică. Această permanentă nesiguranță în care se afla biblioteca, la care se mai adaugă și lipsa lemnelor de încălzit pe timpul rece (dosarele sunt pline de adrese către primărie pentru a­­cordarea lemnelor de foc necesare) au făcut ca biblioteca să aibă un nu­măr scăzut de cititori. Personalul care lucra cu publicul în acea perioadă const­ă... dintr-un singur bibliotecar, remunerat cu o diurnă lunară, reprezentând o sumă mai mult decit modestă. Documente­­le consultate au scos la iveală fap­tul că. pe lingă acesta, au mai functio­­nat și o serie de bibliotecari volun­tari din rîndul elevilor de liceu din clasele mari. Membrii din comitetul de condu­cere, în mare parte, s-au dovedit a fi oameni cu vederi largi In privința organizării si rolului unei biblioteci publice, aceasta vădindu-se din pro­­spunerile ce se făceau cu ocazia adu­nărilor generale. Astfel, în cadrul a­­­dunării generale din 1936, P.B. Chi­­riță propune înființarea unei su­­­cursale" (filiale), iar învățătorul Th. Corneliu, directorul școlii nr. 4 pro­­pune ca la acea sucursală, „înainte de a se da cartea, să se facă lecturi cititorilor, spre a-i convinge, spre a-i 'atrage'”. Pentru informarea și atragerea ci­titorilor, S. Rahtivanu, directorul bi­bliotecii, propune încă din anul 1933 tipărirea unui catalog, deziderat care însă nu s-a putut realiza. Trebuie să evidențiem aici un lu­cru deosebit de important și anume faptul că în decursul anilor, între ce­le două războaie mondiale, „Societa­tea Biblioteca Publică a Orașului Focșani“, prin membrii săi, inființea­­­ză și dotează o serie de biblioteci din mediul rural, printre care cele din : Mindrești, Petrești, Movilița, Doaga, Spinești, Soveja, Bîrsești, Cîmpuri, Viza­ntea, Jariștea, Vulturu, CăUeni, Răstoaca și Nănești. Cel de al doilea război mondial înseamnă o nouă și grea încercare pentru bibliotecă, deoarece, în apri­lie 1944, este închisă și evacuată. Cu­­ această ocazie multe dintre cărți se pierd sau sunt distruse. Ea își va relua activitatea abia in septembrie 1945, cind o găsim instala­tă în localul Ateneului, director fiind profesorul I. Z. Enes­cu, iar bibliote­car I. Clinceanu. Pină în anul 1951 activitatea Bibli­otecii publice din Focșani nu mar­chează un progres sensibil față de perioada antebelică, dar anul 1951 marchează începutul unei noi peri­oade in viața bibliotecii, căci, prin Fl.C.M. nr. 1­542 se pun bazele­­ ac­tualei rețele a bibliotecilor publice de stat din țara noastră. De atunci, fie că s-a numit biblioteca regională, raională sau municippală această u­­nitate de cultură, cu o vechime as­tăzi de 61 de ani, a prosperat con­tinuu. V. RENEA, directorul Bibliotecii municipale Focșani MUZEUL- prezență vie in activitățile cultural-educative de masă Muzeele constituie unul din cele mai eficace mij­loace în procesul de educare si culturalizare a maselor de oameni ai muncii Munca educativă de masă se­ realizează prin atra­gerea spre muzeu a numeroase si variate categorii de vizitatori, prin răspîndirea unor cunoștințe cit mai cu­prinzătoare, folosind mijloace adecvate. Una din formele muncii culturale de masă a muzee­lor o reprezintă expozițiile temporare în care se utili­zează piese semnificative, ce nu-și găsesc uneori locul în expoziția de bază, în acțiunea de popularizare a bogățiilor floristice și faunistice ale județului Vrancea. Muzeul de științele naturii din Focșani a organizat expoziții temporare la filialele din Panciu și Adjud Cu temele: „Flora jude­țului Vrancea" și „Fauna judetului Vrancea". Aceste expoziții au întregit cunoștințele vizitatorilor despre speciile de plante și animale din județ. Tot la filiale a fost organizată o expoziție temporară cu tema : „Dău­nătorii in pomicultură și viticultură" punîndu-se ac­cent în special pe dăunătorii răspîndiți în această parte geografică a țării. Până la sfârșitul primului trimestru al anului 1972 va fi organizată o expoziție itinerantă cu tema: „Unita­tea materială a lumii vii și diversitatea ei", expoziție ce va fi axată pe prezența relațiilor dintre organismele din natură, dintre acestea și mediul lor de­ viată. Prin prezentarea modernă a materialelor ce vor compune expoziția, vizitatorii vor fi aju­tati să-și formeze o pă­rere justă, materialistă, asupra complexelor relații ce se stabilesc in natură. Muzeul nostru a tinut si tine în permanentă o strin­­să legătură cu unitățile școlare din municipiu. In cadrul instituției fiind organizate lecții curente , recapitula­tive cu elevii, punîndu-se la dispoziția acestora întreg materialul necesar înțelegerii cit mai corecte și logice a lecțiilor. Școlile au fost sprijinite în organizarea unor col­țuri muzeale sau a unor expoziții de proporții reduse. Există, de asemenea, o strînsă colaborare între muzeu și Casa pionierilor, aceștia din urmă fiind sprijiniți în alcătuirea ierbarelor și insectarelor cu materialele co­lectate in expedițiile pionierești. Una din cele mai eficace forme a activităților cul­­tural-educative de masă o constituie confeîințele. Ele au fost organizate la o serie de instituții sub formă de cicluri, pentru care s-au procurat și numeroase mijloa­­ce complimentare. In cadrul Universității populare, membrii persona­lului științific de la Muzeul de științele naturii din Focșani au prezentat diverse teme de DODUlarizare a cunoștințelor biologice, teme ce au trezit totdeauna in­teresul, dat fiind faptul că acestea au fost ilustrate cu un bogat material, constînd din planșe, diapozitive etc. In noul an ce s-a deschis recent pentru Universitatea populară, în cadrul cursului „Omul și mediul înconju­rător* personalul de specialitate de la muzeu va pre­zenta teme interesante legate de ocrotirea naturii în străinătate, în țară și în județ, poluarea apei și a seru­lui etc. Muzeul nostru și-a făcut simțită din plin prezenta în activitățile cultural-educative de masă desfășurate în comunele județului. Ținînd cont de importanta ce o prezintă­­ în etapa actuală răspîndirea în rîndul maselor a cunoștințelor cultural-stiințifice a fost organizată o intensă muncă de propagandă ateist-științifică. Brigada științifică a fost una din principalele forme ale acestei activități, ea contribuind la formarea unei concepții materialist-dialectice asupra naturii și socie­tății, fiind un auxiliar prețios în formarea concepției ateist-științifice, în educarea patriotică a maselor largi de oameni ai muncii, în momentul de față oamenii muncii sunt preocupați de o serie de probleme politice și economice, de arte plastice și muzică, de medicină, chimie, biologie etc. Pentru lămurirea tuturor acestora este necesară folo­sirea mijloacelor tehnice moderne care fac posibilă dezvăluirea universului în unitatea ea dinamică. Specialiștii de la muzeul focșănean au colaborat și și-au trecut în planul lor de viitor participarea în con­tinuare la caleidoscoanele științifice organizate de Co­mitetul Județean pentru cultură și educație socialistă în diferite comune. Folosind expunerea îmbinată cu un film adecvat, de pildă, informarea științifică nu mai are ca sursă exclu­sivă expunerea teoretică abstractă; în felul acesta, ca­leidoscopul științific este un mijloc concret de educare materialistă ,a cetățenilor, de satisfacere a cerințelor de cultură a maselor. Prin activitatea de zi cu zi în cadrul expoziției, prin munca de cercetare, ca și prin diversele forme de ac­tivitate, extramuzeală, personalul științific al muzeului focșănean contribuie la formarea omului nou, cu un înalt nivel cultural-­științifi­c și cu trăsături moral-politi­­ce superioare. prof. Afrodita RENEA, Muzeul de științele naturii Focșani i //////////////////////////// I Sîmbata 4 decembrie 1971 I­uch­iimiam curier Lică Pricop — Mulțumim pentru vești. Așteptăm să fie cit mai literare. Iancu Fănel — Plicul „mai scuturat" conține : „De dragos­tea noastră cea vie / Sunt stele-n seara­ vedie / Și foșne­tul străzii aproape / Nu-i blân­dă căderea de ape Așteptăm a vă cita dintr-un plic și mai „scuturat". Grigore Nicu — Din lunga și foarte șchiopătrnda dumnea­voastră scrisoare am reținut un singur amănunt aforistic: „Nu totdeauna din iubire­­ se naș­te și fericire. Asta-i! Dovadă : întreaga epistolă expediată nouă. FI. M. Poezia de tinerețe a lui Ion NEGOIȚESCU cronica literară 99 Eleutheria •Aceste versuri, descoperite cu totul intîmplător. In ultimele săp­­tămini, reprezintă de fapt momentul debutului meu poetic din 1940, desti­nat să se realizeze prin bunăvoința revistei „Argeș" și a animatorului ei, Gheorghe Tomozei, astăzi, 1971, deci după o viață trăită, consumată și de­venită aproape postumă. (...) In calitatea mea de critic literar, consider că, prin limpezimea lor, ele reprezintă cheia, doar intim explicabilă, a herme­­tismului meu de mai ttrziu. Șocul politic al juneții („protest împotriva li­teraturii atunci oficial programate, de exaltare a războiului anti-sovietic. Ca și prietenii mei, voiam o literatură adevărată, lipsită de conjunctura fascistă") a lăsat urme adinei asupra întregii mele activități beletristice ulterioare. E și asta o formă posibilă a umanismului socialist”. Confesiu­nea făcută de autorul a cărui întreg prestigiu intelectual s-a sedimentat ne emoționează superlativ nu atît pentru repercusiuni istorico-literare, ci­, mai ales, pentru dezlegarea unor taine. „A debuta" din nou, numai pentru­­ a urma involuntar, exemplul ar­ghezian, iată una din festele istoriei literare. Cum mai apare acest debut ce conține poemele „juneții", „astăzi, in 1971“, cind Ion Negoițescu este cunoscut ca poet, însă nu ca... debutant ? Importanța acestor poeme rămâ­­ne doar în analele administrative ale literaturii ? Iată o întrebare naivă, pentru c­ă, bin Negoițescu din „Eleutheria“ are pașii largi, cu nervuri de dor, amintind un poet de adîncă vocație interioară. Spirit august al poezi­ei, el deliberează u­n spațiu necunoscut celorlalți, fiind întîiul poet de la „Cercul literar“ care propune o viziune-sistem. Viziunea-Eleutheria. Vesti­mentația trebuie acceptată, și, bineînțeles, ordinea magică propusă. Intra­rea în imperiul eleutherian se face după accepțiuni poești: „In inimă Îmi crește, un gol rotund, un corb­”. Apoi pe țărmurii acelui spirit se deslușeș­te o geometrie muzicală, acceptînd tautologiile poetice ereate de care este obsedat tînărul poet, („irișii ce-o sărută / înclină pe cîmpia / și neguri ard cîmpia / irișii ce-o sărută“), esența acestora fiind surprinsă în armo­niile purității întrupate în simbolul floral: „iar floarea nopții crește, / lu­mina cînd se pierde / dogoarea o-nflorește / azurul cintă, verde...“ Floa­rea nu va lipsi niciodată din ritual, chiar dacă petalele nu i se vor vedea întodeauna, pentru că, așa cum vom vedea, cel care se închină spre pu­bertatea florală este, prin structură, un narcisiac total. De la întîia treaptă poesca, din care lipsește, însă muzicalitatea specifică („Pierduți de lume, în singuraticul golf / (...) / unde izvorul dragostelor moarte / e între co­rali de somn ascuns“) se ajunge la imperiul poetic selenar, visat, cel care se arată „irișilor“ care „înclină pe cîmpie“: „Gundul uleios și verzui­­­e într-o continuă curgere prin abis, / ca intr-un uitat, / dezamăgit paradis, / unde miasme se cern fumegos / prin porțile ce s-au deschis". O dată cu deschiderea porților, imperiul Eleutheria apare în toată splendoarea sa : alături, din lumile Mahabharatei, se alătură cele ale unei îndepărtate Gre­cii plutitoare în magii melancolice: „Fluidele mîini ale vrăjii / se împreu­nă prin spații roze / eternizate și limpezi". Mina care păstrează floarea minunilor văzute de irișii inițiali are proprietatea de a izvorî în urma lu­necării și celorlalte umbre ale sale („fluidelor mîini ale vrăjii") o nuntă narcisiană : „O­­­nuferii se string în limpezile-mi mîini. / Cum lacrimi s-au topit în cupe de azur / (...) / să ne iubim apoi tăcut și sfînt ca mirii“. De altfel, chiar așezarea grafică a acestei poeme se oglindește pe următoarea pagină într-o a doua „Narcis", unde, după ceremoniile de rigoare, se naște dorința supremă de a clasiciza prin tautologie magia, pentru că spațiile răsfrîngerii au claritate luciferică, producînd iluzii fermecătoare: „In ale unduirii mătăsuri verzi livide, / în străvezimea pură a curbelor lichide / vrei mina, ca o creangă-nsetată, s-o afunzi / (...) / In adincimi străbate o vaporoasă proză. / dorința, diademă de singe și­ auroră". Luminile imperi­ale ale acelei simbioze poetice — Eleutheria — au, drept cheie a cifrului de pătrundere, parola Narcis. Și, pentru că extazul viziunii ce se arată este uluitor, săpînd nespus în „irișii ce-o sărută / (și) înclină pe cîmpie”, apare dorința continuă de revenire spre unduirea care acceptă parola pentru a irumpe fascinant: „Adine mă ispitește otrava apei clare / De unde neculese dorm fructele-nsoțirii, / și zări întoarse, reci, mă cheamă în pierzare / Na­dirul tînguit din cerul amăgirii“. Pentru cât întreaga dinamică a magiei narcisiene se produce prin iris, z­vna de perfecționare este seducătoare. Atunci intervine ironia, pentru orgoliul de a deține supremația în Întreaga Eleutherie : „ochii lui dumnezeu i-am păstrat / intr-un acvariu pătrat*. Ieși­rea eleutheriană are, din nou, ca la deschiderea porților, stemă poesca : „ca pași de corb in moale plumb / albastre frunze reapar". întreaga sa po­ezie și artă critică își au viziunea de plecare din Eleutheria narcisiană a irișilor care atunci cînd apar „auzorul cîntă, verde“. Florin MUSCALU (­ „Eleutheria"­­ de­ Gheorghe Tomozei. ______________________________________________ (/////////////////////) I 1 I I I Pâmînt solar Lui Al. PHILIPPIDE Obrazul tău, pămint solar, un nalme aș vrea să-l prind, să-l mîngii, să-l cunun cu toate-aceste mări de holde calme, ca niste cozi aprinse de păun, rotindu-se-ntre puncte cardinale, peste livezi cu rîsul ierbii crud să poarte unda-nsemănării tale un spațiu-n care toate se includ. Sub stele stă­­lucind ca o brățară de plaiuri, de cimpoi, de munți semeți o țară, cum nu este altă țară Pe vatra ei cu-atîtea frumuseți ! Cu rîuri care poartă-n muta undă plutind din adîncimi de veșnicii ca amfora etruscă de rotundă cum alta-n lume nu mai poate fi ! Așa cum e, ea vine din izvoare cînd proape reci de piatră bat în mit să vadă cum se-nvolburează-n soare livezile înalte ca un zid Ion POTOPIN foc cu ninsoare Fulgi de ninsoare, copiii gindurilor, au trecut tainic prin noapte și s-au adăpostit la finul pămintului. în dimineața albă oamenii s-au bucurat că-și pot privi visurile. Și le-au luat un palme, te-au oploșit întîi, apoi și le-au privit pe o parte și pe alta. Nu și le-au mai recunoscut, și-au încins o bătaie strașnică. Mihai CABER Febrilitate Din flăcări mă adun febril, din culori și din ape, columne vii de visuri îmi freamătă sub pleoape. Mă adun din memoria străvechiului meu pămint, din frumusețea lui de cetate albă și rotundă, ca să-l iubesc și să-l cint. Mă adun din sfaturile contemporanilor mei și prezentul In palmele mele-t un pumn de scîntei pe care scăpărînd îl înalț peste piramide de frunți, peste continente de timp, ca să se vadă până-n adîncul Îndepărtatelor lumi strălucirea acestui incandescent anotimp. VîtaMe CHWC < A {

Next