Milcovul, aprilie-iunie 1972 (Anul 5, nr. 842-918)

1972-05-14 / nr. 878

MILCOVUL nr. 878 Doua prestigioase expoziții în Capitala ILLIRI ȘI DACI Expoziția, găzduită de Muzeul de artă din Capitală cuprinde peste 700 de exponate (arme, unelte, monede, obiecte de podoabă și de cult, ceramică) înfățișînd o lume apusă, o civilizație în care omul era frămîntat de întreaga sa existență. Fiecare dintre expo­nate conține cîte ceva din truda și aspirațiile dacilor și Mirilor, a acestor seminții peste care s-a scurs implacabil timpul... Urmărind fotografiile, machetele centrelor populare din neolitic, stilizările unor întîmplări de vînătoare ori lupte animaliere, meșteșugul în­vestit în diversele obiecte, ai posibilitatea să constați o cultură ma­terială intensă și comună, atît la illiri­cit și la daci. Se apreciază ca deosebit de interesante exponatele datînd din perioada de de­zagregare a comunei primitive ! Cîteva monumente și obiecte descoperite la Balta Verde, Ro­șia Montană, Grădiștea de munte ori Coțofănești, sau cele de Tretaniște și Rere din R.S.F. Iugoslavia, sunt mărturii veridice și la semnificiative a unor practici, obiceiuri și preocupări similare la popoarele dac și illír. Firește, găsim și forme ale civilizației grecești în unele expo­nate, ceea ce arată că legăturile dintre popoarele ce conviețuiau în Peninsula Balcanică n-au rămas fără urme; legăturile lor co­merciale, spirituale — la nivelul acelei epoci — s-au răsfrînt și asu­pra civilizației illiro-dacice. Expoziția aceasta ne aduce o nouă dovadă a vieții pașnice și de vecinătate bunnă între popoarele illir și dac, fapt atestat și de dezvoltarea comună a civilizației pe teritoriile care le ocupau. TEZAURUL DIN EL DORADO Hispanii au numit El Dorado pe unul dintre prinții din ra­mura Muiscas pare-se, pe cel care stăpînea un teritoriu al aurului, al acestui metal prețios ce a adus pretutindeni numai foc, sînge și durere... Tezaurul din El Dorado este de o valoare istorică și artistică inestimabilă — aparținînd civilizației hispanice din vechea Co­­lumbie — tezaur aflat în custodia Muzeului Aurului din Bogota. La noi este expus prin intermediul „Societății belgiene pentru promo­varea artelor", după ce, între Bogota și București, mai fusese pre­zentat în alte patru țări. Cele peste 120 de piese originale, din aur, emană cultul pentru om, pentru strălucirea sa, omul fiind considerat fiul soarelui; pro­porțiile, concepția despre corpul și figura umană dau exponatelor din orfevrăria civilizației precolumbiene o notă distinctă, majes­­tuoasă despre fizionomia spirituală a acestui popor. Selecția de exponate cuprinde culturile Calima, Muisca, Toli­­ma, Tairona, Quimbaya și Sina ; piesele selectate și prezentate pu­blicului au fost descoperite cu prilejul unor săpături arheologice și în necropole. Abundă obiectele de podoabă : cercei de diverse forme și mărimi, verigi de nas, elemente de colier și coliere, dia­deme — toate din aur, a căror strălucire se suprapune cu cea a ci­vilizației care le-a creat. De asemenea, tezaurul El Dorado mai conține măști masive (cultura Calima), figuri antropomorfe (cul­turile Tairona, Quimbaya), stilizări antropo-ornitomorfe (cultura Tolima), ornamente simbolice (cultura Muisca), podoabe funerare, clopoței ,ace, figuri zoomorfe etc. Admirabila lucrătură Ia formele rotunde sau aplatizate — foițe subțiri sau bare de aur — cizelatura, măiestria, stilizarea pieselor vorbesc de la sine despre o civilizație înaintată în această parte a Americii de Sud. De la București, tezaurul El Dorado va fi expus în Spania. Al. CRIHANA Invățămîntul în Focșani <v. Directorii care au urmat lui N. Tapei, adică N. Codreanul (ianu­­arie-martie 1868) și M. Constan­­tiniu (începînd din martie 1868) poartă o bogată corespondență cu primăria pentru ca aceasta să de­termine pe proprietarul C. Stoe­­nescu să facă reparațiile cuvenite localului închiriat gimnaziului, in­clusiv îngrădirea lui. La 9 noiem­brie 1869, polițaiul orașului co­munică primăriei că, primind însărcinarea de a interveni pe lângă C. Stoenescu pentru a­-și îndeplini obligațiile luate prin contract „pînă în prezent nu s-a văzut din partea-i nici o mișcare". în acest timp, localul se degrada și devenea im­­propriu pentru ținerea cursurilor cu atît mai mult cu cit numărul claselor gimnaziului crescuse. La 10 ianuarie 1870, directorul Con­­stantiniu raporta primăriei că în sala unde făceau cursuri elevii clasei a IV-a a căzut »o bucată de bagdadie foarte mare și neno­­rociriea că nu erau copiii în cla­să" (dosar 8-1870). La 18 aprilie 1870, directorul, re­venind asupra aceleeași probleme, spunea „de trei ani de cînd stă gimnaziul în actualul local, nu s-a spălat decit numai de două ori și atunci numai salonul și antre­­tul, iar cele alte clase nici una dată". Și adăuga : „cu­ pentru în­grădire Domnule Primariu, păre­rea mea de rău sun fortat a mai arăta din nou această chestiune“... „rămînind gimnaziul ca nici una școală din lume tot dezgrădit, ce­ea ce face ca direcțiunea acestui gimnaziu să simtă o mare greuta­te în aplicarea pedepselor disci­plinare, producing și un aspect ne­plăcut trecătorilor“. (1870 aprilie 2, dos. 8/1870). La 20 aprilie, directorul reve­nea asupra acestei probleme adă­ugind : „e păcat ca biata junime care crește pe băncile școlii să se alimenteze cu colbul și necu­rățenia de prin clase". în sfîrșit, la 25 octombrie 1870, expira contractul cu Stoenescu și directorul cerea să se găsească un alt local mai corespunzător. Pri­marul Țanu delegă pe consilierul Lascăr Zamfirescu să găsească un asemenea local. Se prezintă pro­punerea Elenei Marinescu, născu­tă Pastia, care oferă casele sale din Ulița Sîrbească, ocupate pî­nă atunci de prefectură. Direcția școalei referă favorabil și Comi­tetul permanent al Județului Putna aprobă — în anumite condi­ții — închiderea localului Elenei Marinescu pentru gimnaziu. închirierea se făcea pe 5 ani, la prețul de 120 de galbeni în lei noi. Ministerul Instrucțiunii nu aprobă închirierea casei Elenei Marinescu, dar gimnaziu se mu­tă totuși. Se fac — la repezeală — reparațiile cuvenite, direcția gim­naziului cerînd să se urgenteze lucrările „și să se îngrădească din toate părțile, fiind­că trec oame­nii prin curte ca pe drumul mare" (dosar 8/1870, 6 noiembrie 1870). în aceste case va funcționa gim­naziul pînă în anul 1881 cînd se va muta în clădirea construită de județ, pe terenul Mănăstirii Sf. Ion din Piața Munteni. Documentele Primăriei arată că timp de 11 ani cît a funcționat gimnaziul în casele Elenei Mari­nescu pe Strada Sîrbească. (as­tăzi Brăilei) raporturile dintre di­recția școalei și proprietară au fost asemănătoare celor de pe tim­pul cînd gimnaziul funcționa în ca­sele lui C. Stoenescu. Arhitectul o­­rașului primește de multe ori în această perioadă sarcina de a în­tocmi devize pentru reparațiile ce trebuiau făcute la clădirea gim­naziului. La 20 martie 1872, direc­torul anunță primăria că o parte din gardul din jurul localului gim­naziului — dinspre răsărit — a căzut cu prilejul „vînturilor ce au urmat mai zilele trecute, ast­fel că astăzi oamenii au început a trece prin ograda gimnaziului, iar băieții fug de la clase tot prin acea parte" (dosar 17/1872). Suma totală a devizului întoc­mit de inginerul arhitect Moro­ni, sumă ce privea de proprietar, era de 580,06 lei. La 19 ianuarie 1873, directorul anunță primăria că a închis clasa a II-a, fiindcă profesorii și elevii nu mai pot sta în această clasă din cauza fumului și a frigului „fiind soba veche și stricată". prof. Gh. CHIRIAC­­ Va urma) MUZEUL Turism Integrată în circuitul turistic al țării .Vrancea are azi posibilitatea de a-și evidenția particularitățile sale artistice, conservate de aproa­pe două milenii în portul și graiul oamenilor din zona subcarpatică. Se alătură acestor valențe de inte­­res turistic armonia frumuseților naturale, fauna și flora sălbatică, pădurile imensă de conifere și fo­ioase, râurile zbuciumate, gîlgii­­toare de cîntec, văile Milcovului, Putnei și Zăbalei, satele cu vechi­mea anterioară primelor acte de cancelarie domnești. Așadar, e du­minică, o zi de odihnă pe care vrem s-o petrecem cît mai util, cit mai plăcut. Ne-am plictisit de mirajul telé, vrem să respirăm aerul ezonat al munților, să culegem un buchet cu flori de cîmp, vrem să ne re­împrospătăm forțele cu apa izvo­rului fermecat, turismul, în zona etnografică de pe Valea Zăbalei se găsește comuna Paltin, cu buciu­­mașii săi vestiți și o unitate mu­zeistică care cuprinde peste 600 de obiecte, dovezi ale celei mai vechi ocupații vrîncene : păstoritul. Construit în stil vrîncenesc, mu­zeul este compartimentat d­u încăperi, asemănătoare în pa­ținei gospodării obișnuite în care se gă­sesc țesături, obiecte de uz casnic, războaie, vestitele tipare de caș, buidare, rîșnițe etc. Ingeniozitatea și frumusețea spirituală a artistu­lui vîmpeanu este evidențiată de costumele populare vrîncenești sculpturile în lemn, țesăturile, cu motive geometrice specifice Vran­­cei și coloritul lor discret, sobru. Găsim aici exponate din lem, cu o vechime de peste 200 de ani, un adevărat recital de măiestrie artis­tică consemnată cu migală în obi­ecte populare. De asemenea, în curtea muzeului sunt expuse unel­te pentru agricultură, păstorit lucru la pădure. O vizită făcută in­și­tr-o zi de odihnă la muzeul etno­grafic din Paltin înseamnă o in­cursiune interesantă în trecutul Vrancei, o pagină inedită în care legenda se împletește cu a­­devărul, o posibilitate unică de a cunoaște istoria unui ținut în care amintirea strămoșilor noștri este întotdeauna vie. ETNOGRAFIC DIN COMUNA PALTIN duminică 14 mai 1972 C cinema ) Prezente românești la Cannes Demonstrînd autenticul In aria cinematografului româ­nesc întîlnim creatori manifestînd predilecție pentru acel simț al is­toriei, caracterizant, în ultimă in­stanță, pentru fiecare operă de artă realistă. Malvina Urșianu abordează ci­nematograful afirmîndu-se ca regizoare și demonstrînd încă o da­tă acea putere de seducție a ecra­nului, printr-un complex audio-vi­­zual inteligent, realist, poetizant. Un regizor spontan, în ciuda fap­tului că aparține generațiilor ca­re astăzi distribuie la catedră „a­­beceul“ limbajului tehnico-ar­­t­istic, sintetizator al artei a șaptea. Malvina Urșianu transferă filmului românesc starea de a fi autentic, debarasîndu-l de interpretări, nu o dată sterilizante. A semnat în 1967 Gioconda ia­ră scris. Cu toată prețiozitatea o­­nomastică, filmul propunea una dintre cele mai acute dezbateri etico-sociale din cinematograful ultimului deceniu. Un asemenea film, ca și următorul de altfel, es­camotează cu bună știință intere­sul spectacular imediat, obligînd omul din scaun la o atentă ana­liză interioară, la meditație asu­pra rosturilor noastre în angrena­jul complex al faptului social-is­­toric. Faptul — iată punctul de ple­care în „durata" interioară a eroilor care trăiesc, răspund, acționează cu noi, printre noi. Este un cine­matograf al cotidianului și aces­ta susține aserțiunea că realizato­rul însuși a asimilat cu discreție și inteligență lecțiile contempora­ne ale cinematografului ceh, de pildă. Faptul că doi eroi se reîn­­tîlnesc după o lungă perioadă tra­versată de amîndoi prin mijloace diferite, dar cu inerente repercu­­tări în complexul lor psiho-afec­­tiv (Gioconda fără scris) ; faptul că în actul istoric al insurecției armate un individ va demonstra cea mai autentică, cea mai sim­plă, cea mai omenească condiție a eroismului (Serata). Deci faptul declanșator firesc al succesiunilor de evenimente logic-cinematogra­­fice, faptul anodin, extras cu vi­rulență din multitudinea de fapte ingrate, insignifiante, dar care condiționat de contextura cine­matografică se transfigurează pî­nă la starea de autentic. Cinematograful propus de Mal­vina Urșianu este (filmografia sa modestă ar putea suscita reticen­te) un cinematograf al demonstra­țiilor circumscrise nevoii de au­tentic. Este acesta un cinemato­graf angajat, definitoriu pentru e­­poca noastră. Cu atît mai preg­nantă asemenea preocupare cu cît Malvina Urșianu împlinește condiția, rară, de cineast complet — scenarist, regizor. Unul din ca­zurile fericite pentru relevarea sensibilității feminine și a riguro­­sului în cinematograf care presu­pune o logică, un simț al pro­porțiilor, un simț al fenomenului social, un simț al „peliculei" din­tre cele mai acute. A fi autentic este o condiție pentru cinemato­graful Malvinei Urșianu. Și crea­torul o depășește nu o singură dată. Mai concludentă considerăm a doua peliculă a sa (Serata), surprinzătoare și prin exploatarea a două talente actoricești de pri­mă clasă : Cornel Coman și Geor­ge Mottoi. De altfel, cu „Serata" Malvina Urșianu reprezintă în a­­ceste zile țara noastră în cadrul Festivalului de la Cannes în com­petiția rezervată creației feminine. Așadar, un cinematograf al de­monstrației realiste, anunțînd ci­­n­eastul­ multor surprize,. Calitativ, cele două pelicule­ marchează do­­­uă cote­ diferite/''în' creștere. în ultimă instanță faptul însuși este o demonstrație. Nicolae CABEL Pentru serile de primăvară și vară, o rochie foarte elegantă, ale cărei mîneci și jupă sînt plisate (mătase naturală unu, voal george­­te). Corsajul — din triplu voal de lună, stofă foarte fină. Rochie din stofă mai plină, in carouri, peste care se îmbracă un pardesiu din aceeași stofă alcătu­ind un complox foarte elegant. Nasturii de pe guler sunt falși, gu­lerul, pe jumătate detașabil, se ADA VĂ PROPUNE, prinde cu o bridă la spate, după ce a fost încheiat pardesiul. Două variante ale aceluiași mo­del : linia mediană din cel de-al doilea și numărul sporit de bro­derii subțiază o siluetă mai plină. Un sarafan tineresc pentru după­­amiază, care se asortează cu blu­ze vaporoase, din mătase. Clasicul deux-pieces revine, cu­ garnitură în stil popular. Șal­ Soluție la problema nr. 3 1. De 3 ! (1. Noi ? — Nd 2 !­1. Cg 3 ? — De 2 !) Problema nr. 4 6. Kasparian, 1959 Controlul poziției : Alb : Rf 4, Dg 3, a 6, d 6 Negru : Rg 8, Na 1, a 2, b 3, d 7, g­2, g 4 Albul mută și cîștigă 3 PREMIILE OSCAR Spre deosebire de anii trecuți, în cea mai mare parte, premiile acordate acum de către Academia de arte și științe cinematografice: Jane Fonda (cea mai bună inter­pretare feminină — „Klute"), Gene Hackman (cea mai bună in­terpretare franceză"), masculină — „Filiera Charlie Chaplin — „Pentru contribuția incalculabilă la transformarea filmului intr-o artă a acestui secol", Vittorio De Sica (cel mai bun film străin — „Grădina familiei Finzi—Contin­­ui "”), Ben Johnson și Cloris Leach­­man (cea mai bună interpretare a unui rol secundar — masculin și feminin), John Williams (cea mai bună adaptare cinematografică — „Scripcarul pe acoperiș") etc., etc. au fost mai apropiate de merite, au reflectat mai exact realitatea cinematografică. Evenimentul principal­­ al ediției din acest an a OSCAR-ului îl constituie, categoric, premierea lui Charlie Chaplin. Regele­­ magu­lui", semnatarul unor nemuritoare subiecte, („Lupta pentru existen­ță", „Viață de cîine", „Luminile o­­rașului“, „Goana după aur", „Dic­tatorul" etc., etc.). Chariot — va­gabondul, eroul, generosul, ro­manticul, cel care din cînd în cînd obișnuia să spună „Trebuie să mă întorc cîndva în S.U.A., am o mulțime de treburi de făcut a­­colo", revine la Hollywood (după o absență de douăzeci de ani) pentru a primi statueta de zinc —•­­simbolic preț al unei contribuții neobișnuite la dezvoltarea filmu­lui. Alături de Chaplin, Vittorio De Sica cu a sa ultimă realizarea in­spirată din perioada de ascensiu­ne a fascismului, este un alt mare laureat,, OSCAR-ul său onorând, deopotrivă, întreaga cinematogra­fie italiană. Aceasta, cu atît mai mult cu cît premiul acordat auto­rului „Hoților de biciclete", „Mi­racol la Milano", „Umberto­­“, „Ciociara" etc., vine după ce ia urmă cu numai un an, tot un ita­lian — Elio Petri primise aceeași distincție. Alături de acești mon­ștri sacri, militanta pentru pace, luptătoarea consecventă împotri­va războiului din Vietnam, care este Jane Fonda, a primit premiul pentru un rol de call girl în „Klute" învingînd o campanie se­lectă din care nu lipseau Vanessa Redgrave, Julie Christie, Glenda Jackson. Cel de-al patrulea mare cîștigător, Gene Hackman, a pri­mit OSCAR-ul pentru creația sa din „Filiera franceză" un film (producătorul său a făcut și „Lo­cotenentul Bullitt“) inspirat din lupta împotriva drogurilor , reali­zare plină de realism și nerv. T. O.

Next