Mişcarea, iulie 1920 (Anul 14, nr. 138-163)
1920-07-23 / nr. 156
A * A 50Bani • I W ..................... »«tM ' «-'■- - »aV*-? ?TptA ^ -' ■ ‘r- Î'Z'I ~~ yVi- ' fî iWmto&sâjrvțim â#mft€tt£fi sl iedsm® tesL Fteist&săss* tftk. «. SerUmw îo eesdfttlatf avsutef»*» «arest 1* Adori» «• &fe*33t $—ti a. » și sâistrsțîa aUareM» tesi PS.«ta IMrei S. 3~S p.n. 'Bessemern« pri* toate sgesttite «le pcfețfcftstle. VINERI 23 IULIE 1920 A sare zilitfc S«b Direcțha«*a tmai comitet de Redacție SSa* 50 Bani Cultura naţionala Acum cincisprezece ani când „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor* îşi reîncepea cu energie activitatea, se afirma de către toţi intelectualii şi oamenii de acţiune din România, că singurul mijloc prin care se poate câştiga biruinţa cea mare a unităţii sufleteşti pentru poporul nostru, împărţit sub dominaţiuni străine, este cultura naţionala. Se rostia, desigur, un adevăr general, pentru că, întotdeauna, unitatea politică a diferitelor neamuri nu s’a realizat decât după ce prin cutura naţională se realizase unitatea sufletească. Şi atunci, a pornit o puternică mişcare culturală din vechiul regat, cu tendinţe bine precizate de a influenţa cât mai larg viaţa sufletească a fraţilor noştri din provinciile subjugate. Dar cea dintăi mişcare, de care a trebuit să se resimtă întreaga noastră viaţă culturală de atunci, s’a produs în literatura vechiului regat, in îndrumarea studiilor istorice, în creaţiunili intelectuale de orice categorie, când s’a dat caracterului naţional pe care trebuia să-l aibă orice manifestaţiune culturală, valoarea unui simbol. Reînvierea trecutul, originalitatea şi superioritatea sufletească a ţăranului înfăţişată în literatura, desmormântarea întregei noastre mândrii naţionale, acoperită pînă atunci de nepăsare şi de uitare, au căpătat, în puţină vreme, rolul de factori transformatori al sufletului românesc de pretutindeni, mijloace sigure de închegare a acelei unităţi culturale, pe care se poate sprijini mai apoi unitatea politică. Evident că activitatea Ligei Culturale a fost numai una din formele de manifestare ale culturei naţionale, ca factor activ al educaţiei noastre sufleteşti.] Din toate părţile energiile culturale ale neamului şi-au făcut datoria. De aceia în 1914 când a isbucnit răsboiul mondat, care a pus în discuţie, mai curând decât orice aşteptare, problema românească, peste Carpaţi şi în Bucovina există o conştiinţă naţională, desigur formată în cea mai bună măsură prin influenţa culturei naţionale predicată şi reprezentată cu hotărâre de o întreagă generaţie. Precipitarea evenimentelor a trebuit să întrerupă mersul acestei activităţi, pentru a se realiza unitatea politică a întregului neam care ne-a dat, desigur, în urma unui crâncen răsboi, România mare. Astăzi se pune la cale refacerea şi consolidarea acestui stat, devenit de două ori mai mare, făcându-se toate sforţările pentru ca desvoltarea lui viitoare să fie cât mai repede asigurată. * Negreşit că, pe lângă refacerea vieţei materiale a statului, pe lângă realizarea reformelor sociale necesare şi pe lângă unificarea administrativă care pentru moment, constituie îndatoririle esenţiale ale conducătorilor,rămâne să se îndrumeze pe aceleaşi căi, dându-i-se importanţa covârşitoare pe care o are, cu tura Hramului, de altel, singurul mijloc de afirmare a valorii noastre naţionale. Dacă, până la războiul din 1916, care ne-a dus la realizarea unităţei politice,” acei care se interesau de necesităţile naţionale ale poporului nostru din toate părţile, dădeau cea mai mare importanţă culturei naţionale pe care o considerau ca factor principal al dezrobirei sufleşti —cu atât mai mult, astăzi, reprezentanţii culturii şi toţi aceia cari au misiunea de a consolida valoarea morală a unităţei noastre naţionale sânt datori să-şi consacre întreaga lor activitate pentru desăvârşirea culturei naţionale prin care poporul nostru va fi în măsura să-şi arate forţde pe care le poate pune în serviciul civilizaţiei umane. Prin urmare—şi peste munţi şi peste Prut şi peste Moina—şcolile româneşti să devină adevărate,focare de cultură naţională, de educaţie sufletească, de mândrie morală pentru poporul nostru a a cărui viaţă până astăzi a trebuit să se desfăşoare sub stăpâniri străine. Literatura românească, istoria naţională, vechea noastră artă—să fie cunoscute până în cele mai depărtate ţinuturi ale ţarei. Unitatea şi înavuţirea limbei noastre literare va putea să însemneze, printr’o astfel de activitate, o adevărată forţă de sprijin a valoarei noastre culturale. Cărţiromâneşti, reviste, broşuri, ziare de popularizare—nu a intrigilor politice, ci a culturei noastre—vor stimula energia creatoare a sufletului românesc şi în scurtă vreme se va putea vorbi de o intensă viaţă culturală peste tot cuprinsul României unite. « DIN RUSIA BOLȘEVICĂ SUPRIMAREA sovietelor Ce este puterea sovietică In primul Ioc, înșiși termenii putere* sovietice prin care s’a obicinuit a se denumi puterea comunisă, constitue, în prezent, un anachronism. Ceea ce se petrece în acest moment, Rusia nu este, în realitatea sa profundă, nici „sovietic," nici „puterea". Suprimarea sovietelor La aurora bolşevismului, exista in Rusia, efectiv ceva care samana cu o constituţie, în conformitate cu care „întreaga putere aparţine sovietelor“ adică organelor alese de populaţiune. Colegiile electorale erau, într’adevăr, foarte hotârîte; deosebirea între „lucrător“ şi „burghez“ nu era bine limitată, dar într’un mod sau altul, existenţa de soviete alese fusese prevăzută. Actualminte, astfel de soviete nu există nicăierea în Rusia. Ele începură a dispare în acele locuri de la ţară unde decretele bolcevice atingând alegerea sovietelor cu singurii „săracii" adică cu elementelor alăturate, străine clasei ţărăneşti, fură primite foarte repede. Cînd veni ceasul de a se aplica aceste decrete, o luptă surdă se încinge între ţaranii ruşi şi bolcevici cari, după un an şi jumătate, se termină prin capitularea bolşevicilor. La ţară nu mai sînt acum soviete şi executorii decesiunilor puterei centrale sînt funcţionarii sovietelor, cu care s’au acomodat ţaranii cum se acomodau odineară „uriednikii“ şi „ispravnicii“ ţarilor. In oraş, alegerea sovietelor alese de funcţionarii numiţi se sevârşea cu încetul. De acela conducătorii de astăzi ar trebui să ţină socoteală de însumatătea pe care o are problema culturei na- ţionale şi, alăturea de legiuirile sociale şi politice, să-i dea tot sprijinul pentru a putea dovedi lumea că îtr’adevăr, poporul român esti capabili să contribuie efectiv la înavuţirea culturei şi a progresului uman. In această direcţiune,nici o sforţare şi nici un sacrificiu nu pot fi inutile, bolşevicii utilizând în acest scop spaţia mărită a populaţiunei lucrătoare. Astăzi, „consiliile deputaţilor lucrătorilor“ sînt o ficţiune şi, în numeroase oraşe, au încetat chiar de a se mai întruni. Puterea este concentrată în mîinile comisarilor desemnaţi pe faţă de „comitetele partidei comuniste, care exista în fiecare oraş. Decrete oficiale confirmînd aceste desemnări apar în jurnalele sovietiste. Comisarii numiţi nu se disting nici prin calităţi particulare, nici prin capacităţile lor individuale, ei sînt, cea mai mare parte din timp, necuioscuţi populaţiunei cari se comportă faţă de ei cum se comportau faţă de funcţionarii regimului ţarist. Neantul puterii Bolşevicii nu au dreptul de a se intitula putere sovietică, pentru că sistemul existent în Rusia nu posedă caracterele fundamentale care sînt atribuitele unei adevărate puteri. După Constituţie, organul suprem al puterei trebuie să fie Congresul panrus al sovietelor, pe care-1 alege Comitetul central executiv. Aceste congrese se întrunesc la fiecare trei luni și după această trecere de vreme, trebue prin urmare, să se reînoiască compunerea Comitetului central. Toate aceste sînt o pură teorie. In practică, iată aproape doi ani de cînd congresul Sovietelor nu se mai intruneşte si faimosul bolcevic Kalinin car poartă titul de „Preşedintele Congresului Sovietelor" şi care e deci ceva ca Preşedintele Republice! comuniste, n’a avut încă ocaziunea să-şi îndeplinească macar odată funcțiunile sale. Sursa puterei residă în congresele partidului comunist care, efectiv, sînt frecvente (ultimul a avut Ioc în Aprilie trecut) și de fapt guvernează Rusia. r;'“&AI »a Situaţiunea externă in numărul de ori al ziarului a ratăt că nu poate fi vorba de intervenţia României pe front© de la nord pubtra că, în afară de consider ţhutile prea cunoscuse că avem nivel de pace şi nu de război, închidorea armistiţiului pedono-rus era sigură. Astăzi ştirile se confirmă şi se vede că bolşevicii au primit tonalţiunile Angliei, iar problema pe cer,este singura preocupare a Aliaţilor şi, evident şi a guvernului nostru. în această privinţă e de semnalat Intervenţia Statelor Unite careta lasat iniţietiva unei acţiuni comune a Aliaţilor pentru a se pune capăt răsboiului polono-rus. Aliaţii înţeleg încă a sprijini Polesia pe care n’o pot lăsa pe sorofeila Riî-Jei şi a Gei m miei—care de sigur, urmăresc slăbirea şî ruina ti. * V şi I* alarmante cu privire la o mobilizare parţială pe care un ziar^ de a seara s’a grăbi să le aducă la cunoştinţa publicului printr-o ediţie specială, sunt neîntemeiate, pentru că măsurile pur defensive pe care guvernul a trebuit ni le ia la graniţe nu reclamă nici o concentrare de noul sum ntt matare, armata activă fiind absolut suficientă. Aşadar,campania pe care unele ziare o das împotriva răsboiului este lipsită de orice justificare. " ■ Nu se gâîideşte nimeni la rasboi— pentru că îndatoririle noastre de acum se îndreaptă numai spre refacerea şi consolidareastatului. Agitatorii de meserie însă şî toţi reprezentanţii trimorţiei „speciala“ care" se face de o bucată de vreme în România—şi-au tradat, cu nrns prilej, simpatiile pe care le poartă Rusiei sovietice, dovedind doar că pentru a se serva anumite prejudecăţi se poate merge pănă la ignorarea intereselor noastre naţionale. Ia ceia ce priveşte pacea cu sovietele cu toate propunerile directe ce ni s’au făcut, România hotărâtă să nu ţină socoteală fie nimic, până când nu se va termina confitul polono-rus şi pănă când Aliaţii nu ne vor da «sentimentul lor.* Conferinţa de la Spatt s’a terminat fără ca hotărârile luate acolo să aibă însemnătatea pe care o trâmbiţau ziarele scum două săptămâni. S’a rezolvat numai două problem® în legătură cu tratatul dela Versailles anume problema cărbunelui şi aceia a dezarmării. Germania va trebui sâ dea nn trei luai şase milioane tone de cărbuni şi Va tribui să execute clauzele protocolului cu privire la dezarmare. Dacă nu va îndeplini aceste îndatoriri—In acest termen, Aliaţii vor ocupa bazinul Ruhr. Toate celelalte chestiuni au fost abandonate. Din declaraţiile făcute de Lloyd George rezultă că pacea ca Germania a început tsk între pe calea realizărilor—deşi rezistenţa delegeţilor gentismi s’a manifestat şi la Spaa. Tot Lloyd Georg® & declami că dacă Turcia nu acceptă pacea, va fi expulzata dîn Europa. In privinţa repartiţiei despăgubirilor pe care Germania nrmeaza sa le plătească Aliaţilor, din unele relatări ale ziarelor, ar reieşi că Rostâni , Iugo Slavia şî Grecia vor primi 6.50 la sută din tote. Cât se va da României din această cotă nu s® ştie. Vom vedea dacă cel puţin în această repartiţie specială, vom avea mai mult noroc. Stanic care trebie să încete Actualul Prefect de judeţ şi-a inaugurat activitatea acum 3 luni printr-o propagandă electorală deşănţată, ajungând din funcţionar superior, care trebuie să rămână în afară de orice influenţă politică, agentul pătimaş şi intolerant al guvernului, neezitând de a recurge la orice mijloc numai să-şi poată asigura un succes.■ A străbătut judeţul de la un capăt la altul şi a fost, în toate satele, oratorul cel mai violent al întrunirilor ce se făceau pentru candidaţii guvernului. Nici un profes de judeţ nu şi-a permis, nici în România de ori nici în cea de acum 30 de ani, să ţină discursuri electorale şi să spună fără rezervă, că orice acţiune îi este îngăduită numai pentru că se găseşte la guvern. A dat afară funcţionari bănuiţi că nu i-ar face politica sa, a ameninţat în toate părţile, a terorizat pe învăţători, a înlocuit comisiuni interimare cinstite şi agreate de săteni prin oameni condamnaţi de justiţie pentru furturi, a pus satele la dispoziţia unor indivizi care cumulau calitatea de preşedinţi ai ligei poporului cu aceia de şefi ai autorităţilor comunale, a dat ordine jandarmilor să nu ţină socoteală de nimic dacă este vorba de interesele guvernului — a creat acest domn, în care mulţi vedeau un Prefect ideal, în judeţul nostru o situaţiune, pe care n’o cunosc nici vremurile celui mai josnic politicianism. Au trecut alegerile, în care a reuşit incapacitatea administrativă a d-lui Pogonat, ci ca oriunde popularitatea generalului Averescu. Prefectul avea nevoie de o glorie postumă. Şi atunci, cu furie, a început opera de răzbunare. A cerut, fără nici un drept, ministerului de instrucţie anchetă împotriva unui institutor pentrucă acesta şi-a permis ca să se ducă la Tomeşti în timpul alegerilor şi să facă politică liberală; văzând că ancheta n’a dat nici un rezultat, s’a adresat oficial delegatului pe care l’a avut guvernul la Tomeşti, cerându-i să vină la Prefectură, pentru a da relaţiuni asupra purtării în alegeri a institutorului Popescu. Rasbunarea trebuia să-l Împingă până la ridicol. Doar d. Pogonat a perdut de multă vreme orice măsură şi, în pornirea sa împotriva adversarilor, e greu să-l convingă cineva, că ajunge până la ridicol şi absurd. Atfel, nu s’ar putea înţelege pentru ce d-sa s’a dus la Româneşti să facă anchetă împotriva învăţătorului, când n’avea nici o cădere, şi să întrebe pe oameni dacă acceptă pe preot sau dacă îl voesc diriginte pe cutare. Altfel, nu s’ar putea pricepe pentru ce d. Pogonat şi-a permis să dea ordine la telefon funcţionarilor din judeţ să şi pună toată activitatea lor în serviciul guvernului şi să nu se aprope cumva de acele persoane care sunt cunoscute ca liberali. Altfel, nu s’ar putea concepe cum d. Pogonat încurajează pe un agent electoral al său din satul Belceşti, să inventeze reclamaţiani împotriva d-lui C. Popovici şefului de staţie din localitate, numai pentru că acesta simpatizează pe liberali. Altfel, nu s’ar putea explica pornirea d-lui Pogonat înpotriva d-rului Tatomir din satul Belceşti care, fiind înscris în partidul liberal, are tot dreptul să- i fie respectate convingerile, mai ales când îşi face datoria sa profesională şi când libertatea de acţiune a cuiva nu stă în mânele unui prefect de judeţ. Altfel n’ar fi posibil ca d. Pogonat să ameninţe cu revocarea pe notarul aceleiaşi comuni Belceşti, numai pentru că d-sa ii bănuește că e liberal, când de fapt acest om’nu şi face de cât datoria de funcţionar fiind străin de ori ce politică. A.tfd, n’ar fi posbil ca d. Pogonat să pună la cala în toate părțile județului prigoniri împotriva tuturor acelora pe care d sa îi suspectează. Intrebuinvâ:id asupra lor toate mijloacele de presiune pe care Ie poate avea la îndemână un prefect, mai ales în împrejurările de astăzi când deţine aprovizionarea și altele. * Dar activitatea d-lui Pogonat mai are şi alte laturi. Asupra ei vom reveni pentru că nu putem tolera unui profet, fie şi sub un guvern Averescu, abuzuri administrative şi încălcări de lege care consacră regimul intererenţei şi al teroarei. Reacţiunea împotriva d-lui Pogonat e abia la începutul ei. Din lumea artiştilor Moartea unei celebrităţi Luna trecută, după cum s-a anunțat prin ziarul nostru, a decedat la Paris Réjane, una din cele mai strălucite artiste care a servit timp de aproape jumătate de veac arta dramatică franceză cu un talent şi un devotament cărora nu se va putea niciodată aduce destul omagiu. Gabrielle Réja, fiica unui modest artist, era în vrâstă de 63 ani. Ea debuta la 18 ani în 1875, la Vaudeville, după ce isprăvi conservatorul, sub pseudonimul Réjan, pe care n’aîncetat de atunci a-l ilustra pe principalele scene din Paris și străinătate. La Vaudeville a cunoscut ca cele mai frumoase triumfuri în creaţiuni memorabile : Linistrata de Donnay, „La Course du Flambeau“ de Hervieu în care a fost incompabilă în emoțiune şi autoritate, şi mai cu seamă în celebra Modane Sans-Gene care ii datorește cea mai mare parte din brianta sa carieră. In 1893, Réjan se căsătorește cu directorul de la Vaudeville, Peréi, de care însă se divorțează apoi. Marele talent al Réjanei consta in naturalul jocului său. Inteligența pătrunzătoare a înțelegere! multiplelor personagii pe care ea le încarnă, sinceritatea emoțiunei pe care știa s’o comunice, farmecul mimicei şi a voacei sale cu resurse infinite. Dânsa a fost cea mai perfectă interpretă a femeei moderne, cu marele gingăşii, cu durerile puternice precum şi cu mângâerile fericite ale Inimei sale. Ea’ avea comori de suferinţă, de lirism, de veselie ; puţine artiste reuşiră să exprime cu atâta uşurinţă toate gamele sensibilităţii femenine. Iarna trecuta Béjan a fost mult aplaudată la Bruxelles, unde a jucat la teatrul Parcului, unele din succeselevastului seu repertoriu, şi când a apărut în cea de pe urmă creaţiune a sa în piesa engleză, „La Trei Mième chaise“. Informaţii — A. S. R. Prinţul Carol a sosit la Tokio unde i &’& fâ~ut o primire din Cilemi strălucită şi impresionant®. Guvernul japonez a &vut f&ţă de vizita A. S. Regale’o atitudine cari evidenţiază cele mai bune aprecieri din partea Japonejilor, care dau o o deosebită importanţă aceste vizite şi vor interprinde cu plăcere negocia ţiuni, pentru stabilirea reteţiuniilor diplomatice între cele două ţari. Moartea lui Ion T. Ghica Din Dumireşti ne vine trista veste că Ion T. Ghica, fost prefec şi deputat de Vlaşca, şi unul din devotaţii membri ai partidului naţional- beral, ‘a încetat din viaţă.-; Defunctul s’a remarcat prin grija cu care a căutat să satisfacă cerinţele unei administraţii moderne, clădind numeroase localtiri di şcoală, îmbunătăţind starea sanitară, stârpind abuzurile etc. A fost în repetate rânduri deputat şi senator, a dus şi în parlament grijă neobosită a intereselor obşteşti fiind ţinut din spiritele cele mai democrate, infianţând cluburi săteşti menite să facă educaţia poltică a ţărănimei. Ales de o boală crudă, Ion T. Ghica ş’a dat obşte sul sfârşit, regretat de toţi. Partidul naţional-liberal perde prin el, pe unul din cei mai distinşi membri, iar ţara in fiu activ, fiind un excelent şi un expermmtat administrator. Deplângând moartea acestui fruntaş, transmitem familiei expresiunea adâncilor noastre păreri de rău. — Ziarul „Financial Nas", anunţă că bancherii din Londra au hotărât că nu vor acorda nici un ajutor financiar Rusia, atâta tmp cât chesiunea datoriilor de război contractate înainte și în timpul războitul, nu va fi rezolvită în mod satisfăcător. — Azi la orele 4 p. m a avut loc la cimitirul Galeta, înmormântarea regretatului nostru amic I, Vaslim-Nicotină. Clubul Naţional-Librat, al cărui membru devotat a fost defunctul, a fost reprezentat prin obtligaţiuni. S’au ţinut mai multe cuvântări.