Mişcarea, octombrie 1910 (Anul 2, nr. 215-239)
1910-10-24 / nr. 234
V ANUL II.-No. 234. . ' - vT. . -BAN I Redacţia şi A.drîiinistrativ r Iaşi, Strada Păcurari 3 (Saloanele Clubului Liberal) A8MA'iI«Ti' In ţară pe un an . . 20îei Siv Pe jumătate an . . . 10v Pe trei luni . . . . 50 In străinătate pe un an 40Iei Pe jumătate an . . . 20IV Pe trei luni . . . . 10 Preoţii şi învăţătorii rurali 50% m.KM VAiiONAXi-LIBERAla ii WWM IiWH'H I CULISELE POLITICE ------14$4-1.----Cearta Holban-Greceanu Intre d-nii A. D. Heiban si D. Greceanu s’a proclamat cri ruptura definitiva. E nu ştim a citea ruptura ce se declara în sdrenţuitul partid conservator. De altfel relaţiile între d-nii Helban şi Greceanu erau de multa vreme foarte înăsprite şi nu trebuia mult pentru ca ele sa fie definitiv întrerupte. Motivele sunt multiple, in primul loc cearta a isbucnit de la modul cum este condus ziarul „Evenimentul“ al cărui principal susţinător este d. Greceanu. Acesta dădea bani, iar d. Helban dadea directive cari nu conveneau d lui Greceanu. Sunt cunoscute campaniile duse de d. Helban prin coloanele „Evenimentului“—campanii cari nu cadrau de loc cu vederile partidului conservator şi mai puţin inca cu acele ale d-lui Greceanu. Nici persoana Suveranului n’a fost cruţată şi de aceia d. Greceanu în nenumărate rinduri, a avut explicaţiuni violente cu d. Holban dincausa acestor campanii duse printr’un organ oficial al unui partid de guvernamînt. Cu un cuvînt, în ziarul partidului, d. Holban îşi găsise debuşeul plasarei părerilor sale abracadabrante, cari nu puteau fi acceptate de conducătorii partidului. Se vorbea mereu de d. Heiban directorul „Evenimentului. Ori nimeni şi nici odată n’a dat d-lui Heiban aceasta delegaţie. Aşa fiind lucrurile, d. Greceanu de comun acord cu d. Matei Cantacuzino, s’a decis sa înlăture pe d. Heiban de la „Evenimentul." In acest scop asara la clubul conservator d. Greceanu a angajat o vie discuție cu d. A. D. Heiban. Discuția urmată pe un ton foarte ridicat s’a terminat cu următorul scurt dialog: — Relațiile între coi doi se pot considera ca întrerupte - a zis d. A. D. Heiban. — Imi pare bine ca această declaraţie a venit întâi din partea d-tale- a ripostat d. Greceanu. Şi cei doi corifei conservatori s’au despărţit fără a şi mai întinde mina unul altuia. Vc In consecinţa d. Greceanu a luat masuri ca sa nu se mai îngăduie accesul d-lui A. D. Heiban la „Evenimentul“ şi mai ales sa nu i se îngadue a publica ceva în acest ziar. Faptul acesta fiind adus de către un prieten de unicul său prietenla cunoştinţa d-lui Holban, d-sa a declarat: „Eu chestiunile politice nu le discut nici cu Balte, nici cu Greceanu. De la alegerea ca preşedinte al clubului a d-lui Matei Cantacuzino, nu mai am nici o legătură cu conservatorii ieșeni. Eu corespund numai cu Filipescu și de pribegii partidului nu mă prea sinchisesc. Am scris la „Evenimentul“ pentru că-mi era mai la îndămînă, dar coloanele „Epocei“ îmi sunt ordină puse la dis De altfel d. Heiban este adevarat ca e izolat cu desavîrsire de gruparea carpista locala. D-sa nu are nici un raport cu d-nii Greceanu si Matei Cantacuzino. D-sa a profitat numai de nepasarea corifeilor conservatori si a acaparat „Evenimentul“ pentru a duce diversele campanii de ordin personal. Încolo n’a avut nici un fel de raporturi politice cu gruparea conservatoare locala. * Cei ce cunosc în intimitate pe d. A. D. Holban știu că d-sa suferă de o mîncărime de... condei. Fara îndoiala că interzicerea accesului la „Evenimentul“ îl va face pe impulsivul bătrîn sa sufere şi mai mult de aceasta boala. De aceia nu este exclusă posibilitatea ca d. Heiban să caute un alt debuşeu, pentru desfacerea otrăvitoarelor d-sale produse stilistice şi cum coloanele „Epocei“ este problematic că i se vor pune la disposiţie, d. Heiban va face să apară în localitate un ziar săptămânal. Oricare ar fi însă demersurile ce va face d. Holban, sub şeful grupărei carpiste locale, d. Greceanu este radios că a scapat de buclucaşul bâtrin. Să vedem insă pană la ce punct d. Holban se va lasa bătut de d. Greceanu... DIN ŞAGA ILjecţiunea d-lui Carp Ziarele ne aduc ştirea că d. P. P. Carp suferind de o afecţiune a urechei, va pleca pentru cîteva zile la Viena. Nici nu se putea ca d. Carp să nu se îmbolnăvească de urechi, cind în perioada aceasta de tratative generale, este condamnat să asculte atîtea combinaţii şi păreri. Trebue să fie „afectat“ şi C. c. Petrache, nu numai urechea d-sale.... ftperetive politice Bragadirismul strămutîndu-se la „Azuga“ domnul Manase, proprietarul berăriei profită de ocazie şi audiază în mod gratuit, toate cursurile de „aristocratism politic“ pe cari le pune zilnic CC. Alecu Holban Incurind vor începe o serie de prelegeri“ ţinute de d. Cristea Malhasovici, asupra ,chestiilor sociale“. Manele,—n’ auzim ! Fii ta nifestat în timpul de când s’a retras în acea splendidă izolare. Robinsonul conservator, cu siguranţă, că stă la pîndă. D. general Manu îşi freacă minele în faţa situaţiunei detestabile in care a ajuns partidul conservator şi nu aşteaptă decît momentul oportun pentru a eşi în scenă. De atfe trebue să aibă şi o satisfacţie. Părerea sa veche, reîntregirea partidului conservor, a capatat un adept convins în d. Bădărău, care a deschis lupta pntru soluţia preconizată de atîta vreme de d. general Manu. Să aşteptăm însă gestul d-lui general Manu, care nu vaputea fi decît interesant. Robinsonul partidului conservator trebue să apară. Mitul ciiemîoî Nici odată partidul conservator nu s'a găsd într’o situaţiune mai încurcată de cât acea in care se găseşte astăzi. Dezorientaţi complect asupra celor ce se va aduce viitorul, conservatorii aleargă la toate expedientele, recurg la toate mangperile, epuizează toate salurile, fără a ajunge la un compromis cara să cadreze cu realitatea împrejurărilor politice şi care să poată salva, măcar vremelnic, neputinţe în care se găsesc ale două grupări conservatoare. Se vorbeşte de toate. Conciliabilele misterioase sunt la ordinea zilei , colportările cele mai stranii circulă cu o îmbelşugare eetraordinară ; cele două tabere conservatoare fac impresia unui adevarat iarmaroc politic, în care nu lipsesc nici cumpărătorii, nu lipseşte, nici marfa, nu lipsesc nici misiţii. Şi în această stare de perturbare generală, nouă ni se pare ciudat că lipseşte un personaj, al cărui cuvânt totdeauna a răsunat în asemenea împrejurări. Despre d gumai Mânu nu se vorbeşte nimic şi nu se ştie nimic. Vechiul pivot rămîne străin de evenimentele serioase prin care trece partidul conserv tor. gf.Totuşi noi credem că absenţa generalului Manu nu va putea fi de lungă durată, pentru că nu putem admite ca d-sa să fi renunţat la planurile, la vederile şi la ambiţiunile pe care le-a ma EVENIMENTUL“ HIDE Organul carpist, sau cantacuzinist, sau la urma urmei... bădărânist, din localitate — am numit „Evenimentul“—are in număru-i de aseară un articol în care recomandă cetitorului-căci cuvintul ce-i subliniem nu-l putem pune la plural—articoleie din ziarele liberale cari li se par amuzante... — „Dacă vreţi să rideţi cetiţi ziarele „liberale...“ zice „Evenimentul“. Şi ştiţi de ce ii se par eminentului nostru confrate, că aceste articole sunt.... de ris ? Pentru ea şi noi, şi ziarele din Capitală discută ceia ce se petrece între ambele nuanţe conservatoare. „ Evenimentul“ devine şi ironie atuncea cind susţine că noi, ca ziar al partidului naţional-liberal, In loc să discutăm ardenta chestiune a „căderei guvernului“.ne ocupăm de situaţiunea cenaclurilor conservatoare, de combinaţiunele ce se fac intre aceste grupuri şi grupuleţe, de Îndepărtările şi apropierile între rivalii şi amicii din rlndurile carpiste şi taciţii. Noi nu ne ocupăm de „căderea guvernului“ fîindcă aceasta este profesiunea politicianilor din opoziţe,o chestiune care de altfel li preocupă de ani de zile. Noi urmărim de aproape ceia ce se petrece în partidele opozante,—opozante nouă şi opozanta intra ele—pentru a constata cit de nepregătiţi sunt aceia cari râvnesc puterea şi cari vor să conducă interesele statului. Facem aceasta „ca să ridera“—cum ar spune „Evenimentul“—văzind starea în care a decăzut al doilea partid istoric, care a rămas cu totul în urmă faţă de marele probleme economice şi sociale ale ţarei. Aceasta-i nota cea mai adevărată. BLOK NOTES 6 troiţie Un deţinut care cumulează această calitate cu meseria de zidar, lucra azi cu mare asiduitate la zidul ce înconjoară clădirea care îi dă ospitalitate—Penetehcianul central. Sentinela stătea cu arma la picior, iar deţinutul-meşter cu malaua în mină—şi lucra cu zor şi devotament. Tabloul era interesant. Un mort care îşi trage singur ţarina peste sicriu. "Recordul Marea problemă a locului unde trebue să se pună monumentul lui Guza-Vodă, a ajuns la record ■" astăzi nu se discută decît teoria pură a democraţiei din punct de vedere social şi politic, in raport cu 100 d ■unde treime așezată statuia. Pe cituti chestiunea echilibrului european . D N S£B O R U L V R K M I I Urţ „tempo“ Veţi fi cetit de sigur poemul dramatic „Vechiul Heidelberg“, ori romanul lui Murgel- „Scene din viaţa de boem“. Dintr’ambidouă se desprinde un parfum atit de suav de tinereţă şi de vis, încît cei ce ie citesc, ori cit le-ar fi sufletul ostenit de ani şi de sbuciumul vieţii, nu pot să nu surîdâ cu duioşie către vremile din trecut. Către tinereţă lor, tot nici multă pierdută în negură. Simpatia ce scrierile aceste cîştigă ’n cetitor, se datoreşte de sigur mai cu osebire faptului că eie ne vorbesc despre lunuri şi împrejurări comune tuturor din noi, ele ne vorbesc de tinereţă, care e una şi aceiaşi, oricît de variate i-ar fi formele. Sufletele eroilor din aceste două cărţi au fost şi ale noastre; ele sunt ale tuturor; ele sunt poate singurul semn din existenţa DUMINICA 24 OCTOMBRIE 1910 SUB ÎUKFI'TIU.VKA UNUI COMITET xF %n î" va Luc ftnanciuri Comerciale Linia în pagina Il-a . 1 leu Linia în pagina Ill-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani =— TELEFON 121 == Dl BADÂREU EXECUTAT DE II SEI Directorul revistei „1907“ d. I. Gr. Păucescu publică un articol lu care face o aspră critică a politicei bădărăniste. Unul din fruntașii grupării tarhiste care dă tonul în politica acestei grupări, d. I. Gr. Pâucescu, publică in ultimul număr al revistei „1907“ un prim articol în care face un rechizitoriu plin de-o logică ,strânsă, discursului ţinut de d. Bădărău la clubul local. D. Păucescu pune la evidenţă adevăratele tendinţi politice de care este însufleţit şefultaciiştilor ieşeni, in rîncurile pe cari le reproducem : «întrunirile şi cuvîfităuile Ic care se dedă d- Al. Bădărău, au avantajul de a pune pe toată lumea, atît pe partizani cît şi pe adversari, în cunoştinţă cu vederile şi intenţiunile d-sale. Lucrul până acum nu se făcea : fiecare gîndea pentru dînsul şi Lucru pe spinarea celorlalţi. Din acest punc de vedere, nord sistem este preferabil. D. Bădărău a făcut, in adevăr, la Iaşi, nişte declaraţiuni sensaţionale. Am fi preferit ca, astă primăvară, la congres, in loc să asiste placid şi resemnat la expunerea programului, la numirea comisiunilor şi la străduinţa tuturor de a se strînge un jurul ideilor, atunci d. Bădărău să-şi fi expus vedenie sale atît de personale. De cităva vreme, din diferite centre politice, în care influenţa d-lui Bădărău predomină, ţîşneşte ei de-o aspiraţie a d-sale către o nouă constelaţie politică. Să ne înţelegem. Noi am îi foarte fericiţi să ajungem la putere. D. Bădărău declară că fără unirea cu partizanii d-lui Carp, pentru d-sa puterea ar fi o nenorocire. Ce a fost atunci ruptura de partidul conservator? Ce au fost luptele din ce în ce mai pasionate şi mai victorioase din cei din urmă trei ani ? Ce sunt declaraţiile şefului ? Ce vrea toată mulţimea asta care a urmat pe d-nii Take Ionescu şi Bădărău ? Oare totul să se reducă numai la pregătirea unui moment prielnic pentru a ne întoarce cu arme şi bagaje, şi a forma un guvern, după părerea d-lui Bădărău, conservator tare ? Deosebirile de principii ce ni s’a zis că există între noi şi ei; faptul că împotriva reformelor liberale, alte au fost proectele noastre şi alte ale vechilor conservatori ; faptul că am preferit în alegeri să căutăm, sau să dăm sprijin chiar şi liberalilor pentru a combate partidul vechiu conservator ; şi, în fine, cuvîntul democrat care ne-a încălzit sufletele, să fi fost oare toate aceste o simplă ameninţare, făcută numai cu scopul de a pîndi momentul prielnic ■unei conlucrări avantajoase ? întregul entusiasm ce cu atîta stăruinţă ni s’a insuflat, toate planurile clădite, şi încrederea tuturora a noastra in cuvintele şefului, să nu aibe astăzi alt rost decit *a forţa momentul priincios foristei unui guvern conservator ţare, cum zice d. Bădărău ?” Şi mai la vale : „Cum ? Ideia care iar face drum prin forţa ei iminentă şi care ea numai mobilează acţiunile, de multe ori urâte, in politică, —să fie acum înăbuşită din Îmbrăţişarea preconizată la Huşi şi la Iaşi ? Ideea conservator-democrată, care pentru noi exista, şi care, deşi definită prin două cuvinte aparent contradictorii, însemnă o realitate sufletească şi politică, ceva ce in întruniri, in discursuri, peste tot şi in totdeauna şeful căuta să degajeze şi să afirme cu putere; ideea conservator democrată; ideea pentru care am fost izgoniţi sau am plecat din rindurile celor vechi ; ideea pentru care am luptat; ideea in care nădăjduiam,—unde este să nu mai credem in ea ? Noi socoteam că întruniri, congrese, discuţiuni, apeluri la opinia publică, deşi li se ziceau manevre politice, aveau de ţintă să ne pregătească, să ne oţetească şi să ne ducă la realizarea idealului nostru. Cerem acum să ni se spună, dacă toate acestea erau numai mişcări strategice pentru a îngrijora pe un nival a cărui răpunere o proclamam numai de formă, dar care de fapt construe un element indispensabil vieţei noastre de partid, sau dacă era o luptă sinceră, dată în numele unor idei şi convingeri nestrămutate. Suntem mulţi cam în contra părerei unora că n’am putea sta mult timp in opoziţie fără să ne zdruncinăm organizarea de partid, suntem convinşi că stagiul de oposiţie nu ne poate fi decit prielnic, dacă ne simţim ca partid şi partid vrem să rămînem, cu ideile noastre, cu aspiraţiile noastre, cu metoda noastră. Nu avem ce căuta la putere, dacă de acolo va fi nevoe să ne renegăm spusele şi convingerile. Totul pentru potire, întrucit ne va fi dat s-o întrebuinţăm pentru realizarea integrală a politicei noastre de progres social. Nimic pentru ea, dacă e vorba să înlesnească numai satisfacţiuni individuale, fie acestea ori cit de interesante şi chiar legitime din punctul de vedere omenesc. oricărui om,—de aceia fiecare din noi cind le citeşte îşi aminteşte cu drag de vremea cind viaţa nu i-a fost decît zimbet, cînd chiar necazurile îşi aveau farmecul lor, cînd totul în noi şi ’n jurul nostru părea numai ritm şi poiezie. Ci versul acela impetuos şi bogat, versul luminos şi sonor, care se numeşte tinereţă, îşi pierde curînd strălucita lui muzi- C litate. El ne revine ’n auz numai din cind în cînd, ne revine din trecut cu fermecătoare ecouri, pe care sufletul le ascultă’ncuioşat păstrînd mereu înfiorări tainice, pe urma puternicilor vibraţii pierdute pentru veci. Senzaţia aceasta de stingere, am incercat-o în una din nopţile trecute în tovărăşia unui prietin drag, cu care altă dată şi sub alte orizonuri, am trăit un „tempo“ din viaţa de boem. Mă dusesem să-l văd la Lausanne- Era într’o primăvară îmbătător de caldă şi senină. Pretutindeni nu era decît risipă de roz şi de albastru. Cerul era albastru ; apusurile erau roze , iar străveziile ape ale lacului Leman erau şi rozi şi albastre. „Eternul femenin ne parfuma tinereţă şi sburam în bărci, pe lac, din zori şi până 'n noapte, din noapte până ’n zori. Valurile tresăreau cu suspine de vioare şi viorele, tresăreau cu suspine de valuri. Pluteau atunci pe lac romanţe de iubire... A fost... apoi,—totul a trecut. Iar acum, în noaptea asta de toamnă, cind după vreme multă ne-am întilnit din nou, ne-a ’nsufleţit o clipă pa amîndoi, dorinţa arzătoare de-a re’ncerca macar în parte cite ceva din vechile senzaţii. ... Şi-am deşartat pahare multe... şi-au ris şi-au prins arcuşuri de vioare,—dar trecutul a rămas tot trecut, iar fiecare zimbet al clipelor de-acuma, părea o lacrimă în dorul vremilor de-atunci. ... Şi ’n timp ce legănătoare valsuri Îşi împrăştiau armoniile prin noaptea de toamnă, sufletul îmi sbura spre pierduta primăvară, spre albastrul tirrereţei, spre albastrele ape ale lacului,—singurul rămas acelaş. „Jeunesse n’a qu’uri tempş“HAROLD Şl De Octavian Qoga Această trecere sguduitoare de la o generaţie la aita până bine de curând încă n’a existat în sinul cărturărimii noastre, care e o clasă înfripată de cinzeci de ani. Fiind zămislită In acelaş timp şi în condiţii de existenţă similare, a trăit o viaţă sufleteascâ uniformă şi a trebuit să treacă câteva decenii, ca avîndu-se a doua generaţie sâ inceapă o fermentaţie mai vie şi o luptă mai îndărătnică de adaptare şi primenire. Astăzi după cinci decenii