Milcovul, aprilie-iunie 1972 (Anul 5, nr. 842-918)
1972-05-14 / nr. 878
MILCOVUL nr. 878 Doua prestigioase expoziții în Capitala ILLIRI ȘI DACI Expoziția, găzduită de Muzeul de artă din Capitală cuprinde peste 700 de exponate (arme, unelte, monede, obiecte de podoabă și de cult, ceramică) înfățișînd o lume apusă, o civilizație în care omul era frămîntat de întreaga sa existență. Fiecare dintre exponate conține cîte ceva din truda și aspirațiile dacilor și Mirilor, a acestor seminții peste care s-a scurs implacabil timpul... Urmărind fotografiile, machetele centrelor populare din neolitic, stilizările unor întîmplări de vînătoare ori lupte animaliere, meșteșugul învestit în diversele obiecte, ai posibilitatea să constați o cultură materială intensă și comună, atît la illiricit și la daci. Se apreciază ca deosebit de interesante exponatele datînd din perioada de dezagregare a comunei primitive ! Cîteva monumente și obiecte descoperite la Balta Verde, Roșia Montană, Grădiștea de munte ori Coțofănești, sau cele de Tretaniște și Rere din R.S.F. Iugoslavia, sunt mărturii veridice și la semnificiative a unor practici, obiceiuri și preocupări similare la popoarele dac și illír. Firește, găsim și forme ale civilizației grecești în unele exponate, ceea ce arată că legăturile dintre popoarele ce conviețuiau în Peninsula Balcanică n-au rămas fără urme; legăturile lor comerciale, spirituale — la nivelul acelei epoci — s-au răsfrînt și asupra civilizației illiro-dacice. Expoziția aceasta ne aduce o nouă dovadă a vieții pașnice și de vecinătate bunnă între popoarele illir și dac, fapt atestat și de dezvoltarea comună a civilizației pe teritoriile care le ocupau. TEZAURUL DIN EL DORADO Hispanii au numit El Dorado pe unul dintre prinții din ramura Muiscas pare-se, pe cel care stăpînea un teritoriu al aurului, al acestui metal prețios ce a adus pretutindeni numai foc, sînge și durere... Tezaurul din El Dorado este de o valoare istorică și artistică inestimabilă — aparținînd civilizației hispanice din vechea Columbie — tezaur aflat în custodia Muzeului Aurului din Bogota. La noi este expus prin intermediul „Societății belgiene pentru promovarea artelor", după ce, între Bogota și București, mai fusese prezentat în alte patru țări. Cele peste 120 de piese originale, din aur, emană cultul pentru om, pentru strălucirea sa, omul fiind considerat fiul soarelui; proporțiile, concepția despre corpul și figura umană dau exponatelor din orfevrăria civilizației precolumbiene o notă distinctă, majestuoasă despre fizionomia spirituală a acestui popor. Selecția de exponate cuprinde culturile Calima, Muisca, Tolima, Tairona, Quimbaya și Sina ; piesele selectate și prezentate publicului au fost descoperite cu prilejul unor săpături arheologice și în necropole. Abundă obiectele de podoabă : cercei de diverse forme și mărimi, verigi de nas, elemente de colier și coliere, diademe — toate din aur, a căror strălucire se suprapune cu cea a civilizației care le-a creat. De asemenea, tezaurul El Dorado mai conține măști masive (cultura Calima), figuri antropomorfe (culturile Tairona, Quimbaya), stilizări antropo-ornitomorfe (cultura Tolima), ornamente simbolice (cultura Muisca), podoabe funerare, clopoței ,ace, figuri zoomorfe etc. Admirabila lucrătură Ia formele rotunde sau aplatizate — foițe subțiri sau bare de aur — cizelatura, măiestria, stilizarea pieselor vorbesc de la sine despre o civilizație înaintată în această parte a Americii de Sud. De la București, tezaurul El Dorado va fi expus în Spania. Al. CRIHANA Invățămîntul în Focșani <v. Directorii care au urmat lui N. Tapei, adică N. Codreanul (ianuarie-martie 1868) și M. Constantiniu (începînd din martie 1868) poartă o bogată corespondență cu primăria pentru ca aceasta să determine pe proprietarul C. Stoenescu să facă reparațiile cuvenite localului închiriat gimnaziului, inclusiv îngrădirea lui. La 9 noiembrie 1869, polițaiul orașului comunică primăriei că, primind însărcinarea de a interveni pe lângă C. Stoenescu pentru a-și îndeplini obligațiile luate prin contract „pînă în prezent nu s-a văzut din partea-i nici o mișcare". în acest timp, localul se degrada și devenea impropriu pentru ținerea cursurilor cu atît mai mult cu cit numărul claselor gimnaziului crescuse. La 10 ianuarie 1870, directorul Constantiniu raporta primăriei că în sala unde făceau cursuri elevii clasei a IV-a a căzut »o bucată de bagdadie foarte mare și nenorociriea că nu erau copiii în clasă" (dosar 8-1870). La 18 aprilie 1870, directorul, revenind asupra aceleeași probleme, spunea „de trei ani de cînd stă gimnaziul în actualul local, nu s-a spălat decit numai de două ori și atunci numai salonul și antretul, iar cele alte clase nici una dată". Și adăuga : „cu pentru îngrădire Domnule Primariu, părerea mea de rău sun fortat a mai arăta din nou această chestiune“... „rămînind gimnaziul ca nici una școală din lume tot dezgrădit, ceea ce face ca direcțiunea acestui gimnaziu să simtă o mare greutate în aplicarea pedepselor disciplinare, producing și un aspect neplăcut trecătorilor“. (1870 aprilie 2, dos. 8/1870). La 20 aprilie, directorul revenea asupra acestei probleme adăugind : „e păcat ca biata junime care crește pe băncile școlii să se alimenteze cu colbul și necurățenia de prin clase". în sfîrșit, la 25 octombrie 1870, expira contractul cu Stoenescu și directorul cerea să se găsească un alt local mai corespunzător. Primarul Țanu delegă pe consilierul Lascăr Zamfirescu să găsească un asemenea local. Se prezintă propunerea Elenei Marinescu, născută Pastia, care oferă casele sale din Ulița Sîrbească, ocupate pînă atunci de prefectură. Direcția școalei referă favorabil și Comitetul permanent al Județului Putna aprobă — în anumite condiții — închiderea localului Elenei Marinescu pentru gimnaziu. închirierea se făcea pe 5 ani, la prețul de 120 de galbeni în lei noi. Ministerul Instrucțiunii nu aprobă închirierea casei Elenei Marinescu, dar gimnaziu se mută totuși. Se fac — la repezeală — reparațiile cuvenite, direcția gimnaziului cerînd să se urgenteze lucrările „și să se îngrădească din toate părțile, fiindcă trec oamenii prin curte ca pe drumul mare" (dosar 8/1870, 6 noiembrie 1870). în aceste case va funcționa gimnaziul pînă în anul 1881 cînd se va muta în clădirea construită de județ, pe terenul Mănăstirii Sf. Ion din Piața Munteni. Documentele Primăriei arată că timp de 11 ani cît a funcționat gimnaziul în casele Elenei Marinescu pe Strada Sîrbească. (astăzi Brăilei) raporturile dintre direcția școalei și proprietară au fost asemănătoare celor de pe timpul cînd gimnaziul funcționa în casele lui C. Stoenescu. Arhitectul orașului primește de multe ori în această perioadă sarcina de a întocmi devize pentru reparațiile ce trebuiau făcute la clădirea gimnaziului. La 20 martie 1872, directorul anunță primăria că o parte din gardul din jurul localului gimnaziului — dinspre răsărit — a căzut cu prilejul „vînturilor ce au urmat mai zilele trecute, astfel că astăzi oamenii au început a trece prin ograda gimnaziului, iar băieții fug de la clase tot prin acea parte" (dosar 17/1872). Suma totală a devizului întocmit de inginerul arhitect Moroni, sumă ce privea de proprietar, era de 580,06 lei. La 19 ianuarie 1873, directorul anunță primăria că a închis clasa a II-a, fiindcă profesorii și elevii nu mai pot sta în această clasă din cauza fumului și a frigului „fiind soba veche și stricată". prof. Gh. CHIRIAC Va urma) MUZEUL Turism Integrată în circuitul turistic al țării .Vrancea are azi posibilitatea de a-și evidenția particularitățile sale artistice, conservate de aproape două milenii în portul și graiul oamenilor din zona subcarpatică. Se alătură acestor valențe de interes turistic armonia frumuseților naturale, fauna și flora sălbatică, pădurile imensă de conifere și foioase, râurile zbuciumate, gîlgiitoare de cîntec, văile Milcovului, Putnei și Zăbalei, satele cu vechimea anterioară primelor acte de cancelarie domnești. Așadar, e duminică, o zi de odihnă pe care vrem s-o petrecem cît mai util, cit mai plăcut. Ne-am plictisit de mirajul telé, vrem să respirăm aerul ezonat al munților, să culegem un buchet cu flori de cîmp, vrem să ne reîmprospătăm forțele cu apa izvorului fermecat, turismul, în zona etnografică de pe Valea Zăbalei se găsește comuna Paltin, cu buciumașii săi vestiți și o unitate muzeistică care cuprinde peste 600 de obiecte, dovezi ale celei mai vechi ocupații vrîncene : păstoritul. Construit în stil vrîncenesc, muzeul este compartimentat du încăperi, asemănătoare în paținei gospodării obișnuite în care se găsesc țesături, obiecte de uz casnic, războaie, vestitele tipare de caș, buidare, rîșnițe etc. Ingeniozitatea și frumusețea spirituală a artistului vîmpeanu este evidențiată de costumele populare vrîncenești sculpturile în lemn, țesăturile, cu motive geometrice specifice Vrancei și coloritul lor discret, sobru. Găsim aici exponate din lem, cu o vechime de peste 200 de ani, un adevărat recital de măiestrie artistică consemnată cu migală în obiecte populare. De asemenea, în curtea muzeului sunt expuse unelte pentru agricultură, păstorit lucru la pădure. O vizită făcută inșitr-o zi de odihnă la muzeul etnografic din Paltin înseamnă o incursiune interesantă în trecutul Vrancei, o pagină inedită în care legenda se împletește cu adevărul, o posibilitate unică de a cunoaște istoria unui ținut în care amintirea strămoșilor noștri este întotdeauna vie. ETNOGRAFIC DIN COMUNA PALTIN duminică 14 mai 1972 C cinema ) Prezente românești la Cannes Demonstrînd autenticul In aria cinematografului românesc întîlnim creatori manifestînd predilecție pentru acel simț al istoriei, caracterizant, în ultimă instanță, pentru fiecare operă de artă realistă. Malvina Urșianu abordează cinematograful afirmîndu-se ca regizoare și demonstrînd încă o dată acea putere de seducție a ecranului, printr-un complex audio-vizual inteligent, realist, poetizant. Un regizor spontan, în ciuda faptului că aparține generațiilor care astăzi distribuie la catedră „abeceul“ limbajului tehnico-artistic, sintetizator al artei a șaptea. Malvina Urșianu transferă filmului românesc starea de a fi autentic, debarasîndu-l de interpretări, nu o dată sterilizante. A semnat în 1967 Gioconda iară scris. Cu toată prețiozitatea onomastică, filmul propunea una dintre cele mai acute dezbateri etico-sociale din cinematograful ultimului deceniu. Un asemenea film, ca și următorul de altfel, escamotează cu bună știință interesul spectacular imediat, obligînd omul din scaun la o atentă analiză interioară, la meditație asupra rosturilor noastre în angrenajul complex al faptului social-istoric. Faptul — iată punctul de plecare în „durata" interioară a eroilor care trăiesc, răspund, acționează cu noi, printre noi. Este un cinematograf al cotidianului și acesta susține aserțiunea că realizatorul însuși a asimilat cu discreție și inteligență lecțiile contemporane ale cinematografului ceh, de pildă. Faptul că doi eroi se reîntîlnesc după o lungă perioadă traversată de amîndoi prin mijloace diferite, dar cu inerente repercutări în complexul lor psiho-afectiv (Gioconda fără scris) ; faptul că în actul istoric al insurecției armate un individ va demonstra cea mai autentică, cea mai simplă, cea mai omenească condiție a eroismului (Serata). Deci faptul declanșator firesc al succesiunilor de evenimente logic-cinematografice, faptul anodin, extras cu virulență din multitudinea de fapte ingrate, insignifiante, dar care condiționat de contextura cinematografică se transfigurează pînă la starea de autentic. Cinematograful propus de Malvina Urșianu este (filmografia sa modestă ar putea suscita reticente) un cinematograf al demonstrațiilor circumscrise nevoii de autentic. Este acesta un cinematograf angajat, definitoriu pentru epoca noastră. Cu atît mai pregnantă asemenea preocupare cu cît Malvina Urșianu împlinește condiția, rară, de cineast complet — scenarist, regizor. Unul din cazurile fericite pentru relevarea sensibilității feminine și a rigurosului în cinematograf care presupune o logică, un simț al proporțiilor, un simț al fenomenului social, un simț al „peliculei" dintre cele mai acute. A fi autentic este o condiție pentru cinematograful Malvinei Urșianu. Și creatorul o depășește nu o singură dată. Mai concludentă considerăm a doua peliculă a sa (Serata), surprinzătoare și prin exploatarea a două talente actoricești de primă clasă : Cornel Coman și George Mottoi. De altfel, cu „Serata" Malvina Urșianu reprezintă în aceste zile țara noastră în cadrul Festivalului de la Cannes în competiția rezervată creației feminine. Așadar, un cinematograf al demonstrației realiste, anunțînd cineastul multor surprize,. Calitativ, cele două pelicule marchează două cote diferite/''în' creștere. în ultimă instanță faptul însuși este o demonstrație. Nicolae CABEL Pentru serile de primăvară și vară, o rochie foarte elegantă, ale cărei mîneci și jupă sînt plisate (mătase naturală unu, voal georgete). Corsajul — din triplu voal de lună, stofă foarte fină. Rochie din stofă mai plină, in carouri, peste care se îmbracă un pardesiu din aceeași stofă alcătuind un complox foarte elegant. Nasturii de pe guler sunt falși, gulerul, pe jumătate detașabil, se ADA VĂ PROPUNE, prinde cu o bridă la spate, după ce a fost încheiat pardesiul. Două variante ale aceluiași model : linia mediană din cel de-al doilea și numărul sporit de broderii subțiază o siluetă mai plină. Un sarafan tineresc pentru dupăamiază, care se asortează cu bluze vaporoase, din mătase. Clasicul deux-pieces revine, cu garnitură în stil popular. Șal Soluție la problema nr. 3 1. De 3 ! (1. Noi ? — Nd 2 !1. Cg 3 ? — De 2 !) Problema nr. 4 6. Kasparian, 1959 Controlul poziției : Alb : Rf 4, Dg 3, a 6, d 6 Negru : Rg 8, Na 1, a 2, b 3, d 7, g2, g 4 Albul mută și cîștigă 3 PREMIILE OSCAR Spre deosebire de anii trecuți, în cea mai mare parte, premiile acordate acum de către Academia de arte și științe cinematografice: Jane Fonda (cea mai bună interpretare feminină — „Klute"), Gene Hackman (cea mai bună interpretare franceză"), masculină — „Filiera Charlie Chaplin — „Pentru contribuția incalculabilă la transformarea filmului intr-o artă a acestui secol", Vittorio De Sica (cel mai bun film străin — „Grădina familiei Finzi—Continui "”), Ben Johnson și Cloris Leachman (cea mai bună interpretare a unui rol secundar — masculin și feminin), John Williams (cea mai bună adaptare cinematografică — „Scripcarul pe acoperiș") etc., etc. au fost mai apropiate de merite, au reflectat mai exact realitatea cinematografică. Evenimentul principal al ediției din acest an a OSCAR-ului îl constituie, categoric, premierea lui Charlie Chaplin. Regele magului", semnatarul unor nemuritoare subiecte, („Lupta pentru existență", „Viață de cîine", „Luminile orașului“, „Goana după aur", „Dictatorul" etc., etc.). Chariot — vagabondul, eroul, generosul, romanticul, cel care din cînd în cînd obișnuia să spună „Trebuie să mă întorc cîndva în S.U.A., am o mulțime de treburi de făcut acolo", revine la Hollywood (după o absență de douăzeci de ani) pentru a primi statueta de zinc —•simbolic preț al unei contribuții neobișnuite la dezvoltarea filmului. Alături de Chaplin, Vittorio De Sica cu a sa ultimă realizarea inspirată din perioada de ascensiune a fascismului, este un alt mare laureat,, OSCAR-ul său onorând, deopotrivă, întreaga cinematografie italiană. Aceasta, cu atît mai mult cu cît premiul acordat autorului „Hoților de biciclete", „Miracol la Milano", „Umberto“, „Ciociara" etc., vine după ce ia urmă cu numai un an, tot un italian — Elio Petri primise aceeași distincție. Alături de acești monștri sacri, militanta pentru pace, luptătoarea consecventă împotriva războiului din Vietnam, care este Jane Fonda, a primit premiul pentru un rol de call girl în „Klute" învingînd o campanie selectă din care nu lipseau Vanessa Redgrave, Julie Christie, Glenda Jackson. Cel de-al patrulea mare cîștigător, Gene Hackman, a primit OSCAR-ul pentru creația sa din „Filiera franceză" un film (producătorul său a făcut și „Locotenentul Bullitt“) inspirat din lupta împotriva drogurilor , realizare plină de realism și nerv. T. O.