Mişcarea, iunie 1913 (Anul 5, nr. 119-144)

1913-06-11 / nr. 126

ANUL V No. 126 Redacţia şi Administraţia laţi, ’ Piaţa Unirei No. 5. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In tară pe an an..................20 lei In străinătate pe an an . . . 40 Preoţi şi Învăţătorii rurali . . 50a­t O scrisoare­­ un expozeu Epilogul războiului turco-balca-­ nic a ajuns la paroxism : după un schimb de note lungi, după inter­venţia Ţarului, nimic nu s’a schim­bat în desfăşurarea conflictului sîr­­bo-bulgar, iar armata bulgară por­nită în marş de războiu spre gra­niţă, e aşteptată de armata sâr­bească închisă în întăriturile din regiunea Vardarului. O zi, cel mult două, şi acest conflict va intra în faza lui decizivă , sau va interve­ni un concurs de împrejurări care să determine o înţelegere între a­­liaţii de ieri, sau vom asista la o nouă vărsare de singe in Balcani. Dar, în jurul conflictului sîrbo­­bulgar sau produs două fapte me­nite a descoperi o situaţiune mult mai gravă şi mai ameninţătoare, care se ridică deasupra conflictelor din lumea balcanică. Este vorba de intervenţia Ţarului şi expozeul primului-ministru al Ungariei. Intervenţia Ţarului este un act fără precedent în istoria politică modernă. Acest act a jignit simţul de in­dependenţă şi de demnitate al Bul­gariei, care a interpretat scrisoa­rea Ţarului ca un act de la stă­­pîn la vasal. Şi în timp ce Bul­garia murmură împotriva scrisoa­­rei Ţarului, Suveranul Rusiei a­­meninţă pe bulgari ca la cazul cind nu vor asculta ordinul, «nu mai au ce căuta pe la Petersburg Acest schimb de graţiozităţi în­tre Sofia şi Petersburg denotă o întreagă stare de lucruri, denotă o întreagă maşinaţiune politică ce a funcţionat pînă acum între Slavii de la nord şi cei de la sud. Dar dacă intervenţia Ţarului avut un ecou atât de displăcut la Sofia, ea a avut un ecou şi mai îngrijitor la Viena. Această inter­venţie a provocat expozeul conte­lui Tisza. Nici­odată un şef de gu­vern nu a vorbit aşa cum a vor­bit primul-ministru al Ungariei Dezbrăcat de ori­ce rezervă, evi­tând formulele nebuloase ale limba­jului diplomatic, fără nici un me­najament şi cu o francheţie aproa­pe brutală, contele Tizza a măr­turisit impresia stranie făcută de intervenţia Ţarului în conflictul din­tre aliaţi şi hotărirea fermă a Aus­­tro-Ungariei de a nu tolera «atin­gerea independenţei» statelor bal­canice. Ori­cine va înţelege gra­vitatea unui asemenea limbaj. El denotă că pe deasupra conflictului sîrbo-bulgar se conturează eternul antagonism austro-rus şi în dosul fantomei unui eventual război sîr­bo-bulgar stă fantoma unui război austro-rus. Austro-Ungaria, sub fir­ma intereselor ei vitale şi a grijei ca independenţa statelor balcanice să nu fie ştirbită, iar Rusia sub egida protecţiunei părinteşti a Sla­vilor de la sud, stau gata să în­crucişeze spada. După modul cum s’au desfăşu­rat evenimentele în ultimul timp, socotim că tensiunea raporturilor austro-ruse a ajuns la paroxism. Este momentul culminant al crizei internaţionale. BLOCK-NOTES Atitudinea „Faclei“ Atot-ştiutorii şi atot-moralizatorii „Fac­lei“ pînă în prezent n’au suflat o vorbă în chestia „delictului de presă" săvîrşit de „Seara" asupra cassei Marmoroscii-Blank. Acest n’aude n’avecle al numitei reviste e cel puţin straniu. «Galaţii» din Galaţi La Galaţi vechiul partid conservator e atât de tare şi atât de... organizat în­cât ziarul „ Galaţii" apare de două ori pe zi, in două feluri, la două tipografii deosebi­te, scris de redactori deosebiţi. Fie­care ziar in parte revendică a fi organul „adevăratului partid conservator —fapt care, se înţelege, că stîrneşte o po­lemică acerbă care urcă pină la nota ila­rităţei. Oile lui Berman Juster Afacerea Berman Juster formează obiec­tul celor mai pasionate discuţii la Pala­tul Justiţiei. Intre aceste discuţii, un mucalit a pla­sat una bună. Se ştie că judecătorul sindic intrând in administrarea averei lui Berman Juster, are datoria de a lua toate măsurile pen­tru conservarea activului. Judecătorul sindic — spunea mucalitul — a dat ordin să nu se mulgă oile lui Berman Juster, pentru ca să nu se risi­pească­­..„activul“ falimentului! Fuziune?... Versiunea politică cea mai recentă şi care ţine de câteva zi­le afişul Comediei I Conservatoare, este Fuziunea. Marele maestru, regisorul iscusit care I a montat şi pus în scenă comedia cola- I borărei, a venit acum cu altă noutate I menită a înşela curiozitatea publică, cu I fuziunea. Dar noua producțiune nu are cel pu- I țin meritul actualității, necum pe cel al I originalității. Intr adevăr, este o îndrasneală dacă I nu chiar o copilărie ca tocmai în mo- I mental in care partidul conservator a ajuns în ultima fază a desagregărei, când încordarea raporturilor dintre diferitele nuanţe a ajuns la paroxism, să ni se vorbească de probabilitatea unei fuziuni. Dar colaborarea ce-a fost ? Peatra de încercare pentru realizarea fuziunei. Şi ce a ieşit din această încercare ? O ve­dem cu toţii. Haosul a devenit tot mai mare, iar prapastia supată intre cele două partide conservatoare mai profun- I dă, prin retragerea d lor P. P. Carp, Pilipescu şi a tuturor fruntaşilor cari i-au urmat în această acţiune. Apoi fuziunea implică tranşarea ches­­tiunei şefiei. Cine va fi fericitul mântu­itor care va aduce pacea şi armonia în rândurile sdrenţuitului partid conser­vator ? Partidul fusionat va trebui să aleagă între cei trei pretendenţi, d-nii Marghi­loman, Take Ionescu şi Mişu­ Cantacu­­zino. Veselul moştenitor al milioanelor ba­bacă­­ are şi el veleităţi de şefie, pe baza marelui contingent de vechili ce i-a in­trodus în partidul conservator. Ei bine, cine mai p­oate crede astăzi că amicii d-lu­i Marghiloman, vor pu­tea accepta fără rezerve şefia d-lui Take Ionescu, sau vice-versa ? Este o naivitate patentă să se vor­bească de o asemenea soluţie în actua­lele împrejurări, pentru rezolvirea crizei conservatoare. Iar cei ce se cramponează de como­dele fotolii ministeriale ar putea să lan­seze alte bombe pentru a mistifica opi­nia publică, căci aceia a ITM ci unei este răsuflată, prea răsuflată, proprie, politică liberal—naţională, fără l­­ sprijinul... moral și sociologic al radacto- u rilor de la „Adevărul“. Dar ceia­ ce ne­­ surprinde este faptul că dl. Cocea, care­­ ar vrea ca toată lumea să remite entu- ‘ ziasmată de „interviewul“ d-lui Carp pre­ , cum a remas d-sa, se năpustește asupra­­ presei conservator-damocrate, ’și în spe-­­ cial asupra ziarului „La Roumane“ orga-­­ nul francez al d-lui Take Ionescu. Respunzînd acestui ziar—e drept, cu litere mai puţin visibile de­cit obicinui­tele articole cu compact şi cursiv, cu care se pune în evidenţă superioritatea parti­dului conservator-democrat — dl. Cocea care pare a susţine pe dl. Carp precum cutare redactor al «Adevărului» susţine pe fruntaşii conservatori-democraţi, tace în respunsul seu, formare acuzării şefului acestui partid, scăpînd chiar o atribuţie de gheşeftar pentru patronul organului francez. Dl. Cocea scrie textual, atuncea cind apară pe dl. Carp, acuzat astăzi a fi de­venit un revoluţionar : — D­ar ar trebui să admitem atunci că sufletul pacinicului izolat de la Ţi­­băneşti e tot aşa de setos de singe pre­cum e altora de gheşefturi». Aceasta comparaţie e făcută de Cocea pentru a respunde sever şi tranşant zia­rului «La Roumanie» şi partidului pe care-l represintă acest ziar. Relevăm faptul nu pentru a demonstra independenţa d-lui Cocea la „Adevărul" dar pentru a demonstra încă odată atitu­dinea acestui ziar, care prin pana fie­că­­rui redactor al său profesează idei poli­tice şi sociale cari se bat cap in cap, care se contrazic şi cari, aşa cum se perindă, ne arată... deosebitele sale men­talităţi de ordin politic, economic, cultu­ral, etc. Ori­cum însă, dacă ieşirea violentă a d-lui Cocea împotriva conservatorilor de­mocraţi nu-i va atrage sub nici o formă oare­care vre-un avertisment sau vre-o desavoare indirectă prin însăşi „Adevă­rul“—cu siguranţa că aceasta ieşire a provocat mari nemulţumiri in cabinetul redacţional-consultativ al «Adevărului», dacă nu chiar violente discuţii intre dl. Miile, redactorii sei mai vechi și junele conservator carpist dl. N. D. Cocea. Lucrările de edilitate Administraţia comunală a dispus re­pararea câtorva străzi, in limitele su­mei împrumutate pentru lucrări de e­dilitate. Constatăm din capul locului că în materie de reparaţii, administraţia co­munală păstrează aceiaşi normă ca , în faimosul stropit al străzilor, se în­grijește numai de centru. Marea majoritate a străzilor lătu­ralnice sunt cu desăvârşire impracti­cabile. Am văzut de sf. Gheorghe locatari cari nu se puteau muta din case, din cauză că colugarele nu puteau stră­bate prin gropile ce s’au format pe aceste străzi. Sunt apoi străzi pe cari într’un caz de incendiu pompierii n’ar putea pă­trunde din aceleaşi motive. O administraţie comunală conştiin­cioasă credem că trebue să aibă ace­iaşi solicitudine pentru toţi cetăţeii acestui oraş şi să îngrijească deopo­trivă de interesele celor de la centru ca şi ale celor din părţile laterale. Dacă din punctul de vedere al obli­gaţiunilor fiscale, legea nu face dife­renţă între unii şi alţii, ar trebui ca şi din punctul de vedere al edilităţei să nu se facă preferinţi dăunătoare. Apoi credem că a sosit timpul ca­­ aceste lucrări pentru cari se fac în­semnate sacrificii , materiale,­­să fie mai serios supraveghiate. Recepţia lor să se facă de o com­i­­siune de specialişti şi persoane din acele cari să fie mai presus de orice bănuială. Cetiți în corpul ziarului ultimele știri telegrafice din streinătate. DIN ŞAGA BARBAT BUN Intr’un­ articol de po­lemică d. D- Angliei, po­etul, găseşte prilejul să susţie că nevasta d-sale e tânără, frumoasă şi se găteşte bine. Soţ model ca Angliei Nu-i în lumea asta, In răscrucea străzii Şi-a expus nevasta; Şi, c’un gest de fală, Tuturor le-arată Tenu-i fraiche ca crinul, Talia bogată... Prea stimate Angliei, Dumneata ştii multe. Doamna Angliei n are Calităţi oculte ? Rinaldo Dl­ Cocea şi „Adevărul“ In numărul de Duminecă al „Adevă­rului“ cu data de 9 iunie, dl. N. D. Cocea publică un articol intitulat „Singe şi No­roi“ care dacă este resultatul unei­­atitu­dini personale a­­ sale, pune, prin con­ţinutul seu, în discuţie chestiunea atitu­­dinei acestui ziar «independenţa Dl. Cocea care a scris declaraţiile pe care îi le-a dictat dl. Carp la Ţibăneşti se năpusteşte asupra ziarelor cari n’au putut primi opiniile fostului şef al con­servatorilor, ca şi asupra ziarelor caii, surprinse de noua ipostasă a d­lui Carp, au ironizat anarhismul pe care d-sa îl pre­vede intru soluţionarea marilor probleme sociale de la noi. Am fi înţeles ca dl. Cocea să se repeadă asupra noastră, cari nu sutem conserva­tori şi cari, mai mult, facem o politică PĂRERI ŞI FAPTE Suveranii Europei Jubileul Kiiserului Wilhelm al Germa­niei a pus, intre altele, in discuţie şi ches­tiunea longitivităţii domniilor regale şi im­periale a monarhilor din Europa. O recentă statistică ne arata ca actualmente avem in Europa trei­ zeci si opt monarchi dintre cari numai şasă să aflau in tronul lor in ziua de 15 Iunie 1888 cind Kaiserul Germaniei şi-a pus coroana imperială. Domniau aluneca, ca și astăzi, Kaiserul Franz-Ioseph­ al II-lea, prin­cipele Ioan al II de Lichtenstein, Regele Ni­­chita pe atuncea principele Muntenigrului, ducele George I1 de Saxa, Regele Ferdi­­nand I, pe­ atuncea principele Bulgariei, şi Carol I Regele nostru. Cea mai arare domnie e a lui Franz-Jo­­seph care poartă coroana imperială de 64 de ani. Ceilalţi monarhi vin ia ordinea ur­mătoare: Principele Johan II de Lichtenstein 54 ani, Regele Nikita 52 ani, Regele Carol al României 47 ani, Regele Ferdinand al Bulgariei 26 ani, Regele Otto I al Bavariei 27 ani. O epocă egală de domnie cu aceea a Kaiserului Germaniei are principele Albert I de Monaco, care in toamna viitoare Își ser­bează jubileul de 25 de ani. Apoi urmează : Principele Günther de Schwarzburg cu 23 aui de domnie ; regele Wilhelm I de Würt­temberg 22 ani; ducele Ernst Ludwig de Hessa, 21 aui; principele Ferdinand de Waldek 20 aui, Țarul Nicolae al Rusiei 19 aui, Regina Wilhelmina de Niederlanda 15 aui, regele Victor Emanuel III al Italiei și ma­rele duce August de Oldenburg 13 ani. Du­cele Friedrich Franz IV de Mecklenburg Schwerin şi Wilhelm Ernst de Saxa Wei­mar 12 ani. Regele Alphons XIII al Spaniei şi prinţul Heinrich al XXIV, cite 12 ani. Generaţia mai nouă a monarch­ilor cari însă de fapt nu sunt şi tot aici de tineri o represintă următoarea statistică: Regele Petru I al Serbiei 10 ani, regele Friederich August 111 de Saxa, marele duce Adolf Friedrich de Mecklenburg-Strelitz, du­cele Friedrich II și principele Leopold IV c­te nouă ani. Regele Haakon VII al Nor­vegiei, și ducele Gad Eduard de Gotha d­­e opt ani. Regele Gustav IV al Suediei, re­gele Albert I al Belgiei, marele duce Frie­derich II de Baden, și duceie Herzog Ernst II de Altenburg este 5 ani. Sultanul Mohamed V al Turciei nare de cit patru ani de stăpînire, în care timp, sub MARTI 11 Iunie 1913 *.*­ ZIAR NAȚIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET APARE ZIL­NIC Anunciuri comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. In pagina III-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani. . > - TELEFON HI - tinsul, Turcia a decăzut Intru atîta în cit se discută daci ea mai poate fi denumit impe­­iu european. Regele George III al Angliei are trei ani de domnie, principele Adolf de schaumburg-Lippe doi ani. Domnia cea mai tinără este represintat prin regele Cristian al Danemarcei, și unn­ca ducesă Adelaida de Luxemburg, cari au îumai un an. Regele Constantin al Greciei și principele Heinrich al XXVII n’au de cit­­îte-va luni... Araid Mihail Kogâlniceanu Cuvântarea d-lui G.­­­. Burgh­d­e rostită la Dorohoiu la dezvelirea bus­tului marelui patriot, în ziua de 2 iunie a. c. VI ...Iarna era grea, oşti multe, curături aiuite şi la foc depărtat. Cănim la Du­nărea, boii degerau şi cădeau, alăturea cădea şi omul cu dînşii. Acasă copii­ilăminzeau că cea ce nu lua ostaşul la nevoia sa, luau zapcii cei de ţară de sâ-i îmbogăţească". Reprezentanţii ţăranilor cereau drep­­ul lor, nu prin silă ci de bună voe, li­­ber desbătut de o adunare obşteasca unde şi ei să facă parte, căci ziceau ei : ..„Să fie obştească adunare unde să avem şi noi oamenii noştri, şi ceea ce o ţară găseşte ca suntem datori, cu su­dorile noastre vom plăti“. Tot astfel grăiau In 1848 ţăranii din Ţara Rominească, cari fiind intrebaţi de proprietari cu ce o să-i­ despăgubească aşa săraci cum sunt. Deputaţii ţărani r­ăicind braţele lor inegrite de arşiţa soarelui şi pline de rănile tmurcei sil­nice au râspuns : Cu aceste braţe robite noi am mun­cit veacuri şi am purtat toate cheltue­­lile stăpinilor de moşii; libere braţele noastre vor munci îndoit şi fiţi siguri că nu vă vom lăsa păgubaşi de ei drep­tatea ţârei va hiptă,­ să plătim“. Cu aceste braţe înegrite dar libere am dobîndit independenţa. In aceste braţe înegrite ne punem toată speranţa cu momente de grea cum­pănă. Cu aceste braţe liberate de mare­le Kogâlniceanu a crescut sută in sută bogăţia ţârei. Casa Rurală, Banca Po­pulară au la bază tot aceste braţe îne­grite. Spiritele erau alit de îndirjite, resis­­tenţa proprietarilor era alit de mare, in­cit divanul Ad hoc a fost în neputin­ţă de a da o soluţiune. Kogâlniceanu vedea aice că dacă s’ar fi forţat nota, cauza uulrei era să fie compromisă. De aceea pentru moment, a preferat intregirea Statului, lăsind ca apoi ţara in linişte să rezolve această chestiune. După şapte ani de aşteptare, de asta data în calitate de prim Ministru al Ro­­mâniei libere, presinta proectul său de lege rurala în votarea Parlamentului. Acelaş Parlament, care la 1862 vo­tase proectul lui Barbu Catargiu, acel ce transforma pe ţarani In arendaşii bo­­erului nul numai că respinge legea, dar da vot de blam Ministerului. In aceste împrejurări critice,Jace era să facă un ministru ca Kogălniceanu . Sa se îmbine acestei hotăriri ? Aceasta ar fi fost nu numai o denegare a ori­ce simţ de dreptate, dar nimeni nu era si­gur de liniştea ţârei. Răscoala ar fi iz­bucnit cu toate consecinţele ei dezas­truoase. Kogâlniceanu, omul energic, bărba­tul încercat, acel care avea la indăurm­­­ă oriciod soluţiuni, nu jumătăţi de mă­suri, n’a stat mult pe gmnduri. In­ solu­­ţiunea ce a dat acestei arzătoare c­hes­­tiuni, el a ales intre interesul ţârei şi interesul cîtorva. Soluţiunea dată de disul împacă şi interesul ţârei şi al proprietarilor. Dar pentru a ajunge să infăpluiască reforma sa nu a ezitat a călca Consti­tuţia şi a impus împroprietărirea cu as­cuţişul baioneţilor. Bine ori rău a făcut. Istoria îşi va da verdictul său şi nu mâ îndoiesc că va înscrie una din paginile cele mai glo­rioase. Kogâlniceanu, prin energia sa Învin­ge toate greutăţile, în cele din urmă chiar şi acelora cari la început ii aso­ciase la reforma sa şi astfel readuce la viaţa pe cei mai urgisiţi fii ai ţarei, transformindu-i ca prin farmec in fiinţe libere. La 15 August 1864, Kogâlniceanu,

Next