Mişcarea, ianuarie 1911 (Anul 3, nr. 1-23)

1911-01-14 / nr. 9

M­I­S .C­A, ft fi . ULTIMA OARA — Serviciul telegrafiic şi telefonic al „Mişciliei" - LEGEA REPAUSULUI DUMINICAL Buc. (tel.).—Faţă cu intenţiile guvernului de a lua dispoziţia ca tîrgurile să fie deschise. Dumini­cile, asociaţia comercianţilor din Căpitală a hotărît să ţie o serie de întruniri publice de protestare şi să dea voturile candidaţilor a­­celui partid care va susţine re­pausul duminical complect. Demisie D. Emil Antonescu profesor universi­tar care a fost membru la comisiunea interimară din Piteşti, şi-a dat demisia telegrafic fiind numit ilegal în acest post,. Pentru Dobrogeni Bucureşti.—D. A. Marghiloman a Im crat ori cu prefecţii de Tulcea şi Con­stanţa în vederea reformei administra­tive dobrogene. Ultime Memoţin­ î­ n Carpiştii vor să încheia car­teluri electorale cu sindicaliştii. E dreptul lor. Dar să ne explice a­­tunci de ce, când noi facem car­tel cu un partid ale cărui idei şi tendinţe le combatem, dar cel pu­ţin cu un partid monarhic, cu un partid care admite ideea de pro­prietate, de patrie şi de armatei, suntem nişte infami cari trebue desem­naţi vendictei publice . Iar d-lor, când se unesc cu un­ par­tid protionic monarhiei, antimili­tarist, internaţionalist şi vrăşmaş al idrei proprietaţei individuale, fac o faptă de o absolută mora­litate. Dacă logica d-lui Maiorescu tre­buia să slujească la susţinerea u­­nor asemeni raţionamente, pacat­de şcoala pe care sa străduit s'o înfiinţeze în această ţară. ♦ Serviciu! statisticei generale ele la ministerul agriculturii a stabilit definitiv ca recolta porumbului din anul trecut a dat 36 şi jum., milioane de hectolitri. Aceasta a fost­ cea mai mare recoltă de porumb, după cea din 1906 cînd pro­ducţia a fost de 40 milioane hectare. ♦ O­ eroare de tipar a făcu­t să apară în numărul de ieri cuvîntul „falimentul Noack“ în loc de „fabricantul“ Noack. Facem cuvenita rectificare. ♦ Aflăm cu multă părer­e de rău că dis­tinsul şi pajorosul prozator, dl. M. Sado­­veanu directorul Teatrului Naţional d­in Iaşi, se află de cite­va zile ■■suferind la do­miciliul seu d­in Fălticeni. Dorim iubitului scriitor o grabnică în­sănătoşire.­­ * * La clinica veterinară din strada Pă­curari 122-124- dl. Veterinar Lupașcu posedă un preparat special propriu al d-s­ale pentru distrugerea bătăturilor de la copitele cailor, iar pentru copitele cu talpa plină se află o pastă specială pen­tru a da forma normală copitelor.­­ Dl. I. Andoniu cumnat al d lui Cris­­tofor va fî numit intendent al spitalului central. Dl. Cristofor frate al d-lui Cristofor, va fi numit intendent al Ospiciului Da­lai­a. Numai două neamuri aveţi d­le Cris­tofor ? Epitropia are 10 locuri de intendent. O­­ri dl. Cristofor a luat pe samă cassa epitropiei Sf. Spiridon. D sa a nu­mărat tot numerarul aliat în lăzi, des­­făcind pănă şi făşicurile de nivel. Se zice că azi va lua pe seamă şi de­­­­poul de linjerie, unde va număra oalele de noapte. ♦ Portărelul Tribunalului Iăşi s. Ill­a aduce la cunoştinţa publică, că în ziua de 27 ianuarie orele 2 p. n­., se va ţine licitaţie publică, punîndu-se în vinzare mărfurile falitului comersant Marcu Pas­cal, din str. Veche No. 22. Inventarul averei se găseşte la sindi­cat şi la arhiva Tribunalului Iaşi secţia a IlI-a. Candidaţii guvernului în do­rinţa de a se populariza prin tirg, continuă să organizeze chefuri în diverse periferii ale oraşului, unde în cârciumi se adun prin concur­sul poliţiei echipe de alegători, cărora li se pun la dispoziţie ba­samac şi salcam. O asemenea, ofrandă suportată din fondurile secrete aduse de d. Grecianu, a avut loc şi aseară în­­tr’o crâşmă din str. Gărci. Fostul sinucis Scorţescu a pa­tronat această agapă şi a tremu­rat chiar o cuvântare... progresi­vă care a fost complectată de că­tre mecanicul Kasanovschi. S’a consumat în afară de d-l Scorţescu 8 farfurii mezeluri, 46 litri vin şi 5 Kgr. măsline.­­ Profesorii şcoalei normale , Vasile Lupu“ au hotărât să se întâlnească la o agapă, pentru a sărbători pe d. Meis­sner, Secretarul general al Ministerului Instrucţiunei Publice, dată fiind activita­tea desfăşurată de d-sa ca profesor al acestei şcoale. ♦ Membrii societăţii studenţilor în medicină, sunt convocaţi pentru mâine Vineri 14 Ianuarie, orele 8 seara, la or­dinea zilei fiind următoarele chestiuni : 1) A doua cetire a statutului şi re­gulamentului modificat. 2) Consfătuire în vederea seratei de la 15 Ianuarie. 3) Votare de membri.­­ Joi 20 Ianuarie, d. profesor M. Ber­­ceanu va examina ln Dreptul Roman pe următorii candidaţi la anul II-iea de li­cenţă : J. Pogonat, Paul Eraclide, Al. Ghe­ţu, I. Stroja şi Petrescu Marcoei ♦ In sesiunea de Ianuarie a. c., Con­­sistoriul Mitropolitan, va judeca urmă­toarele procese : La 20 Ianuarie.( 1). Procesul preo­tului C. Gaspar, paroh în corn. Prelipca ,jud. Dorohoi, pentru abateri. 2) Procesul preotului I. Iohescu, paroh în corn. Boroaia jur­, Suceava, pentru cununie ilegală. La 21 Ianuarie. Procesul preotului V. Barcan, supra­ numerar in parohia Doamna jud. Neamțu, pentru abateri.­­ In ancheta noastră de eri cu pri­vire la Soc. „Hatmanul Nicoară“ am omis din eroare a anunţa că amicii noştrii d ni­ Const. Cr­im­escu şi Gr. Buf­aliu au dat tot concursul pentru ca nu­­mita societate să fie recunoscuta de că­tre senat ca persoană morală şi juridică. „ Pentru moment atra­gem atenţiunea d-nului Procuror general AL Hi­­nna că demnitatea de magistrat nu este com­patibila cu profesiunea de agent electoral şi c­u­rier al d-lui Greceanu.­­ „Punctul negru“ se va juca Sîm­­bătă 15 Ianuarie în beneficiul d-nelor Atena Georgescu şi Z. Conduratu. ♦ Sfinţia sa Zochim Mircea superio­rul bisericei Precista Mare din Roman, s’a prezentat ori noilor epitropi a casei sf. Spridon, unde a găsit numai pe d. Cristofor, cămin, ia cerut ca prin bud­getul anului viitor să prevadă şi un al treilea prror. Dl Cristofor foarte agitat şi pe un ton ridicat la răspuns, că situaţia ca­sei prezentinduse foarte încurcată nu va putea face nimic. „Noi suntem oa­. meni cinstiţi, nu putem promite şi să nu­ ne ţinem cuvântul"—a declarat d sa. Dină d. Cristofor rostea aceste cuvin­te, icoana sf. Spiridon de la spetele d sale a protestat pocnind. (Inii sic că a protestat contră faptu­lui că dl. Dr.­l Siegler nu e ortodox­ Alţii sic că dl. Cristofor e avocat al unei D­ne Maria Găluşcă care îşi caută dreptul de moştenitoare a lui Florescu unul din donatorii epitropiei. Dacă e aşa atunci d. Cristofor cum poate apara în acelaş timp interesele epitropiei contra procesului de revendi­care a moştenitoarelor lui Florescu. Şi cum poate susţine interesele d-nei Caluşcă contra intereselor Generale ale Casei. Deci die Cristofor—sau efor­t sau a­­vocat ? alt­feli vom reveni. a Din partea d-lui M. Popovici artist societar al Teatrului Naţional primim o scrisoare în chestia incidentului ,provo­cat la teatru cu ocazia representărei piesei „Sacrificiul*. Fiindi­i-ne transmisă prea tîrziu a­­ceastă scrisoare, o vom publica în nu­mărul de mine.­­ Comandamentul corp. 4 a recoman­dat pe d. căpitan Balmez din Bat. 4 vînători ca comandant al companiei de jandarmi pedeştri în locul defunctului că­pitan C. Ghidionescu. Noi adesliiui Dl. C. T. Munteanu rentier şi proprie­­ar unul dintre distinşii cetăţeni ai Iaşu­lui s’a înscris în partidul liberal. Dăm mai la vale textul petiţiei adresate de d. Munteanu preşedintelui clubului na­­ţional-liberal: Domnule Preşed­­nte, Subscrisul Dimitrie Th. Munteanu, ren­tier, cu onoare vă rog a mă înscrie ca membru în partidul liberal. Vă rog a lua act Domnule Preşedinte, că ceea ce mă hotâreşte a mă înscrie în partidul liberal, nu este nici ambiţi­unea personala şi nici interese particu­lare, pe care cândva le-aşi urmări. Singurul şi adevăratul motiv al în­scrierei mele este munca patriotică şi rodnica ce partidul liberal a depus pănă acum pentru binele ţarei. Şi cînd în partidul liberal se agită re­alizarea ideei votului obştesc, ori­ce ro­mân însufleţit de dragostea de neam, treime să vă urmeze. Primiţi încredinţarea deosebitei mnei consideraţiuni. Dimitrie TIM. Inmvesiiii. ECOU. —Fabrica „Ţesetura“ Iaşi, So­cietate anonimă, sediul strada Socola, a dispus vânzarea resturilor cu mult sub cost într’o prăvălie alăturea de fabrică, strada Socola No. 127. Halta tramvaiu­lui la uşă. Avis amatorilor. „ Dr. Cădere profesor la seminarul Veniamin Costache“, va fi numit di­rector al învăţământului secundar din ministerul instrucţiunei, în locul d-lui C. Ionescu. ♦ D. Cristea Malhasovici—numit avo­cat la eforie va depune astăzi jurăm­în­­tul. ♦ Duminecă se va juca la teatru, în matineu spectaculoasa melodramă „Fa­ust". ® PoimSne 15 Ianuarie a. c. va în­cepe sesiunea Curţei cu juri din Iaşi. ® „Epoca“ e scandaliazată. Cum se poate ca după atacurile d-lui Fleva noi să facem cu fachiştii un cartel electo­ral ? Mai întâi, d. Fleva e o persoană conservator democratâ cu partidul. Dar am mai spus-o și o repetăm. Noi fa­cem un simplu cartel electoral care nu implică nici renunţarea la vre­unul din idealurile noastre viitoare, nici retracta­rea trecutului. „Epoca“ ar fi îndrituită să se învi­­nuiasca atunci cînd am face ca dânsa, care,—după ce ani de zile la tratat pe d. Take Ionescu de omul conversiunei și apărătorul tuturor falselor testamente și tuturor succesiunilor , la Humbert— a fuzionat cu el ca organizare de partid şi ca principii. In această materie suntem prea la largul nostru pentru a regreta vre­o­dată discuția cu carpiştii. Liberalii din R.­Sirat Bucureşti.—Astăzi a sosit în Capitală o comisiune a liberalilor din Rîmnicul Sarat care erau divizaţi in două tabere, care comisiune s’a prezentat, d-lui Ion Brăteanu anuţîndu-i Tifi păcarea şi hotă­rârea pe care, comitetul clubului libe­ral din acel oraş a luat-o de a lucra în alegeri împreună cu partidul conserva­tor democrat. Vestea aceasta a consternat adine pe fruntaşii partidului conservator, care sperau într’o reuşită numai în baza de­­zidenţilor. Mulţumire publică Aduc prin aceasta viile mele mulţu­miri de recunoştinţă d-lui dr. Tudor, medicul disp. I, pentru modul desinte­­resat cu care m- a căutat şi scăpat de la o moarte sigură pe fetiţa mea Florica ce suferea de scarlatină. C­larice Etighelsberg. Iaşi 13 Ianuarie 1911. VnC­tor G. SAVA GOIU • Medicul şef al Spit. de ochi „Fuimosa“ Consultaţiuni pentru boale de ochi de la. 2—4 p. m, Iaşi str. Lăpuşneanu No. 1r. COFETĂRIA ADAM şi WILIBALD — Strada Lăpuşneanu —­(vis-avis de farmacia dr. Konya) Face cunoscut onor. public fii clientele ■a este asortată cu tot ce se atinge de această branşă: Bombonerie de la 4 lei ktg. în sus, Ciocolaterie, Cozonaci, Pră­jituri fine, Caramele de la 2.50 Irig. în sus. Primim ori­ce soiu de comenzi de Tor­turi începînd de la 3 iei în sus. Marfa şi comenzile efectuate de cu­noscuţii şi adevăraţii maiştri in arta co­fetăriei Adam şi Wilibald întrec ori­ce concurenţă. Preţuri eftine şi convenabile. Vin de astăzi cunoscutul UC HiuiU! Ioi local din oraşul nostru : Vechea Bolta Rece (Iaşi, Str. Rece No. 6) Clădire spaţioasă, cu pivniţa renumită. Focalul, cu totul renovat, poate fi des­tinat şi pentru fabrici, atelier, şcoală, etc. A se adresa la proprietar, Iaşi -Str. de Sus 132. In jurul pretinsei convenţii se­crete între Turcia si Romînia Intr’un interview acordat ziarului „Dne­­vnik", Ciarkcoff ambasadorul Rusiei la Constantinopol, tăgâdueşte existenţa unei convenţii militare secrete între Turcia si România. Recunoaşte totuşi că în caz de com­­plicaţiuni internaţionale, România nu va sta cu­ braţele încrucişate, ci-şi va mo­biliza armata. Atitudinea ei va depinde însă de îm­prejurările momentului. Ciaricot îşi mai exprimă convingerea că nu e primejdie de un resboi balcanic Un eventual conflict cu armele n’ar putea avea de­cit caracterul şi propor­ţiile unei conflagraţiuni europene. A*­­lângă apoi că din an în an scad mult sorţii unui resboi intre popoarele Euro­pei, a cărei civilizaţie e în continuă pro­păşire. Ciuma în China Petersburg.—Legaţiunile europene din Peking au cerut telegrafic guvernelor respective să le trimită de urgenţă de­taşamente militare, care să asigure a­­plicarea riguroasă a măsurilor sanitare contra acestei epidemii. * Londra.—Ciuma se întinde blind pro­porţii spăimîntătoare. La Carbin se în­registrează zilnic cîte 300 decese. In urma isbucnirei groaznicei epide­mii o panică teribilă domneşte în car­tierul strein. Europenii s’au baricadat in locuinţele lor. Gh­. Dimitriu-Păuşeşti AVOCAT Str. Palatului No. 88 Consultaţii: 8—9 4—6 si jum. p.m­ * DOCENT DOCTOR =1 Elena Pușcăria­­ Consultațiuni pentru boale de ochi & de la 2—5 p. m­. ===== Instalațiune complectă == 9 Strada Rab­et No. 6. Banca Modova Iaşi.­Piaţa finire! Banca Moldova, înfiinţată de cu­rând în oraşul nostru, contopindu-se cu banca Moritz Wachtel. Banca face toate felurile de operaţiuni de bancă, va eli­bera cecuri şi scrisori de acreditare a­­supra tuturor oraşelor mari din ţară, Europa (Rusia) şi America. Primeşte ceriale spre vânzare şi pe pieţele Brăila, Galaţi şi Constanţa fâcînd şi avansuri asupra cenaldor , va­d­a a­­vans asupra efectelor publice şi ori şi ce efecte de valoare. Primeşte spre fruc­tificare contra librete de economie începând de la 5 lei in sus cu dobândă de 1 la sută pe an și sume mai mari contra scrisori de depunere cu achita­rea la cerere, cu dobândă de 5 ltini la sută pe an. De închiriat sau de Vînzare Casele mele din Iaşi strada Palade No. 8, sunt de închiriat sau de vînzare cu Începere de la 26 Octombrie 1911. Doritorii­­a se adresa la d. colonel Vidic­e, str. Balet, sau la­d. Cernătescu str. Păcurari, ori la mine proprietarul, in Bucureşti. Th. Crivăţ­. ÎNŞTIINŢARE M­emmiuM (Fabrics* Geller) Aduce la cunoştinţa publicului din a­cest oraş că primeşte fete şi băeţi la lucru, dându-le toate­ avantagiile ca să­­şi poată câştiga existenţa lor. Se va plăti : Ori­cărei fete care trebue de abea să înveţe Lei 0,70 pe zi Ori­cărui bâet care trebue de abea să înveţe Lei 0,80 pe zi După im învăţământ de 6-8 săptămîni, după hărnicie şi inteligenţa lor vor fi în stare să şi câştige 10-12 Lei pe săp­tămână iar peste un an în care timp vor fi bine perfecţionaţi în această me­serie vor fi în stare a-şi câştiga 15-20 Lei pe săptămână. CEL MAI FRUMOS CADOD Cea mai frumoasă distracție este un Grim­afon marca „Înger“ .Magasinul MICHELSOHf Str. Lăpuşneanu No. 37 Unde se vind­ cu preţurile ori­ginale ale falnicei. La acelaş magazin : W- PIANE şi PIANINE Cari se vind în rate lunare fără compturi. La cerere printr’o c. p. trimitem co­misionarul cu modelele în orice parte a ţărei. Se găseşte la a­ A&iKKXiliat km: i Romeo D. Obreja M AVOCAT w w Str. Păcurari 15 Jassy k>6HXMKXaQtM>QOl! Doctor Alex Ruflescu vechi medic şef de Spital­­ MAMOS -Specialist in boalele de faceri, feme­­şi copii. Tratamentul boalelor secrete du­pă ultimile metoade. Consultaţiuni 8—9 a.m. şi 2—6 p. m. Strada mitropoliei 12 (lingă baia comunală) FOTOGLO­F Institut MODERN FOTOGRAFIC Singurul Atelier din ţară care ga­rantează perfectă reuşita a comenzilor Fotografia Artistică WEISS ---------IANI Piaţa Unirea---------­Instalaţiune electrică pentru agrandis­­mente. Tablouri în mărimea naturală se executa după orice fotografie cit. de ve­che în mod artistic. Asemănarea ga­rantată. — Representanţi în toată ţara — Comenzile puteţi expedia şi direct a­­teliemului pe adresa Fotografia Artistică WEISS laşi ——— Preţuri convenabile şi fixe —— CDRA -----mai raţională de TUNT DE PEŞTE pentru AMTI/fl *i COPII­­ © numai aceea cu : UNT «Ic FESTE lODOFERAT SIMPLU şi Ul C D 11 T D UNT «Ic PEŞTE lON­OFF.tt 4T cu IOSFOR II t II l! t II UNT DE PEŞTE IODOFERAT SIMPLU­ e recomandat cu ct­­ mai deplin succes contra : Anemiei, infim­aţiunilor osoase, scrofulosa, ghinduri, in­­clinaţiuni spe tuberculoză, gutreumatism. E un puternic nutritiv pen­tru persoane slăbite, precum şi un excelent tonic la recoivalescenţi sifili­tici. Pentru copiii de şcoală slăbiţi prin munca intelectuală, este un neîn­trecut reconfortant. Costul unei sticle de'! kgr. 6 tei, la care se adaugă porto. UNT DE PEŞTE IOD OFERAT CU F08F0R e un midicament special pentru copii rachitici, spre a le întâri oasele şi un tonic prin excelenţă in perioada creşterei copiiilor, in sălile limfatice şi a studiului pubertaţei. Costul unei sin­le de y& Kgr. 3 lei '75 bani, la care se adaogă porto. I.cgro/Oul g­en, la Irmaci.­­J. WICRMECH, furniz. Curţei Rgale Iaşi. Pentru Bucureşti : la D­­ogueria­­. ZAN­ARIA, Str. Lipscani No. 35. Pentru Craiova : la Farmacia ED. KONTESCN­WELLER. — Overile «­in provincie se ex con­­si prompt contra raiuhurs. —

Next