Milcovul, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 687-764)
1971-12-04 / nr. 742
I ! Pag. 2 ateneu vrîncean Cum se aude „Miorița“ la Reghin? La cei 64 de ani Toader Pîrnău ne primește cu vorbe aforistice: „Mi-erau tragi cine lecele ca soarele — De cind citiți, moș Pirn nou? — ...Tare de mult. Știam 86 § de ciniece da' le-am mai uitat. ” Lumea se petrece. Altceva ^ cin la lumea acum 50 de ani, altceva astăzi. — ș i ce etniei dumneata? — ...Ei, dacile nu se evitau... Cintecul lui Corbea, al lui Iancu Jianu. Le știam și de la lume și de la lăutari, dar acu le-am uitat... Un lucru care nu se face, se uită. Au murit de mult vioriștii care știau din bătrlni sa spună: Ion Batliș, Ștefan Cococea, Ion Aflorii îs morți de cinc... Și cu ei s-au dus și cîntecele. Eu de la moartea lor n-am mai vrut să cint l.De ce să cint singur — Știau „Miorița"? — Asta se nu știe ? Cintam cu ei din seară pină-n zori, duminica, după hora... — Dumneata mai știi „Miorița“? — O mai știu, dar parcă nu chiar așa bine. Au mai venit tovarășii de la folclor și m-au întrebat. Le-am spus și eu ce-am știut, mi-au zis și ei, da’ parcă nu se lovește. Știi s-o cinți moș Pîrnău? Cum este melodia? — ...Păi, melodia... Melodia-i uita singură... A început să evite balada. Apoi a recitat-o, fragmentar, cu explicații — ca la o... „analiză literară“, făcută, de altfel, foarte la obiect și cu explicații foarte exacte — tot intrebindu-mă „unde-am rămas?“: „Pe-un picior de plai , pe-o gură de rai / Se coboară-n vale / Trei turme de miei / Cu trei ciobănei... Unu-i ungurean, / unu-i moldovean / Și unu-i vrîncean. / — Mioriță taie cu lina tigaie, I Oaie bucătaie... / Ea nici nu minca / Nici apă nu bea / Și mereu zbiera / — Mioriță taie ! Cu lina tigaie ! Ce ție nu-ți place? I Iarba de pe cimp ! Sarea din burduf I Apa din uluc? I — Stăpîne, stăpîne ! Mie toate-mi plac... — Da' ce supeiiii-ți este? LUp dhii te-or mînca ! hoții te-or fura ! De cuțit te-or tăia... / — Slăpine, slăpine Cu gura de piine ! Nu mă blestema ! C-am să-ți pling urma. / Baciul ungurean ! Și cu cel vrîncean / Mări se vorbea / Și se sfătuia ! Ce l-apus de soare / Să mi te omoare / Ca ai oi mai multe, /, Multe și cornute / Și cai învățați / Și cîini mai bărbați ! — Mioriță taie / Cu Una tigaie ! Tu de știi că mor / un cîmp de mohor / Să le spui așa / Cu gurița ta ! Ca să mă Îngroape t pe-aicea, pe-aproape I nu strunga oilor, / Să fiu tot cu voi / Sau din dosul sllnți / Ca să-mi aud clinii / Fluierașul meu / Căpătii să-l puie / Fluieraș de soc / Mult zice cu foc / Fluieraș de fag / Mult zice cu drag... / Ai meu buciumaș / Să-l legați de-un păltinaș, l Vîntul cind o baie ! Prin el o răzbate ! Oile s-or stringe / Pe mine m-or plînge ! Cu lacrimi de singe. Iar de mi-i vedea / O babă bâtrînă / Cu-n caiet de fund / Din mină-ndrugînd !Din ochi lăcrimind / Din gură-ntrebînd: I — Cine mi-ați văzut / Cine-ați auzit ! De-un mîndru ciobănel / Tras ca prin inel / Fețișoara lui / Spuma laptelui / Mustăcioara lui / Spicul griului / Perișorul lui / Pana corbului / Ochișorii lui / Mura cîmpului / Coaptă la răcoare / Ferită de soare (n.n. aceste două versuri, ne-a mărturisit Toader Pîrnău, au fost memorate de la... cercetătorii Institutului de etnografie și folclor) lau să-i spui așa / Că m-am însurat / C-o mindră mireasă / Fetiță crăiasă / Și la nunta mea / A căzut o stea / Soarele și luna / Mi-au ținut cununa / Brazi și pătimași / Ei mi-au fost nuntași / Preoți munții mari / Păsări lăutari". După ultimul vers, Toader Pîrnău își privește cintecul ca pe-o amintire: „Eu am fost vestit in cintece pe toată valea asta. Mă puneau cei mai bătrini, seara, să cint: „Părnduță, vino-ncoace de cintel“ „Și le cintam de le rupeam inma. Acum percea nu mai știe nimeni să evite...“ ...Reghiu. Zăpada aburind pe clinchetul Milcovului, li string mina lui Toader Părnuță și iar mi-amintesc de Nicolae Labiș: Ce tot câți bătutul de noroc?...“ Cărnii LAURENȚIU ii Humimii/nrin agendă culturală „Orizonturi“ Ieri, în cadrul școlilor generale din județul nostru, ciclul de manifestări politico-ideologice și cultural-educative pentru tineret »Orizonturi11 a programat simpozionul „Ce profesie ne alegem pentru a răspunde cerințelor perspectivei de dezvoltare a comunei, orașului și județului nostru*. Apropiate apariții editoriale într-unul din trecutele numere ale prestigioasei reviste „Contemporanul", criticul și istoricul literar Mihai Gafița, redactor șef al Editurii „Cartea Românească“, anunță, prin intermediul unui interviu, apropiata apariție, în vitrinele librăriilor, a două volume semnate de scriitorii vrîncen, Constantin Apostol și Ionel Bandrabur. Primul își așează numele pe romanul „Război cu zurgălăi" — volum din romanul fluviu dedicat oamenilor podgoriei, al doilea pe apuseulul de debut „Fîntîna iadului". argument plastic Linia frustă, nesigură, de remarcabilă sugestie îl trădează pe autodidactul ce se străduiește neodihnit să-și depășească provizoria condiție de neinițiat în tainele alfabetului plastic. Original din Movilița—Frecăței, în prezent elev în clasa XlI-a, la Liceul din Panciu, Nicolae Mirodone face cinste școlii sale în calitate de elev. Marea calitate ce o dezvăluie desenul acestui tinăr este puterea de sinteză ce suplinește lipsa îndelungatului exercițiu cu consecințele sale: siguranță in linie, manieră proprie, facilitate în exprimare. V. Crăiță-MÎNDRĂ Ieri, in holul Ateneului, s-a deschis expoziția pictoriței ieșene Adriana Berigoi, ce vine să se adauge unor manifestări similare și din care, numai in ultima perioadă, reamintim cititorilor noștri pe cele aparținînd Georgetei Cibea, Schweitzer-Cumpănarul R. și Constantin Piliuță, Valerie Popescu. La cea de-a treia expoziție personală, Adriana Berigoi prezintă iubitorilor de artă din orașul de pe Milcov aproape 30 de lucrări-ulei, acuarelă, ceracolar —care lasă să se vadă atât un drum mai vechi, in ceea ce privește concepția cromatică și compozițională, cit și o adevărată ecloziune de experimentări, o tendință spre novatoare modalități și procedee. Dar, cum prima latură ni s-a părut mai convingător conturată în spațiul expoziției de față, o vom sublinia cu pregnantă. Ceea ce face farmecul lucrărilor expuse, imprimindu-i aerul unor adevărate confesiuni, este nota de mare sinceritate pe care le degajă, sinceritate, care este împinsă pină undeva in preajma intimismului. De altfel, considerăm că, latura esențială a picturii practicate de Adriana Berigoi este aceea că, ea nu reține prin ostentație și formală, printr-o pronunțată încărcătură emoțională. Caracterizîndu-se printr-o armonioasă viziune cromatică — trăsătură de bază a creației artistei — cea mai mare parte din lucrările expuse de Adriana Berigoi la Focșani au un aer expresiv, emanind calități dintre cele mai notabile; un desen de expoziție metric, uneori categoric și aproape geometrizat, alteori Învăluit, trădind o știință a compoziției echilibrate judicios. Afirmînd că viziunea cromatică armonioasă — ni se pare a fi trăsătura esențială a plasticei practicate de Adriana Berigoi ne-am gindit nu atît la numeroasele naturi statice prezentate, ci și la ideea de individualitate definitivată prin aceste armonii. Ele se numesc „Natură statică cu flori roșii". „Natură statică cu flori galbene” lăsînd să se impună armonii dominate de ocruri rafinate, griuri neutre, roșuri dense, dar controlate, fiecare din ele atingînd coordonatele maxime ale unui dor interior, reprezentînd o natură feminină de impunere. Peisajele sale de la marginea lașului — ulei și acuarelă — mergind pe linia aceleiași naturi afective — conturează o atmosferă calmă, feerică de contopire, ca intr-un vis în care întregul cadru se raportează la veșnicie și nemișcare. Fie că e vorba de numeroasele naturi statistice cu flori de peisaje sau portrete — „Portret de fată", singurul din păcate expus are o frumoasă străllucire de frescă — lucrările Adrianei Berigoi, grupate în expoziția de față, lasă să se vadă o cunoaștere exactă a mijloacelor de expresie ale artei plastice, artista reușind să stabilească în universul vast al culorilor corespondente directe cu registrul afectiv. Raliindu-ne ideii că o expoziție personală nu reprezintă în creația unui artist, de cele mai multe ori, decit o etapă, considerăm că împlinirile certe ale gestului sunt premise ale acumulărilor polivalente de mîine. Ti. OLTEANU Pictorița ieșeană Adriana BERIGOI arhivă locală PRIMA BIBLIOTECA PUBLICĂ DIN FOCȘANI U. Datorită „cutremurului cel mare“ localul în care funcționa biblioteca este grav avariat, parte din cărți fiind distruse, numărul lor reducîndu-se la 2 330, dar, prin donații, la sfârșitul anului 1041, biblioteca posedă 10 256 volume. Din documentele consultate rezultă că în anul 1923, luna aprilie, plecînd Al. Lascarov-Moldoveanu din Focșani, la Conducerea bibliotecii este numit profesorul Savel Rahtivanu, care îndeplinește această funcție pînă în 1938. In privința localului ocupat de către bibliotecă, se poate afirma că el nu a fost niciodată corespunzător, iar mobilierul insuficient și de proastă calitate. Același cetățean inimos al Focșanilor, maiorul Gh. Pastia, propune primăriei, în 30 octombrie construirea unui Ateneu, care 1924, să găzduiască și biblioteca publică, cheltuiala construcției urmînd să o suporte sus amintitul maior. Dar această clădire (în care funcționează astăzi biblioteca publică) va fi gata abia peste mulți ani. Problema unui local corespunzător a fost unul dintre factorii principali de care a depins existenta bibliotecii în decursul anilor săi de perpetuă frământare genetică. Această permanentă nesiguranță în care se afla biblioteca, la care se mai adaugă și lipsa lemnelor de încălzit pe timpul rece (dosarele sunt pline de adrese către primărie pentru acordarea lemnelor de foc necesare) au făcut ca biblioteca să aibă un număr scăzut de cititori. Personalul care lucra cu publicul în acea perioadă constă... dintr-un singur bibliotecar, remunerat cu o diurnă lunară, reprezentând o sumă mai mult decit modestă. Documentele consultate au scos la iveală faptul că. pe lingă acesta, au mai functionat și o serie de bibliotecari voluntari din rîndul elevilor de liceu din clasele mari. Membrii din comitetul de conducere, în mare parte, s-au dovedit a fi oameni cu vederi largi In privința organizării si rolului unei biblioteci publice, aceasta vădindu-se din prospunerile ce se făceau cu ocazia adunărilor generale. Astfel, în cadrul adunării generale din 1936, P.B. Chiriță propune înființarea unei sucursale" (filiale), iar învățătorul Th. Corneliu, directorul școlii nr. 4 propune ca la acea sucursală, „înainte de a se da cartea, să se facă lecturi cititorilor, spre a-i convinge, spre a-i 'atrage'”. Pentru informarea și atragerea cititorilor, S. Rahtivanu, directorul bibliotecii, propune încă din anul 1933 tipărirea unui catalog, deziderat care însă nu s-a putut realiza. Trebuie să evidențiem aici un lucru deosebit de important și anume faptul că în decursul anilor, între cele două războaie mondiale, „Societatea Biblioteca Publică a Orașului Focșani“, prin membrii săi, inființează și dotează o serie de biblioteci din mediul rural, printre care cele din : Mindrești, Petrești, Movilița, Doaga, Spinești, Soveja, Bîrsești, Cîmpuri, Vizantea, Jariștea, Vulturu, CăUeni, Răstoaca și Nănești. Cel de al doilea război mondial înseamnă o nouă și grea încercare pentru bibliotecă, deoarece, în aprilie 1944, este închisă și evacuată. Cu această ocazie multe dintre cărți se pierd sau sunt distruse. Ea își va relua activitatea abia in septembrie 1945, cind o găsim instalată în localul Ateneului, director fiind profesorul I. Z. Enescu, iar bibliotecar I. Clinceanu. Pină în anul 1951 activitatea Bibliotecii publice din Focșani nu marchează un progres sensibil față de perioada antebelică, dar anul 1951 marchează începutul unei noi perioade in viața bibliotecii, căci, prin Fl.C.M. nr. 1542 se pun bazele actualei rețele a bibliotecilor publice de stat din țara noastră. De atunci, fie că s-a numit biblioteca regională, raională sau municippală această unitate de cultură, cu o vechime astăzi de 61 de ani, a prosperat continuu. V. RENEA, directorul Bibliotecii municipale Focșani MUZEUL- prezență vie in activitățile cultural-educative de masă Muzeele constituie unul din cele mai eficace mijloace în procesul de educare si culturalizare a maselor de oameni ai muncii Munca educativă de masă se realizează prin atragerea spre muzeu a numeroase si variate categorii de vizitatori, prin răspîndirea unor cunoștințe cit mai cuprinzătoare, folosind mijloace adecvate. Una din formele muncii culturale de masă a muzeelor o reprezintă expozițiile temporare în care se utilizează piese semnificative, ce nu-și găsesc uneori locul în expoziția de bază, în acțiunea de popularizare a bogățiilor floristice și faunistice ale județului Vrancea. Muzeul de științele naturii din Focșani a organizat expoziții temporare la filialele din Panciu și Adjud Cu temele: „Flora județului Vrancea" și „Fauna judetului Vrancea". Aceste expoziții au întregit cunoștințele vizitatorilor despre speciile de plante și animale din județ. Tot la filiale a fost organizată o expoziție temporară cu tema : „Dăunătorii in pomicultură și viticultură" punîndu-se accent în special pe dăunătorii răspîndiți în această parte geografică a țării. Până la sfârșitul primului trimestru al anului 1972 va fi organizată o expoziție itinerantă cu tema: „Unitatea materială a lumii vii și diversitatea ei", expoziție ce va fi axată pe prezența relațiilor dintre organismele din natură, dintre acestea și mediul lor de viată. Prin prezentarea modernă a materialelor ce vor compune expoziția, vizitatorii vor fi ajutati să-și formeze o părere justă, materialistă, asupra complexelor relații ce se stabilesc in natură. Muzeul nostru a tinut si tine în permanentă o strinsă legătură cu unitățile școlare din municipiu. In cadrul instituției fiind organizate lecții curente , recapitulative cu elevii, punîndu-se la dispoziția acestora întreg materialul necesar înțelegerii cit mai corecte și logice a lecțiilor. Școlile au fost sprijinite în organizarea unor colțuri muzeale sau a unor expoziții de proporții reduse. Există, de asemenea, o strînsă colaborare între muzeu și Casa pionierilor, aceștia din urmă fiind sprijiniți în alcătuirea ierbarelor și insectarelor cu materialele colectate in expedițiile pionierești. Una din cele mai eficace forme a activităților cultural-educative de masă o constituie confeîințele. Ele au fost organizate la o serie de instituții sub formă de cicluri, pentru care s-au procurat și numeroase mijloace complimentare. In cadrul Universității populare, membrii personalului științific de la Muzeul de științele naturii din Focșani au prezentat diverse teme de DODUlarizare a cunoștințelor biologice, teme ce au trezit totdeauna interesul, dat fiind faptul că acestea au fost ilustrate cu un bogat material, constînd din planșe, diapozitive etc. In noul an ce s-a deschis recent pentru Universitatea populară, în cadrul cursului „Omul și mediul înconjurător* personalul de specialitate de la muzeu va prezenta teme interesante legate de ocrotirea naturii în străinătate, în țară și în județ, poluarea apei și a serului etc. Muzeul nostru și-a făcut simțită din plin prezenta în activitățile cultural-educative de masă desfășurate în comunele județului. Ținînd cont de importanta ce o prezintă în etapa actuală răspîndirea în rîndul maselor a cunoștințelor cultural-stiințifice a fost organizată o intensă muncă de propagandă ateist-științifică. Brigada științifică a fost una din principalele forme ale acestei activități, ea contribuind la formarea unei concepții materialist-dialectice asupra naturii și societății, fiind un auxiliar prețios în formarea concepției ateist-științifice, în educarea patriotică a maselor largi de oameni ai muncii, în momentul de față oamenii muncii sunt preocupați de o serie de probleme politice și economice, de arte plastice și muzică, de medicină, chimie, biologie etc. Pentru lămurirea tuturor acestora este necesară folosirea mijloacelor tehnice moderne care fac posibilă dezvăluirea universului în unitatea ea dinamică. Specialiștii de la muzeul focșănean au colaborat și și-au trecut în planul lor de viitor participarea în continuare la caleidoscoanele științifice organizate de Comitetul Județean pentru cultură și educație socialistă în diferite comune. Folosind expunerea îmbinată cu un film adecvat, de pildă, informarea științifică nu mai are ca sursă exclusivă expunerea teoretică abstractă; în felul acesta, caleidoscopul științific este un mijloc concret de educare materialistă ,a cetățenilor, de satisfacere a cerințelor de cultură a maselor. Prin activitatea de zi cu zi în cadrul expoziției, prin munca de cercetare, ca și prin diversele forme de activitate, extramuzeală, personalul științific al muzeului focșănean contribuie la formarea omului nou, cu un înalt nivel cultural-științific și cu trăsături moral-politice superioare. prof. Afrodita RENEA, Muzeul de științele naturii Focșani i //////////////////////////// I Sîmbata 4 decembrie 1971 Iuchiimiam curier Lică Pricop — Mulțumim pentru vești. Așteptăm să fie cit mai literare. Iancu Fănel — Plicul „mai scuturat" conține : „De dragostea noastră cea vie / Sunt stele-n seara vedie / Și foșnetul străzii aproape / Nu-i blândă căderea de ape Așteptăm a vă cita dintr-un plic și mai „scuturat". Grigore Nicu — Din lunga și foarte șchiopătrnda dumneavoastră scrisoare am reținut un singur amănunt aforistic: „Nu totdeauna din iubire se naște și fericire. Asta-i! Dovadă : întreaga epistolă expediată nouă. FI. M. Poezia de tinerețe a lui Ion NEGOIȚESCU cronica literară 99 Eleutheria •Aceste versuri, descoperite cu totul intîmplător. In ultimele săptămini, reprezintă de fapt momentul debutului meu poetic din 1940, destinat să se realizeze prin bunăvoința revistei „Argeș" și a animatorului ei, Gheorghe Tomozei, astăzi, 1971, deci după o viață trăită, consumată și devenită aproape postumă. (...) In calitatea mea de critic literar, consider că, prin limpezimea lor, ele reprezintă cheia, doar intim explicabilă, a hermetismului meu de mai ttrziu. Șocul politic al juneții („protest împotriva literaturii atunci oficial programate, de exaltare a războiului anti-sovietic. Ca și prietenii mei, voiam o literatură adevărată, lipsită de conjunctura fascistă") a lăsat urme adinei asupra întregii mele activități beletristice ulterioare. E și asta o formă posibilă a umanismului socialist”. Confesiunea făcută de autorul a cărui întreg prestigiu intelectual s-a sedimentat ne emoționează superlativ nu atît pentru repercusiuni istorico-literare, ci, mai ales, pentru dezlegarea unor taine. „A debuta" din nou, numai pentru a urma involuntar, exemplul arghezian, iată una din festele istoriei literare. Cum mai apare acest debut ce conține poemele „juneții", „astăzi, in 1971“, cind Ion Negoițescu este cunoscut ca poet, însă nu ca... debutant ? Importanța acestor poeme rămâne doar în analele administrative ale literaturii ? Iată o întrebare naivă, pentru că, bin Negoițescu din „Eleutheria“ are pașii largi, cu nervuri de dor, amintind un poet de adîncă vocație interioară. Spirit august al poeziei, el deliberează un spațiu necunoscut celorlalți, fiind întîiul poet de la „Cercul literar“ care propune o viziune-sistem. Viziunea-Eleutheria. Vestimentația trebuie acceptată, și, bineînțeles, ordinea magică propusă. Intrarea în imperiul eleutherian se face după accepțiuni poești: „In inimă Îmi crește, un gol rotund, un corb”. Apoi pe țărmurii acelui spirit se deslușește o geometrie muzicală, acceptînd tautologiile poetice ereate de care este obsedat tînărul poet, („irișii ce-o sărută / înclină pe cîmpia / și neguri ard cîmpia / irișii ce-o sărută“), esența acestora fiind surprinsă în armoniile purității întrupate în simbolul floral: „iar floarea nopții crește, / lumina cînd se pierde / dogoarea o-nflorește / azurul cintă, verde...“ Floarea nu va lipsi niciodată din ritual, chiar dacă petalele nu i se vor vedea întodeauna, pentru că, așa cum vom vedea, cel care se închină spre pubertatea florală este, prin structură, un narcisiac total. De la întîia treaptă poesca, din care lipsește, însă muzicalitatea specifică („Pierduți de lume, în singuraticul golf / (...) / unde izvorul dragostelor moarte / e între corali de somn ascuns“) se ajunge la imperiul poetic selenar, visat, cel care se arată „irișilor“ care „înclină pe cîmpie“: „Gundul uleios și verzuie într-o continuă curgere prin abis, / ca intr-un uitat, / dezamăgit paradis, / unde miasme se cern fumegos / prin porțile ce s-au deschis". O dată cu deschiderea porților, imperiul Eleutheria apare în toată splendoarea sa : alături, din lumile Mahabharatei, se alătură cele ale unei îndepărtate Grecii plutitoare în magii melancolice: „Fluidele mîini ale vrăjii / se împreună prin spații roze / eternizate și limpezi". Mina care păstrează floarea minunilor văzute de irișii inițiali are proprietatea de a izvorî în urma lunecării și celorlalte umbre ale sale („fluidelor mîini ale vrăjii") o nuntă narcisiană : „Onuferii se string în limpezile-mi mîini. / Cum lacrimi s-au topit în cupe de azur / (...) / să ne iubim apoi tăcut și sfînt ca mirii“. De altfel, chiar așezarea grafică a acestei poeme se oglindește pe următoarea pagină într-o a doua „Narcis", unde, după ceremoniile de rigoare, se naște dorința supremă de a clasiciza prin tautologie magia, pentru că spațiile răsfrîngerii au claritate luciferică, producînd iluzii fermecătoare: „In ale unduirii mătăsuri verzi livide, / în străvezimea pură a curbelor lichide / vrei mina, ca o creangă-nsetată, s-o afunzi / (...) / In adincimi străbate o vaporoasă proză. / dorința, diademă de singe și auroră". Luminile imperiale ale acelei simbioze poetice — Eleutheria — au, drept cheie a cifrului de pătrundere, parola Narcis. Și, pentru că extazul viziunii ce se arată este uluitor, săpînd nespus în „irișii ce-o sărută / (și) înclină pe cîmpie”, apare dorința continuă de revenire spre unduirea care acceptă parola pentru a irumpe fascinant: „Adine mă ispitește otrava apei clare / De unde neculese dorm fructele-nsoțirii, / și zări întoarse, reci, mă cheamă în pierzare / Nadirul tînguit din cerul amăgirii“. Pentru cât întreaga dinamică a magiei narcisiene se produce prin iris, zvna de perfecționare este seducătoare. Atunci intervine ironia, pentru orgoliul de a deține supremația în Întreaga Eleutherie : „ochii lui dumnezeu i-am păstrat / intr-un acvariu pătrat*. Ieșirea eleutheriană are, din nou, ca la deschiderea porților, stemă poesca : „ca pași de corb in moale plumb / albastre frunze reapar". întreaga sa poezie și artă critică își au viziunea de plecare din Eleutheria narcisiană a irișilor care atunci cînd apar „auzorul cîntă, verde“. Florin MUSCALU ( „Eleutheria" de Gheorghe Tomozei. ______________________________________________ (/////////////////////) I 1 I I I Pâmînt solar Lui Al. PHILIPPIDE Obrazul tău, pămint solar, un nalme aș vrea să-l prind, să-l mîngii, să-l cunun cu toate-aceste mări de holde calme, ca niste cozi aprinse de păun, rotindu-se-ntre puncte cardinale, peste livezi cu rîsul ierbii crud să poarte unda-nsemănării tale un spațiu-n care toate se includ. Sub stele stălucind ca o brățară de plaiuri, de cimpoi, de munți semeți o țară, cum nu este altă țară Pe vatra ei cu-atîtea frumuseți ! Cu rîuri care poartă-n muta undă plutind din adîncimi de veșnicii ca amfora etruscă de rotundă cum alta-n lume nu mai poate fi ! Așa cum e, ea vine din izvoare cînd proape reci de piatră bat în mit să vadă cum se-nvolburează-n soare livezile înalte ca un zid Ion POTOPIN foc cu ninsoare Fulgi de ninsoare, copiii gindurilor, au trecut tainic prin noapte și s-au adăpostit la finul pămintului. în dimineața albă oamenii s-au bucurat că-și pot privi visurile. Și le-au luat un palme, te-au oploșit întîi, apoi și le-au privit pe o parte și pe alta. Nu și le-au mai recunoscut, și-au încins o bătaie strașnică. Mihai CABER Febrilitate Din flăcări mă adun febril, din culori și din ape, columne vii de visuri îmi freamătă sub pleoape. Mă adun din memoria străvechiului meu pămint, din frumusețea lui de cetate albă și rotundă, ca să-l iubesc și să-l cint. Mă adun din sfaturile contemporanilor mei și prezentul In palmele mele-t un pumn de scîntei pe care scăpărînd îl înalț peste piramide de frunți, peste continente de timp, ca să se vadă până-n adîncul Îndepărtatelor lumi strălucirea acestui incandescent anotimp. VîtaMe CHWC < A {