Mişcarea, iulie 1920 (Anul 14, nr. 138-163)

1920-07-23 / nr. 156

A * A 50Bani • I W ..................... »«tM ' «-'■­- - »aV*-? ?TptA ^ -' ■ ‘r- Î'Z'I ~~ yVi- ' fî iWmto&sâjrvțim â#mft€tt£fi sl iedsm® tesL Fteis­t&săss* tftk. «. Se­­rUmw îo eesdfttlatf avsutef»*» «arest 1* Adori­» «• &fe*33t $—ti a. » și sâistrsțîa aUareM» tesi PS.«ta IMrei S. 3~S p.n. 'Bessemern« pri* toate sgesttite «le pcfețfcftstle. VINERI 23 IULIE 1920 A sare zilitfc S«b Direcțha«*a tmai comitet de Redacție SSa* 5­0 Bani Cultura naţionala Acum cinci­spre­zece ani când „Liga pentru unitatea culturală a tuturor ro­mânilor* îşi reîncepea cu energie activi­tatea, se afirma de către toţi intelectualii şi oamenii de acţiune din România, că singurul mijloc prin care se poate câş­tiga biruinţa cea mare a unităţii sufle­teşti pentru poporul nostru, împărţit sub dominaţiuni străine, este cultura naţio­nala. Se rostia, desigur, un adevăr general, pentru că, în­totdeauna, unitatea politică a diferitelor neamuri nu s’a realizat de­cât după ce prin cu­tura naţională se rea­lizase unitatea sufletească. Şi atunci, a pornit o puternică mişcare culturală din vechiul regat, cu tendinţe bine precizate de a influenţa cât mai larg viaţa sufletească­ a fraţilor noştri din pro­vinciile subjugate. Dar cea dintăi mişcare, de care a tre­buit să se resimtă întreaga noastră viaţă culturală de atunci, s’a produs în litera­tura vechiului regat, in îndrumarea stu­diilor istorice, în creaţiunili intelectuale de orice categorie, când s’a dat carac­terului naţional pe care trebuia să-l aibă orice manifestaţiune culturală, valoarea unui simbol. Reînvierea trecutul, originalitatea şi su­perioritatea sufletească a ţăranului înfăţi­şată în literatura, desmormântarea întregei noastre mândrii naţionale, acoperită pînă atunci de nepăsare şi de uitare, au că­pătat, în puţină vreme, rolul de factori transformatori al sufletului românesc de pretutindeni, mijloace sigure de închegare a acelei unităţi culturale, pe care se poate sprijini mai apoi unitatea politică. Evident că activitatea Ligei Culturale a fost numai una din formele de mani­festare ale culturei naţionale, ca factor activ al educaţiei noastre sufleteşti.] Din toate părţile energiile culturale ale neamului şi-au făcut datoria. De aceia în 1914 când a isbucn­it răs­­boiul mond­at, care a pus în discuţie, mai curând decât orice aşteptare, pro­blema românească, peste Carpaţi şi în Bucovina există o conştiinţă naţională, desigur formată în cea mai bună măsură prin influenţa culturei naţionale predi­cată şi reprezentată cu hotărâre de o întreagă generaţie. Precipitarea evenimente­­lor a trebuit să întrerupă mersul acestei activităţi, pen­tru a se realiza unitatea politică a în­tregului neam care ne-a dat, desigur, în urma unui crâncen răsboi, România mare. Astăzi se pune la cale refacerea şi consolidarea acestui stat, devenit de două ori mai mare, făcându-se toate sforţările pentru ca desvoltarea lui viitoare să fie cât mai repede asigurată. * Negreşit că, pe lângă refacerea vieţei materiale a statului, pe lângă realizarea reformelor sociale necesare şi pe lângă unificarea administrativă care pentru mo­ment, constituie îndatoririle esenţiale ale conducătorilor,rămâne să se îndrumeze pe aceleaşi căi, dându-i-se importanţa covârşitoare pe care o are, cu tura Hra­mului­, de altel, singurul mijloc de afir­mare a valorii noastre naţionale. Dacă, până la războiul din 1916, care ne-a dus la realizarea unităţei politice,” acei care se interesau de necesităţile na­ţionale ale poporului nostru din toate părţile, dădeau cea mai mare importanţă culturei naţionale pe care o considerau ca factor principal al dezrobirei sufleşti —cu atât mai mult, astăzi, reprezentan­ţii culturii şi toţi aceia cari au misiunea de a consolida valoarea morală a unită­­ţei noastre naţionale sânt datori să-şi consacre întreaga lor activitate pentru desăvârşirea culturei naţionale prin care poporul­ nostru va fi în măsura să-şi arate forţde pe care le poate pune în serviciul civilizaţiei umane. Prin urmare—şi peste munţi şi peste Prut şi peste Moina—şcolile româneşti să devină adevărate,focare de cultură naţională, de educaţie sufletească, de mân­drie morală pentru poporul nostru a a cărui viaţă până astăzi a trebuit să se desfăşoare sub stăpâniri străine. Literatura românească, istoria naţio­nală, vechea noastră artă—să fie cunos­cute până în cele mai depărtate ţinuturi ale ţarei. Unitatea şi înavuţirea limbei noastre lite­rare va putea să însemneze, printr’o astfel de activitate, o adevărată forţă de spri­jin a valoarei noastre culturale. Cărţi­­româneşti, reviste, broşuri, zia­re de popularizare—nu a intrigilor po­litice, ci a culturei noastre—vor stimula energia creatoare a sufletului românesc şi în scurtă vreme se va putea vorbi de o intensă viaţă culturală peste tot cu­prinsul României unite. « DIN RUSIA BOLȘEVICĂ SUPRIMAREA sovietelor Ce este puterea sovietică In primul Ioc, înșiși termenii putere* sovietice prin care s’a obicinuit a se de­numi puterea comunisă, constitue, în pre­zent, un anachronism. Ceea ce se petre­ce în acest moment,­­ Rusia nu este, în realitatea sa profundă, nici „sovietic," nici „puterea". Suprimarea sovietelor La aurora bolşevismului, exista in Rusia, efectiv ceva care samana cu o constituţie, în conformitate cu care „în­treaga putere aparţine sovietelor“ adică organelor alese de populaţiune. Colegiile electorale erau, într’adevăr, foarte ho­­târîte; deosebirea între „lucrător“ şi „burghez“ nu era bine limitată, dar într’un mod sau altul, existenţa de soviete a­­­lese fusese prevăzută. Actualminte, astfel de soviete nu e­­­xistă nicăierea în Rusia. Ele începură a dispare în acele locuri de la ţară unde decretele bolcevice atingând alegerea so­vietelor cu singurii „săracii" adică cu elementelor alăturate, străine clasei ţă­răneşti, fură primite foarte repede. Cînd veni ceasul de a se aplica aceste decrete, o luptă surdă se încinge între ţaranii ruşi şi bolcevici cari, după un an şi ju­mătate, se termină prin capitularea bol­­şevicilor. La ţară nu mai sînt acum soviete şi executorii decesiunilor puterei centrale sînt funcţionarii sovietelor, cu care s’au acomodat ţaranii cum se aco­modau odineară „uriednikii“ şi „isprav­nicii“ ţarilor. In oraş, alegerea sovietelor alese de­ funcţionarii numiţi se sevârşea cu încetul. De acela conducătorii de astăzi ar trebui să ţină socoteală de însumată­­tea pe care o are problema culturei na-­ ţionale şi, alăturea de legiuirile sociale şi politice, să-i dea tot sprijinul pentru a putea dovedi lumea că î­tr’adevăr, po­porul român esti capabili să contribuie efectiv la înavuţirea culturei şi a progre­sului uman. In această direcţiune,nici o sforţare şi nici un sacrificiu nu pot fi inutile­, bolşevicii utilizând în acest scop spaţia mărită a populaţiunei lucrătoare. Astăzi, „consiliile deputaţilor lucrătorilor“ sînt o ficţiune şi, în numeroase oraşe, au înce­tat chiar de a se mai întruni. Puterea este concentrată în mîinile comisarilor desemnaţi pe faţă de „comitetele parti­dei comuniste, care exista în fie­care oraş. Decrete oficiale confirmînd aceste desemnări apar în jurnalele sovietiste. Comisarii numiţi nu se disting nici prin calităţi particulare, nici prin capacităţile lor individuale, ei sînt, cea mai mare parte din timp, necui­oscuţi populaţiunei cari se comportă faţă de ei cum se com­portau faţă de funcţionarii regimului ţarist. Neantul puterii Bolşevicii nu au dreptul de a se inti­tula putere sovietică, pentru că sistemul existent în Rusia nu posedă caracterele fundamentale care sînt atribuitele unei adevărate puteri. După Constituţie, organul suprem al puterei trebuie să fie Congresul panrus al sovietelor, pe care-1 alege Comitetul central executiv. Aceste congrese se întrunesc la fie­care trei luni și după această trecere de vreme, trebue prin urmare, să se reîno­­iască compunerea Comitetului central. Toate aceste sînt o pură teorie. In practică, iată aproape doi ani de cînd congresul Sovietelor nu se mai in­­truneşte si faimosul bolcevic Kalinin car poartă titul de „Preşedintele Congresului Sovietelor" şi care e deci ceva ca Pre­şedintele Republice! comuniste, n’a avut încă ocaziunea să-şi îndeplinească macar odată funcțiunile sale. Sursa puterei residă în congresele partidului comunist care, efectiv, sînt frecvente (ultimul a avut Ioc în Aprilie trecut) și de fapt guvernează Rusia. r;'“&AI »a Situaţiunea externă in numărul de ori al ziarului a rată­t că nu poate fi vor­ba de inter­venţia României pe front©­ de la nord pubtra că, în afară de conside­­r ţhutile prea cunoscuse că avem nivel de pace şi nu de război, închi­do­rea armistiţiului pedono-rus era sigură. Astăzi ştirile se confirmă şi se vede că bolşevicii au primit tonal­­ţiunile Angliei, iar problema pe cer,este singura preocu­pare a Aliaţilor şi, evident şi a guvernului nostru. în această privinţă e de semnalat Intervenţia Statelor­ Unite careta lasat iniţietiva unei acţiuni comune a Aliaţilor pentru a se pune capăt răsboiului polono-rus. Aliaţii înţeleg încă a sprijini Polesia pe care n’o pot lăsa pe soro­­feila Riî-Jei şi a Gei m miei—care de sigur, urmăresc slăbi­rea şî ruina ti. * V şi I* alarmante cu privire la o mobilizare parţială pe care un ziar^ de a seara s’a grăbi să le aducă la cunoştinţa publicului printr-o ediţie specială, sunt neîntemeiate, pentru că măsurile pur defensive pe care guvernul a trebuit ni le ia la graniţe nu reclamă nici o concentrare de noul sum ntt m­at­are, armata ac­tivă fiind absolut suficientă. Aşa­dar,campania pe care unele ziare o das împotriva răsboiului este lipsită de ori­ce justificare. " ■ Nu se gâîideşte nimeni la rasboi— pentru că îndatoririle noastre de acum se îndreaptă numai spre refacerea şi consolidarea­­statului. Agitatorii de meserie însă şî toţi reprezentanţii trimo­r­ţiei „spe­ciala“ care" se face de o bucată de vreme în România—şi-au tradat, cu nrn­­s prilej, simpatiile pe care le poartă Rusiei sovietice, dovedind doar că pentru a se serva anumite prejudecăţi se poate merge pănă la ignora­rea intereselor noastre naţionale. Ia ceia ce priveşte pacea cu sovietele cu toate propunerile directe ce ni s’au făcut, România­­ hotărâtă să nu ţină socoteală fie nimic, până când nu se va termina confi­tul polono-rus şi pănă când Aliaţii nu ne vor da «sentimentul lor.* Conferinţa de la Spatt s’a terminat fără ca hotărârile luate acolo să aibă însemnătatea pe care o trâmbiţau ziarele scum două săptămâni. S’a rezolvat numai două problem® în legătură cu tratatul dela Ver­sailles anume problema cărbunelui şi aceia a dezarmării. Germania va trebui sâ dea nn trei luai şase milioane tone de căr­buni şi Va tribui să execute clauzele protocolului cu privire la dezar­mare. Dacă nu va îndeplini aceste îndatoriri—In acest termen, Aliaţii vor ocupa bazinul Ruhr. Toate celelalte chestiuni au fost abandonate. Din declaraţiile făcute de Lloyd George rezultă că pacea ca Germa­nia a început tsk între pe calea realizărilor—deşi rezistenţa dele­geţilor gentismi s’a manifestat şi la Spaa. Tot Lloyd Georg® & declami că dacă Turcia nu acceptă pacea, va fi expulzata dîn Europa.­­ In privinţa repartiţiei despăgubirilor pe care Germania nrmeaza sa le plătească Aliaţilor, din unele relatări ale ziarelor, ar reieşi că Rostâ­­ni , Iugo­ Slavia şî Grecia vor primi 6.50 la sută din tote­­. Cât se va da României din această cotă nu s® ştie. Vom vedea dacă cel puţin în această repartiţie specială, vom avea mai mult noroc. Stanic care treb­ie să încete Actualul Prefect de judeţ şi-a inaugu­rat activitatea acum 3 luni printr-o pro­pagandă electorală deşănţată, ajungând din funcţionar superior, care trebuie să rămână în­ afară de ori­ce influenţă po­litică, agentul pătimaş şi intolerant al guvernului, neezitând de a recurge la ori­ce mijloc numai să-şi poată asigura un succes.­­■ A străbătut judeţul de la un capăt la altul şi a fost, în toate satele, oratorul cel mai violent al întrunirilor ce se fă­ceau pentru candidaţii guvernului. Nici un profes de judeţ nu şi-a per­mis, nici în România de ori nici în cea de acum 30 de ani, să ţină discursuri electorale şi să spună fără rezervă, că ori­ce acţiune îi este îngăduită numai pentru că se găseşte la guvern. A dat afară funcţionari bănuiţi că nu i-ar face politica sa, a ameninţat în toate părţile, a terorizat pe învăţători, a înlo­cuit comisiuni interimare cinstite şi agre­ate de săteni prin oameni condamnaţi de justiţie pentru furturi, a pus satele la dispoziţia unor indivizi care cumulau ca­litatea de preşedinţi ai ligei poporului cu aceia de şefi ai autorităţilor comunale, a dat ordine jandarmilor să nu ţină soco­teală de nimic dacă este vorba de inte­resele guvernului — a creat acest domn, în care mulţi vedeau un Prefect ideal, în judeţul nostru o situaţiune, pe care n’o cunosc nici vremurile celui mai josnic politicianism. Au trecut alegerile, în care a reuşit in­capacitatea administrativă a d-lui Pogo­­nat, ci ca ori­unde popularitatea gene­ralului Averescu. Prefectul avea nevoie de o glorie postumă. Şi atunci, cu furie, a început opera de răzbunare. A cerut, fără nici un drept, ministerului de instrucţie an­chetă împotriva unui institutor pentrucă acesta şi-a permis ca să se ducă la Tomeşti în timpul alegerilor şi să facă politică liberală; văzând că ancheta n’a dat nici un rezultat, s’a adresat oficial delegatului pe care l’a avut guvernul la Tomeşti, cerându-i să vină la Prefectură, pentru a da relaţiuni asupra purtării în alegeri a institutorului Popescu. Rasbunarea trebuia să-l Împingă până la ridicol. Doar d. Pogonat a perdut de multă vreme orice măsură şi, în porni­rea sa împotriva adversarilor, e greu să-l convingă cineva, că ajunge până la ridicol şi absurd. A­tfel, nu s’ar putea înţelege pentru ce d-sa s’a dus la Româneşti să facă anchetă împotriva învăţătorului, când n’avea nici o cădere, şi să întrebe pe oameni dacă acceptă pe preot sau dacă îl voesc diriginte pe cutare. Altfel, nu s’ar putea pricepe pentru ce d. Pogonat şi-a permis să dea ordine la telefon funcţionarilor din judeţ să şi pună toată activitatea lor în serviciul guvernului şi să nu se aprop­e cumva de acele persoane care sunt cunoscute ca liberali. Altfel, nu s’ar putea concepe cum d. Pogonat încurajează pe un agent elec­toral al său din satul Belceşti, să inven­teze reclamaţiani împotriva d-lui C. Po­­povici şefului de staţie din localitate, nu­mai pentru că acesta simpatizează pe liberali. Altfel, nu s’ar putea explica pornirea d-lui Pogonat înpotriva d-rului Tatomir din satul Belceşti care, fiind înscris în partidul liberal, are tot dreptul să- i fie respectate­ convingerile, mai ales când îşi face datoria sa profesională şi când libertatea de acţiune a cuiva nu stă în mânele unui prefect de judeţ. Altfel n’ar fi posibil ca d. Pogonat să ameninţe cu revocarea pe notarul ace­leiaşi comuni Belceşti, numai pentru că d-sa ii bănuește că e liberal, c­â­nd de fapt acest om’nu şi face de cât datoria de funcţionar fiind străin de ori ce po­litică. A.tfd, n’ar fi pos­bil ca d. Pogonat să pună la cala în toate părțile județului prigoniri împotriva tuturor acelora pe care d sa îi suspectează. Intrebuinvâ:id asupra lor toate mijloacele de presiune pe care Ie poate avea la îndemână un prefect, mai ales în împrejurările de as­tăzi când deţine aprovizionarea și altele. * Dar activitatea d-lui Pogonat mai are şi alte laturi. Asupra ei vom reveni pentru că nu putem tolera unui profe­t, fie şi sub un guvern Averescu, abuzuri administrative şi încălcări de lege care consacră regi­mul interere­nţei şi al teroarei. Reacţiunea împotriva d-lui Pogonat e abia la începutul ei. Din lumea artiştilor Moartea unei celebrităţi Luna trecută, după cum s-a anunțat prin ziarul nostru, a decedat la Paris Réjane, una din cele mai strălucite artiste care a servit timp de aproape jumătate de veac arta dramatică franceză cu un talent şi un devotament cărora nu se va putea nici­odată aduce destul omagiu. Gabrielle Réja, fiica unui modest artist, era în vrâstă de 63 ani. Ea debuta la 18 ani în 1875, la Vaudeville, după ce isprăvi conservatorul, sub pseudonimul Réjan, pe care n’a­­încetat de atunci a-l ilustra pe principalele scene din Paris și străină­tate. La Vaudeville a cunoscut ca cele mai fru­moase triumfuri în creaţiuni memorabile : Linistrata de Donnay, „La Course du Flam­beau“ de Hervieu în care a fost incompa­­bilă în emoțiune şi autoritate, şi mai cu sea­mă în celebra Moda­ne Sans-Gene care ii datorește cea mai mare parte din brianta sa carieră. In 1893, Réjan se căsătorește cu direc­torul de la Vaudeville, Peréi, de care însă se divorțează apoi. Marele talent al Réjanei consta in natu­ralul jocului său. Inteligența pătrunzătoare a înțelegere! multiplelor personagii pe care ea le încarnă, sinceritatea emoțiunei pe care știa s’o comunice, farmecul mimicei şi a voacei sale cu resurse infinite. Dânsa a fost cea mai perfectă interpretă a femeei moderne, cu marele gingăşii, cu durerile puternice precum şi cu mângâerile fericite ale Inimei sale. Ea’ avea comori de sufe­rinţă, de lirism, de veselie ; puţine artiste reuşiră să exprime cu atâta uşurinţă toate gamele sensibilităţii fem­enine. Iarna trecuta Béjan a fost mult aplau­dată la Bruxelles, unde a jucat la teatrul Parcului, unele din succesele­­vastului seu repertoriu, şi când a apărut în cea de pe urmă creaţiune a sa în piesa engleză, „La Trei Mième chaise“. Informaţii — A. S. R. Prinţul Carol a sosit la Tokio unde i &’& fâ~ut o primire din Cile­­mi strălucită şi impresio­nant®. Guvernul japonez a &vut f&ţă de vizita A. S. Regale’o atitudine cari evidenţiază cele mai bune aprecieri din partea Japonejilor, care dau o o deosebită importanţă aceste­ vi­zite şi vor interprinde cu plăcere negocia­ ţiuni, pentru stabilirea re­­teţiuniilor diplomatice între cele două ţari. Moartea lui Ion T. Ghica Din Dumireşti ne vine trista veste că Ion T. Ghica, fost p­re­fec şi deputat de Vlaşca, şi unul din­ devotaţii membri ai partidului naţio­nal-­ beral, ‘a încetat din viaţă.-; Defunctul s’a remarcat prin grija cu care a căutat să satisfacă cerinţele u­­nei administraţii moderne, clădind nu­meroase localtiri di şcoală, îmbunătă­ţind starea sanitară, stârpind abuzu­rile etc. A fost în repetate rânduri deputat şi senator, a dus şi în parlament grijă neobosită a intereselor obşteşti fiind ţi­nut din spiritele cele mai democrate, in­­fianţând cluburi săteşti menite să facă educaţia poltică a ţărănimei. Ales de o boală crudă, Ion T. Ghica ş’a dat obşte sul sfârşit, regretat de toţi. Partidul naţional-liberal perde prin el, pe unul din cei mai distinşi membri, iar ţara in fiu activ, fiind un ex­celent şi un expermmtat administrator. Deplângând moartea acestui fruntaş, transmitem familiei expresiunea adânci­lor noastre păreri de rău. — Ziarul „Financial N­as", anunţă că bancherii din Londra au hotărât că nu vor acorda nici un ajutor financiar Rusi­a, atâta t­mp cât chesiunea dato­riilor de război contractate înainte și în timpul războitul, nu va fi rezolvită în mod satisfăcător. — Azi la orele 4 p. m a avut loc la cimitirul Galeta, înmormântarea regre­tatului nostru amic I, Vaslim-Nicotină. Clubul Naţional-Lib­rat, al cărui mem­bru devotat a fost defunctul, a fost re­prezentat prin o­btligaţiuni. S’au ţinut mai multe cuvântări.

Next