Milcovul, ianuarie-martie 1973 (Anul 6, nr. 1076-1150)

1973-03-22 / nr. 1142

MILCOVUL nr. 1­142 .MARKETInG ȘI CREȘTEREA ECONOMICA“ Autorii lucrării. Petre Mah­ome­­te, Ilie Niță, Magdalena Vorszak, Almos Vorszak, George Medrihan elucidează o serie de concepte le­gate de sfera marketingului ară­­tînd că­­ activitățile de marke­ting „au fost cunoscute și aplica­te în practică, înaintea cunoaște­rii ideii de marketing“. Pornind apoi de la definirea clară a no­țiunii : „Marketingul exprimă, ...o concepție conform căreia o­­rientarea și reglarea producției se face potrivit cu cerințele con­sumatorilor", autorii fac mai întîi un istoric al problemei puse în discuție arătînd că principalele domenii ale studiului pieței, cu o vechime măsurabilă cu aceea a primelor schimburi economice de bunuri, reunite sub denumirea de marketing, s-au impus în activi­tatea economică postbelică, „ca urmare a mutațiilor care au avut­­ loc în raportul dintre producă­tori și consumator, pe baza revo­luției tehnico-științifice contem­porane". Apelînd la o largă literatură de specialitate de nivel mondial, au­torii inserează în lucrarea de față noile cuceriri în domeniul gîndi­­rii economice, dar cercetarea în­tregii tematici se face în legă­tură cu condițiile concrete din e­­conomia națională. Cel de-al II-lea capitol al cărții, „Inciden­te ale marketingului asupra di­­namismelor dezvoltării economi­ce“, abordează problemele mar­ketingului și interacțiunea cu creșterea economică socialistă su­bliniind marea diferență ce exis­tă între modul și mobilul de a­­plicare a activităților de marke­ting în societatea capitalistă ac­tuală și faptul că în socialism „Unitatea de plan economic este premisa materială a unei unități pe toate planurile națiunii, este forța dinamică principală, care, prin intermediul unor condițio­nări complexe, explică dezvolta­rea unitară a întregului complex social-economic al unei țări“. Astfel că, subordonat țelului suprem al construirii socia­lismului și comunismului, „creșterea bunăstării materia­le și spm­itnn­e a maselor, a­sigură condițiile pentru afirma­rea plen­ar­ă a personalității" ..M­. CEAUȘESCU — România pe drumul construirii societății sace piste multilateral dezvoltate, vol. 5, n. 185). Marketingul nu mai este folo­­sit, în scopul obținerii maximului de produse și a unei structuri a acestora, convenabile autovalori­­lor”rU rnnUalulii, r­­em­emț­cării ui­nei asemenea cantități și struc­turi a producției care să cores­pundă nevoilor populației uman­­e vizuate. Următoarele capitole ale lucră­rii se referă pe larg, apelînd la grafice și scheme, la modalitățile optime de cercetare a pieței, a interacțiunii cerere-ofertă, în so­cialism, a expansiunii și com­plexității pieței externe contri­buind la elucidarea problemelor esențiale în această direcție, pre­cum și la programarea produse­lor, luarea deciziilor, la necesita­­tea imperioasă a cunoașterii mo­dalităților de promovare a pro­duselor oprindu-se pe această la­tură la cele două direcții esen­țiale spre care ea se îndreaptă : prezentarea produselor către fir­mele comerciale și după accep­tarea de către comerț a produsu­lui,lansarea către consumatorii fi­nali. Un capitol distinct este cel care se ocupă de organizarea activi­tății de marketing în care autorii prefigurează cîteva elemente e­­sențiale : organizarea comparti­mentelor de marketing, sarcinile și legăturile lor cu alte sectoare din unitățile economice, selecțio­narea, pregătirea și sarcinile ca­drelor de marketing. Demn de semnalat ni se pare în afara rezumatelor în rusă, fran­­ceză, engleză, germană, „Brevia­rul de termeni uzuali în practici­le de marketing" — ce încheie a­­ceastă documentată și necesară lucrare care prin problematica abordată și modul de rezolvare a celor propuse se adresează nu nu­mai cadrelor de specialitate , eco­nomiști, conducători ai marilor întreprinderi industriale ci și u­­nui public larg, dornic de infor­mare. Stilul ușor și clar ajută la înțelegerea exactă a unor noțiuni cu care ne vom întîlni tot mai des în propria noastră activitate. G. PLOPEANU La cercul de aeromodele al Ca­sei pionierilor Focșani, pregătire pentru „Racheta Moldovei" concursul republican AFLAȚI LA VOLAN: N­u uitați consecințele nefaste ale unei comportări iresponsabile! Excesul de viteză — „capul de afiș" al accidentelor Cu abur de alcool în cap — ușor te crezi cascador Dar sunt și pietoni care umblă cu „capul în nori" Parcarea mașinilor la domiciliu și utilizarea lor în scopuri personale — pași siguri spre accident Trebuie intensificată munca de educare și de pregă­tire profesională La o normală circulație rutie­ră contribuie negreșit și starea drumurilor, asigurarea pe artere­le publice a marcajelor și indica­toarelor, a locurilor de refugiu, eliminarea obstacolelor reclame etc.) care lipsesc pe­­ pomi, șo­feri de o bună vizibilitate mai a­­les la curbe și intersecții. Sunt as­pecte asupra cărora recenta con­sfătuire privind circulația rutie­ră, din care prima parte a apărut în nr. 1140, a pus un accent se­rios, exemplificînd părțile negati­ve, propunînd, cu termene si res­ponsabilități precise, eliminarea lor. S-a evidențiat, de asemenea, ne­cesitatea acordării unei mai mari atenții pregătirii teoretice și prac­tice a viitorilor conducători auto, asigurarea reciclărilor profesio­nale, deoarece s-a constatat, cu o­­cazia unor verificări, că prea mulți șoferi uitaseră buna parte din regulile de circulație. Dar accentul s-a pus, cu priori­tate, asupra stării de disciplină atît a conducătorilor auto cât și a pietonilor. Vom încerca, în ce­le ce urmează, să evidențiem, cu exemplificări concrete, diferite laturi ale acestei probleme. Deși viteza de circulație a fost reglementată prin lege, totuși în­călcarea acestei prevederi regu­­lamentare deține primul loc în cauzele care au produs accidente. Și cei care cad mai ușor pradă a­­cestei „beții" sunt tineri fără ex­periență, cei care de-abia au ieșit de pe băncile școlilor de șoferi a­­matori sau profesioniști. Motivele invocate : „m-am grăbit să ajung la timp", „n-am vrut să mă apuce noaptea pe drum" etc., etc. dove­desc ușurința cu care ei își vin viața în pericol,dar nu numai a lor, și asta pentru cîteva minu­te ce le-ar cîștiga. O bună plani­ficare a timpului ar înlătura în mare parte acest neajuns, bine­înțeles pentru cei care „bețin vi­tezei" nu-i o adevărată maladie. Față de toți aceștia, însă, orga­­nele de miliție trebuie să acțio­neze fără nici o toleranță, cu atît mai mult cu cit există aparate care determină viteza și preci­zează contravenientul. Conducerea sub influenta al­coolului, deși combătută cu as­prime, continuă, de asemenea, să dețină un loc de frunte în comi­terea accidentelor de circulație, cel mai adesea cu urmări din cele mai grave. Scăderea reflexelor provocată de alcool, „curajul" inconștientei de care e stăpînit șoferul care a băut, au provocat, în perioada 1970—1972, grave accidente, de­­terminînd suspendarea a 400 per­mise de conducere. Cele mai mul­te cazuri care s-au înregistrat, au fost comise de șoferi din secto­rul agricol, forestier, construcții dar și din centrala de transporturi auto și întreprinderile de gospo­darie comunală, gravitatea fapte­lor acestora din urmă fiind și mai mare, ținînd cont că răspund di­rect de viata a zeci de pasageri. Oboseala constituie o altă sursă de producere a accidentelor. De­pășind cu mult numărul orelor de serviciu, oboseala pune stăpînire pe șofer. Și nu trebuie decit o clipă de neatenție pentru ca ne­norocirea să aibă loc. Iată și un exemplu : șoferul Constantin Mi­­halcea, din cadrul Autobazei Ba­cău, în ziua de 5 februarie 1973, după ce a lucrat 17 ore continuu, adoarme la volan, în comuna Pu­­fești, pe D.N. 2. Consecințele : șo­ferul se accidentează grav, se pro­duc pagube materiale de 10 000 lei. De aceea, pe bună dreptate,­­pa­r­ticipanții la consfătuire au cerut cu insistentă atît organelor de miliție cit și conducerilor între­prinderilor să interzică prelungi­rea peste normal a orelor de ser­viciu, asigurind totodată, folosi­rea dormitoarelor special amena­jate pentru șoferii în tranzit. Dar, trebuie să recunoaștem, nu numai conducătorii auto sunt cei care „păcătuiesc". Iată o cifră — 35 la sută — rezultată dintr-o sta­tistică, care dovedește că din to­talul accidentelor pe județ, a­­cest procent aparține pietonilor. Citi dintre ei nu sfidează nenoro­cirea circulînd pe drumurile Pu­blice la întîmplare ?! Citi copii, nu sunt lăsați să se joace de capul lor, fără a fi supravegheați ? Deși s-au depus eforturi sub­stanțiale in ceea ce privește acti­vitatea de educare, cu deosebire în școli, totuși cunoașterea și, mai ales, respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice sunt ignorate. Iată de ce intensi­ficarea muncii de educare a tu­turor cetățenilor, cu pondere în rîndul școlilor, a ocupat un loc important în discuțiile consfătu­irii și în planul de măsuri care a fost adoptat. In cele ce urmează, ne vom re­feri mai pe tare la alte laturi ale încălcării disciplinei , parcarea autovehiculelor la domiciliu și u­­tilizarea acestora în scopuri per­sonale. Sunt încălcări care aduc prejudicii materiale statului, des­chid căi spre curse clandestine, hoții și, nu de puține ori, au fost generatoare de grave accidente. De exemplu, în august 1972, șo­ferul Vasile Norocea, de la U.M.T.F. Focșani, pleacă fără a­­probare într-o cursă de „agre­­ment", la o mănăstire. Fiind în „plimbare" șoferul bea, se îmbată și răstoarnă autocamionul într-o prăpastie, distrugîndu-l și acci­­dentînd grav 5 persoane. In data de 22 noiembrie 1972, Radu Țu­­pă, tot din aceeași unitate, plea­că într-o cursă clandestină, ac­cidentează­­ grav un căruțaș, fuge de la locul faptei, lăsînd victima în stare de comă. De fapte asemănătoare s-au fă­cut vinovați și șoferii Nicolae Mi­­halcea, de la Direcția județeană de drumuri și poduri, Marcel Marcu de la I.G.C.L. Focșani, a­­cesta din urmă accidentînd mor­tal pe cetățeanul Petre Ion din Răstoaca. Așa cum spuneam, unii șoferi, scăpaț­ de sub controlul condu­cerii întreprinderii, avînd mașina statului la cheremul lor, ajung să participe efectiv, chiar la hoții. Este cazul șoferului Dana Gri­­gore, de la I.G.C.L. Focșani, care cu autobasculanta 31—VII—1515 a participat, pe timp de noapte, la două spargeri și furtul a 60 butelii de aragaz. Și exemplificările ar putea con­tinua. Considerăm însă că și a­­cestea sunt suficiente pentru a fi argumente dintre cele mai serioa­se aduse în sprijinul cerințelor, formulate în cadrul consfătuirii, de a se institui un riguros control în ceea ce privește utilizarea autovehiculelor proprietate de stat, și a se exclude orice posibi­litate de încălcare a­ disciplinei de producție. Măsurile organizatorice ce vor fi întreprinse de către toate con­ducerile întreprinderilor dețină­toare de autovehicule, controalele organelor de miliție, credem că vor trebui susținute, sprijinite de întreaga opinie publică, căreia îi revine un important rol în sesi­zarea cazurilor de încălcare a nor­melor de circulație pe drumurile publice. Vigilența noastră, a tutu­ror, constituie una din principa­lele arme de combatere a indisci­plinei­, cu atît mai mult cu cit a­­semenea abateri atentează la bu­nurile noastre materiale, la viata noastră. N. ANGHELESCU Fotbal Peste 30 000 de spectatori au urmărit, miercuri, pe stadionul Republicii din Capitală, meciul retur dintre echipele Rapid Bucu­rești și Leeds United din cadrul sferturilor de finală ale „Cupei Cupelor" la fotbal. Oaspeții au obținut o meritată victorie cu scorul de 3—1 (2—0). Ei s-au ca­lificat pentru semifinalele compe­­tiției (în primul joc, cîștigaseră cu scorul de 5—0). Scorul a fost deschis în minutul 2 de Bates. Două minute mai tîrziu, feroviarii au avut ocazia de a egala, însă Neagu a ratat o lovitură de la 11 m. In minutul 23, Jones a în­scris cel de-al doilea punct. La începutul reprizei a doua, jocul s-a mai echil­brat, și Rapid a înscris prin Dumitriu III. In continuare, fotbaliștii englezi au controlat mai bine partida, reu­șind să marcheze al treilea punct prin Jordan, care, în minutul 75, a profitat de o greșeală a porta­rului Răducanu. Arbitrul suedez Ove Dahlberg a condus următoarele formații : Leeds United : Harvey, — Rea­­ney. Mc Queen, Hünter, Madeiey, Bates (Jorath din min. 4), Giles, Lorimer, Jones, Jordan. Gray. Rapid București : Răducanu, Pop, Moșat, Grigoraș, Codrea, Sa­va, M. Stelian, Năsturescu, Dumi­triu II (Dumitriu III min. 46), Neagu, Petreanu. BELGRAD 21 (Agerpres). — Miercuri, la Niksici, în „Cupa Balcanică“ la fotbal, echipa lo­cală Sutjeska a învins cu 1—0 (0—0) pe A.S.A. Tg. Mureș. Uni­cul punct a fost marcat în mi­nutul 88 de Samatovici. ATENA 21 (Agerpres).­­ Pes­te 5 000 de spectatori au urmă­rit, miercuri, la Atena, meciul internațional de fotbal din pre­liminariile turneului U.E.F.A. pentru juniori, în care s-au în­­tîlnit echipele Greciei și Româ­niei. Fotbaliștii români au ter­minat învingători cu scorul de 1—0 (0—0), prin punctul marcat în minutul 61 de Crișan. Jocul retur va avea loc la 1 aprilie la București. Tenis NEW YORk 21 (Agerpres) — In primul tur al turneului interna­țional de tenis, care are loc pe teren acoperit la Washington, Billy Martin, un tînăr jucător a­­merican în vîrstă de 16 ani, l-a eliminat cu 6—0, 6—2 pe austra­lianul John Cooper. Dick Borens­­tedt (S.U.A.) a cîștigat cu 5—7, 6—2, 6—1 partida susținută cu Traian Marcu (România), iar Jur­gen Fassbender (R. F. Germania) a dispus cu fi—1, 6—2 de Peter Curtis (S.U.A.). « La nivelul cerințelor mereu crescînde ale populației Vrednicul colectiv de oa­meni ai muncii de la Secto­rul de magazine Gostat, aju­tat și îndrumat de organele Trustului I.A.S. Vrancea, des­fășoară o tot mai susținută activitate în direcția unei cît mai bune aprovizionări și, în paralel, a unei desfaceri co­respunzătoare, cu produse în­tr-o gamă bogat sortimenta­­tă Substanțiale depășiri de plan (6 milioane lei la desfa­cere) înregistrate la sfîrșitul anului trecut sunt un prim argument care vine să confir­me afirmația de mai sus. A­­ceasta poate fi, însă întregită și de preliminările care se fac pentru anul în curs : realizări de încă peste 3 milioane lei față de volumul depășirilor din 1972. Iată și unitățile care își aduc contribuția la obți­nerea acestor rezultate : cele patru magazine de prezentare și desfacere din Focșani, ală­turi de cele trei chioșcuri din același oraș, apoi — maga­zinele din Mărășești, Odobești, Panciu și Soveja. Fără îndo­ială, satisfacțiile trebuie să aparțină, deopotrivă, și bene­ficiarilor de drept — consu­matorii din aceste localități, din județ. Pentru ca prevederile pe a­­nul în curs să devină reali­zări, o parte din măsurile preconizate au fost deja în­făptuite. Astfel au fost ex­tinse și îmbunătățite formele și modalitățile de aprovizio­nare prin încheierea de con­tracte cu noi furnizori de pe cuprinsul țării, sarcini impor­tante de asigurare a fondului de marfă revenind și Trustu­lui I.A.S. De asemenea, s-a trecut la înființarea de noi unități de desfacere cu amă­nuntul. In acest sens, în cursul acestei luni, o astfel de unitate a fost deschisă la Cîmpuri, a doua așezare ru­rală, unde populația poate beneficia de o mai bună a­­provizionare cu produse agro­­alimentare. In municipiul Focșani, o nouă unitate Gos­tat, aflată în incinta halei, o­­feră cumpărătorilor subproduse din carne­ variate Alte două unități vor fi create la Adjud și Gugești, în măsura și în termenul în care orga­nele puterii locale de stat vor pune la dispoziție spații pen­tru o amenajare corespunză­toare. Cîteva informații se cuvin și în privința preocupării de diversificare a produselor pu­se în vînzare, în special a a­­celora din carne. Este vorba de cunoscutele : ruladă, jam­bon și mușchi țigănesc, de noul sortiment de tobă, de o calitate superioară (fabricat după o tehnologie schimbată), de „spata" — un produs simi­lar cu rulada, dar la un preț inferior, de caltaboșul vrîn­­cean, ș.a. Alături de acestea, in zilele următoare, gospodi­nele vor avea prilejul să-și umple sacoșele și cu mult aș­teptatele trufandale de sezon, roșii, castraveți etc. REGIONAL* DE CAI FERATE GALAȚI organizează concurs pentru Școala gradul III M­ C im­piegați de mișcare care se ține la data de 17 aprilie 1973. Recrutarea candidaților se va face din localitățile FOC­ȘANI, MĂRĂȘEȘTI, ADJUD, sau la o distanță de 50 km. față de aceste localități, pe calea ferată și 10 km pe dru­murile rutiere. ANUNȚURI PENTRU MICA PUBLICITATE se primesc la administrația statului .Milcovul* Focșani. Bulevardul București nr 13 telefon II­03, zilnic între orele 8-13. Se acceptă și anunțuri expediate prin poștă, cu condiția ’c­hitării anticipate prin mandat poștal Felul anunțului Prețul pentru un covlet ■ pierderi tel 1.00 61 lecții și meditații . 2.00­9 cereri de serviciu # 1.50­9 oferte de serviciu x 2.00 schimb de locuință . 2.50­9 închirieri # 2.00­9 vîn­ări cumpărări * 3.00­9 anunțuri de familie (nașteri, căsătorii, decese) • 2.00 ■ diverse f 3.00 Mica publicitate . VlND Moskvici 412 culoare orange — stare perfectă. A­­dresați-vă Istrate George str. Karl Marx 12 Focșani (Sanepid). VlND Fiat 850 perfectă stare. Lenin 22 Focșani, telefon 2290. Adresați-vă Bulevardul joi 22 martie 1973 (televiziune) JOI 22 MARTIE 9.00 Curs de limbă franceză. 9.30 Prietenii lui Așchiuta. 10.00 Telex. 10.05 Publicitate. 10.10 Steaua polară. 10.40 Meridiane literare. 11.00 Campionatul mondial de hochei pe gheață.­­ Grupa B . S.U.A. — Japonia — transmisiune di­rectă de la Graz. 13.15 Teleobiectiv. 13.35 Telejurnal. 16.00 Teleșcoala. 16.30 Biologie. 17.30 Emisiune In limba maghiară. 18.30 Telex. 18.35 Publicitate. 18.40 Muzica — Emisiune de actuali­tate muzicală. 19.05 Arta plastică. 19.20 1001 de seri. 19.30­ Telejurnal. 20.00 Cin­tecul săptămînii. 20.05 Concertul Orchestrei simfonice și al corului radioteleviziunii — ..Simfonia a TX-a“ de L. V. Beethoven. 21.20 Tinerii despre ei înșiși. 22.00 24 de ore. 22.30 Hochei pe gheață. — înregistrare de la Graz. VINERI 23 MARTIE 9.00 Curs de limbă rusă. 9.30 O viață pentru o idee. 10.00 Telex. 10.05 Publicitate. 10.10 Teatru scurt. Discurs pentru o floare — de Paul Everac. 11.10 Portativ *73. 11.50 Selecțiuni din emisiunea „Seară pentru tineret“. 12.30 Moment folcloric. 12.40 Municipalitatea răspunde bucu­­reșteanului. 13.00 Telejurnal. 16.00- 17.00 Teleșcoala. 17.30 Curs de limbă engleză. 18.00 Telex. 18.05 Tragerea Loto. 18.15 Cum vorbim. 18.35 La volan. 18.50 Teleconferință de presă. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnal. 20.30 Film artistic. Marele Scott. 22.10 24 de ore. 22.30 Teleglob. 22.50 K­­’întpoele pe care le-am iubit. radio ) JOI 22 MARTIE 5.00 Buletin de știri. 5.95 Cîntec și joc pe plaiurile țării. 5.30 Jurnal agrar. 5.40 Piese de estradă. 6.00— 8.08 Radioprogramul dimineții. 8.08 Matineu muzical. 8.25 Moment poetic. 8.30 La microfon, melodia preferată. 9.00 Buletin de știri. 9.30 Odă limbii române. 9.50 Muzică ușoară. 10.00 Buletin de știri. 10.05 Ansamblul de muzică populară „Cindrelul“ din Sibiu. 10.30 Partidului, inima și versul. 10.45 Menuete instrumentale. 11.00 Buletin de știri. Muzică ușoară. Din țările socialiste. Suite corale de Dariu Pop și Aurel Ivășcanu. Discul zilei - un nou micro­­sion înregistrat de curînd de Georgette Lemaire. Recital de operă - Petre Ștefă­­nescu-Goangă. 12.30 Intîlnire cu melodia populară și interpretul preferat. Radiojurnal. Avanpremieră cotidiană. Concert de prînz. Compozitorul săptămînii­­ An­tonio Dvorak. Soliști de muzică populară. Buletin de știri. Tribuna radio. Muzică de estradă. Cîntare patriei. Radiojurnal. Buletin meteo-ru­­tier. Melodii populare de virtuozitate. Știința la zi. Cîntece. Publicitate radio. Antena tineretului. Momente muzicale oferite de Dida Drăgan, Brenda Lee și Graham Bonney. 17­45 Muzică populară interpretată de Gheorghe Roșoga. Orele serii. Zece melodii preferate. Consemnări. Din înregistrările Măriei Tănase. Revista șlagărelor. Moment poetic. Bijuterii muzicale. Radiojurnal. Buletin meteorolo­gic. Concert de seară. Buletin de știri. 0.03—5.00 Estrada nocturnă. (Buletine de știri la orele 2.00 ; 4.00), JOI 22 MARTIE Cinema „UNIREA“ Focșani­­ „ liția mulțumește". Orele : 14.45 . 16 18.45 . 20.45. Tel. 12 04. Cinema „FLACARA“ Focșani „Fata care vinde flori“. Orele : 14 17.00 . 19.15 . 21.30. Tel. 11 61. Cinema „POPULAR“ Adjud - fost odată un polițist. Cinema „POPULAR“ Panciu — liberarea lui L. B. Jones“. Cinema „VICTORIA“ ODOBEȘTI — ..Seceră vîntul sălbatic“. Cinema „LUMINA“ Mărășești — „Fu­sta e sănătoasă“. MUZEUL DE ISTORIE - FOC­ȘANI : zilnic 10—18 luni închis. MUZEUL DE ȘT NATURII - FOC­ȘANI: zilnic 10—18 luni închis. MUZEUL DE ȘT NATURII — panciu : zilnic 10—18 luni închis MUZEUL DE ȘT NATURII - AD­JUD zilnic 10-18 luni închis. MAUSOLEUL SOVEJA : zilnic 9—16 luni închis. CASA MEMORIALA „AL VLAHU­­TA" - DRAGOSLOVENI : zilnic 9—1B luni închis CASA MEMORIALA .ION ROATA» — Cimpuri : zilnic 9-18 luni închis. MAUSOLEUL FOCȘANI : zilnic 9—16. 11.05 11.15 11.30 12.00 12.15 13.00 13.15 13.30 14.00 14.40 15.00 15.05 15.15 15.40 16.00 16.15 16.30 16.35 16.50 17.00 17.20 18.00 20.00 20.45 20.50 21.00 21.25 21.30 22.00 23.00 24.00 Po­­.45 . 45 : „A „E­ CENTRALA CĂRBUNELUI PETROȘANI-VALEA JIULUI cu sediul în Petroșani, str. 23 August nr. 2 ANGAJEAZĂ muncitori necalificați (bărbați), pentru lucrări miniere în subteran, între vîrsta de 18—45 ani. REGIM DE LUCRU IN SUBTERANI 6 ORE PE ZI SE ASIGURA URMĂTOARELE CONDIȚII I­I. SALARIZAREA — in perioada de Instructaj pentru subteran faza I, de 10 zile se asigură un salariu tarifar de 56 lei/post. După efectuarea instructajului în perioada de acomodare în sub­teran se acordă un salariu tarifar de 63 lei/ß ore — echi­­valent cu I 606 lei lunar.­­ După perioada de acomodare în subteran se benefi­ciază de un salariu de 75 lei/6 ore — echivalent cu 1­­12 lei lunar, iar cei ce se integrează direct în brigăzi la lucră­rile miniere în acord beneficiază de un salariu de 84 lei/6 ore — echivalent cu 2 142 lei lunar plus sporul de depășire a normei NOTA I NOII ANGAJAȚI CARE SE OBLIGA PRIN CON­TRACT SA LUCREZE CEI­ PUTIN 3 ANI IN SUBTERAN LA EXPLOATAREA MINIERA UNDE SÎNT REPARTIZAȚI, BENEFICIAZĂ DE INDEM­NIZAȚII DE INSTALARE NERAMBURSABILE IN VALOARE DE : — 714 lei pentru cei Necăsătoriți; — 1 428 lei pentru cei căsătoriți, făRă copii; —­ 2 142 lei pentru cei căsătoriți și au copii. II. CAZAREA — PENTRU NEFAMILIȘTI, se asigură în căminele muncitorești de confort I și II ale exploatărilor miniere contra cost in valoare de 60—80 lei lunar — PENTRU FAMILIȘTI, în funcție de posibilități li se asigură apartamente cu gratuitate de încălzire și chirie. 111. MASA — La cantinele exploatărilor miniere, contra cost, la prețul de 13 lei pentru 3 mese pe zL IV. CALIFICAREA — După perioada de acomodare, muncitorii noi anga­jați au posibilitatea să se integreze in cursurile de calificare cu durata de 1 an, organizate pe lingă fiecare exploatare minieră, după care pot fi încadrați ca miner cu un sala­riu de 97 lei/6 ore, echivalent cu 2 474 lei lunar. V. ECHIPAMENT DE PROTECȚIE — Se asigură gratuit, iar cei de uzură cu 50 la sută reducere. VI. ACTE NECESARE OBLIGATORII LA ANGAJARE — Carnet de munta și nota de lichidare dacă au lucrat la unități socialiste. — Pentru cei ce nu au mai lucrat: adeverință de la consiliul popular din care să reiasă ultima ocupație ; extras de naștere; certificat de căsătorie; extrasul de naștere al copiilor; actul de studii (ultima școală absol­vită); buletin de identitate adeverința de recrutare, cu mențiunea scoaterii din evidență de către centrul militar pe raza căruia domiciliază . Cei interesați se vor adresa Oficiilor de repartizare a forței de muncă în raza căruia domiciliază, sau delegați­lor recrutori ai Centralei cărbunelui Petroșani. ■ Cheltuielile de transport pentru cei repartizați prin oficiile DPOMS se suportă de exploatarea minieră din cadrul C.C­P

Next