Milcovul, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 687-764)

1971-10-27 / nr. 709

) V i­­ itíiului 27, octombrie 197X (Urb­ire din pag. ( H-1) • n) dă acordul de omologare, din punct de vedere al asigurării func­ționării în condiții de siguranță a cabanelor de abur, și similare, reci­pientelor­ sub presiune, instalațiilor de ridicat, precum și a aparatelor consumatoare de combustibil și exe­cută controlul tehnic al acestor insta­lații în vederea autorizării funcțio­nării lor sau a interzicerii funcționă­rii în cazul în care nu prezintă si­guranță , acordă­­ autorizații între­prinderilor care construiesc, mon­tează, repară, controlează și folosesc astfel de instalații, precum și pen­tru personalul care efectuează lu­crări de sudare sau asigură funcțio­narea instalațiilor ; e) elaborează și prezintă propuneri privind perfecționarea continuă a sis­temului și cadrului organizatoric al aprovizionării tehnico-materiale în economie : emite, potrivit legii, indi­cații de specialitate în domeniul său de activitate. Art. 46. — Ministerul Aprovizionă­rii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe ia, po­trivit legii, cu consultarea ministe­relor, celorlalte organe centrale și locale ale administrației de stat, de­cizii obligatorii cu privire la: siste­mul de normare a consumurilor și stocurilor ; sistemul de organizare a aprovizionării tehnico-materiale și a rețelelor de baze ; utilizarea re­zervelor la dispoziția sa din balan­țele materiale ; stabilirea priorităților în contractare, în fixarea termenelor de livrare, în redistribuirea de stocuri , adaptarea corespunzătoare a unor contracte încheiate, în cazul în care lipsa de resurse materiale peri­clitează îndeplinirea­­ unor sarcini de importanță deosebită pentru econo­mia națională, situații în care părțile vor pune de­­ acord contractul cu de­cizia comunicată , interzicerea apro­vizionării și livrărilor precum și re­ducerea importurilor în cazurile în care constată posibilitatea folosirii de înlocuitori, stocuri nejustificate. Utilizări neraționale, risipă și pier­deri. Art. 47. — Ministerul Aprovizionă­rii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe aplică, prin împuterniciții săi, potrivit legii, sancțiuni contravenționale în cazurile de abateri de la disciplina de plan de aprovizionare și contractuală, folosire nerațională a utilajelor și instalațiilor, exploatare, întreținere sau reparare necorespunzătoare acestora,­ la termenele prescrise prin a normative, precum și abateri de la prevederile pentru alte prezentei legi. C. Atribuțiile ministerelor, celorlalte organe centrale și locale ale administrației de stat Art. 48. — în domeniul gospodări­rii judicioase a fondurilor fixe, mi­nisterele?-celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat răs­ ■­pund dă" asigurarea cadrului orga­­­­niz­atoric și a condițiilor materiale necesare, pentru ca proiectarea, exe­cutarea și punerea în funcțiune, pre­cum și exploatarea, întreținerea și repararea fondurilor fixe să se rea­lizeze în condiții de eficiență econo­mică maximă și în deplină siguranță de funcționare a mașinilor, utilajelor și instalațiilor. în acest scop, a) stabilesc sarcini de plan pe cen­trale industriale,­­alte unități cu sta­tut de centrală și celelalte organiza­ții economice direct subordonate, ast­fel încit să se asigure încărcarea optimă a capacităților de producție în condițiile folosirii raționale și în deplină siguranță de exploatare a fondurilor fixe, a respectării norma­tivelor tehnice privind întreținerea și repararea acestora, pregătirea și perfecționarea cadrelor necesare ; b) elaborează și îmbunătățesc sis­tematic normativele tehnice cu ca­racter republican și departamental, obligatorii pentru toate unitățile din economie cu profilul de activitate respectiv, privitoare la întreținerea și repararea principalelor categorii de fonduri fixe specifice ramurii a cărei activitate o coordonează, în scopul asigurării funcționării aces­tora la parametrii proiectați pe în­treaga durată de serviciu și exercită îndrumarea și controlul permanent asupra aplicării acestor normative. Art. 49, — în domeniul aprovizio­nării tehnico-materiale, ministerele, celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat au următoarele atribuții principale: a) asigură resursele necesare eco­­nomiei în produsele pentru care uni­tățile în subordine sunt coordonatori de balanțe și la celelalte produse ce se fabrică de unitățile proprii, pre­cum și baza tehnico-materială a sar­cinilor de plan ce le revin ; b) elaborează și aprobă, potrivit competențelor legale, norme și nor­mative de consum și de stoc cu fun­damentare tehnico-economică ; c) organizează și îndrumă acțiu­nea de încheiere a contractelor eco­nomice de către unitățile în subor­dine și rezolvă, potrivit legii, neînțe­legerile precontractuale ; d) urmăresc, iau măsuri • și rapor­tează asupra realizării­­ aprovizionă­rii tehnico-materiale, balanțelor și normelor de consum și de stoc, în­cheierii și executării contractelor economice, realizării programelor de asimilare a produselor noi și de re­­proiectare a produselor depășite ca nivel tehnic; e) iau măsuri pentru preintîmpina­­rea imobilizărilor nejustificate în sto­curi și pentru redistribuirea operati­vă a stocurilor disponibile, aprobă, în cazuri temeinic justificate, consu­marea stocurilor de siguranță pentru centralele și întreprinderile direct subordonate, în limitele competențe­lor legale ; f) organizează și controlează acti­vitatea unităților în subordine în do­­­meniul producției și circulației am­balajelor, preambalării, paletizării și containerizării produselor. Art. 50. — Consiliul Național pen­tru Știință și Tehnologie, împreună cu ministerele, celelalte organe cen­trale și locale ale administrației de stat, exercită controlul sistematic a­­supra modului în care se respectă procesele tehnologice stabilite la in­stalații complexe și produse de im­portantă deosebită. Art. 51. — Ministerul Finanțelor și băncile finanțatoare colaborează cu Ministerul Aprovizionării Tehnico- Materiale și Controlului Gospodăririi Ponderilor Pisa, cu ministerele și celelalte organe centrale si locale ale administrației de stat, interesate, la elaborarea și îmbunătățirea periodica a normativelor de determinare a stocurilor; de asemenea controlează și propun măsuri privind modul în care se aplică și se respectă nor­mele și normativele de stoc, se gos­podăresc mijloacele materiale de că­tre unitățile preîntimpinarea economice, se asigură formării stocurilor supranormative și readucerea în cir­cuitul economic a stocurilor disponi­bile. Băncile finanțatoare verifică, în cadrul lucrărilor de planificare finan­ciară a întreprinderilor, modul in care — la stabilirea necesarului de fonduri — au fost r­espectate dispo­zițiile legale privitoare la calcularea normelor de stoc și normativelor mijloacelor circulante. D. Atribuție centralelor Art. 52. — în domeniul gospodăririi fondurilor fixe, centralele industriale și celelalte unități asimilate acestora au următoarele atribuții principale : a) asigură și exploatarea proiectarea, realizarea mașinilor, utilajelor, instalațiilor, a celorlalte fonduri fixe în condiții de eficiență econo­mică și deplină siguranță în proce­sul de producție, stabilind sarcinile de producție pe unitățile componen­te, astfel incit să realizeze încărca­rea optimă a capacităților de produc­ție, precum și întreținerea și repa­rarea corespunzătoare a acestora; b) asigură Îndrumarea și controlul unităților componente în ceea ce privește respectarea strictă a tehno­logiilor stabilite și aprobă, conform competențelor legale, perfecționările tehnologice la instalații de importan­ță deosebită ; c) elaborează și îmbunătățesc nor­mativele tehnice de exploatare, în­treținere și reparații a fondurilor fixe pentru care nu sunt elaborate normative cu caracter republican sau departamental, controlează sis­tematic modul de aplicare a norma­tivelor de reparații, precum și mo­dul în care se efectuează exploata­rea și repararea principalelor insta­lații din dotarea unităților compo­nente, fiind răspunzătoare de func­ționarea lor în condiții de deplină siguranță. Art. 53. — în domeniul aprovizio­nării tehnico-materiale și desfacerii produselor, centralele industriale și celelalte unități asimilate acestora au următoarele atribuții principale : a) asigură pe bază activității de prospectare, prin contractele pe care le încheie, aprovizionarea ritmică cu materii prime, materiale, combusti­bili, energie, utilaje, piese de schimb și ambalaje necesare îndeplinirii sarcinilor de plan ce le revin, pre­cum și portofoliul de comenzi și des­facerea continuă­­ a producției; b) echilibrează balanțele materiale la care sunt coordonatori și asigură realizarea acestora, prevăzând rezer­ve de plan corespunzătoare; c) elaborează și, după Caz, aprobă norme de ,,consum și de stoc din competența lor , iau măsuri pentru respectarea­­­­ consumurilor normate, asigurând folosirea judicioasă a ma­teriilor prime și materialelor, extin­derea utilizării materialelor indigene înlocuitoare, valorificarea deșeurilor, recuperarea ambalajelor refolosibile ; d) dimensionează judicios stocu­rile, luînd măsuri pentru preîntim­­pinarea formării de stocuri supra­­normative și pentru lichidarea celor deja formate ; e) asigură dezvoltarea activităților de cercetare, creație, proiectare producere a ambalajelor și materia­­i­lelor pentru ambalare, din cadrul unităților componente ; f) rezolvă, potrivit legii, neînțele­gerile precontractuale. Centralele de desfacere îndeplinesc atribuțiile prevăzute în prezentul ar­ticol pentru centralele industriale, corespunzător sarcinilor și răspunde­rilor ce le revin în calitate de coor­donatori de balanțe. E. Atribuțiile întreprinderilor și celorlalte unități economice Art. 54. — în domeniul gospodări­rii fondurilor fixe, întreprinderile și celelalte unități economice au ur­mătoarele atribuții principale : a) asigură funcționarea continuă, încărcarea completă, întreținerea și repararea fondurilor fixe, potrivit prescripțiilor tehnice; asigură utili­tățile necesare (energie electrică,­apă industrială, aer comprimat, abur etc.) la parametrii stabiliți; răspund de ținerea corectă a evidenței capaci­tăților de producție ; b) dotează mașinile, utilajele și in­stalațiile cu apar­atură de măsură, control, reglare și automatizare pre­văzută în documentații și ia măsu­rile necesare pentru menținerea a­­cesteia în stare de funcționare la precizia prescrisă. Se interzice darea în exploatare a instalațiilor și liniilor tehnologice care nu sunt dotate cu aparatură de măsură, control și automatizare pre­văzută în proiecte; c) pregătesc din timp personalul necesar pentru exploatarea, întreți­nerea și repararea fondurilor fixe și asigură îndrumarea tehnică cores­punzătoare a proceselor de producție de către șefii de secții, șefii de in­stalații și maiștri, dotarea locurilor de muncă cu instrucțiuni tehnice specifice în scopul desfășurării rit­mice a producției, prevenirii avarii­lor și accidentelor ; d) uzinele constructoare și furni­zoare de utilaje, inst­alații și apara­tură de măsură și controlau obliga­ția de a amenaja, pentru produsele de serie, standuri în vederea verifi­cării realizării parametrilor proiec­tați­i pentru utilajele unicate și in­stalațiile complexe se vor efectua probele prevăzute în documentațiile tehnice ; e) organele de conducere colectivă au obligația de a lua măsuri pentru respectarea regimului de lucru pre­văzut de tehnologia de fabricație, a prescripțiilor tehnice in legătură cu utilizarea și întreținerea mașinilor, utilajelor și instalațiilor și pentru executarea la timp și de calitate a lucrărilor de revizii și reparații în conformitate cu normativele tehnice în vigoare. Art. 55. — în domeniul aprovizio­nării tehnico-materiale și desfacerii produselor, întreprinderile și cele­lalte unități economice au următoa­rele indat­oriri principale : a) răspund de dimensionarea judi­cioasă a necesarului de materii pri­me, materiale, utilaje și alte produ­se, pe baza sarcinilor de producție, a normelor de consum și de stoc și urmăresc sistematic realizarea apro­vizionării, luînd măsurile necesare pentru desfășurarea ritmică a aces­tei activități; b) asigură încheierea contractelor economice de aprovizionare și desfa­cere în cadrul competențelor apro­bate de centrală, răspund de realiza­rea și livrarea ritmică a producției, în cantitățile, sortimentele și la ter­menele stabilite prin contractele în­cheiate direct sau de către centrală ; c) aplică normele și normativele de consum și de stoc stabilite, luînd măsuri pentru reducerea continuă a consumurilor specifice, prin perfec­ționarea produselor, a tehnologiilor de fabricație, asimilarea de noi pro­duse cu parametri ridicați, fără afec­tarea calității produselor, răspund de imobilizările în stocuri supranorma­­tive și de valorificarea imediată a stocurilor disponibile ; d) răspund de gospodărirea judici­oasă a materiilor prime, materialelor și ambalajelor de care dispun, intro­ducerea de înlocuitori pentru mate­rialele deficitare și prelucrarea de­șeurilor, luînd măsuri pentru elimi­narea pierderilor și risipei, organi­zează activitatea de depozitare produselor, în scopul asigurării unei­­ conservări corespunzătoare a aces­tora și a evitării pierderilor ; e) organizează, în colaborare cu centralele respective, activitatea de „service" pentru produsele fabrica­te ; participă la expoziții, tîrguri și la organizarea reclamei produselor din profilul de activitate. F. Alte atribuții Art. 56. — Organizațiile și între­­prinderile de proiectare a mașinilor, utilajelor, instalațiilor, liniilor teh­nologice, uzinelor și combinatelor au îndatorirea să adopte soluții con­structive, optime din punct de ve­dere tehnico-economic, care să per­mită funcționarea acestora în condi­ții de siguranță , să prevadă în do­cumentațiile tehnice verificările și încercările ce trebuie efectuate în uzine și pe șantiere pentru controlul parametrilor de siguranță în func­ționare și piese de rezervă importan­te și să acorde la cererea beneficia­rilor, asistența tehnică necesară, să elaboreze instrucțiuni tehnice pentru exploatarea, întreținerea, revizia pe­riodică și repararea mașinilor, utila­jelor și instalațiilor, precum și pen­tru calificarea necesară a personalu­lui de exploatare. Art. 57. — Furnizorul general întreprinderile constructoare de, ma­și­nini, utilaje și instalații au obligația să asigure respectarea documentații­lor de proiectare, tehnologice și de controlul tehnic , să acorde la cererea beneficiarilor asistență tehnică ne­cesară­­ să urmărească în mod siste­matic comportarea în exploatare produselor livrate, organizînd activi­­­tatea de „service"; răspund pentru pagubele generate de avariile produ­se din vina lor, întreprinderile prestatoare de ser­­­vicii care nu realizează obligațiile ce le revin in conformitate cu contrac­tele încheiate sau normele stabilite răspund potrivit legii. Art. 58. — întreprinderile și cele­lalte unități economice furnizoare de energie electrică, termică, de apă, gaze și alte utilități, din culpa că­rora se produc preruperi Mon­tale în alimentarea consumatorilor sau în nerespectarea parametrilor de calitate stabiliți în normativele în victoare, potrivit gradului de stgu­­ranță prevăzut în proiect pentru ca­tegoria respectivă de consumatori suportă pagubele produse beneficia­rilor din această cauză. Art. 59. — Comisiile de recepție a obiectivelor de investiții constituite in conformitate cu prevederile le­gale, au îndatorirea să verifice mo­dul în care au fost respectate pre­vederile din documentațiile tehnice la execuția lucrărilor de constructii­­montaj și să nu avizeze punerea în funcțiune a capacităților de produc­ție, dacă acestea nu corespund pro­iectelor. Pentru neefectuarea recepției în termen­­i de bună calitate, comisiile de recepție răspund potrivit legii. CAPITOLUL VIII Dispoziții finale și tranzitorii Art. 60. — Consiliul de Miniștri stabilește obiectivele și prioritățile privind punerea în valoare a resur­selor de materii prime și materiale ale țării ,elaborează orientări în ceea ce privește consumul de combustibil adoptă hotărîri și dispoziții concrete pentru gospodărirea rațională a ma­teriilor prime și utilizarea deplină a fondurilor fixe și, pe baza legii pla­nului de stat, stabilește sarcinile de plan privind aprovizionarea tehnico­­materială pe ministere, celelalte or­gane centrale și locale ale­­ adminis­­ttației de stat. Art. 61 — încălcarea obligațiilor prevăzute în prezenta lege atrage după caz, răspunderea disciplinară materială, civilă, administrativă sau penală. Consiliul de Miniștri va stabili fap­tele care constituie contravenții la prevederile prezentei legi și sancți­unile corespunzătoare. Art. 62. — Se recomandă unități­lor cooperatiste și celorlalte organi­zații obștești, ca tinînd seama de prevederile prezentei leai, prin adap­tarea la forma lor organizatorică și specificul activității, să stabilească reglementări corespunzătoare. Art. 63. — Pentru instalațiile care la data publicării prezentei leai se­­ a­flă în stare de funcțiune dar nu în­deplinesc condițiile prevăzute în prezenta lege. ministerele, celelalte organe centrale și locale ale admi­nistrației de stat vor prezenta Con­siliului de Miniștri, în termen de 90 zile de la publicarea ei, propuneri de măsuri și termene pentru remedierea deficientelor și asigurarea funcționă­rii lor normale. Art. 64. — Dispozițiile legii de fată intră în vigoare la 60 zile după pu­blicarea ei. Pe aceeași dată se a­­brogă Decretul nr. 260/1952 privind organizarea si funcționarea aprovi­zionării tehnico-materiale și a des­­facerii produselor­ industriale, pre­cum și orice alte dispoziții contrare. LEGEA pentru organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ Marea Adunare Națională a Repu­blicii Socialiste România adoptă pre­zenta lege. CAPITOLUL I înființarea și atribuțiile Consiliului Legislativ Art. i. — Se înființează Consiliul Legislativ, organ consultativ de spe­cialitate pe lingă Consiliul de Stat, avînd sarcina de a sprijini organele de stat în activitatea de pregătire, coordonare și sistematizare­­ a legisla­ției, în scopul înfăptuirii politicii le­gislative a partidului și statului. Art. 2. — Consiliul Legislativ are următoarele atribuții principale : a) întocmește studii asupra concor­danței reglementărilor juridice exis­tente cu cerințele dezvoltării vieții economice și sociale; examinează proiectele de reglementări juridice propuse de organele inițiato­are, sub aspectul necesității și fundamentării lor, precum și sub aspectul tehnicii legislative ; întocmește studii și face propuneri organelor competente cu privire la continua perfecționare legislației, în vederea creării cadru­­­lui juridic corespunzător întăririi or­dinii de drept socialiste; b) întocmește și supune spre aprobare Consiliului de Stat meto­dologia generală de tehnică legisla­tivă privind pregătirea și sistemati­zarea tuturor proiectelor de acte nor­mative — legi, decrete, hotărîri ale Consiliului de Miniștri, instrucțiuni, alte asemenea acte ale organelor centrale ale administrației de stat, hotărîri și decizii ale organelor lo­cale de stat) c) avizează proiectele de legi, de decrete cuprinzînd norme cu putere de lege și de hotărîri ale Consiliului de Miniștri cu caracter normativ ; d) organizează evidența oficială a legislației semnalând organelor com­petente eventualele neconcordante în actele normative ce-i sunt comunicate spre evidență ; e) publică colecții și repertorii le­gislative, precum și buletine de in­formare legislativă. Art. 3. — Proiectele de acte norma­tive prevăzute la articolul 2 litera c se trimit obligatoriu Consiliului Le­gislativ, spre consultare prealabilă. Avizul Consiliului Legislativ are caracter consultativ. Celelalte­­ acte normative, adoptate sau emise de organele centrale de stat, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, se comunică din oficiu Consi­liului Legislativ, spre evidență. Art. 4. — Consiliul Legislativ își îndeplinește atribuțiile ce-i revin, atît prin personalul propriu de speciali­tate, cit și cu consultarea largă, după caz, a altor specialiști din diferitele ramuri ale economiei, ale cercetării științifice, ale tehnicii ori di­n dome­niul social-cultural. CAPITOLUL II Organizare și funcționare Art. 5. — Consiliul Legislativ este condus de un colegiu științific, or­gan deliberativ, alcătuit din preșe­dintele Consiliului, șefii de secție, precum și din cite un consilier per­manent din partea fiecărei secții. Președintele Consiliului Legislativ este președinte al colegiului științi­fic. Numirea în colegiu a consilierilor permanenți se face de Consiliul de Stat, la propunerea președintelui Consiliului Legislativ. Colegiul științific răspunde în fața Consiliului de Stat, căruia îi pre­zintă dări de seamă cu privire la ac­tivitatea Consiliului Legislativ; fie­care membru al colegiului răspunde în fața colegiului și a președintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcini­lor ce-i sunt încredințate. Art. 6.­­r— Președintele Consiliului Legislativ este numit de Consiliul de Stat. Art. 7. — Președintele, împreună cu șefii de secție, rezolvă problemele curente ale activității Consiliului Le­gislativ și stabilește măsurile nece­sare pentru aducerea la îndeplinire a hotărîrilor colegiului. Președintele reprezintă Consiliul Legislativ în raporturile cu celelalte organe și organizații, în lipsa președintelui, sare se îndeplinesc de unul atribuțiile dintre șefii de secție desemnat de preșe­dinte. Art. 8. — Consiliul Legislativ este organizat pe secții de specialitate, alcătuite fiecare din consilieri per­manenți, consilieri temporari, ex­perți, precum și din consultanți de specialitate. Secțiile de specialitate sunt conduse de câte un șef de secție, desemnat dintre consilierii permanenți.­­ Art. 9. — Șefii de secție, consilie­permanenți, experții, precum și insultanții de specialitate sunt un­iiți, pe baza hotărîrii colegiului, de președintele Consiliului Legislativ. Desemnarea consilierilor tempo­rari se face în condițiile alineatului precedent, cu acordul conducătorului instituției sau organizației în care a­­ceștia sunt încadrați. Personalul tehnic-administrativ este numit de președintele Consiliului Le­gislativ. Art. 10. —­ Structura organizatorică a Consiliului Legislativ este urmă­toarea : a) Secția I, pentru dreptul con­stituțional, dreptul administrativ, dreptul penal și procesual penal, precum și pentru dreptul internatio­nal public ; b) Secția a II-a, pentru dreptul ci­vil, legislația economică, dreptul pro­cesual civil, dreptul familiei, pre­cum și pentru dreptul international privat; c) Secția a III-a, pentru dreptul financiar, dreptul muncii, dreptul cooperatist și legislația funciară; d) Direcția de documentare și in­formare legislativă ; e) Direcția secretariat-administra­­tivă, în funcție de necesități, la propu­nerea șefilor de secție, președintele Consiliului Legislativ poate constitui grupe de lucru, pe specialități sau pe probleme, formate din personalul de specialitate al Consiliului, precum și din specialiști din alte domenii de activitate. Art. 11. — Colegiul științific al Consiliului Legislativ asigură înde­plinirea tuturor atribuțiilor prevăzute în prezenta lege și adoptă lucrările efectuate în exercitarea acestora. El lucrează în prezenta a cel puțin două treimi din numărul total de membri și hotărăște cu majoritatea membri­lor ce-l compun. La ședințele colegiului științific în care se dezbat avizele la proiectele de acte normative vor fi invitați și reprezentanți ai organelor inițiatoare. La ședințele de colegiu în care se dezbat proiectele de coduri, precum­ și studiile și­ propunerile de interes general privind sistematizărea­­ șii perfecționarea legislației, vor putea fi invitați Ministrul justiției, Preșe­dintele Tribunalului Suprem și Procu­rorul general al Republicii Socialis­te România. Art. 12. —­ Lucrările pentru înde­plinirea atribuțiilor prevăzute la art. 2 lit. a—c se efectuează și se dezbat în secții sau în grupele de lucru con­stituite în conformitate cu art. 10 alineatul final . Lucrările interesând activitatea m­ai multor secții sau grupe de lucru se dezbat în ședință comună. Pe baza concluziilor rezultate din dezbateri se întocmește raportul de­finitiv al secției sau, după caz, al grupei de lucru, care se supune, spre aprobare, colegiului științific al Con­siliului Legislativ. în procesul-verbal al ședinței co­legiului, secției sau grupei de lucru se va face mențiune despre opiniile separate care au fost exprimate. CAPITOLUL III Avizarea de către Consiliul Legislativ a proiectelor de acte normative Art. 13. — Avizul Consiliului Le­gislativ la proiectele de acte norma­tive se va cere după ce aceste pro­iecte au fost avizate de toate orga­nele interesate și au fost definitivate pe baza acestor avize. Pentru proiectele de legi sau de­crete cuprinzînd norma cu putere de lege, propuse a fi inițiate de Consi­liul de Stat sau de Consiliul de Mi­niștri, avizul Consiliului Legislativ va fi cerut prin secretarul Consiliu­lui de Stat sau, după caz, prin se­cretarul general al Consiliului de Miniștri, înainte c­a aceste proiecte să fie supuse aprobării organelor i­­nițiatoare, în cazul în care inițiativa legisla­tivă se exercită de o comisie per­manentă a Marii Adunări Naționale ori de un grup de deputați ai aces­teia, întrunind numărul prevăzut de regulamentul ei de­ funcționare, avi­zul va fi cerut prin Biroul Marii Adunări Naționale. Pentru proiectele de hotărîri ale Consiliului de Miniștri cu caracter normativ, avizul Consiliului Legis­lativ va fi cerut prin secretarul ge­neral al Consiliului de Miniștri. Art. 14. — Proiectul de act norma­tiv trimis spre avizare va fi însoțit de expunerea de motive, cuprinzînd justificarea reglementării propuse, de studiile sau lucrările docmentare care au stat la baza acestuia, precum și de avizele tuturor organelor in­teresate. Consiliul Legislativ verifică dacă au fost obținute toate­­­­ avizele nece­sare și, în caz contrar, cere organu­lui de stat care a inițiat proiectul să obțină de îndată pe cele care lip­sesc. De asemenea, în vederea înde­plinirii atribuțiilor sale, Consiliul Legislativ va putea cere organului inițiator completarea documentației cu datele și informațiile necesare. Art. 15. — Proiectele de legi, de decrete cuprinzînd norme cu putere de lege, precum și proiectele de ho­­tărîri ale Consiliului de Miniștri cu caracter normativ vor fi supuse, spre adoptare, organelor competente, totdeauna însoțite de avizul Consi­liului Legislativ. Art. 16. — în cazul cînd, după a­­vizarea de către Consiliul Legisla­tiv a unui proiect de act normativ, dar înainte de adoptarea acestuia, se aduc modificări textelor inițiale, prin care se schimbă fondul reglementă­rii ori soluțiile preconizate, sau se schimbă substanțial structura proiec­tului, se va cere, în mod obligatoriu, Consiliului Legislativ, un nou aviz privind toate aceste modificări. Pentru modificările din categoria celor menționate în alineatul prece­dent, care se propun în cursul dez­baterilor Marii Adunări Naționale, Consiliul Legislativ va întocmi și transmite avizul de urgență, în ter­menul stabilit de Marea Adunare Națională. CAPITOLUL IV Personalul Consiliului Legislativ Art. 17. — Poate fi consilier per­manent persoana care: a) este cetățean român ; b) este absolvent cu diplomă al unei facultăți de drept ■, cu are 14 ani vechime în munca juridică și a desfășurat o valoroasă activitate în domeniul cercetării științifice sau al aplicării dreptului. Art. 18. — Poate fi consilier tem­porar persoana, avînd cetățenia ro­mână, a cărei colaborare, datorită specialității sale, este apreciată ca utilă pentru efectuarea unei anumi­te lucrări de către Consiliul Legis­lativ. Art. 19. — Poate fi expert sau consultant de specialitate gradul I și II persoana care, îndeplinind condi­ția*­prevăzută la art. 17 lit. &V are studii superioare, a desfășurat o va­loroasă activitate de specialitate și­­­­ are o vechime de 14, 10 și respectiv 8 ani în această activitate. în cazul experților și consultanților specia­liști în domeniile economiei și teh­nicii, cel puțin 1/3 din această ve­chime trebuie să fi fost efectuată în unități direct productive. Art. 20. — Numărul de posturi, nomenclatorul funcțiilor și salariile tarifare ale personalului Consiliului Legislativ se aprobă de către Consi­liul de Stat. CAPITOLUL V Dispoziții tranzitorii și finale Art. 21. — în scopul org­anizării evidenței oficiale a legislației, Con­siliul de Miniștri, ministerele și ce­lelalte organe centrale ale admini­strației de stat vor comunica Con­siliului Legislativ actele normative pe care le-au emis înainte de adop­tarea prezentei legi și care sunt în vigoare. Art. 22. — în vederea sistematiză­rii, perfecționării și simplificării le­gislației în vigoare la data publică­rii prezentei legi, Consiliul Legisla­tiv va întocmi și înainta Consiliului I de Miniștri proiectul de îndrumări­­ privind modul în care ministerele și­­ celelalte organe centrale ale­­ admi­­­­nistratiei de stat vor proceda la­­ reexaminarea legislației în vigoare , în ramurile sau în domeniile lor de­­ activitate. Consiliul de Miniștri va dispune ca­­ ministerele și celelalte org­ane cen­­­­trale ale administrației de stat să ia­­ măsurile necesare pentru : a) înlocuirea, modificarea sau a­­­­brogarea expresă a acelor­­ acte nor­­­­mative sau a prevederilor acestora , care sunt în neconcordanță cu dis­­­­pozițiile legii sau depășite de actua­­­­lul stadiu de dezvoltare a relațiilor­­ sociale ; b) înlăturarea eventualelor parale­­­­lisme sau necorelări constatate în I legislație și concentrarea în regle­­­­mentări unitare a dispozițiilor cu- I prinse în actele normative rămase­­ parțial în vigoare ori care sunt cu- I prinse în reglementări legale deose­­­­bite, dar care se referă la aceeași­­ activitate ; c) adaptarea de reglementări noi,­­ necesare în unele sectoare de acti­­­­vitate. Art. 23. — Consiliul Legislativ va­­ examina modul în care ministerele­­ și celelalte organe centrale ale ad­­­­ministrației de stat își îndeplinesc­­ s­arcinile prevăzute în prezentul ca­­­­pitol și va face propunerile cores­­­­punzătoare, pe care le va înainta­­ Consiliului de Stat și Consiliului de­­ Miniștri. Art. 24. — Prin derogare de la pre­­­­vederile art. 9 alin. 1 și 2, pînă la­­ constituirea colegiului științific al­­ Consiliului Legislativ, numirea șefi­­­­lor de secție, a consilierilor perma­­­­nenți și temporari,­­a experților, pre­­­­cum și a consultanților de speciali­­­­tate se face de președintele Consi­­­­liului Legislativ. Art. 25. — Prevederile capitolului I III din prezenta lege intră în vi­­­­goare la data de 1 ianuarie 1972. pag. 3 Executarea arăturilor de toamnă formate din pag () Ing. I. Marin: Să ne uităm nițel­­ pe situația operativă a recoltării po­­r­rumbului din zona acestui consiliu.­­ La Ciușlea, în 4 zile s-au recoltat 1­20 hectare, la Clipicești — 40 hecta­­­­re, la Făurei — nici un hectar, la­­ Mărășești — două hectare, la Țifești I — 20 hectare. Mai precis ,unitățile­­ din aceasta zonă au recoltat în­­ zile 120 hectare de porumb, neelibe­­r­a­­­rînd însă în totalitate suprafețele. Așa că, depinzînd de impulsionarea­­ în cadrul unităților a recoltării și a eliberării terenului de către coopera­­­­tori, mecanizatorii au îndeplinit lu­­­­crarea pe suprafețele ce le aveau la­­ dispoziție. REP.: înseamnă atunci că, dacă unitățile coperatiste nu merg la recoltarea culturilor de toamnă în ritmul planificat, acest fapt se răsfrînge negativ asupra activității secțiilor de mecanizare. Cum vedeți dum­neavoastră corelată munca cooperatorilor și a mecanizato­rilor pentru respectarea vitezei zilnice și a încheierii lucrării în limita de timp stabilită ? Ing. I. Marin : Există in prezent suprafețe importante în care cocenii sunt în picioare. Aici ,pot fi intro­duse cu bune rezultate și fără să se mai aștepte, cele 60 combine de si­loz. Din cauză că mai sunt rețineri din partea conducerilor unor coope­rative agricole, ca de exemplu cea din Focșani, utilajele din dotare nu lucrează. Noi, fată de situația exis­tentă la C.A.P. Focșani, am mutat aici două C.S.U. și o combină C.To.R. pentru a fi folosite la întreaga capa­citate la recoltatul cocenilor și eli­berarea terenului. Dar, spre surpri­za noastră, aceste utilaje au stat ne­folosite, conducerea unității, de sine putere, mutîndu-le la C.A.P. Go­la­iești. Și iată urmarea: din cele 430 hectare cu porumb, în patru zile ad­mirabile de lucru ,în această unitate nu s-a recoltat nici un hectar. Iar exemplele ar putea continua. REP.­­ Tovarășe director, din discuția purtată au reieșit serie de cauze care contribuie­­ la întîrzieri nedorite în execu­tarea arăturilor. Dar, reamin­­tindu-ne faptul principal, că din conducerea consiliilor in­­tercooperatiste fac parte directorii stațiunilor de meca­ni­cizare, ce au sarcina să cola­boreze permanent cu conduce­rile unităților și cu specialiștii de aici în soluționarea tuturor problemelor ivite în această campanie, înseamnă că și ei, la rîndul lor trebuie să depu­nă toate eforturile pentru ter­minarea urgentă a lucrărilor de sezon. Ing. I. Marin : Fiecare director de stațiune își cunoaște perfect planul ce trebuie realizat zilnic. Dar acest lucru, nu este suficient. Cond­ucerea stațiunilor are obligația de a urmări și ajuta permanent unitățile coope­ratiste din raza consiliului pentru a se încadra în graficul întocmit. Prin mișcarea unor mașini de la o unita­te la alta, în condițiile existente pe teren ,se poate efectua zilnic volu­mul de lucrări stabilit. L­a rîndul lor, secțiile, avînd în dotare remorci de mare tonaj, cît și platforme pentru transportul cocenilor ,ce pot duce numai la un singur drum încărcătura de pe un hectar, pot prin folosirea eficientă a timpului prielnic, a capa­cității de lucru a tractoarelor utilajelor, să-și aducă din plin apor­și­tul la executarea în termen atît a recoltării porumbului cit și la ter­minarea în condiții sporite de cali­­­tate a arăturilor de toamnă pentru­ însămințările din primăvara viitoa­­­re. " Drumul legumelor (Urmare din pag. 1) lucrul acesta, avînd stabilit un plan de mutații, nu-I putea realiza C.S.F. ? Acum, pregătim pentru iar­nă 5­­00 kilograme de murături suntem­ siguri că vom găsi benefi­ci clari. Neajunsuri de acest gen am intü­nd în timpul raidului nostru și la Bălești. Aici, cooperatorii din cele două echipe apartinînd fermei legu­micole condusă de inginerul Mircea Ștefănescu, recoltau ceapa și varza de pe ultimele supr­afețe. Degeaba ne străduim noi să pro­ducem, legume frumoase, ne-a spus cu destulă amărăciune Maria Căli­­­­meni, șefa echipei nr. 1, dacă nu e­­xistă aceeași grijă pentru vinderea lor. Afirmațiile erau bine­ întemeiate. Grămezile de legume, neridicate a­­rată că nici la Bălești ritmul prelu­­­­ărilor nu se respectă. Aici de cîteva­­ zile stau recoltate vreo 40 tone de^ varză, 10 tone de gogonele, 10 tone­ de ceapă, 350 kilograme de tomate­'. Am urmărit și graficul de livrare 1 întocmit pentru această săptămână­:,' Zilnic trebuie să se ridice din grădina'? de aici 15,5 tone de ceapă, varză albă și roșii. De la întocmirea­ graficului însă nici recepționerul!' Nicolae Catană și nici o mașină da la C.L.F. nu a mai trecut, să preia marfa. Arătînd faptul că numai în aceas­tă lună s-au valorificat prin chioș­cul de legume și fructe din Slobo­zia Bradului peste 20 tone de varză,1 rezultă destul de simplu că acest produs este căutat ,dar nu se inte­resează nimeni pentru desfacere, de­oarece se așteaptă numai comenzi. Lucrîrd­ așa în liniște, zilele trec, iar producția se depreciază pe cîmp. Preluarea tuturor produselor care mai există la ora actuală în grădini, trebuie privită cu o deosebită serio­zitate, mai ales că și realizările față de cantitățile contractate sunt mult sub posibilități.

Next