Mişcarea, noiembrie 1911 (Anul 3, nr. 238-262)

1911-11-25 / nr. 258

ANULATII. No. 258 . .BAN! In ţară pe un an . . . . 20 lei Pe jumătate an ... • 10 „ Pe trei luni ..... . 5 „ In străinătate pe un an . 40 lei Pe jumătate an................. 20 lei Pe trei luni................. • 10 „ Preoţi şi învăţătorii rurali 50 •/.S i l­MTAŢIONAXI -VINERI 25 NOEMBRIE 191 1. Bnunciur Comwerile Linia în pagina II-a . I Leu Linia în pagina III-a . 90 bani Linia în pagina IV-a . 49 bani! -----TELEFON 121-----­ Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. (Saloanele Clubului Liberal). ABOSAMENTE SUB DIRECŢIUNEA UNUI COMITET APARE KILNIC Reforma Electorala I. Problema electorala este adusă din nou la ordinea zilei. Dacă fatalul 1907 a deschis cu , o furie sângeroasa problema eco­nomică a ţârănimei, mai puţin fa­talul 1911, a deschis, fără flăcări de rug, dar cu aceiaşi brutala vio­lenta, problema politica, a cărei la­tura esenţiala o formează necesi­ţi­­­a c­hemărei la viaţa publică a ţărănimei. Alegerile efectuate sub regimul acamiliei “ 311 7frib­iu­it fprrwab­ile. în­­tregului nostru edificiu politic şi au evidenţiat nevoia imediata a unei radicale reforme a sistemului nos­tru electoral. Reforma electorala a format de multă vreme preocuparea de căpe­tenie a partidului liberal. Acum două decenii aproape, partidul li­beral și-a înscris în programul lui votul obștesc - ca un ideal al vii­torului e drept —dar ca o ne­cesitate, care mai curând sau mai târziu, trebuia să îmbrace forma re­ală a unei radicale transformări în alcătuirea regimului nostru electo­ral. Partidul liberal a întrevăzut de mult nevoia unei reforme elec­torale. A lasat însă ca vremea și împrejurările să impună aceasta re­formă, care trebuia să isvorasca în mod fatal, ca o necesitate im­perioasă, din anomaniile şi practi­ca unui sistem, care nu mai putea corespunde cu necesităţile vremi­­lor noui şi care, mai ales, nu mai putea permanentiza falsificarea în­tregului nostru regim constituţi­onal. S-a făcut o primă experienţă cu re­forma electorală din 1903 care avea de scop să pună frâu abuzului ad­ministrativ şi să asigure o deplină libertate în exercitarea drepturilor cetăţeneşti. Experienţa a fost zadarnică. Toate masurile şi garanţiile luate, s-au dovedit a fi absolut ineficace faţă de educaţia tradiţională a corpului nostru electoral şi faţă cu lipsa de scrupule a unui guvern, care vo­­eşte să aibă majorităţi cu ori­ce preţ. Imoralitatea a înflorit, cu toate garanţiile de procedura electorala, minciuna reprezentaţiunei naţionale ameninţă să se permanentizeze. Si astfel problema unei largi re­forme electorale s’a pus astăzi din nou, nu ca o formula vagă, nu ca o simpla platforma de campanie de răsturnare, ci ca o necesitate im­perioasa şi ca singur mijloc prin care s’ar putea stârpi imoralitatea şi minciuna din viaţa noastră po­litica şi constituţionala. Partidul liberal a deschis lupta pentru realizarea unei largi refor­me electorale ; partidul conserva­tor-democrat îşi respectă punctul din program care prevede revizu­irea Constituţiei şi reforma electo­rală ; chiar din rândurile partidu­lui conservator răsună glasuri stin­ghere care cer o reformă electo­rală. Acest curent general ce s’a format în favoarea unei schimbări a actualului sistem electoral, de­nota că problema a ajuns în sta­giul ultim, când rezolvirea ei de­finitivă nu mai poate întârzia. Fără îndoială că soluţii pot fi multe. Dar răul e prea adânc şi s’au făcut prea multe experimen­tări zadarnice, pentru a fi îngadu­it să ne oprim la jumătăţi de so­luţii şi pentru a nu avea curajul de a privi realitatea In faţă şi de a aborda problema In toată com­plexitatea ei. Din orice soluţie a problemei e­­lectorale, nu poate lipsi—nu tre­­bue să lipsească­­o preocupare : chemarea ţărănimei la viaţa pu­blică. Nu se poate realiza o reforma electorală utilă şi reala, fară a se dărâma zăgazurile de nedreptăţi şi de anomalii cari se pun în calea participarei celei mai numeroase paturi cetăţeneşti la viaţa publică. D-l C. Stere a emis soluţia întrea­ga a problemei: colegiul unic pen­tru toţi ştiutorii de carte. Prin contopirea actualelor cole­gii într’un singur colegiu şi prin acordarea dreptului de vot tuturor acelora care ştiu a ceti şi scrie, toate anomaliile şi nedreptăţile ar dispărea, reprezentaţiunea naţională ar deveni o realitate, s’ar stimula dorinţa de a capata cunoştinţele e­lementare, s’ar stabili o solidaritate reală între toate categoriile sociale, iar viaţa publică ar căpătă acea vigoare sănătoasă care singura poate asigura funcţionarea nor­mală a unui adevărat regim con­stituţional. Odată realizată această reformă, votul obştesc se va înfăptui de la sine, ca o urmare naturală, pe mă­sură ce se va înmulţi numărul ştiutorilor de carte, fara a mai fi nevoie de o nouă revizuire a Con­stituţiei. împotriva chemarei ţârănimei la politica se ridică însă, o sumă de obiecţiuni, pe care le vom analiza într’un viitor articol. W.­ML DIN SAGA Succesul lui C. C. R. Kinderul naţiunei de la Râmnicul Sa­rat, „deputatul-publicist“ C.C. Bracsko, a avut ieri un succes bocat în plin parla­ment , a interpelat, judecat şi soluţionat în chestia „tramvaiului". Conu Petrache surprins de pozna ju­nelui­.. Kinder, Va luat sub înalta-i pro­iecţie ironică, motivând gafa care vine de la un „inexpedient“ în ale treburilor Sta­tului ! A râs Camera, dar a râs şi C­c. Pe­trache de modul cum şi-a scăpat „interpela­rea“ junele C. C. R ! De la Castelan la Trita!­ O Tempora, ciudate sunt fenomenele tale. Ciudate şi de necrezut! Căci cine ar putea crede că vechiul Castelan, care cînd­va a avut un gest de... dispreţ la adresa poporului, să se coboare în mijlocul acestui popor şi să­­ spuie că-l iubeşte ! Sau cine ar fi crezut vr­­ odată că a­­cela care prin arta sa de mare dema­gog cuceria aplauzele gratuite ale mul­­țimei, se va îndepărta din mijlocul ei, al cărei Tribun se considera, ca să se apropie de faimosul Castelan, autorul măreţului gest de... dispreţ. lată de ce ne uimim cu toţii cînd ve­dem că intre d-nii Carp-Caste­lanul şi Flev­a-Tribunul s’a legat o armonie fră­ţească. Să fi renunţat oare perseverentul Cas­telan la înaltele sale consideraţiuni de stat, la vederile sale supra-româneşti, ca să se lese capturat de arta demagogică a unui Tribun căzut în disgraţie şi deconfitură ? Sau caşul se prezintă altfel: De mult epuisatul Tribun, căutând a des­­lega paginele schopenhaureane, a re­nunţat la scumpa-i demagogie ca sa îmbrăţoşeze ideile... nesămănate ale Cas­telanului ? Cine ar putea pătrunde în adâncu­rile acestui mare mister care arborează pe orizontul conservatorismului... mar­­ghilomanist ?! Fapt e că intre d-nii Carp Castela­nul și Fleva-Tribunul, s’a stabilit un a­­cord telepatic. In epoca aceasta de prefacere cazul nu ar părea atât de straniu, cu atât mai mult cu cât știm că mediul care a stabilit acest acord e de „nuanță“ trans­parentă... Apropierea Carp-Fleva constitue un simptom interesant pentru moravurile noastre politice,­­ neasanate încă. A­­ceastă apropiere ar putea produce două efecte senzaţionale şi anume : dl. Carp să renunţe In reacţionarismul secular şi să dee rolul Tribunului... epuizat, iar dl. Fleva, văzindu-se la un moment dat jefuit de ceea­ ce... n’avea, să devie un castelan de temut,. Depinde numai de o singură şansă,­­—de care nu mai pomenim... Chestiunea plinei După­ chestiunea lemnelor şi aceea a zahărului, chestiuni cari au pus în adevărată lumină ineficacitatea legei votată de minusculele „majorităţi“ par­lamentare cu privire la „ieftenirea tra­iului“, avem acuma la Iaşi şi vitala chestiune a pîinei. Cazul se cunoaşte. Un conflict a­ is­­bucnit între lucrătorii brutali şi pa­tronii acestora, conflict care a deter­minat o grevă a celor dintăi. Greva a fost proclamată şi populaţiunea ora­şului a rămas la un moment dat fără pîine. Greva însă a fost suspendată, în urma „intervenţiei“ prefectului de po­liţie şi a preşedintelui camerei de co­merț, fără însă ca neînţelegerile dintre lucrătorii şi patronii brutali să fi fost aplanate. In mod provizoriu s’a stabilit o e­­pocă de zece zile, în care timp să ur­meze tratativele pentru tranşarea di­ferendelor, cari sunt următoarele: Lucrătorii cer, între altele, o urcare a salariilor. Patronii brutari se opun, dar ar ceda numai în cazul cind se va stabili o urcare a prețului pe chilogra­­mul de pîine. Cu alte cuvinte sporul de salar cerut de lucrătorii brutari să fie suportat de publicul consumator. Pe aceste considerente, de o parte şi de alta, urmează tratativele. Termenul de graţie... acordat populaţiunei ne­voiaşe expiră, căci cele zece zile se împlinesc şi pînă în momentul acesta nu cunoaştem încă aranjamentul sta­bilit între lucrători şi patroni. Patronii recunosc ca întemeiate ce­rerile lucrătorilor şi ar conveni la un spor de salar, dacă ar obţine urcarea preţului pînei. Chestiunea aceasta insă n’a atras încă bine-voitoarea atenţiune a onoratei administraţii comunale şi astfel ea a încăput pe mîna bicisni­cului de la poliţie şi pe mîna „prota­­torului“ de la camera de comerţ. Ca şi chestiunea lemnelor, chesti­unea pîinei este o problemă de re­sortul administraţiei comunale, care trebuie să se îngrijească în primul rînd de nevoile populaţiunei oraşului. Or, aceasta nu poate s’o facă un primar ca d. Greceanu, sau ajutorii de pri­mari ca d-nii Cosmovici şi Stamatiu, cari au alte preocupări de... predilecţie. In cît sub guvernul „ieftenirei tra­iului“ şi sub înaltele auspicii ale aces­tei administraţii comunale, populaţi­­unea Iaşului va suferi în toiul iernei de frig şi de foame, neavind posibili­tatea de a-și procura obiecte de pri­ma necesitate, cum sunt lemnele și pâinea. Din Evenimentul —Dl. P. P. Carp dărueşte 10000 de lei ţăranilor din Ţibăneşti — Am cetit aseară un articol de fond al „Evenimentului". In plictisul nopţilor de iarnă simţi nevoia unei variaţiuni. Aşa pentru a-mi mai discreţi fruntea, am făcut un gest eroic şi am luat „Eveni­mentul“ în mină, începînd cu articolul de fond. Ce-i «Furnica»? Moft! Pot spune că n’am petrecut nici­odata momente mai vesele. Autorul îşi propune să insiste asupra insuficienţei politice a liberalilor şi des­­chizînd cronicele ne vorbeşte de Kafka- lechi şi Valentineanu precum şi de fai­mosul „cadavrul palpitând al României“. »Liberalii n’au uitat, dar nici n’au în­văţat nimic —spune autorul care-i atît de demoralizat că parcă n’a luat chen­zina de patru luni de zile.—„Bagagiul lor politic e tot acelaşi de acum 50 ani. Cîteva clişee răsuflate ornează coloanele „Voinţei“ şi „Viitorului" precum le or­nau de pildă pe acele ale „Pruncului Român11. Oratorii liberali debitează ace­leaşi clişee ca la paşopt“. Venind la actualitate după ce utilizează tot bagajul unor amintiri nemîngîete au­torul face o comparaţie între şeful par­tidului liberal şi cel al partidului conser­vator şi vorbind de dl. Carp intre altele spune: „D-l Carp dărueşte anual să­tenilor de pe domeniul său 100 perechi d­oi cu pluguri etc. M.i rog, este bine informat autorul cînd afirmă că d. Carp dărueşte în fie­care an 100 perechi de boi cu pluguri f QrQTvilm"_rlr\ -. ^rt r.jo rSf. O TA--» •*. B astfel, în interval de 50 ani d. Carp a dăruit 5000 perechi de boi, sau 10000 (zece mii) de boi ţaranilor din Ţibăneşti şi tot atîtea roii de pluguri!.. Iată un fapt necunoscut pînă astăzi de noi şi care dă dreptul lui c. c. Petrache la recunoştinţa generală a ţărănimei ro­­mîneşti. Dar oare nu cumva vre-unul din cele 10.000 de capete risipite de d. Carp pe întisul ţârei s’o fi rătăcit prin redacţia „Evenimentului“? CELEBRITĂŢILE ZILEI Vice-Rectorul lată o funcţiune care a fost creată odată cu venirea d-lui dr. Bogdan in fruntea ce­lui mai înalt aşezemînt de cultură—Univer­sitatea. Puţini vor fi ştiind de existenţa acestui Vice-Rector, dar el există,­­el este factotum­­ul la Universitate. II intîlniţi in anticamera rectorului,„în an­ticamera ” lui dr. Bogdan, în anticamera medicului legist, precum şi in anticamera laboratorului de medicină legală de la fa­cultate. Este „indispensabilul“ marelui învăţat, care deţine toate aceste demnităţi. Vice-rectorul a organizat serbările jubi­lare, el este autorul discursurilor d-lui dr. Bogdan, preparatorul cursurilor şi poate şi a listei de bucate... El face autopsiile în locul d-rului Bogdan, el este medicul curant al d-rului Bogdan, secretarul său intim şi i-ar ţine poate şi lo­cul la Senat, daca i-ar Îngădui legea. El îl conduce la gară cînd pleacă „și-l intimpină cînd vilie­in fine el ii face de toate. Dar pe lîngă aceste multiple atribuţii, vice-rectorul urmînd exemplul şefului său, a mai fost învestit şi cu altele. Prin inflnpnt» il-rnlnî Rftgfiair vi.'o.roftfn. iul a mai devenit asistent la laboratorul de medicină legală, medic la căile ferate, iar pe ziua de oli medic însărcinat cu comba­terea epidemiilor în oraş şi cu facerea au­topsiilor în judeţ, post creat special pentru d-sa şi retribuit cu 400 lei lunar. Un curios s’ar întreba: Cînd va prepara acest domn piesele anatomice la laborator, va inspecta bolnavii de pe linia ferată, va combate (?) epidemiile din oraş, va face autopsiiile în judeţ şi va face atitea “anti­camere“ d-rului Bogdan ? Dar mai mult de­cit atît. »Indispensabi­lul“ d-rului Bogdan nu este cel puţin cetă­­ţian român pentru ca să aibă dreptul la a­­titea salarii, că i-a promis-o d-rul Bogdan să i-o facă şi pe asta, e altă socoteală, dar până atunci suntem în drept să protestăm în potriva acestui nepermis abuz. E prea grossieră nedreptatea ce li se face atîtor tineri medici cari s’ar mulțumi cu o singură leafă din cele trei ce le încasează omul de casă al d-rului Bogdan. Interpelarea de eri Numirea d-lui general Averescu.- Umilirea d-lui Marghiloman.­— Interpelarea d-lui Vasiliu.— Declarațiile d-lui N. Filipescu.— Lipsa de „omogenitate. - O şi rea pentru guvern. Banca ministerială a trecut ori prin momente penibile. Distinsul nostru amic d, deputat Gr. Vasiliu, a aratat in judicioasa sa inter­pelare, dilema grea in care s’a pus gu­vernul prin numirea d-lui general Ave­rescu ca şef al marelui stat,­major şi umilinţa la care a fost expus d. Al Marghiloman prin această numire. Confratele „Viitorul“ redă in modul următor împrejurările in care s’a des­­voltat interpelarea d-lui Gr. Vasiliu şi impresiile produse de această interpelare. Amicul nostru, d. Gr. Vasiliu, ureîn­­du-se la tribună, expune rostul interpe­lării sale şi de la început cucereşte o mare ascendenţă asupra Camerei prin calmul, claritatea şi plasticitatea frază­rilor. Şi intrînd în mediaş res citeşte, dacă nu cu mai multă eleganţă, dar, de­sigur, cu mai mult accent atractiv, acu­zaţiunile grave formulate de d. Al. Mar­ghiloman, in Camera liberală de acum doi ani şi jumătate, în contra d lui ge­neral Averescu. Şi în tot timpul cît au durat aceste citaţiuni, d. Al. Marghiloman era pironit, palid, în fotoliul ministerial, rătăcindu-şi privirile prin toate părţile ; iar d. N. Fi­­lipescu făcea mereu mişcări şi gesturi nervoase. *** D. Gr. Vasiliu întreabă apoi: — Şi faţă de aceste expuneri, rog pe guvern să binevoiască a arata, care este azi situaţia d-lui Marghiloman ? Atît de luminos, atît de convingător a fost d. interpolator, în­cît toată lumea îşi încorda privirile spre banca minis­terială. D. N. Filipescu, ministru de război, stăpînit de o jenă vizibilă şi părînd ob­sedat de dilema pusă cu atita luciditate de d. Vasiliu,—a recunoscut—,cu intenţia de a fi foarte ironic dar fără a reuşi,— că d. Vasiliu a făcut o expunere foarte clară. — Dar d. Vasiliu avea tendinţe po­litice,— spune d. Filipescu, —iar eu, care mă ocup numai de armată şi nu de politică, nu voi urma pe interpelator. In ce priveşte însă armata, mă ocup numai eu şi numai eu iau toată răs­punderea actelor mele. — în ce priveşte acu­zaţiile de ordin adminis­­trativ în contra d-lui ge­neral Averescu,—conti­nuă d. N. Filipescu,— sunt nuanţe între mine şi între colegul meu, d. Marghiloman. Şi vă dau voie să credeţi că pe a­­ceastă chestiune guver­nul nu este omogen. — Cum am făcut numirea d-lui general Averescu?— continuă d. Filipescu. Dacă aţi numi o com­i­­siune secretă, v'aş putea arăta in ce stare se află statul major ge­neral al armatei, dar aici nu pot arata nimic. Şi atunci, urmînd să iau mă­suri în consecinţă, m’am adresat ofiţerului venerat, care are titlu­rile şi aptitudinele necesare, — căci a servit mai mult în statul ma­jor,—d-lui general Averescu, pe care fostul guvern l’a numit ge­neral de divizie, trecind peste drepturile altor 6 ofiţeri generali. — Şi ţin să declar aici, că dacă n’am cerut avizul­ nimănui asu­pra acestei numiri, am comuni­cat-o în mod prealabil d-lui Mar­ghiloman şi d-sa mi-a făcut con­cesia de a nu se opune, concesie pe care o socotesc drept­­■ obliga­ţiune a mea faţă de d sa, de­oare­ce dacă d-sa s’ar fi opus, eu nu făceam această numire! Şi după aceasta declaraţie la*

Next