Mişcarea, ianuarie 1910 (Anul 2, nr. 1-23)

1910-01-14 / nr. 9

V ANUL II.­No. 9. PredcîCîia şi Administratii laşi, Strada Săuiescu ?. ABSO.VA «KII*.. In ţară pe un an . . 21 l­ei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 3 ., in străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii 50%MIŞCAREA BIAS NAŢIONAL - MEEEAL JOI 14 IANUARIE 1910 SUB DlkfvCT UN HA U­ut C O­M ITET i«' Ul SO Xiji.N'f­il" / *v ’ ,-/■"■ rtnunciuri Comerciale Linia în pagina H-a . 1 leu Linia in pagina 111-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani ===== TELEFON 121 ===== Viaţa electorala îşi are si ea psi­hologia ei specifica şi destul de in­teresanta. Păna la legea lui Gh. Lascar am avut o viaţa electorala, iar de la acea lege încoace trăim o altă viaţa. Garantarea secretului de vot, a putut sa însemne de sigur, un pro­gres în viaţa publica a unei ţari; la noi însă aceasta măsură de în­grădire a conştiinţei omului, a avut efect că a desfiinţat un arsenal e­­lectoral brutal, pentru a-l înlocui cu un altul mai rafinat şi mai inge­nios. Chestie de procedee —fondul a rămas nealterat. Adecă întru cît se găseşte mai stînjenit astăzi dl. Radarau, cele­brul elector, în acțiunea sa nefasta, de cum se găsea sub vechiul regim electoral, cînd urgia, teroarea și buzunăreala erau arme tot aşa de plăcute în mina unui om lipsit de scrupule, după cum sunt şi banii de astazi, care s’au ridicat la ran­gul de impecabil mijloc de convin­gere, sub regimul nou care garan­tează secretul votului, dar nu poate garanta corectitudinea oamenilor ? Oamenii sunt slabi şi acela care cunoaşte cutele intime ale acestei slăbiciuni şi are lipsa de scrupul de a o exploata, cu siguranţa ca poate face treaba bună. Căci ce poate fi mai uşor de­cît să te duci în casa unui biet cetăţean, căruia nu-i arde nici de politica, nici de alegeri, şi sa-l tiranizezi cu gravi­tatea ta de „fost ministru“, să-l a­­meninţi ca mîne vii la putere, să-i tagadueşti ceea ce nici­odata nu-i vei putea da, pentru ca la sfîrşit o aseminea, conştiinţa, căreia îi ră­­peşti putinţa de a mai aprecia oa­menii şi situaţiile prin prizma pro­priei lui judecaţi, sa cadă, pentru a-ţi da ţie un vot ? Şi doară aici este terenul cel mai fertil pentru a exploata slăbi­ciunea, timiditatea, conrupţiunea omenească şi lipsa de educaţie ce­tăţeneasca. Cine nu are ruşine, cine urmă­reşte scopuri ilicite în politica şi cine îşi reduce tot rostul existenţei lui politice la situaţiile şi drepturile pe care i le pot procura combina­ţiile, mai mult sau mai puţin ne­cinstite, ale unei murdare bucătării electorale, pentru acela nu exista lege care sa nu se poata viola — exista conştiinti însă pe care nu le poate acapara. Şi aceste conşti­­inţi, multe puţine cîte pot fi, ele alcătuesc fondul politic moral al unei ţari, totalitatea lor formează curentul acela sănătos şi cinstit care conduce destinele unui neam. Un vot . Poate însemna mult, poate însemna puţin şi poate sa nu însemne nimic. Totul este, din ce sentiment por­neşte el şi ce conştiinţa materiali­zează el ? Votul unei convingeri cinstite e o valoare morala, votul unei con­vingeri conrupte este o primejdie morala. Un elector vulgar şi josnic poate obţine voturi „multe“ pentru ca neruşinarea lui e mare şi mij­loacele de conrupţie sunt multe; un luptător cinstit şi mîndru poate obţine voturi „puţine“, dar un sin­gur vot din cele puţine, valorează mai mult de­cît toate cele multe la un loc. Cînd privim lucrurile în adincul lor real şi intim şi cînd nu satisfi­­căm noţiunile, aşa se judeca situa­ţiile şi aşa se apreciază oamenii. Şi cînd acesta este adevărul şi acesta este criteriul după care tre­­bue sa se calculeze valoarea mo­rala a unei lupte electorale, ori­cine îşi poate da socoteala, ce în­seamnă cele 155 de sufragii pe care le-a întrunit d. dr. Manicalide, candidatul partidului naţional-libe­ral, ce înseamnă cele 216 voturi întrunite de d. Gh. Lascar şi ce în­seamnă cele 138 voturi întrunite de d. C. Meissner. Şi mai bine de­cît oricine, ştiu însuşi alegătorii cari au simţit şi superioritatea morală a mijloacelor noastre de lupta şi car­i au suportat si brutalitatea imorala a mijloacelor de care au abuzat adversarii noştri. 155 voturi înseamnă 155 conşti­­inţi convinse de superioritatea mo­rala a candidatului nostru şi de su­perioritatea morala a partidului li­beral. Si aceste 155 conştiinţi, cinstite în cuvîntul lor, înţelepte în credinţa lor, demne în manifestarea lor, nu se poate sa nu determine revirimen­tul acela fericit care sa rupă masca ipocrită a corupţiunei, care să tre­zească simţul de demnitate cetăţe­neasca adormit în mulţi şi care să readucă pe toţi fii acestei ţări la datoria pe care o au faţa de viito­rul şi de propăşirea acestui neam. 155 conştiinti înseamnă o forţa morala şi orice forţa morală tre­ime sa triumfe. POLITICE ♦ Din cauza injuriilor aduse de „O­­pinia“ d-lui Ibrăileanu, „Viitorul“ se în­treabă cu drept cuvint : «D. Gherea este deja membru in partidul conservator­­democrat ?» Nu. Partidul conservator-democrat e deja membru in partidul sindicalist. ♦ D. N. D. Cocea, singurul intelectual dintre conducătorii noului partid socia­list, a declarat muncitorilor de pe tri­buna de la Dacia că d. Tache Ionescu e singurul om politic din ţara Romineasca, care iubeşte pe muncitori—aceasta îna­inte de alegerea de deputat a prinţului Moruzzi. Acelaşi d. Cocea a declarat pe pe a­­ceeaşi tribună in faţa aceloraşi munci­tori că nu are încredere in partidul d-lui Tache lonescu — aceasta după alegerea de deputat a prinţului Moruzzi. Parcă d. Tache lonescu însuşi ar fi vorbit alt­fel ?­­ Se pare că „Ordinea“ e mai... cu­rajoasă de­cît „Opinia“, căci numai ea a anunţat ieri, cu litere foarte negre — ca sufletul şi cugetul d-lui Bădărau—că la întrunirea de Tineri, va lua cuvin­­tul şi d. Gheorghe Lascar, candidatul plin de „succes, bucurie şi speranţă“. „Opinia“ a destrin­it cu vehemenţă şi urgenţă această ştire, scoţînd­ numele d lui Lascar din informaţia ,,Ordinei“ pe care a reprodus’o aseară.. ♦ Ni se comunică din sursă autori­zată, că d. I. C. Brătianu, şeful parti­dului liberal, a fost primit "alaltăeri in audienţă de către M. N. Regele Emanoil, al Italiei. D. Brătianu se va reîntoarce în Bu­cureşti in ziua de 22 a lunei curente. ffi Redactorii de la „Opinia“ se pllng că n'au putut ceti a treia scrisoare a domnu­lui Ibrăileanu cătră domnul Gherea, nea­­vind cine să le-o tălmăcească in jargon. Ori­ ce comentarii le credem de prisos. ♦ Suntem informaţi că tachiştii au ■mare necaz pe sirguinţa prea mare a poliţiei noastre, prinzîndu-se cei 7 eva­daţi din penitenciarul local, de­oare­ce fatal vor avea şi ei 7 voturi mai puţin, la balotajul de Duminică. Fatalitatea a început să-i persecute. Conştiinţa ei e mai tare de­cît conşti­inţa alegătorilor. „’Recrutul“ „Opinia“ publică în numărul de a­­seară textul complect al certificatului dat d-lui Lascar de către d. general Manu, sau mai bine zis „ordinul de zi“ al ge­neralului către trupele plegiului 2 de Senat din Iași. D. general Manu a voit să ne facă dovada doquentă că pe ziua de 10 Ia­nuarie s’a pus în so­ba d-lui Tache Io­nescu. E bine să se ştie însă că solda cu care e plătit d. general e de caporal nu de general, căci cu acest rang a crezut şeful democraţilor să recheme în cadrele de activitate pe eroul care a fost cel în­tâi care... a refuzat să treacă Dunărea la 77 şi cel din urmă dintre băştinaşii tradiţiei conservatoare care s’a aruncat în braţele d-lui Tache Ionescu. E cel mai însemnat act de eroism din activitatea politică a d-lui Manu, dar şi cel mai urât gest al unui barbat care a jucat un rol in istoria politică a aces­tei ţări. Dl. Manu se plictisise de atâta „ex­pectativă“ iar mica insulă pe care se refugiase pentru a-şi petrece liniştit res­tul zilelor, a fost copleşită de valurile furioase ale tachismului. Batrânul general a fost făcut prizo­nier şi cu acest rang a fost m­atriculat în armata mercenarilor d-lui Ta­ke Io­nescu, unde i s’a dat comanda pluto­nului „afară de rânduri“. Jurământul de credinţă şi supunere a fost prestat în faţa unui redactor al „Adevărului“ şi probabil că in momen­tul când scrim aceste rânduri noul re­crut a şi fost tuns... Sărmanul general!... Multa ai­ecis Candidatului Gh. Lascar, care și-a ales ca semn în alegeri, o cruce. Crucea-i semn hotărîtor Pentru „case de vînzare“,­­ Dar la dinsul, m­i se pare, Crucea-i semn de... vinzător. Aceluiași Ca pe-un m­om­înt și-a pus o cruce Pentr’un hotărâtor cuvint: Dacă ’n Senat cum­­va s’ar duce, £1 ar tăcea ca un... mormînt. Cric-Crac. Crezul tachist Comitetul executiv al partidului con­servator-democrat, după indicaţiunile d-lui Ja­ques Livi­­, a trimes fie­cărui membru al clubului din piaţa Unirii următoarea „rugăciune“, cu umila do­rinţă de a fi rostită dimineaţa, înainte de masă, şi seara, înainte de culcare, pentru ca reuşita d-lui Ghiţă Lascar să fie mai sigură, lată acea rugăciune: „Cred într’unul Tache Ionescu, tatăl tachismului, făcătorul de promisiuni şi de conversiuni, al loteriei şi cu celor patru­­spre­zeci impozite. Şi într’unul Conu A­­lecu sin Bădărâu, fiul lui Tache, unul Bădărâu, carele din Tache s’a născut, mai înainte de toţi tachiştii, Bădărâu adevărul din Mochi Fischer adevărat. Carele pentru noi tachiştii, şi pentru în­jghebarea pungilor noastre, a fost dat afară de la ministerul de justiţie, şi s’a întrupat de la Neculai Fleva, şi cu concursul lui Caiman şi Froim s’a fă­cut mori. Şi a fost batjocurit pentru noi în zi­lele lui Nicu Filipescu din Faur­ei şi a suferit şi n’a murmurat. Şi se duce de multe ori la Bucureşti, unde şade de-a dreapta lui Tache. Şi iarăşi va să vie cu cumpăna nedreptăţii să judece pe ta­­chişti, ale căror procese nu mai au sfîrşit. Şi întru Neculai Fleva, domnul de fân mîncător, carele tot din Tache pur­cede, cela ce împreună cu Tache şi cu Alecu este închinat şi slăvit de Evrei. Carele a grăit la Dacia şi la clubul din Piaţa Unirii. Şi întru una cuşeră şi habotnică si­nagogă, mărturisesc în­tâerea împrejur, întru primirea în club. Aştept venirea la putere şi o slujbă care va să vie. Umeri !...“ Dacă nici după această rugăciune nu va reuşi candidatul tachiştilor, apoi, ho­tărât, d. Lascar are ghinion. „Evenimentul“ înjură­ „Evenimentul“, organul vizitiilor d-lui Greceanu şi, în special, orga­nul d-lui A. L­. Holban, se năpus­teşte asupra d-lui Gh. Sândulescu, prefectul poliţiei, cu o sumă de ca­lificative furate din noul dicţionar al „Opiniei“, dicţionar despre care am vorbit tot in aceste coloane. „Eve­nimentul“ e „recidivist“, înţeleg să fure, prin efracţie, scrisori, docu­mente, testamente, etc., dar nu în­ţeleg să fure şi dicţionarul de cu­vinte triviale al „Opiniei“. Nu de altceva, dar pe urma nu-şi mai poate scrie d. Ghiţă Ghibânescu artico­lele sale, care sînt un deliciu pen­tru cititorii „Opiniei“ şi pentru re­dactorii noştri. Şi apoi... noblesse oblige­ „Eve­nimentul“ este organul junimiştilor, al „cremei (nu cavalier)intelectuale“, dacă voiţi, este organul „fruntaşilor“ ţării romîneşti, în sfîrşit, este or­ganul partidului din care fac parte d-nii Carp, Maiorescu, Marghiloman, Arion, etc. Totuşi „Evenimentul“ are o scuza, cac din acelaş partid face parte şi d. Nicu Filipescu-Delafăurei. Cu aceasta scuză însă, „Evenimen­tul“ este şi mai vinovat, caci d. Fili­­pescu este recunoscut ca insultător public , iar model de stil nu poate lua nimeni de la dînsul, precum, bine­înţeles, nimeni nu se poate in­spira de la inculpatul Ghiţa Ghiba­­nescu. Nici n’am fi relevat această lipsa de politeţa a „Evenimentului“, daca n’am­ fi ştiut ca patronii acestui ziar au pretenţiuni de nobleţă. In ori­ce caz, atragem atenţiunea d-lui Greceanu ca stallmeister-ul d-sale a luat condeiul în mînâ şi scrie ar­ticole pentru partidul junimist. DIN ZBORUL VR­EMII Un portret Cu­ prilejul alegerilor de Duminică, văzui in treacăt un vech­iu coleg de şcoală pe care nu-l văzusem de mult, aproape din co­pilărie. Trecea pe-atunci printre noi drept foarte mărginit, avînd doar ca singură ca­litate, un soi de simt, aşi putea spune ins­tinct practic, foarte bine desvoltat. L’am­ întrebat cum­­ îi merge şi mi-a răs­puns cu tonul jovial al omului satisfăcut de sine şi de ’mprejurări, că­­ „merge de mi­nune“­Pe drum către primărie mi-a făcut în scurt istoricul vieţii sale,­istoric lipsit de interes şi sec, dar caracteristic multor vieţi din generaţia noastră . Licenţă ’n drept. Doi ani de avocatură ’n provincie, însurătoare cu zestre. Un petec de moşie. Politică ta­­chistă,—iar ca apanaj al tuturor acestor merite, visuri de viitoare deputăţie şi alte distincţii şi politice. Copii, trei,—pe care i-a făcut şi-i creşte după chipul şi asamana­­rea sa. Cît sunt de puţin pretenţioşi unii şi cit de puţin cer dinşii acestei vieţi. Ei nu pot de cit să fie mulţumiţi şi am putea spune că fericirea chiar,—nu e de loc pentru din­­şii o vorbă goală. Ei trec aproape peatinşi prin năprasnica luptă cu ei înşişi şi cu cei­lalţi ; iar pe buzele lor înroşite de exu­beranţa sănătăţii se ’ncmistează un zim­bet învingător, care desfide şi dispreţuieşte a­­devaratele merite. E poate întreaga morală a fericirii ome­neşti, care ’şi întrupează rezultatele ei practice in asemenea tipuri. Căci mai la ur­im urmei de ce am cere vieţii mai mult de cît poate să ne dea? Şi ce poate da oare vieaţa mai mult cărui­va, de cit ceia ce dăduse vechiului meu coleg, pe care l’am­ întilnit în treacăt, în ziua de alegeri? Ciţi sunt oare părinţii din vremea noas­tră, care să viseze pentru odraslele lor scum­pe o altă soartă şi alte chemări? Din parte-ne, privind, aceste vremuri şi ceia ce pot ele să producă, ne mulţumim a ne şopti versurile marelui Eatinescu: „Multe trec pe dinainte, în auz ne sună multe, Cine ţine toate minte Şi ar sta să te asculte ? Tu aşază-le de-oparte, Regăsindu-te pe tine, Cind cu sgom­obe deșarte. Vremea trece, vremea venea‘ Harold Gh. Lascar şi Shakespeare D­ P. Locusteanu, unic din tinerii zia­rişti de talent din Capitală, foarte apre­ciat în cercurile gazetăreşti, publică în numărul de astăzi al ziarului „Seara“ ur­mătoarele interesante amintiri , despre d. Gh. Lascar pe care la avut ca profesor pe vremuri, la liceul internat din locali­tate. Aprecierile d-lui Locusteanu, care nu face politică militantă—, ziarul „Seara“ este o gazetă independentă—și forma im­presionistă cu care sunt scrise rindurile ce le reproducem în întregime, pun în a­­devarata lumină cultura d-lui Lascar și va­loarea sa pedagogică . La alegerea din Iaşi,—care s’a terminat printr’un balotaj,—cele mai multe voturi ie-a obţinut d-l Gh­. Lascar. împrejurarea aceasta a făcut să-mi ră­sară in minte figura d-lui Gh. Lascar de pe vremea cînd d-sa era directorul Liceulu­i In­ternat din Iaşi, iar eu eram bursier, „cior­­bar"“— cum ne gratificau internii d­e plată, adică „solvenţii“,—în acel liceu. Era pe vremea aceia un om foarte se­ver, d-1 Gh. Lascar. Parcă-l văd şi-acum ,. inait, cu mustaţa îngrijit răsucită, cu părul dat pe spate şi despărţit în două la mij­locul capului printr’o cărare regulat de co­rectă, cu fruntea încruntată chiar in clipele de bună dispoziţie, cu ochii vioi, scrutători, de o asprime ce dezarma chiar şi pe cele mai indrăsneţe şi r­epăsătoare temperamente. Calea uşor, cu pasul larg, străbatea sălile internatului cu inimile la spate, suprave­ghind totul, văzind totul, cercetând totul, pedepsind totul. Era un director model. Nici un firicel de praf nu scăpa pedagogicei sale atenţiuni. Nici­odata podelele şi asfalturile Liceului Internat din Iaşi nu au fost aici de părinteşte îngrijite, ca în timpul directoratului d-nului Gh. Lascar. Era un profesor excelent. Nici­odată pa­pagalii din lumea întreagă nu au avut concurenţi mai de temut ca pe vremea cînd elevii Liceului Internat învăţau pe din afară lapidarele şi eternele formule ale algebrei şi trigonometriei. Aii, ce vremuri fericite ! N’am să le uit nici­odată. Amintirea lor scumpă e săpată, nu in inimă, ce e drept; amintirea lor o păstrează însă neştearsă urechile mele şi şuviţele de păr de lingă urechi cu cari d. Gh. Lascar a venit adesea în pedagogică atingere. Era sever, dar drept d. Gh. Lascar. Şi avea o deosebită competinţă şi-ult gust ales cind era vorba de cultura generală a elevi­lor. Mi-aduc aminte cum odată, surprinzînd pe un coleg al meu, care azi e ofiţer, în flagrant delict cu tragediile lui Shakespeare, d. Gh. Lascar s’a supărat cumplit,­ă stilul a enervat cartea blestemată din mii­nele co­legului meu şi l’a întrebat furios: — Ge citeşti, hăeţaş ? — piesele lui Shakespeare, d-le direc­tor,—a răspuns bietul băiat îngheţat de spaimă. — Cum? Citeşti pe Shakespeare? Vrei să devii anarhist ?—s’a răstit la el candi­datul de azi de la Iaşi, cu ochii măriţi de surprindere şi de îngrijire,—grijă părintească pentru întreaga pace socială din univers. Şi d. Gh. Lascar, cu un gest care­ ar fi confundat desigur pe însuşi Shakespeare dacă ar fi fost de faţă, a confiscat operiie marelui dramaturg englez şi a bagat la carceră pe imprudentul lor cititor. „Am crezut că e interesant să relevez această nobilă trăsătură a intelectualită­­ţei d-lui Gh. Lascar, azi cînd Iaşii, ora­şul culturei, desemnează pe adversarul de odinioară al lui Shakespeare să­­ repre­zinte în parlamentul ţarei. --------------------..«aj a „Adevărul“ şi G­ogu Manu “ D. General Manu, dacă nu onorează, viaţa politică cu participarea sa efectivă, onorează însă „Adevărul“ cu criticile sale asupra vieţii politice, citici cari nu tot­deauna sunt fundate şi mai ales a­tut,ci cînd d. general Manu anticipează asupra unor lucruri înainte de a se informa. Aşa, în interviewul pe care l-a asurdat alaltăeri ziarului tachist, fostul ministru de râzboiu se alarmează de vizita d-lui Ion I. C. Brătianu la Papi şi a iubite­ primu­lui ministru o greşală, anume aceea de a fi cerut audienţă Papei înainte de a fi fost primit de regele Italiei. Adevărul adevărat este că d. Ion I. C. Brătianu a fost primit de M. S. Regele Italiei cu o zi înainte de vizita pe care d-sa a făcut-o Papei. Atragem în mod special atenţiunea cititorilor noş­tri, asupra „scrisorii a 111% pe care d. G. Ibră­ileanu, o adresează d-lui Gherea.

Next