Mişcarea, decembrie 1916 (Anul 8, nr. 272-296)

1916-12-04 / nr. 275

ANUL VIII No. 275 In localul Clubului National-LiberalMişcare ZIAR NATIONAL-LIBERAL COTIDIAN UN NUMĂR 5 BUNI REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA IAŞI, PIAŢA UNIRE! No. 6. DUMINICĂ 4 Decembrie 1916 BIOLIOT !­UN»V£R UN NUMĂR I­A­Ş Sub direcţiunea unui comitet Instituit de Clubul Naţional-Liberal Apărarea naţională internă — Interesisî Lsneâ­­s-dotsaifie — Prefectura de Police şi Comanda­mentul militar al oraşului au dat o ordonanţă prin care se iau o serie de măsuri privitoare la menţinerea ordinei publice. Aceste măsuri răspund unor ne­cesităţi superioare, care în împreju­rările actuale, au devenit de­sigur mai imperioase de­cât ori­când. Fluctuaţiile războiului au determi­nat la Iaşi o aglomerare de popu­laţie venită din zonele militare şi din localităţile evacuate. Această popu­laţie nu poate rămânea pe străzile oraşului fără un control riguros, care să clarifice situaţia fiecărui in­divid şi care să deie autorităţilor po­sibilitatea de a face triajul tuturor elementelor venite în localitate. Ori­cât de severe ar fi măsurile care se iau, nu trebue să pierdem din vedere consideraţia superioară care au condus la luarea lor. In valurile negre de lume care se scurg pe străzile Iaşului, sunt rătă­cite multe figuri suspecte, mulţi in­divizi fără căpătâi şi mulţi spioni, cari pot profita de aglomeraţie pen­tru aşi ascunde urma şi planu­rile criminale ce urmăresc. O asemenea situaţie nu putea dăi­nui, fără primejduirea ordinei pub­lice şi a celor mai superioare inte­rese de stat. In situaţiunea în care ne găsim — mai mult de­cât ori­când —îndă­rătul frontului de luptă trebue să străjuiască cea mai netulburată or­dine, cea mai severă disciplină şi cea mai deplină siguranţă. Trebue sa luăm toate măsurile pentru ca viaţa publică să fie la a­­dăpostul oricărei surprinderi şi pen­tru ca opera oştirei şi activitatea organelor administrative, să fie ga­rantate împotriva oricărei încercări de deprimare criminală sau de spio­naj. Dacă pănă acum aplicaţiunea stă­­rei de asediu s’a resimţit poate prea uşor, de aici încolo regimul stărei de război trebue aplicat cu toată ri­goarea lui inevitabilă, dar indispen­sabilă pentru siguranţa şi ordinea ce trebue să domnească în mersul vieţii publice. Suntem siguri, că cetăţenii vechi şi noui ai Iaşului, vor primi măsu­rile dictate prin ordonanţa d-lui pre­fect Corbescu, cu conştiinţa întrea­gă a ceasului greu prin care trecem şi a îndatorirei ce ne incumbă de a contribui la opera de ordine şi si­guranţă care condiţionează victoria­ pentru care sângerăm. Suntem siguri, că toate conştiin­ţele româneşti vor colabora la o­­pera de apărare naţională internă, pe care autorităţile civile şi militare au întreprins-o cu toată energia şi cu cea mai sfântă grijă de intere­sele superioare ale ţării, reprezentanţi ai tuturor acestor societăţi sunt invitaţi pentru Duminică 4 Decem­brie ora 2 luni, după amiazi în localul Primăriei pentru a se citi statutele şi se va constitui comitetul conducător al societatei. Dl. Inginer Victor Costin directorul manufacture­ de tutun a dispus ca în can­tina acelei fabrici să se ospăteze şi fa­miliile lucră­­rilor mobilizaţi. m Ktamoraiîsatarea Îhî Anas­tasie Triandafil. — Astă­zi după a­­miazi la ora 3 a avut loc înmormânta­rea regretatului nostru prieten Anasta­sie Triandafil, fost primar şi deputat. Corpul defunctului era aşezat pe un catafalc în biserica cimitirului Eternita­tea, împodobit de flori și numeroase co­roane. Serviciul religios a fost oficiat de P. S. S. Arhiereul Antim Petrescu încon­jurat de un numeros cler. Defunctul fiind decorat cu mai multe ordine, onorurile au fost date de către o companie din reg. 4 vânători. Pe lângă membrii familiei au luat par­te numeroşi prieteni şi cunoscuţi ai de­functului, membrii partidului liberal, mem­brii şi funcţionarii Administraţiei comu­nale,­ membrii ai Parlamentului etc. Din partea Administraţiei Comunale cuvântarea funebră a fost rostită de d-l ajutor de primar M. Tomida iar din par­tea partidului liberal d-l Atanasie Ath. Gheorghiu deputat. Administraţia Casei Bisericilor este instalată in una din sălile cancelariei mi­tropoliei. Serviciul este numai dimineaţa între orele 9—12. OB Comitetul Societăţei de­­ bine­facere „Fraterna Română“ împreună cu Preşe­dinţii şi Comitetele tuturor societăţilor de bine­facere din acest oraş sunt invitaţi a se întruni Sâmbătă 3 Decembrie a. c. ora 7 seara în localul Societăţei Fra­terna Română din str. I. Brătianu No. 6, spre a se hotărî asupra sumelor cu care trebue să contribue toate societăţile de bine­facere la formarea federalei pentru ajutorul refugiaţilor şi evacuaţilor lipsiţi de mijloace.­­ Din cauza necesităţii de a se eco­nomisi combustibilul, Biblioteca Univer­­stăţii se închide deocamdată, în acest timp şi în limita posibilă, funcţionării Bi­bliotecii vor lucra la noul catalog. Corul şcoalei profesionale de fete „Sf. Sava“ din localitate, sub conducerea Maestrului de Muzică C. Mihailescu, dă răspunsurile la slujba sfinţirei apei în fiecare Vineri, la spitalul de răniţi „Notre dame de Sion“.,, Această slujbă se ofi­ciază de preotul Mihail Ionescu. Rugă­­c­inile acestea acompaniate de cor fac o frumoasă impresie asupra răniţilor. La sfârşit elevele au, împărţit cărţi şi ţigări. Asistenţa refugiaţilor a Una dintre principalei© pree cupiri ©Se da lui G. G. Mârzescu primarul oraşului, ©$fi© ©1sato­­rarea refugiaţilor. D. Mârsescuf consideră ca isna donfra mai mari datorii, sprijinul ce trebue dat acelora pe cari îm­prejurările i-au adus în oraşul nostru $1 cari pentru moment nu are nici un mijloc de exis­tenţă. Printre refugiaţi se gă­sesc numeroşi meseriaşi şi ti­neri, care aparţin noun­or con­tingente ce urmaază a fi în­corporate şi cărora le lipseşte strictul necesar. In acest scop d­ Mârsesc© a emis părerea federalizărei tutu­ror societăţilor şi cooperative­lor din Iaşi cam­ ast­fel cu pu­teri unite,­să poată întreprinde în mod efectiv opera de aju­torare. Federala societăţilor va face oficiu de plasare pentru muncitori şi meseriaşi şi va aviza asupra mijloacelor pen­tru procurarea Etranei, locuinţei şi a asistenţei complecte pentru ei acei cari siliţi de împreju­rări au fost nevoiţi să-şi pă­răsească vetrele. In întrunirile preliminar© ce au avut loc la Primărie, preşe­dinţii tuturor societăţilor de binefacere şi cooperativelor, convinşi de necesitatea unei ast­­fel de initiativ® generoase şi patriotice, au acceptat în totul propunerile d-lui primar Mâr­­zescu, iar în întrunirea ce va avea loc mâine la Primări© se va proceda la constituirea de­finitivă a federalei. Societăţile şi cooperativei© vor contribui cu câte o sumă de bani proporţională cu ca­pitalul de care dispun. Dar pentru ca iniţiatura aceasta a fiât de necesară şi atât de frumoasă să dea rezultatele dorite, se im­pune să aibă sprijinul cel mai larg posibil din partea insti­­tuţiunilor, precum şi a tuturor oamenilor de bine. Şi în privinţa aceasta nu pu­tem avea umbră de îndoială. INFORMAŢIUNI . Dl. C. Kilimoglu, care trece într’un înalt post administrativ, a părăsit ori prefectura de poliţie, prezentând perso­nalul prefecturei d-lui G. Corbescu, noul prefect de poliţie al Iaşului. Dl. C. Kilimoglu, care timp de două ani cât a condus prefectura de poliţie a dovedit însuşiri sufleteşti atât de dis­tinse, lasă, atât în rândurile corpului poliţienesc, cât şi in sânul populaţiei ieşene, cele mai plăcute amintiri. Felicităm guvernul pentru achiziţiunea făcută prin numirea d-lui Kilimoglu in funcţiunea de inspector administrativ, unde suntem siguri că cu aceleaşi în­suşiri va colabora la opera de ordine atât de necesară în împrejurările de faţă. Dl. Kilimoglu este primul eşan care ocupă funcţiunea de inspector ad­ministrativ. In locul d-lui Kilimoglu a fost numit dl. O. Corbescu, prefectul de poliţie al Capitalei, care timp de două ani s’a dis­tins prin inteligenţa şi energia sa. Populaţia oraşului, salutându-l cu a­­ceiaşi simpatie şi încredere cu care a încunjurat şi pe predecesorul său urea­za ban venit noului prefect de poliţie al Iaşului. In urma consfătuirei care a avut loc aseară, Asociaţia societăţilor de econo­mie, de ajutor şi de binefacere fiind cons­tituită definitiv toţi d-nii preşedinţi sau PREFECTURA POLIŢIEI IAŞI ORDONANŢA No. 1 Din 2 Decembrie 1916 Asupra măsurilor de ordine publică Noi, G. Corbescu Prefectul Poliţiei Iaşi In interesul superior al ordinei şi în baza legei pentru starea de asediu. ORDONAM: De la data ordonanţei de faţă : 1) Sa închid toate cluburile, cercurile şi localurile de întruniri ale societăţilor de ori­ce fel, afară de cele de interes public recunoscute şi autorizate de noi. 2) Se va închide definitiv ori­ce local public în care s’ar fi expus, colportat, răspândit sau discutat ori­ce fel de ştiri asupra chestiunilor privitoare la armată. 3) Se va aresta pe loc şi înainta consiliului de război ori­ce persoană care, în local public, pe stradă sau ori unde va fi răspândind asemenea ştiri. 4) Se vor închide definitiv toate localurile de consumaţie publică care ar a­­vea în prezent la casierul lor două contravenţiuni, precum şi toate cele care de acum înainte ar cădea în contravenţiune la ordinul de faţă şi la cel privitor la vânzarea alcoolurilor. 5) Birturile, restaurantele şi toate localurile publice unde se serveşte mâncare vor fi de aci înainte închise la ora 9 seara. Toate celelalte prăvălii vor fi închise la ora 8 seara. 6) Cinematografele autorizate in prezent vor putea da spectacole zilnice naptai între orele 3 — 7 p. m. 7) Circulaţiunea publică este cu desăvârşire oprită de la orele 10 seara. De la data prezentului ordin sunt anulate toate permisele de liberă circulaţie emise anterior. Pentru personalul serviciilor publice strict indispensabil în serviciul de noapte se vor elibera de Prefectura Poliţie permise speciale de circulaţie, care însă vor fi retrase când se va constata că nu sunt întrebuinţate în interesul serviciului. 8) Circulaţiunea vechiculelor este oprită cu începere de la orele 10 seara. Până la această oră vor circula tramvaele. Ori­ce vechicul care va întrece viteza de 12 k­m. pe oră în oraş (trapul cailor) şi nu se va opri la semnalul agenţilor;* forţei pu­blice, va fi somat prin armă a se opri şi la nesupunere se va trage­­ asupra con­ductorului. Farurile sunt strict interzise în oraş dacă lumina lor nu este acoperită prin hârtie sau vopsea. Contravenienţii vor fi opriţi pe foc şi li se va confisca farurile care n’ar îndeplini aceste condiţiuni. 9) Este interzisă aglomeraţiunea la uşile brutăriilor, băcăniilor şi alte localuri de desfacere de produse alimentare şi de prima necesitate. Publicul se va aşeza în ordine şi în şir de-a lungul trotuarului, aşezându-se fie­care la urma celui sosit înaintea sa. 10) Toţi indivizii excluşi din elementele armatei pentru că au suferit condamna­­ţiuni infamante cu închisoare de la 2 ani în sus, sunt obligaţi a se prezenta până la data de 5 Decembrie inclusiv la Prefectura Poliţiei pentru a face această de­claraţie. Acei care vor fi găsiţi în neregulă după termenul frcsat, vor fi deferiţi Consiliului de Războiu. Ori­cine va fi surprins furând, jefuind, devastând sau cercând să dea foc va fi împuşcat pe loc. 11) Nimeni nu are voe a staţiona pe stradă, piaţă sau trotuare, sau a circula în grupuri mai mari de 3 persoane. Populaţia se va supune îndată somaţiei soldaţilor de santinele, patrule sau ser­genţi de oraş care au ordin să tragă îndată asupra celor ce nu se supun. 12) Toate organele forţei publice vor executa pe loc dispoziţiunile de faţă. Prefectul Poliţiei G. C©rb©S£M Aprobat Comandantul militar al oraşului Iaşi General Herescu

Next