Mişcarea, iunie 1911 (Anul 3, nr. 116-138)

1911-06-10 / nr. 124

ANUL III.­No. 124 5 BA­NI Redacţia şi administraţia Iaşi, Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) a bom@mtk. In tară pe un an . . 20 lei ăta 10­ie un an . are an . . . iu ,, Pe­­trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an . . . 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi Învăţătorii rurali 50% ZIAR. NAȚIONAL /•is *J;v >:• j» -í- ;> ■ . -• • ■ •V VINERI 10 IUNIE 1911 SUB DIRECȚIUNEA UflUl COMITET APARE ZILNIC financiuri Comerciale Linia in pagina Il-a 1. leu Linia in pagina IU-a SO ban Linia in pagina IV-a 40 ban TELEFON 121------­ Aleşii Morţilor... Un episod nou a venit sa ilus­ treze opera electorală a guvernu­lui de astăzi. In Capitală a avut loc alegerea unui deputat al colegiului al Il-lea de Cameră. Zdrobită şi înfricoşata de extraordinarele succese electo­rale pe care le-a repurtat guvernul pănă acum, opoziţia nu a cutezat să se aventureze într’o asemenea titanica lupta electorală, cu titani­cul candidat al guvernului dl. Cos­­tică Miclescu... Faptul acesta a dat presei guvernamentale inspiraţii su­perbe, pentru a putea cînta odată mai mult grandoarea electorală a guvernului şi slăbiciunea umilită a opoziţiei care nu a avut curajul de a se angaja în luptă cu un candi­dat de forţa d-lui Costică Miclescu ! Dar guvernul d-lui Carp este predestinat a fi guvernul „succe­selor“ electorale. Căci aşa cum a dat „lupta“ în această alegere, gu­vernul tot poate spune că a repur­tat un „succes !“. In primul loc este următorul fapt destul de e­­loquent: din 7485 de alegători în­scrişi la colegiul al II-lea de Ca­meră din Bucureşti, guvernul a reuşit, după sforţări uriaşe,pe care le vom expune mai jos­ să întru­nească pentru candidatul oficial 2971 de voturi. Din şapte mii, două mii, cu o diferenţă de cinci mii­, dar dl. Costică Miclescu este ale­sul veritabil şi real al colegiului al II-lea de Cameră. Dl. Costică este deputat, colegiul îşi are reprezen­tant, guvernul numără un nou „suc­ces“, iar opoziţia e perdută ! Dar mai interesante de­cît pro­porţiile de cifre, sunt condiţiunile în care cele 2971 voturi s’au în­trunit în jurul numelui celebru a d-lui Costică Miclescu. Un ziar din Capitală ne dă cîteva date care merită să rămînă în istoria mora­vurilor politice din veacul fericit al asanărei junimiste. La redacţia a­­cestui ziar s’au prezintat doi ce­tăţeni, cari au declarat că un a­­gent guvernamental le-a dat­ cîte o carte de alegător şi cîte un leu, obligîndu-i să voteze, dar să de­clare că poartă alte nume de cît cele adevărate. După cercetările făcute s’a sta­bilit că una din acele cărţi purta numele unui alegător trecut de mult în lumea drepţilor, iar a doua carte aparţinea unui tînăr Gh. Pe­­trescu, a cărui iscălitură fusese falsificată pe cartea de alegător, pentru ca un individ plătit cu un leu să poată vota în locul adevă­ratului alegător. Acesta a fost sistemul. Un sis­tem şi ingenios şi economicos. In­genios pentru că l-a făcut pe dl. Costică Miclescu deputat; econo­micos pentru că cele 2971 de vo­turi nu reprezintă pentru guvern o cheltuială mai mare de 2971 lei. Dar aceşti aleşi ai morţilor au o mare menire politică: ei sunt che­maţi să deie viaţă guvernului care desgroapă morţii... Ori­cum ar fi un asemenea fapt merită să fie reţinut, nu ca o ar­mă de lupta împotriva unui guvern care se luptă cu morţii, dar ca un document al vremilor ce le trăim. Pentru că un asemenea fapt, ori­cît de banal ar fi, are meritul de a învedera minciuna actualului sis­tem reprezentativ. Minciuna asa­nărei nu mai are are nevoie să fie învederată, dar comedia trista a sistemului electoral care fabrică reprezentanţa naţională, trebue să fie demascata, pentru ca toată lu­mea să vadă ce reprezintă astăzi un deputat şi cum se fabrică un parlament. Din acest exces de falsificare ci­nică a întregei noastre vieţi poli­tice şi constituţionale, poate va is­­bucni reacţiunea sănătoasă care să asigure renaşterea acestei vieţi morbide, date pe străzi, formînd rînduri simetrice de la un capăt la celalalt... Dar regretăm că nu putem reproduce în întregime această capo­d’operă de stil şi de gîndire. „Nu vedeţi păcătoşilor—ţipă «Eveni­mentului—că actuala admnistraţiune co­munală depune o muncă extra­ordinară (cuvîntul extra­ordinar este întrebuinţat de 56 ori) pentru curăţirea şi repararea străzilor ? Zi şi noapte sute şi mii de oameni lucrează la curăţirea şi re­pararea străzilor. Bucoii ce sunteţi, nu vedeţi ?...» Ei bine onorabile nu vedem miile de oameni cari lucrează zi şi noapte. Nu-i vedem nicăiri. Vedem însă şi ne înspăimîntă mur­dăria ce domneşte în cartierele mărginaşe. Vedem murdăria din foasta grădină a primăriei, pe aceia din dosul otelului Binder, precum şi depositele formidabile din grădina zisă Gheorghian din Păcurari, pentru a nu cita de­cît numai cîteva exemple. Vor fi lucrînd în altă parte sute şi mii de oameni, cu sute de care şi de căruţi, dar în Iaşi în tot caşul nu. Ce voiţi ? Dacă nu vedem... Sunt lucruri cari ori­cît ar spumega „Evenimentul“ nu se pot contesta. In tot caşul regretăm a nu mai putea sta de vorbă cu podarii d-lui Stamatiu... „Gunoaie la curent!­-“ Nu ştim pe mîna cui a încăput „Eveni­mentul“, dar constatăm că a capa­­tat înfăţişarea unei excelente gazete de la Mizil. Răposatul Condeescu dacă ar fi în viaţă cu siguranţă ar revendica dreptul de proprietate asupra acestei gazete. Redactat într’un stil desmaţat,, fiecare frază e o incoherenţă şi fiecare articol o colecţie de prostii care delectează. Şi cînd ne gîndim că acesta este zia­rul oficios al junimiştilor ieşeni! Numărul de aseară al „Evenimentului“ este dedicat pe d’antregul „Mişcărei“. Inteligenţii redactori au scormonit toate căştile tipografiei mucigăite, combinînd compacte şi cursive pentru a’şi pune în relief produsele unei imaginaţii... exu­berante. Intr’un articol cu litere mascate, un măturător—căci [altceva nu poate să fie autorul lui—se ocupă de gunoaile laşu­lui pe care actuala admnistraţie comu­nală „voeşte să le pună la curent“. Nu aşa, că e ideal să vedem odată gunoaiele Iaşului puse la curent, aran­ DIN SAGA Colegialitate gazetărească „Arată, putină colegialitate gazetărească „Mişcarea“ răfuindu-l pe d-l Cristo­­for“. „ Evenimentul“ închipuiri bizare Ia minte îmi răsar : Cum naiba eforelul Ajuns-a gazetar ... Să-l studiez,—în palmă Aşez acest atom­. Mă’ntreb ce vietate-i Căci n’are chip de om. Şi cum cu ochiul liber Nu pot s’ajung la scop, Pe Cristofor, pe dată II bag spre microscop. Şi văd o a­rata­re Cu cap şi labe mici ; Si-e frunte i s’arată Doi lacomi licurici. E cam umflat la burtă, Puţin adus de şale. Şi’n palmă inprimate-s Efigii de parale. ... Tu’n lumea burghezească Eşti alfa şi omega. Dar eu, cu tot regretul, Nu pot să-ţi zic : colega: Rinaldo. NOTE VESELE Orbii lui Nietzsche Din „Evenimentul* de aseară , textual :­„Partizanii unui om mare au obiceiul de a se orbi ei însăşi pentru a-i putea cînta mai bine laudele“. Omul mare, dacă nu cum­va e Cristofor, cu siguranţă că-i CC. Mitică Greceanu... Dar orbii ?... lap Reparaţie! Actuala administraţie comunală are o sin­gură deviză : curăţenie şi reparaţie ! Am­bele reţete, înainte de a fi necesare oraşu­lui, sunt imperios necesare d-lor Greceanu, Cosmovici şi Stamatiu. In special d-rul Caţavencu are nevoe de o reparaţie radicală ! Afacerea Timuş D-nii de la „Evenimentul“, cari au fost decoraţi, în gradul de cavaleri, cu „Coroana Romîniei“ pentru curajul de a calomnia şi înjura, caută să ne dea un răspuns şi în afacerea Severin—Ti­muş—Todireni. Deşi la început au ne­gat existenţa ori­cărei afaceri Timuş — Todireni (v■ articolul din „Evenimentul“ întitulat „Minciuna-manie“) in numărul de aseară, faţă de somaţiunea noastră au fost nevoiţi să-i recunoască existenţa şi să-i încerce o justificare. Răspunsul „Evenimentului“ ne arată că afacerea e mai gravă de­cît o credeam chiar noi. Ce ne aduce, în adevăr, „Evenimentul“ la cunoştinţă ? Ascultaţi : 1- a) Că, d. inginer hotarnic Stukinski a fost angajat de Epitropie să facă ho­tărnicia moşiei Todireni şi că d-sa stu­diind actele şi documentele vecinităţei moşiei Jumătăţeni, proprietatea d-nului Timuş, găseşte o incalcare oare­care In moşia Epitropiei, încălcare pe care a însemnat’o pe faţa pămîntului cu moşo­­roaie provizorie, aşa cum îi permite art. 10 din regulamentul hotărniciilor. 2­ a) Că, d. Timuş, deşi n’a formu­lat înaintea inginerului hotarnic, aşa precum prescrie art. 14 din reg. hotăr­niciilor, nici o plîngere şi nici o preten­­ţiune în scris, desfiinţează moşoroaiele provizorie ale inginerului cu ajutorul mai mul­tor ţarani. 3- 11) Că, deşi însemnarea cu moşoraie provizorie, nu î­n­samnă o transferare de proprietate, nici macar o tulburare de posesiune, din momentul ce e permisă de regulamentul hotărniciilor, d. Timuş în loc de a mai aştepta judecata Îm­bunatului—înaintea căruia putea face o contestaţie la hotărnicia d-lui Siv­in­­ski.—se adresea şi cu petiţie la fi­­pitropie pentru a obţine atenţi­nerea posesiune! de ţaţă. 4 a) Că Epitropia filcă a consulta pe Inginerul-h­otarnic Swicinski, singurul inginer autorizat de Tri­bunal a face această hotărnicie, însărcinează pe un alt iginer, d. Răş­­canu, să studieze petiţia d-lui Timuş şi să refereze, ştiut fiind că d. Răşcanu nu este de­cît un specialist inginer-sil­­vic, 5 )a Că, numai după ce d. Răşcanu a referat, probabil constatînd posesiunea de faţă, că d. Timuş ar avea dreptate, cere d-lui inginer Ariarnie Swicinski să constate şi d-sa eroarea şi să rectifice linia In sensul favorabil d-lui Ti­mu­s­. Ceea ce pe româneşte însamnă «a­­lua cărbunele cu mîna altuia.» 6­ a) CA, d. inginer Swicinski a veri­ficat din nou planurile şi calculele şi-şi menţine primele concluziuni refuzind prin­­tr’un raport energic să se preteze la jo­cul Epitropilor în dauna intereselor Epi­tropiei. (N. R. Să se publice raportul). Toate aceste rezultă lămurit din răs­punsul „Evenimentului“. Ceea ce însă nu rezultă de loc din răspunsul „Eve­nimentului“ este faptul următor : că dl. Severin, fruntaş junimist, este acela care a venit cu peti­ţia d-lui Timuş la Epitropie fă­­cînd pe stăruitorul acestuia ; că toate cele mai sus expuse s’au făcut după stăruinţa d-lui Se­verin—bine înţeles afară de ra­portul d-lui Swirinschi. Aci e aci. Şi aci nu răspunde nimic „EvenimentulNu ştim care o fi culoa­rea politică a d-lui Timuş, dar cetate cunoaştem pozitiv e culoarea politică a d-lui Severin. In orice caz luăm act de declaraţia „ Evenimentului“ că, în urma campa­niei noastre, Epitropia a renunţat la raportul d-lui Răşcanu, favorabil d-lui Timuş, mergînd înaintea Tribunalului cu raportul d-lui Swicinski, favorabil Epitropiei. S-or fi convins şi Epitropii că nu merge cu „afacerile politice“ pe nere­­suflate. IN ESCUHSIE­ — Wole şi impresii — IV In căleaşcă. — Al treilea tovarăş.-- Doc­torul care doarme.— Persecuţia unui cartel.—Spre Slănic.— Printre munţi şi codri.—Poezia isvoru­ui.— O remi­niscenţă poetică. — Simbolizarea lui Stavri.—In Satul Nou.— Tablouri de ţară. —In Slănic.— La Hotelul Raco­­viţă.—Îmbăierea escursioniştilor ! Resturnaţi în caleaşcă, cîte trei de fie­care, lăsăm în urmă orăşelul şi în su­netul vesel al clopoţeilor întindem dru­mul spre acel cuib de vară, dătător de viaţă, care e Slănicul Moldovei... Cum plouase cu cîteva ore mai îna­inte, praful de pe şoseaua Slănicului nu e atlt de mare cum ne aşteptam, dar totuşi mai toţi escursioniştii şi-au pus rvănţările, pentru ori­ce eventualitate... Cel de al treilea tovarăş al nostru, care s’a urcat în caretă cu noi, e un medic pensionar î nalt, spătos­­şi bine­­tâcut care, aşa cum s’a aşezat in tră­sură, ocupă un loc foarte comod... Ca să nu-l stingheresc şi ca să-i dau răgaz să aţipiască, mititel cum sunt de statură mă fac şi mai mititel, mă string într’un colţ şi-l ţin in braţe şi pe tova­răşul meu de la Iaşi... Doctorul nu-i su­părat de loc, şi drept revanşă faţă de această îndatorire, îşi deschide umbrela ca să ne apere de soare... Curînd insă, —aşa cum era obosit de drum şi mai cu seamă după masă—doctorul adoarme cu umbrela in mînă... Umbrela se lea­gănă cînd în colo, cind în­coace, după legănatul trăsurei, şi„ poc !“ ne loveşte în pălăriile de pae, ca să nu zic în cap, dred pe mine, cînd pe colegul de la Iaşi.. Rîdem amîndoi încet, de politeţă, ca să nu-l trezim pe corpolentul doctor, şi mai cu seamă ca să nu călcăm legile polite­ţii şi ne ferim capetele de verigole de fer ale umbrelei... Intre acestea ne-am depărtat bine de Tg.-Ocna şi suntem aproape la jumăta­tea drumului spre Slănic... Uităm amin­­doi nota veselă a doctorului care se lea­gănă în căleaşcă intr’un dulce somn de după-amează şi răminem extaziaţi de frumuseţa priveliştilor ce ni-o oferă dru­m­ul acesta de la Tg.-Ocna la Slănic ! Ce tablouri minunate şi fermecătoare pentru acela care se abate pentru prima oară încoace !.. Numai munţi şi codri, stinci şi brazi de secole !.. De o parte şi de alta, cu cît înaintezi mai mult spre Slănic, se ţin lanţ munţii aceştia stîn­­coşi şi pădurile acestea de brad cari par’că nu se mai sfîrşesc... Pe şoseaua de curînd construită care înlesneşte drumul vizitatorilor, trăsura coboară numai la vale—fără însă ca la întoarcere să ai de urcat cine ştie ce dealuri mari—şi din cînd în cînd, de la distanţa, cînd îi arunci privirea de-a lun­­gul şoselei care şerpueşte printre munţi şi codrii, ţi se pare cîte­odată că colo, unde-i vezi capătul, ţi se închide calea ca să rămîi în mijlocul unui codru de veacuri în care dorm toate poveştile co­pilăriei... Dar îndată ajungi la cotitură, de unde cărarea se prelungeşte din nou, într’o altă varietate de tablouri rustice şi sufletul ţi se avîntă—par’c’ai vrea să umbli tot’una, fără sfîrşit, ca să sorbi aerul înviorător de munte şi toată co­moara de frumuseţi ale acestui superb colţ de natură... Câte-odată cărarea taie munţii atît de apropieţi unii de alţii, nu cît ai senza­ţii că te afunzi mereu între stinci şi strabaţi locuri pe unde n’a mai străbă­tut fiinţa omeniască... In urmă priveliş­tile iar se deschid şi ai dinaintea ochilor orizonturi largi, munţi şi codrii, într’o varietate de nedescris... Printre munţi, coborind din dealul Slănicului, şerpueşte o apă de pare un pirău... Apa nu e adîncă, în cit­­i vezi fundul... Stinci şi blocuri mari de piatră, prăvălite de pe munţii înalţi, se întind de-a lungul isvorului care îşi are origina în munţii Transilvaniei, şi fac ca apa să se prăvale intr’un murmur lin, duios, —par’c’ai asculta o legendă de vea­curi spus pe şoptite... Ce-o fi povestind oare murmurul aces­tui isvor?... „Din brazii deşi crescuţi pe stinci Ca umbre negre, un isvor Străbate prin păduri adinei întunecat de umbra lor. -­ BLOCK-NOTES politeţa lui politicosu— Eminenţii, eleganţii şi inteligenţii—mai ales inteligenţii !—stilişti de la „Eveni­mentul“ au fost cuprinşi la un moment dat de un violent acces de „colegialitate“ în presă. Stiliştii ne cereau să fim „co­legiali“ cu fruntaşii guvernamentali din localitate şi ca atare să-i apărăm, după sfîntul principiu al „colegialităţei în presă“, de atacurile presei politice. Pănă ce vom putea răspunde la implorarea „Eveni­mentului“, adică pănă cînd vom avea fericitul prilej de a lua apararea d-lui Greceanu, Negruts, Heciungescu, Stroja etc., ne simţim extrem de fericiţi de a re­produce ultimile graţiozităţi ce ni le arun­că eminenţii, excelenţii, eleganţii etc. stilişti de la „Evenimentul“, tot în baza sfîntului principiu al colegialităţei în presă! Pe ziua de eri „Evenimentul“ nm ne-a putut servi de­cît următoarele perle sti­listice : neghiobi, proşti, păcătoşi, netrebnici, buccii, neruşinaţi, alcoolici, smintiţi, nebuni, dezechilibraţi ! Toate acestea intr’un singur număr! Şi să mai spună cineva că politeţa ,e­­venimentului“ nu a întrecut politeţa lui Politicosu sau că la Iaşi nu se respectă „colegialitatea în presă !“ Pe cînd o nouă serie de gr­aţi­ozităţi ? Le aşteptăm cu o nerăbdare arzătoare. Ne-a prins o dragoste nebună de gazeta lui Politicosu! Ptk. DIN SBORUL VREMII la o serbare Redăm mai la vale o hazlie latimplare a­­utentică, petrecută de curînd la o serbare de bine facere dintr’o grădină de provincie. Ei ne este relevată de un martor ocular, a căruia bună credinţă nu poate fi pusă la’n­­doială. O doamnă pe cit de frumoasă şi amabilă, pe atlt de bine făcătoare, aranjase un ba­zar la această serbare de bine-facere, unde vindea diferite obiecte. Intre alţii, veni In acest chioşc un domn foarte bogat, dar cu­noscut, pentru avariţia sa nemai pomenită. Dlnsul se opri spre a privi cu jind la atît De mult spre lanuri verzi îşi cală 011 drum pe unde să coboare Ca să-şi pătrundă apa toata De cer, de aer şi de soare. Dar cite valuri de isvor Se risipesc ! Şi el pe drum Lovit de stinci la un pripor S’a ’mprăştiat ca nor de fuju... Dar picăturile s’adunară In vadurele jos, subt stîncă — Şi uite-l iar pornit să-şi spună Povestea lui, mai dulce încă. Se duc de-a valma’n văi cu dinsul Răsfrinte’n faţa apei sure, Privelişti, stinci şi brazi, In prinsul Nelămurit de la pădure. Aşa’ncărcat din munţi aleargă Mai viu, mai repede, mai mare — Şi tot ajunge ’n valea largă La cer nemărginit, la soare.“ Murmurul fantastic al albului isvor de prin munţii Slănicului rai-au evocat in

Next