Mişcarea, ianuarie 1912 (Anul 4, nr. 1-22)

1912-01-14 / nr. 9

întâmplarea şi nu fatalitatea îmi prepara suprizele acestor întâlniri ciudate. In preumblările ei, era totdeauna întovărăşită de o fetiţă şi de un bătrân care semăna a fi tatăl ei. Mergeau încet, evitau potecile primejdioase, se odihneau des, şi nu se depărtau niciodată prea tare de sat. Când am întâlnit’o întăiaşi dată, am salutat’o, mi-a răspuns ca oricărui necunoscut politicos, şi am trecut înainte... dar... un ce neînţeles, mai presus de voinţa mea mă făcu să las drumul început să străbat tufişurile încurcate ale pădurei şi ascuns în dosul unui copac secular pe unde trebuia să treacă ea, am stat în prada unei exaltări nebune, a unei revolte chinuitoare a înaltei mele simţiri !... ...Simţeam cum inima îşi întăreşte bătăile, auzeam perfect cum se lovea cu zgomot de coaste, şi cu cât «ea» şi însoţitorul ei se apropia de locul unde stăm ascuns, bătăile inimei deveneau din ce în ce mai puternice şi mai rare, răsuflarea îmi era scurtă, adâncă trupul înţepenit, iar privirea fixă lacomă aţintită asupra unui punct vag nehotărât... şi când «ea» trecu, văzui cu groază un“deget de la mâna dreaptă, degetul mijlociu, cu o umflătură bine pronunţată între întăia şi a doua falangă. ...Femeia căuta instinctiv să ascundă acest deget desfigurat în mânuţa copilei dar privirea-mi fixată asupra lui, îl urmărea cu o bucurie sălbatică pănă o perdu din vedere la o cotitură a drumului şi...de atunci îl sădii adânc în închipuirea mea bogată dându-i proporţii uriaşe... Cu o sforţare aproape peste puterile energiei mele slăbite, îmi hotărâi voinţa de a nu ieşi din casă câteva zile, sperând că-mi va pieri din închipuire imaginea acelui deget fatal... ...Dar vai! acum trebuia să îndur chinuitoarea răsvrătire a simţurilor. Privirea mea, lipsită de vederea materială a degetului scârbos, căuta să mi-l arate în orice obiect înconjurător... ...Luai cadrele ce împodobeau pereţii camerii mele, şi care după credinţa mea stârneau închipuirea, evitam citirea cărţilor ilustrate, căutam să-mi îndrept privirea pe lucruri aducătoare de amintiri plăcute,... Totul, totul fu în zadar!... ...Am crezut mai apoi că somnul va linişti revolta simţirei, şi că va şterge pentru câteva clipe, din creer, imagina chinuitoare... dar... în somn ochii veghiau încă mai mult, se iritau, imaginaţia îmi era stârnită de neliniştea lor, şi atunci degetul îmi apărea mărit de închipuire,... cu proporţii uriaşe... In una din aceste nopţi, pe când zadarnic încercam să mă liniştesc, aud o bătaie uşoară în geam. Am deschis uşa, şi m’am pomenit în faţa bătrânului care întovărăşia pe femee în preumblări. Se scuză de deranjamentul ce-mi făcuse şi mă rugă să’l urmez că i s’a bolnăvit nepoţica, că a răcit în pescursiune. M’am îmbrăcat şi am eşit. Pe drum mă gândeam : Cum de au putut afla că studiez medicina ? Cum de au ghicit, şi circumstanţele acestea ciudate, nu le mai atribuiam întâmplării, ci numai fatalităţei care trebue să-şi urmeze opera ei de distrugere a fiinţei mele... ...Eram hotărât să-mi stăpânesc privirea pe cât îmi va fi posibil. Am intrat în casa unde locuiau, am examinat fetiţa am recomandat transportarea ei imediată la oraşul din apropiere, şi salutând pe femee voiam să ies, când ea îm întinse recunoscătoare mâna... ...Simţii un tremur nervos, sângele mi se urcă în creer, iar privirea mulţumită de desgustătoarea vedenie a degetului fatal, sta fixă,ridicată............................. A doua zi am închiriat o căruţă din sat şi am plecat spre oraş. Aci în mijlocul sgomotului, a distracţiei, a prietenilor, mă simţeam mai liber, totuşi presimţeam că suferinţa nu mă va părăsi, că va creşte după un timp, şi că desigur va ajunge la paroxism ; din nenorocire presimţirea mea s’a adeverit în curând !... Trecură câteva zile de când eram acasă. Intr’o zi maică-mea închirie jumătatea din apartamentele calului de sus femeei aceleia, şi spre culmea nenorocirilor mele, se obligase a-i servi şi masa!... Când am aflat această veste am rămas ca trăsnit, voiam să fug de acasă, voiam să mor!... Numai privirea mea părea bucurată la această veste, era de sigur doritoare de a arăta sufletului meu chinuit aceea ce el nu dorea să vadă şi minţei ce nu voia să priceapă... şi acum, când trăesc în intimitatea femeei aceleia, blestem ceasul care mi-a scos-o înainte, căci presimt că mă va pierde mai curând sau mai tărziu vederea scârboasă a degetului fatal, care e duşmanul imaginaţiei şi sufletului meu, care îmi răscoală sensibilitatea, bolnăvicioasă, care îmi arde creerul şi zi cu zi mă simt mistuit de o flacără străină naturei mele, fără speranţă de a scăpa vreodată de acest chin îngrozitor pe care-l datoresc în primul loc antecedentelor hereditare şi... fatalităţei...“ IEȘENII vorbea de azi înainte Ceai bun veritabil rusesc cumpărându-l numai la Societatea Rusă de export din strada Ștefan cel mare. CRONICA VESELA INSOMNIE Somnul nu mai vine...Somn in noaptea asta ?! Dar n'auzi cum râde până şi fereastra ? Chiar şi vântul pare batjocoritor, Debităndu-şi, veşnic, vechiul repertor. De-ar cânta încaltea altceva mai nou... Unde dracu şade?... Sigur căn Copou. Şi de-acolo scapă, trece prin zăbrele Peste tot oraşul, peste Cetăţile... Văile coboară, dealurile sue, Variind pentreaga scara muzicală Dela piculină până la pedală... Buzele'şi supţie, flueră'n surdină, Crengile se mişcă, frunzele suspinăl, Plopi încep să cânte, vârfuri sa se'ndoae, Ritmic bat în geamuri picături de ploae, Uliţele cântă, porţile se mişcă, Ici pocneşte-o tablă, flueră’o morişcă... Mângâind din fugă învechite hanuri, Geme printre case, strigă pe maidanuri... Ce cântă Copoul, cântă-acum Calate Şi întreg oraşul cântă Traviata. Şi de-acelaş cântec tremură fereastra... Iarăşi Traviata ?... Ce, prostie-i asta ?! Cum, nu ştii nimica decât Traviata? Vreau ceva mai vesel, cântă-mi Hiawata. Sunt atâtea arii: Don Juan de Marana, Valsul din Briganzii, valsul din Suzana... Cântă-mi macar marşul cela'n rebemol... Lasă că i-o fac eu, Domnului Ebl... Şi rămân cu ochii aţintiţi în gol... Lasă că i-o fac eu, Domnului Ebl !... Lângă pat, deschisă stă Economia. Ah ! Şi mâin e ziua de, plătit chiria, Poimâne, examen... ah, se schimbă tonul, Şi tresar: Paltonul !... Ce palton?... Paltonul! Intre-atâţia spectri, stau ca leu'n cuşcă Şi de frig, cearşaful tremură pe mine... Mă întreb pe gânduri: Oare cei-i mai bine: Un foc de surcele, ori un foc de puşcă ? Vântul a schimbat-o, cântă din Chopin. Gândul meu nu apasă, trist ca un refren: Oare ce-i mai bine?... Ploaia bate'ncet... La Spiridonie, dousprezece bate . Peste-o clipă bate şi Mitropolia... Altul le e timbrul, alta melodia . Amărât şi sceptic, sufletu-mi se sbate Intre „Ave Caesar...“ şi „Ave Maria“... Sufletu-mi se sbate... Frigul par'că tac... Gândurile mele, toate la chirie's. Şi-i atât de mică biata mea odae... Pela geam s'alungă jocuri de văpae . Râde luna : Parva domus magna quies. Trubadur Mişcarea Literară şi artistică Serbătorirea lui Strindberg. Cu prilejul celei de a 63-a aniversare a naşterei lui August Strindberg a avut loc la Stockholm o adevărată sărbătoare naţională. Locuitorii oraşului au făcut o adevărată procesiune la locuinţa poetului pe care l-au aclamat în urale şi ovaţiuni. Pe scenele tuturor teatrelor din Stockholm s’au reprezentat câte o piesă de a lui Shindberg. După terminarea reprezentaţiilor s’a organizat un mare cortegiu cu torţe. 5000 de oameni au demonstrat pe dinaintea casei poletului, care fu adus în balcon într’un fotoliu. Poporul i-a făcut ovaţiuni entuziaste. Darul naţional i se va oferi abia după complecta însănătoşire, căci poetul se află suferind. După cum se ştie din opera lui Strindberg s’a tradus şi în româneşte mai multe nuvele, precum şi drama „Tată“ reprezentată acum câţiva ani la Bucureşti. * Din povestirile unui vânător de lupi*4 de Spiridon Popescu formează numărul 707 al „Bibliotecei pentru Toţi“. Numele autorului e o bună chezăşie a cuprinsului volumaşului. Domnul Spiridon Popescu şi-a trăit copilăria la ţară, cunoaşte firea şi obiceiurile sătenilor, necazurile, grijele şi prea puţinele lor bucurii. Cunoaşte comorile limbei noastre şi a dat dovadă şi de data asta, în minunatul stil, cu care ne dă un şir de schiţe, în cari se găsesc numai lucruri moi. Dacă am înşira numai unele din titlurile povestitorilor: „Cum am văzut întăiaşi dată lup“,—„din obiceiurile lupului“,—„Jertfele lupului“,— „Tactica lupului“—şi încă ar fi de ajuns pentru a vedea dinainte noutatea subiectului şi meritul „Bibliotecei pentru toţi“, care pune la îndemână publicului subiecte aşa de variate. In bucata ,,Lăcustele“ se pot vedea în amănunte primejdia şi relele pe care aceste lighioane le aduc şi acum, dar mai ales le aduceau altădată semănăturilor,precum şi felul lor ciudat de stârpire. In rezumat, noutatea şi alegerea frumoasă a subiectelor, felul original cum sunt expuse, precum şi limba uşoară şi curat românească, în care sunt povestite fac farmecul acestui număr—707—pe care pentru ieftinătatea lui—30 de bani— MISCAREA îndemnăm pe toţi cititorii frumosului să şi-l cumpere. Citiţi dar la gura sobei „Din povestirile unui vânător de lupi“, ca să vedeţi spaima celor pe cari iarna îi apucă rătăcind pe drum, precum şi frica celor ce îndraznesc să iasă la vânat lupi, atunci când nu le-au văzut faţa niciodată. ■ Aniversarea lui Verlaine. La Paris simboliştii şi decadenţii sărbătoresc astăzi aniversarea morţei lui Verlaine,a acelui „Pauvre Lelian“ care câştigă pe fiece zi mai mulţi admiratori şi adepţi. TABLETE VÂNATUL... Ca urmare la cele scrise de ieri cu privire la romantismul sezonului de iarnă, primim astăzi o mică broşură tipărită în „Biblioteca pentru toţi“ datorită d-lui Spiridon Popescu, unul din scriitorii noştri de talent şi unul dintre cei mai buni cunoscători ai vieţei ţărăneşti. Volumaşul e întitulat „Din povestirile unui vânător de lupi“ şi în afară de faptul că el cuprinde un material bogat şi de tot interesul pentru amatorii vânatului, se mai adaugă şi acea sesizare psihologică care dă cărticicăi un colorit cu totul artistic. Povestirile acestea constituesc un adevărat manual pentru vânători, căci toate arta vânatului este fixată într o descriere amănunţită, începând de la cunoştinţele cele mai elementare până la tactica cea mai positivă. In special temperamentul si viclenia... lupului sunt fixate in contururi foarte reale din care ar putea trage foloase şi cel mai iscusit vânător. In seria poznelor şi a tâlhăriilor săvârşite de lupi, la ţară, găsim între altele următoarea întâmplare: . . „Eram de nişte sărbători ale Crăciunului acasă. Tata nu dormea. El cosea ca de obicei până după miezul nopţii, cu lampa pe fereastră. Eu şedeam şi-i ţineam de urât: îi citeam dintr’o carte. Numai ce auzim o bubuitură dinaintea casei. Câinele, în loc să latre, scâncea, iar polcul nostru dă busna pe prispă, în lumina lampei de la fereastră şi în acelaş timp scoate un ţipăt groaznic şi lung. Tata sare numaidecât şi fuge afară, eu după dânsul. Eram prea tărziu , ţipătul porcului nostru se depărtase prea tare şi, din pricina câinilor, nici nu se inţelegea bine în care parte merge. Am alergat amândoi în două părţi şi zadarnic. tocmai dimineaţa am găsit numai locul unde-l mâncase, de lăturea satului, sub vii. Şi iată, aşa am rămas de Crăciun fără POrC“- I • • , V Interesant e că aceste povestiri vânătoreşti se basează şi pe fapte apreciate. Astfel găsim un tablou de pagubele ce le-au făcut fiarele sălbatice în anul 1900, după o statistică a Ministerului de Domenii, iată cum sună acest tablou : Oameni i mâncaţi 46 muşcaţi 55 total. Mai interesante sunt însă trucurile lupilor pe cari le găsim în broşura d-lui Spiridon Popescu şi din care constatăm că lupii, în lupta lor pentru existenţă, se apropie de fiarele domestice—cum sunt oamenii. Araid. Serviciul sanitar la sate îngrijirea de oameni şi de animale—Desfiinţarea infermeriilor—Epidemiile la sate—Combaterea epidemiilor. Nu cred, că s’ar găsi cineva care să ia în nume de rău împrejurarea de a se arata întru cât anumite măsuri îşi ajung scopul. Dealmintrelea lipsa acestui fel de control, la ţară, este de multe ori cauza unor rătăciri pe căi greşite, cheltuindu-se banul public fără nici un rost, compromiţându-se efectele ştiinţei în faţa săteanului, apăsând şi pe umerii lui—săteanului—cu o povară mai mult. Intr’un articol precedent am arătat cât de mare diferenţă se face între ocrotirea sanitară a omului de la ţară faţă de dobitoace. Grija de a proteja dobitoacele întrece cu mult interesul ce se pune pentru buna stare sanitară a săteanului. S’ar părea un paradox şi totuşi lucrurile sunt prea adevărate. Este drept că trebue să ne îngrijim de avutul nostru. Este lăudabilă faptă ce o săvârşește statul, când în cazul unei epidemii, care tinde să lovească în buna stare a sătenilor, caută sa ia măsuri serioase pe pază sanitară. Este o cheltuială absolut justificată, când Eleganţa d-lui Marghiloman UN DOCUMENT Confratele «Viitorul» au primit de la d. Vintilă Brăteanu următoarea scrisoare: Domnule Director Căutând un act în hârtiile mele găsesc rătăcită prin ele scrisoarea de mai jos, care după, ultimile afirmaţii ale d-lui Marghiloman de la tribuna, parlamentului, are o valoare deosebită, trebue să adaug că această scrisoare trimisă cu ocazia, alegerei consiliului de administraţie a societăţei Govora, este ulterioară înfiinţărei societăţei comunale de tramvai, în al cărei, consililiu de administraţie d-nul Marghiloman desemnase alţi prietini politici ai săi. Vintilă Brăteanu Iată acum şi scrisoarea despre care vorbeşte d-md Vintilă Brăteanu : Scumpe D-le Brătianu, Mă despart acum de Hr. Marghiloman care te roagă cu insistenţă în sensul propunerilor d-tale, adică Cantacuzino în consiliu şi Leonte cen- tor. Aceasta ar fi soluţia cea mai elegantă şi amândoi îţi mulţumim cu recunoştinţă. Cordială strângere de mână etc. 25 Iunie 1910, i. * M. Săulescu Credem că acest document care arată buna credinţă al d-lui Al. Marghiloman n’are nevoe de nici un comentar. se are în vedere ocrotirea averei publice, dar nu-i mai puţin adevărat, că rămâne mai mult decât o curiozitate contrastul ce se creiază atunci când individul om este pus mai prejos decât dobitoacele; când statul se arată prea ingrijat pentru proteguirea animalelor şi prea puţin ingrijat pentru proteguirea omului. Sunt câţiva ani de când au dispărut de pe la primarii micile farmacii rurale, care puneau la îndămâna săteanului medicamentele de prima necesitate ca : prafuri de curăţenie, chinină, tusă, contra diariei, alifii contra răei etc. S’au găsit destule motive pentru a face să dispare aceste farmacii, dar astăzi lipsa lor se simte dureros. In toamna anului ce-a trecut frigurile, au bântuit mult printre copiii din această localitate. Eram zilnic asaltat de părinţii copiilor cerându-mi prafuri de chinină. Târgul e departe de noi şi doctoriile scumpe. Suntem în miezul ernei şi totuşi boala frigurilor n’a eşit din trupurile multora copii, fiind nevoit a le da concedii permanente de la şcoală. Dar să las aceste reflecţii şi să trec asupra unor observaţii făcute în cursul epidemiilor menţionate în articolul precedent. Cititorul a putut vedea că epidemia de scarlatină la Sineşti a ţinut cinci luni, cea de febră aftoasă deşi declarată prin Octombrie 1911 nu s’a stins definitiv nici acum. Când scriu aceste rânduri medicul veterinar este încă în localitate. M’am putut convinge cum că pe lângă doctor şi agenţii sanitari în combaterea unei epidemii este nevoe mare de oameni de pază, care să supravegheze, că izolarea să se facă absolut conştiincios. In cursul epidemiei de Scarlatină se punea câte o streajă—oameni de sat—la fiecare casă molipsită. Acest om de pază fiind cunoscut sau chiar rudă cu cel străjuit nu execută nici unul din ordinele ce primea. Neîncrezător în puterea de molipsire prin contact, straja intră în casa infectată, bea apă, sau chiar şi ospăta, iar seara când eşta de la rând, ducea acasă la el microbul boalei şi tot aşa mai departe. In combaterea epidemiei de febră aftoase streajele s’au pus tot dintre oamenii din localitate. Aceştia, n’au ţinut seamă de ordinele date, au dat drumul prietenilor, rudelor, cunoscuţilor, de au eşit pe jitărie cu fân, în care sau căruţe aşa că boala n’a putut fi stăvilită numai în această comună, ci ea a trecut şi la comunele limitrofe şi de la acele la altele şi tot aşa mai departe. Aşa stând lucrurile, banii cheltuiţi cu trimiterea unui doctor şi a trei agenţi sanitari în localitate s’au cheltuit în zadar iar săteanul şi-a pierdut orice încredere în puterea miraculoasă a doctorilor, şi deci în ştiinţă. Aceste epidemii sunt o pacoste pe capul sătenilor din două puncte de vedere: 1) că-i aduc dureri morale, atunci când văd, că-şi pierd membri din familie 2) că-i aduc pagube materiale neputându-se folosi de vitele lor timp îndelungat și pierzând nenumărate zile cu streaja. Dacă socotesc înmijlociu 800 zile, în interval de cinci luni cât a durat, epidemia de scarlatină, străjuite, a câte trei lei ziua, cât s’a plătit munca în cursul verei trecute, pagubele cauzate pe această cale sunt de 2400 lei. Dacă socotesc cel puţin 1000 de zile întrebuinţate la paza boalei de febră aftoasă a câte doi lei ziua fac 2000 lei. Deci aceste două epidemii au cerut sacrificii materiale din partea sătenilor de 4400 lei. Să adăugăm la acestea pierderile de fiinţe omeneşti, pagubele materiale cu starea satului închis timp de trei luni, pagubele sunt enorme. Ar fi foarte înţelepţesc ca în cazurile de epidemii străjuirea să se facă numai de armată. Numai armata va fi în măsură să execute întocmai ordinele de izolare ce se dau, aducând prin aceasta un real serviciu populaţiei. In atare caz săteanul nu-şi v’a mai pierde zilele de lucru, boalele nu s’ar întinde, mizeria pe toată linia ar fi stăvilită la timp. Mă miră cum de medicii nu caută să fie mai sârguitori în atare împrejurări, cerând a li se pune la dispoziţie mijloacele de combaterea epidemiilor. Const. V. Dimitriu. mi INFORMAŢII . Operaţia suspectă de la Durneşti a fost dusă pănă la capăt. Moşiile societăţilor de asigurare au fost scoase din proectul depus erî la Cameră pentru expropierea bunurilor de mănă moartă. Informaţiunile noastre sunt, prin urmare, confirmate aşa in mod oficial, prin însuşi cuprinsul proectului, pe care guvernul l-a depus ori. E locul să reamintim, că pentru garantarea reuşitei acestei operaţiuni societatea «Dacia Română» a fost mai mult decât curantă faţă de d. P. P. Carp. „Epoca“ anunţă din nou candidatura la Olt a fruntaşului nostru, d. Alex. Constantinescu, fost ministru de domenii. In urma retragerei opoziţiei din parlament, socotim că e o invenţie, care nu are nici cel puţin meritul de a fi fost inteligent găsită. — Am vorbit într’un număr anterior al ziarului de violentul conflict care a avut loc între d-nii Sibianu directorul conservatorului şi Teodorescu profesor de Violoncel. D. Teodorescu reclamând caşul d-lui ministru al instrucţiunei, s’a rânduit o anchetă. Ia astă seară are loc la Teatrul Naţional concertul dat pe violonistul Iaroslav Kocian. Laboratorul special pentru analize medicale Dr. Med. I. Nimereanu Iaşi, strada Banu No. 1 (colţ cu str. Lăpuşneanu) Analize de sânge pentru diagnosticul Syphilisului, Sero-reacţia Wassermann, Febra typhoidă, materia, anemia etc. Analize de urină, lapte supte (pentru tuberculoză, gangrenă pulmonară etc.) suc gastric (boale de stomach) Cyto diagnostic (lig pleurale, peritoneale, vaginale, liq cefalo raehidian, etc.), analize de puroi, secreţiuni blenoragice, cercetarea microbului syphilisului în manifestaţii primare (ulcer syphilitic) şi secundare, (ulcer simplu) examenul părului, false membrane difterice etc. etc. Examene anatomo-patologice de tumori şi diverse secreţiuni patologice, etc.