Mişcarea, octombrie 1912 (Anul 4, nr. 217-241)
1912-10-14 / nr. 228
ANUL IV No. 828 ________ Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului liberal ABONAMENTE In ţară pe un an.................20 lei la străinătate pe un an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . 50*/« «mc-Hii—i____1 .■»'"»■■■f«—— DEZASTRUL Din zbuciumările celor trei săptămlni de cînd se tratează concentrarea un singur fapt pozitiv a rezultat : concentrarea nu se mai face. Dar conservatorii se cramponează de guvern şi de aceea au pus în discuţie o nouă formulă : un guvern de coaliţie cu partidul conservator-democrat. Criza conservatoare a durat prea multă vreme şi evenimentele externe se precipită. Situaţia aceasta nu mai poate dăinui. Suveranul a sosit în Capitală şi se crede că astăzi va fi ziua decizivă pentru rezolvirea crizei politice. Cum se va rezolvi această criză e greu de prevăzut. Se poate însă, că în momentul cînd vor apărea aceste rânduri, criza va fi hotărîtâ. Ori cum ar fi, situaţia conservatorilor apare limpede, chiar din desfăşurarea evenimentelor de pînă acum. Gruparea carpistă poate fi considerată ca şi distrusă. A guvernat un an săvîrşind cele mai scandaloase călcări de lege şi producând cele mai nenorocite perturbaţii în întreaga întocmire politică şi economică a ţarei. In momentul cînd trebuia să se retragă gruparea carpistă s’a cramponat pentru a repara greşelile săvârşite de fostul guvern Carp şi pentru a realiza concentrarea cu partidul conservator-democrat. Şase luni s’a zbuciumat, a ţinut opinia publică într’o enervare continuă, a paralizat ori-ce acţiune de pregătire a ţarei faţă de gravele evenimente externe, pentru ca la sfîrşit să se ajungă la convingerea că concentrarea este imposibilitate. Dovada neputinţei de a guverna era pe deplin făcută în momentul cînd au apelat la concursul partidului conservator-democrat. Şi după ce au făcut dovada neputinţei, au procedat la o acţiune şi mai drastică: şi-au decapitat şeful. Astăzi s’au trezit din zăpăceala în care de şasă luni se zbuciumă, pentru a face manifestaţiuni de dragoste postumă şefului decapitat. Dar e prea tîrziu : domnul Carp nu va reveni, iar gruparea a rămas, pe lingă celelalte nenorociri, şi cu o criză de şefie. Acesta e halul în care a fost adus partidul conservator sub conducerea efectivă a domnilor Nicu Filipescu şi Marghiloman. Asta înseamnă sfirşitul oligarhiei conservatoare — cel mai dezastruos sfîrşit ce s’a văzut vreodată în istoria politică a ţarei noastre. Astăzi toţi se zbuciumă în găsirea unei noui formule, care să atenueze dezastrul înjghebărei carpiste. Se va realiza această formulă sau nu se va realiza, faptul etate indiferent, dezastrul rămîne întreg și iremediabil. Ori ce formulă s’ar găsi, ea nu va avea alt efect de cît acela de a prelungi agonia și de a întîrzia desnodămîntul fatal, care nu mai poate fi evitat. . Mâine se va face la Dacia panegiricul «virtuţilor civice» ale domnului Carp, şeful decapitat. Va fi panegiricul «virtuţilor» care au aruncat partidul conservator în dezastrul in care se găseşte astăzi. Va fi ceva mai mult decît panegiricul şefului decapitat, va fi panegiricul unei grupări care s’a sinucis prin persuasiune. DIN ŞAGĂ DEMISIE OPORTUNĂ Domnul general Argetoianu şi-a înnaintat demisia, niic extraordinar. Interesantă e însă justificarea acestei demisii. D. Argetoianu, general şi ministru de războiţi, a spus regelui ei,şi dă demisia fiindcă se precipită evenimentele din Balcaui: — „Va fi războiu, Majestate !“, a adăugat, ca ultim argument, d. Argetoianu. Și... Regele i-a primit imediat demisia. Mille-Carp Sub titlul „Un apus de soare“ d. Mille directorul Adevărului face panegricţil d-lui P. P. Carp. „D. Carp s-a ridicat contra politicei de afacen, a ars cu fierul roş pe maroneşti, pentru că a înţeles ca în viaţa privata oamenii politici trebue să fie corecţi şi în viaţa publică desinteresaţi“. Aceasta este constatarea directorului Adevărului în ceia ce priveşte căderea d-lui P. P. Carp. Până aci nimic extraordinar, ştiut fiind că d. Miile este un reputat fabricant de fraze sforăitoare. AM numai că d. Miile credem că nu este consecvent cu sine însuşi, cînd vorbeşte de corectitudine şi desinteresare. Un elementar sentiment de pudoare, ar trebui să-l îndemne pe d. Miile să nu mai tocească atitea condee vorbind de desinteresare, cînd coloanele „ Adevărului“ sunt asemănătoare apartamentelor de închiriat. „ Adevărul“ este în presă ceia ce mijloacele de locomoţiune este taximetrul. Acolo părerile se fazează, iar fiecare rind represintă echivalentul în monedă. Dar d. Miile este adorabil atunci cînd într’un elan de admiraţie pentru d. Corp. găseşte o potrivită asemănare între d-sa şi fostul şef al partidului conservator. Dar să lăsăm pe d. Miile să vorbească : „Şi ca să vorbim de noi, este parcă o satisfacţie personală, că Petre Carp a făcut gestul pe care noi îl facem de un sfert de secol, fără, bineînţeles, de autoritatea lui, dar cu o încăpăţinare care este poate singurul şi modestul nostru titlu de glorieu. Sfintă obrăznicie, tu nu mai cunoşti nici o margine.. BALCI ORIENT — Titlurile de distincţie în Turcia Cercul amicilor pentru pacea în Balcani, cu sediul la Berlin, a dat la iveală o publicaţiune periodică intitulată „ Balcan-Orient“ scrisă în limbele germană, romină, italiană, bulgară, rusască, sîrbească şi grecească, şi consacrată absolut activităţii culturale şi sociale a statelor balcanice. In scop de a întreţinea şi cultiva cât mai întinse raporturi de prietenie între aceste state, revista „Balcan-Orient“ publică diferite chestiuni vitale şi de resort pentru întreţinerea acestor raporturi de prietenie. Intre multele articole istorice, economice, financiare și industriale, găsim și un articol intitulat „Titlurile în Turcia* și datorită locotenentului imperial Ismail Hakki Bey Teovfik, articol din care spicuim următoarele amănunte: Numeroasele titluri existente în imperiul turcesc se pot împărţi în următoarele categorii: 1) Titlurile cari sunt purtate numai de stăpânul atotputernic în imperiu semilunei. 2) Titluri acordate de stat. 8) Titluri recunoscute de stat. 4) Titluri dobândite şi recunoscute de stat 5) Titluri cari aparţin numai haremului imperial. Fiecare categorie din aceste titluri se împarte la rîndul ei în două feluri şi anume: acele cari se pun Înaintea numelui şi acelea cari se pun în urma numelui. In afară de titlurile extraordinar de numeroase ale Sultanului, găsim următoarele titluri de distracţie acordate de stat. Înaintea numelui : 1) Chediw, — titlu pe care-l poarta guvernatorul Egiptului, de ex. Kedivul Abbas-Hilmi-Paşa. 2) Qhazi,—titluricare se acordă numai mahomedanilor cari au repurtat vre-un succes in răsboi. 3) Imam, titlu care se acordă representanţilor moscheelor. 4) Kadi, pentru judecătorii bisericei. 5) Kassasker, titluri pentru superiorii judecătorilor bisericeşti. 6) Molia, titlu pentru mahomedani teologi. 7) Muţii, pentru representanţii bisericei din provincii. 6) Naib, titlu pentru representanţii bisericei plimiţi de stat: Isussam-Beji, titlu pentru prinţul de Samos. Titluri cari se pun în urma numelui; Paşă, Bey, Bey-Zade, Cheikh, Cheik-ul- Banaijin, Cheikul Beled, Ckeik-ul-hare, Darnad, Emir, Emir-Mekke, Muchtar, Prenk, Patrik, Schechsade, Tschelehi Weiiuchd, etc. etc. Sultanul are titluri speciale pe cari nu le poate purta nime, titluri care se pun şi înaintea şi in urma numelui regală l-a făcut stăpîn pe arenă, un moment,—în clipa următoare, când s’au ridicat protivnicii, lancea lui a lovit în deşert, picioarele i s’au clătinat şi s’a prăbuşit sub zalele şi sub coiful strălucitor. E povestea aventurierului care se făleşte cu puterea braţelor, dar care, cînd trebue să dee piept făţiş c’un adversar, e răsturnat pentru totdeauna pe spate. D. Miile il compară pe d. Carp c’un soare care se cufundă. Ia asfinţit, într’o mare de jertfă. Nu a fost soare d. Carp, ci o frintură rece dintr’un astru, lucitor odată, un bolid scăpat din drumul hotărât de soartă şi, în neştire, călător * în spaţiu. Azi i s’a oprit drumul. S’a cufundat un pămint, nu ca soarele după dealuri, ci ca bolidul mort. Asta e soarta aștrilor și a aeronauților. --------------------------------------------------------------------------------------------------- Trn sfîrşit Nu se poate plânge d. Carp de noroc : „Adevărul“, care maî în toate ocaziile nu-şi ţine angajamentele, faţă de d. Carp s’a purtat cinstit, l-a aparat şi lăudat pană în pragul mormîntului. Cînd s’a prăbuşit d. Carp în noaptea din care nu va mai răsări niciodată, s’a ridicat îndoliat d. Miile şi i-a ţinut un tragic discurs funebru : «Un apus de soare». Fără îndoeală că şi pe noi ne a mişcat sfârşitul d-lui Carp, orice sfîrşit, într’adevăr, e înduioşitor. Aîoi însă avem unele motive, „Adevărul“ altele. Ne deprinsesem toţi, de mult, să-l vedem pe d. Carp, în armură de cavaler medieval, agitindu-se în arena noastră politică. D. Carp era tînăr şi scintector de inteligenţă. II priveau prietenii cu dragoste şi adversarii cu admiraţie. Singur însă nu putea învinge pe ceilalţi luptători ; avea nevoe de un ajutor divin ; aştepta să-l salveze: deux ex machina. II văzuserăm hărţuindu se şi aveam nădejdea că se va vădi odată eroismul lui. A sosit însă şi clipa cînd bagheta --------------------------------------------- DUMINICA 14 OCTOMBRIE 1912 BLOCK-NOTES Virtute cetăţenească Mâine se va serbători la circul din Bucureşti „virtutea cetăţenească“ a d-lui P. P. Carp. După o experienţă politică atât de bogată, cc. Petrache a ţinut şi el să-şi arăte virtutea cetăţenească,demisionând din şefia partidului. Cc. Petrache a fost de astă dată conştient de ceea ce a făcut... Trăiască deci „ virtutea cetăţenească“ ! A doua „apologie** Cc. Mitică de la Iaşi s-a anunţat la centru că vrea să serbeze şi el „virtuţile cetăţeneşti“ ale d-lui Carp—pentru a rosti şi acolo „apologia“ ce a făcut-o aicea la club... „In consecință corectorul „Evenimentului“ retuşasă marele discurs al lui Cc. Mitică spre a-l acomoda pentru București. PĂRERI ŞI FAPTE ANECDOTE CELEBRE In „Grande Revue“ va apare în curând un studiu foarte interesant Intitulat „Maupasssant intime“ şi în cari se vor cuprinde o serie de note şi documente inedite privitoare la marele romancier. Iată un pasaj din aceste amintiri: In cari se povesteşte de către iubita autorului lui Bel-Ami anecdotele ce urmează: „Să vă povestesc şi cîteva anecdote asupra lui Flaubert. Lui Guy de Maupassant îi plăcea să-mi vorbească adeseori de marele scriitor, a cărei memorie o venera atât de mult; şi ori de câte ori luni vorbea de el, nobilul meu amic devenea grav şi trist. Amintirea lui Gustave Flaubert îl obseda. Imi spunea: „II revăd par’că şezând Iamasu lui de lucru, ori stând in picioare în mijlocul odăii, gesticulând şi strigând. Revăd mai aies privirea sa limpede, aşa de blândă, aşa de profundă, fruntea lui cheală, trupa-i tunalt învăluit în halat. El a făcut din mine ceea ce sunt, par’că aud răsunându-mi la ureche sonorele-i hohote de râs“. Intr’o zi, Paul Bourget sau Gabiile Mendes, nu-mi mai aduc aminte care din doi, a mărturisit prietenului meu că arta la care a ajuns el, este tot așa de perfectă ca aceia a maestrului său. Maupassant a protestat cu căldură. El nu putea, in reala admităciune pe care o avea pentru Flaubert, să admită așa ceva. îmi repeta adeseori: „Dar n’avem decît să deschidem „Salarobo“ ori „Madame Bovary“ pentru a ne da seama de superioritatea lui Flaubert. Eu, numai recitind cărţile lui, mă conving mai bine de slăbiciunea mea. Ah ! romanele lui Flaubert!“ Flaubert i-a spus într’o zi, la Rouen, pe vremea cînd Maupasant era încă obscur şi necunoscut: „Da, da, tinărul meu amic, o să tăcem ceva din d-ta ! Nu ştiu încă dacă vezi departe, dar vezi bine ceea ce vezi. Şi apoi, îmi pare că ai o voinţă bondoaea (la volonte trupae), şi aceasta e esenţialul“ (sic). Altă dată, ducându-se să-şi viziteze maestrul — era, imi pare, prin 1878 — Maupasant îl găsi pe Flaubert tunând şi fulgerând, cu o carte deschisă în ţaţa sa. Atunci, Flaubert îi zise,gesticulând furios: „Mi-am adus azi dimineaţă aminte de felul cum a fost primită „Bovary“ a mea, şi mi se urcă sângele în cap în ţaţa acestei Himalaya de prostie omenească (sic. Ah! burghezii, ferocii burghezi! Şi înşişi spintele mai pătruzătoare au dovedit şi ele In această împrejurare nişte suflete de spiţer (sic). Sainte- Beuve, bunăoară , ce burghez şi el! Numai Taine a ştiut să vadă lucrurile sub lumina lor adevărată. Auzi! s’o găsească pe sărmana mea Bovary imorală, indecentă, mai ZIAR NAȚIONAL LIBERAL comerciale Il-a 1 leu, in partau IV-a 40 baid. ISIN SUB DIRECTIUNEA COMITET ştiu eu ce ! Mi-am recitit cartea închipuindu-mi că a fost scrisa nu de mine, ci de un altul, şi mă simt, pe cinstea mea mişcat până la lacrimi. S-o osândească pe această femee aşa de nefericită în viaţă, şi ale cărei sentimente şi facultăţi au avut pentru a se cxersa un mediu aşa de puţin asimilabil, pe această femee a cărei inimă era făcută pentru o singură iubire, unică, dar care a avut aşa de puţin noroc în alegerea amanţilor ei. Ah! burghezii! Aş vrea să mi se permită să fac eu însumi critica cărţii mele; le-aş arăta eu lor cum trebue să se analizeze un roman. Şi iţi jur că l-aş judeca pe al meu cu multă imparţialitate, ea ei conţine greşeli, mon Dieu ! greşeli pe cari ei nu le-au semnalat, dar pe cari eu Ie cunosc şi cari mă fac să sufăr, Sacredieu !...“ ---------- , ■. ■ ------- MARK TWAIN Cum se vindecă priranul E bine şi frumos, a scrie pentru desfătarea publicului, insă ceva cu mult mai sublim şi nobil e aceea, ce se scrie pentru instruirea, spre folosul şi spre binele poporului — şi acesta e singurul scop al lucrării ce urmează. Dacă aş izbuti să insănătoşez prin aceasta fie şi numai un bolnav, să aprind din nou în privirea sa pală focul speranţei şi a bucuriei şi să-i redau inimei sale obosite bătaia regulată şi veselă, munca mea va fi răsplătită cu prisosinţă şi o mulţumire sfintă mi-ar cuprinde sufletul, cum de bună seamă ea il cuprindea pe Christos, clnd împlinea o faptă bună sau făcea o minune. Şi fiindcă pînă acum întotdeauna am trăit un traiu ireproşabil, sper că nici unul dintre cei ce mă cunosc, nu-mi va respinge sfaturile, bănuind poate că voiesc să-mi bat joc de lume. Binevoiască publicul deci, a studia experimentele însemnate aici, pe cari le-am făcut cu privire la evoluţia şi vindecarea guturaiului — şi apoi dacă-i place, urmeze exemplul meu. Cind ne-a ars casa noastră, albă ca zăpada, din Virginia City, mi-am pierdut orice temei de gospodărie, orice echilibru sufletesc, şi pe lingă toate sănătatea şi geamantanul. Lipsa celor două lucruri dintâi nu m’a necăjit mult; câ el nu e greu a-ţi Întemeia o gospodărie fără o mamă, o soră, sau o ruda depărtată, care să-ţi îngrijească rufele murdare şi să-ţi scoată ghetele de sub pat amintindu-ţi astfel, că mai e cineva pe lume, care nu te-a uitat şăţi poartă de grije. Cit despre echilibrul sufletului meu doar nu eram poet să mă pling şi să mă zbucium, par’că aşi fi perdut cine ştie ce lucru mare. Insă mi-am mai pierdut sanătatea şi un geamantan nounouţ — şi aceasta a fost o mare nenorocire. Căci în ziua incendiului mi’am silit din răsputeri să fac multă treabă, și m’am ales astfel cu un guturai. Când pentru primă dată începui a strănuta, ma sfătuit un prieten, să-mi scald picioarele tn apă caldă și apoi să mă bag în pat. Imediat mia mai venit unul, care credea că ar fi bine să mă scol şi să iau o bae rece. După un ceas un al treilea încerca să mă convingă, că «guturaiul trebue hrănit, pe când frigurile dară nu le dai de mâncare te părăsesc de bună voie“. Eu sufeream şi de una şi de alta şi am chibzuit, că socoteala cea mai bună e să mănânc întâi bine şi cu spor, iară apoi să mă inchip în odae şi să flămânzesc. El era de faţă, când Imi hrâniam guturaiul, şi mă Întreba apoi după o clipă de tăcere şi meditaţie, de sufăr mulţi concetăţeni de ai mei de guturai? Iar, rând ii răspunsei, că aceasta se prea poate, ieşi afară, de-şi coborî firma de deasupra ospătăriei spare. După aceea mă pornii spre biurou şi un drum dau de un prieten intim, caremi spuse că nu există pe lume un leac, care săţi vindece mai iute guturaiul, ca un pahar cu apă sărată şi încălzită. Mâ cam îndoiam, de mai este loc şi pentru asta, dar mam hotărât să incerc şi asta numai decât. Efectul a fost surprinzător: mi-era ca şi când mar fi şi părăsit sufletul nemuritor. Deoarece cu experienţele mele numai pentru aceia le scriu, care fură apucaţi de aceeaşi boală ţin să-i ferese de leacurile care pe mine era să mă gătească de zile. Vorbesc deci cu cea mai nestrămutată convingere şi ii sfătuesc să se ferească de apă sărată ! Dacă aş mai căpăta vreodată guturai şi aşi avea a alege intre chinurile iadului şi un pahar cu apă sărată, miaşi încerca de bun