Mişcarea, noiembrie 1911 (Anul 3, nr. 238-262)
1911-11-25 / nr. 258
ANULATII. No. 258 . .BAN! In ţară pe un an . . . . 20 lei Pe jumătate an ... • 10 „ Pe trei luni ..... . 5 „ In străinătate pe un an . 40 lei Pe jumătate an................. 20 lei Pe trei luni................. • 10 „ Preoţi şi învăţătorii rurali 50 •/.S i lMTAŢIONAXI -VINERI 25 NOEMBRIE 191 1. Bnunciur Comwerile Linia în pagina II-a . I Leu Linia în pagina III-a . 90 bani Linia în pagina IV-a . 49 bani! -----TELEFON 121----- Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. (Saloanele Clubului Liberal). ABOSAMENTE SUB DIRECŢIUNEA UNUI COMITET APARE KILNIC Reforma Electorala I. Problema electorala este adusă din nou la ordinea zilei. Dacă fatalul 1907 a deschis cu , o furie sângeroasa problema economică a ţârănimei, mai puţin fatalul 1911, a deschis, fără flăcări de rug, dar cu aceiaşi brutala violenta, problema politica, a cărei latura esenţiala o formează necesiţia chemărei la viaţa publică a ţărănimei. Alegerile efectuate sub regimul acamiliei “ 311 7fribiuit fprrwabile. întregului nostru edificiu politic şi au evidenţiat nevoia imediata a unei radicale reforme a sistemului nostru electoral. Reforma electorala a format de multă vreme preocuparea de căpetenie a partidului liberal. Acum două decenii aproape, partidul liberal și-a înscris în programul lui votul obștesc - ca un ideal al viitorului e drept —dar ca o necesitate, care mai curând sau mai târziu, trebuia să îmbrace forma reală a unei radicale transformări în alcătuirea regimului nostru electoral. Partidul liberal a întrevăzut de mult nevoia unei reforme electorale. A lasat însă ca vremea și împrejurările să impună aceasta reformă, care trebuia să isvorasca în mod fatal, ca o necesitate imperioasă, din anomaniile şi practica unui sistem, care nu mai putea corespunde cu necesităţile vremilor noui şi care, mai ales, nu mai putea permanentiza falsificarea întregului nostru regim constituţional. S-a făcut o primă experienţă cu reforma electorală din 1903 care avea de scop să pună frâu abuzului administrativ şi să asigure o deplină libertate în exercitarea drepturilor cetăţeneşti. Experienţa a fost zadarnică. Toate masurile şi garanţiile luate, s-au dovedit a fi absolut ineficace faţă de educaţia tradiţională a corpului nostru electoral şi faţă cu lipsa de scrupule a unui guvern, care voeşte să aibă majorităţi cu orice preţ. Imoralitatea a înflorit, cu toate garanţiile de procedura electorala, minciuna reprezentaţiunei naţionale ameninţă să se permanentizeze. Si astfel problema unei largi reforme electorale s’a pus astăzi din nou, nu ca o formula vagă, nu ca o simpla platforma de campanie de răsturnare, ci ca o necesitate imperioasa şi ca singur mijloc prin care s’ar putea stârpi imoralitatea şi minciuna din viaţa noastră politica şi constituţionala. Partidul liberal a deschis lupta pentru realizarea unei largi reforme electorale ; partidul conservator-democrat îşi respectă punctul din program care prevede revizuirea Constituţiei şi reforma electorală ; chiar din rândurile partidului conservator răsună glasuri stinghere care cer o reformă electorală. Acest curent general ce s’a format în favoarea unei schimbări a actualului sistem electoral, denota că problema a ajuns în stagiul ultim, când rezolvirea ei definitivă nu mai poate întârzia. Fără îndoială că soluţii pot fi multe. Dar răul e prea adânc şi s’au făcut prea multe experimentări zadarnice, pentru a fi îngaduit să ne oprim la jumătăţi de soluţii şi pentru a nu avea curajul de a privi realitatea In faţă şi de a aborda problema In toată complexitatea ei. Din orice soluţie a problemei electorale, nu poate lipsi—nu trebue să lipseascăo preocupare : chemarea ţărănimei la viaţa publică. Nu se poate realiza o reforma electorală utilă şi reala, fară a se dărâma zăgazurile de nedreptăţi şi de anomalii cari se pun în calea participarei celei mai numeroase paturi cetăţeneşti la viaţa publică. D-l C. Stere a emis soluţia întreaga a problemei: colegiul unic pentru toţi ştiutorii de carte. Prin contopirea actualelor colegii într’un singur colegiu şi prin acordarea dreptului de vot tuturor acelora care ştiu a ceti şi scrie, toate anomaliile şi nedreptăţile ar dispărea, reprezentaţiunea naţională ar deveni o realitate, s’ar stimula dorinţa de a capata cunoştinţele elementare, s’ar stabili o solidaritate reală între toate categoriile sociale, iar viaţa publică ar căpătă acea vigoare sănătoasă care singura poate asigura funcţionarea normală a unui adevărat regim constituţional. Odată realizată această reformă, votul obştesc se va înfăptui de la sine, ca o urmare naturală, pe măsură ce se va înmulţi numărul ştiutorilor de carte, fara a mai fi nevoie de o nouă revizuire a Constituţiei. împotriva chemarei ţârănimei la politica se ridică însă, o sumă de obiecţiuni, pe care le vom analiza într’un viitor articol. W.ML DIN SAGA Succesul lui C. C. R. Kinderul naţiunei de la Râmnicul Sarat, „deputatul-publicist“ C.C. Bracsko, a avut ieri un succes bocat în plin parlament , a interpelat, judecat şi soluţionat în chestia „tramvaiului". Conu Petrache surprins de pozna junelui.. Kinder, Va luat sub înalta-i proiecţie ironică, motivând gafa care vine de la un „inexpedient“ în ale treburilor Statului ! A râs Camera, dar a râs şi Cc. Petrache de modul cum şi-a scăpat „interpelarea“ junele C. C. R ! De la Castelan la Trita! O Tempora, ciudate sunt fenomenele tale. Ciudate şi de necrezut! Căci cine ar putea crede că vechiul Castelan, care cîndva a avut un gest de... dispreţ la adresa poporului, să se coboare în mijlocul acestui popor şi să spuie că-l iubeşte ! Sau cine ar fi crezut vr odată că acela care prin arta sa de mare demagog cuceria aplauzele gratuite ale mulțimei, se va îndepărta din mijlocul ei, al cărei Tribun se considera, ca să se apropie de faimosul Castelan, autorul măreţului gest de... dispreţ. lată de ce ne uimim cu toţii cînd vedem că intre d-nii Carp-Castelanul şi Fleva-Tribunul s’a legat o armonie frăţească. Să fi renunţat oare perseverentul Castelan la înaltele sale consideraţiuni de stat, la vederile sale supra-româneşti, ca să se lese capturat de arta demagogică a unui Tribun căzut în disgraţie şi deconfitură ? Sau caşul se prezintă altfel: De mult epuisatul Tribun, căutând a deslega paginele schopenhaureane, a renunţat la scumpa-i demagogie ca sa îmbrăţoşeze ideile... nesămănate ale Castelanului ? Cine ar putea pătrunde în adâncurile acestui mare mister care arborează pe orizontul conservatorismului... marghilomanist ?! Fapt e că intre d-nii Carp Castelanul și Fleva-Tribunul, s’a stabilit un acord telepatic. In epoca aceasta de prefacere cazul nu ar părea atât de straniu, cu atât mai mult cu cât știm că mediul care a stabilit acest acord e de „nuanță“ transparentă... Apropierea Carp-Fleva constitue un simptom interesant pentru moravurile noastre politice, neasanate încă. Această apropiere ar putea produce două efecte senzaţionale şi anume : dl. Carp să renunţe In reacţionarismul secular şi să dee rolul Tribunului... epuizat, iar dl. Fleva, văzindu-se la un moment dat jefuit de ceea ce... n’avea, să devie un castelan de temut,. Depinde numai de o singură şansă,—de care nu mai pomenim... Chestiunea plinei După chestiunea lemnelor şi aceea a zahărului, chestiuni cari au pus în adevărată lumină ineficacitatea legei votată de minusculele „majorităţi“ parlamentare cu privire la „ieftenirea traiului“, avem acuma la Iaşi şi vitala chestiune a pîinei. Cazul se cunoaşte. Un conflict a isbucnit între lucrătorii brutali şi patronii acestora, conflict care a determinat o grevă a celor dintăi. Greva a fost proclamată şi populaţiunea oraşului a rămas la un moment dat fără pîine. Greva însă a fost suspendată, în urma „intervenţiei“ prefectului de poliţie şi a preşedintelui camerei de comerț, fără însă ca neînţelegerile dintre lucrătorii şi patronii brutali să fi fost aplanate. In mod provizoriu s’a stabilit o epocă de zece zile, în care timp să urmeze tratativele pentru tranşarea diferendelor, cari sunt următoarele: Lucrătorii cer, între altele, o urcare a salariilor. Patronii brutari se opun, dar ar ceda numai în cazul cind se va stabili o urcare a prețului pe chilogramul de pîine. Cu alte cuvinte sporul de salar cerut de lucrătorii brutari să fie suportat de publicul consumator. Pe aceste considerente, de o parte şi de alta, urmează tratativele. Termenul de graţie... acordat populaţiunei nevoiaşe expiră, căci cele zece zile se împlinesc şi pînă în momentul acesta nu cunoaştem încă aranjamentul stabilit între lucrători şi patroni. Patronii recunosc ca întemeiate cererile lucrătorilor şi ar conveni la un spor de salar, dacă ar obţine urcarea preţului pînei. Chestiunea aceasta insă n’a atras încă bine-voitoarea atenţiune a onoratei administraţii comunale şi astfel ea a încăput pe mîna bicisnicului de la poliţie şi pe mîna „protatorului“ de la camera de comerţ. Ca şi chestiunea lemnelor, chestiunea pîinei este o problemă de resortul administraţiei comunale, care trebuie să se îngrijească în primul rînd de nevoile populaţiunei oraşului. Or, aceasta nu poate s’o facă un primar ca d. Greceanu, sau ajutorii de primari ca d-nii Cosmovici şi Stamatiu, cari au alte preocupări de... predilecţie. In cît sub guvernul „ieftenirei traiului“ şi sub înaltele auspicii ale acestei administraţii comunale, populaţiunea Iaşului va suferi în toiul iernei de frig şi de foame, neavind posibilitatea de a-și procura obiecte de prima necesitate, cum sunt lemnele și pâinea. Din Evenimentul —Dl. P. P. Carp dărueşte 10000 de lei ţăranilor din Ţibăneşti — Am cetit aseară un articol de fond al „Evenimentului". In plictisul nopţilor de iarnă simţi nevoia unei variaţiuni. Aşa pentru a-mi mai discreţi fruntea, am făcut un gest eroic şi am luat „Evenimentul“ în mină, începînd cu articolul de fond. Ce-i «Furnica»? Moft! Pot spune că n’am petrecut niciodata momente mai vesele. Autorul îşi propune să insiste asupra insuficienţei politice a liberalilor şi deschizînd cronicele ne vorbeşte de Kafka- lechi şi Valentineanu precum şi de faimosul „cadavrul palpitând al României“. »Liberalii n’au uitat, dar nici n’au învăţat nimic —spune autorul care-i atît de demoralizat că parcă n’a luat chenzina de patru luni de zile.—„Bagagiul lor politic e tot acelaşi de acum 50 ani. Cîteva clişee răsuflate ornează coloanele „Voinţei“ şi „Viitorului" precum le ornau de pildă pe acele ale „Pruncului Român11. Oratorii liberali debitează aceleaşi clişee ca la paşopt“. Venind la actualitate după ce utilizează tot bagajul unor amintiri nemîngîete autorul face o comparaţie între şeful partidului liberal şi cel al partidului conservator şi vorbind de dl. Carp intre altele spune: „D-l Carp dărueşte anual sătenilor de pe domeniul său 100 perechi doi cu pluguri etc. M.i rog, este bine informat autorul cînd afirmă că d. Carp dărueşte în fiecare an 100 perechi de boi cu pluguri f QrQTvilm"_rlr\ -. ^rt r.jo rSf. O TA--» •*. B astfel, în interval de 50 ani d. Carp a dăruit 5000 perechi de boi, sau 10000 (zece mii) de boi ţaranilor din Ţibăneşti şi tot atîtea roii de pluguri!.. Iată un fapt necunoscut pînă astăzi de noi şi care dă dreptul lui c. c. Petrache la recunoştinţa generală a ţărănimei romîneşti. Dar oare nu cumva vre-unul din cele 10.000 de capete risipite de d. Carp pe întisul ţârei s’o fi rătăcit prin redacţia „Evenimentului“? CELEBRITĂŢILE ZILEI Vice-Rectorul lată o funcţiune care a fost creată odată cu venirea d-lui dr. Bogdan in fruntea celui mai înalt aşezemînt de cultură—Universitatea. Puţini vor fi ştiind de existenţa acestui Vice-Rector, dar el există,el este factotumul la Universitate. II intîlniţi in anticamera rectorului,„în anticamera ” lui dr. Bogdan, în anticamera medicului legist, precum şi in anticamera laboratorului de medicină legală de la facultate. Este „indispensabilul“ marelui învăţat, care deţine toate aceste demnităţi. Vice-rectorul a organizat serbările jubilare, el este autorul discursurilor d-lui dr. Bogdan, preparatorul cursurilor şi poate şi a listei de bucate... El face autopsiile în locul d-rului Bogdan, el este medicul curant al d-rului Bogdan, secretarul său intim şi i-ar ţine poate şi locul la Senat, daca i-ar Îngădui legea. El îl conduce la gară cînd pleacă „și-l intimpină cînd viliein fine el ii face de toate. Dar pe lîngă aceste multiple atribuţii, vice-rectorul urmînd exemplul şefului său, a mai fost învestit şi cu altele. Prin inflnpnt» il-rnlnî Rftgfiair vi.'o.roftfn. iul a mai devenit asistent la laboratorul de medicină legală, medic la căile ferate, iar pe ziua de oli medic însărcinat cu combaterea epidemiilor în oraş şi cu facerea autopsiilor în judeţ, post creat special pentru d-sa şi retribuit cu 400 lei lunar. Un curios s’ar întreba: Cînd va prepara acest domn piesele anatomice la laborator, va inspecta bolnavii de pe linia ferată, va combate (?) epidemiile din oraş, va face autopsiiile în judeţ şi va face atitea “anticamere“ d-rului Bogdan ? Dar mai mult decit atît. »Indispensabilul“ d-rului Bogdan nu este cel puţin cetăţian român pentru ca să aibă dreptul la atitea salarii, că i-a promis-o d-rul Bogdan să i-o facă şi pe asta, e altă socoteală, dar până atunci suntem în drept să protestăm în potriva acestui nepermis abuz. E prea grossieră nedreptatea ce li se face atîtor tineri medici cari s’ar mulțumi cu o singură leafă din cele trei ce le încasează omul de casă al d-rului Bogdan. Interpelarea de eri Numirea d-lui general Averescu.- Umilirea d-lui Marghiloman.— Interpelarea d-lui Vasiliu.— Declarațiile d-lui N. Filipescu.— Lipsa de „omogenitate. - O şi rea pentru guvern. Banca ministerială a trecut ori prin momente penibile. Distinsul nostru amic d, deputat Gr. Vasiliu, a aratat in judicioasa sa interpelare, dilema grea in care s’a pus guvernul prin numirea d-lui general Averescu ca şef al marelui stat,major şi umilinţa la care a fost expus d. Al Marghiloman prin această numire. Confratele „Viitorul“ redă in modul următor împrejurările in care s’a desvoltat interpelarea d-lui Gr. Vasiliu şi impresiile produse de această interpelare. Amicul nostru, d. Gr. Vasiliu, ureîndu-se la tribună, expune rostul interpelării sale şi de la început cucereşte o mare ascendenţă asupra Camerei prin calmul, claritatea şi plasticitatea frazărilor. Şi intrînd în mediaş res citeşte, dacă nu cu mai multă eleganţă, dar, desigur, cu mai mult accent atractiv, acuzaţiunile grave formulate de d. Al. Marghiloman, in Camera liberală de acum doi ani şi jumătate, în contra d lui general Averescu. Şi în tot timpul cît au durat aceste citaţiuni, d. Al. Marghiloman era pironit, palid, în fotoliul ministerial, rătăcindu-şi privirile prin toate părţile ; iar d. N. Filipescu făcea mereu mişcări şi gesturi nervoase. *** D. Gr. Vasiliu întreabă apoi: — Şi faţă de aceste expuneri, rog pe guvern să binevoiască a arata, care este azi situaţia d-lui Marghiloman ? Atît de luminos, atît de convingător a fost d. interpolator, încît toată lumea îşi încorda privirile spre banca ministerială. D. N. Filipescu, ministru de război, stăpînit de o jenă vizibilă şi părînd obsedat de dilema pusă cu atita luciditate de d. Vasiliu,—a recunoscut—,cu intenţia de a fi foarte ironic dar fără a reuşi,— că d. Vasiliu a făcut o expunere foarte clară. — Dar d. Vasiliu avea tendinţe politice,— spune d. Filipescu, —iar eu, care mă ocup numai de armată şi nu de politică, nu voi urma pe interpelator. In ce priveşte însă armata, mă ocup numai eu şi numai eu iau toată răspunderea actelor mele. — în ce priveşte acuzaţiile de ordin administrativ în contra d-lui general Averescu,—continuă d. N. Filipescu,— sunt nuanţe între mine şi între colegul meu, d. Marghiloman. Şi vă dau voie să credeţi că pe această chestiune guvernul nu este omogen. — Cum am făcut numirea d-lui general Averescu?— continuă d. Filipescu. Dacă aţi numi o comisiune secretă, v'aş putea arăta in ce stare se află statul major general al armatei, dar aici nu pot arata nimic. Şi atunci, urmînd să iau măsuri în consecinţă, m’am adresat ofiţerului venerat, care are titlurile şi aptitudinele necesare, — căci a servit mai mult în statul major,—d-lui general Averescu, pe care fostul guvern l’a numit general de divizie, trecind peste drepturile altor 6 ofiţeri generali. — Şi ţin să declar aici, că dacă n’am cerut avizul nimănui asupra acestei numiri, am comunicat-o în mod prealabil d-lui Marghiloman şi d-sa mi-a făcut concesia de a nu se opune, concesie pe care o socotesc drept■ obligaţiune a mea faţă de d sa, deoarece dacă d-sa s’ar fi opus, eu nu făceam această numire! Şi după aceasta declaraţie la*