Mişcarea, ianuarie 1929 (Anul 23, nr. 2-24)

1929-01-24 / nr. 19

ANUL XXIII NO. 19 Darul Reginei Maria , făcuţi laşului In neţărmurita dra­goste pe care o poar­­ti laşului, M.­­S. Re­gina Maria l-a făcut un dar regal destinând palatul in care a fost comandamentul corpu­lui IV de armată,— foasta reşedinţă regală în timpul refugiului is­toric al M. S. la Iaşi, pentru a fi utilizat ca un institut de educa­­ţi­une a fiicelor ofiţeri­lor. Darul M. S. Reginei Maria a produs o vie impresionez asupra ie­şenilor cari astfel au o nouă dovadă despre generositatea nobilei Regine Maria ca şi de­spre simţimint deja pe cari Ie nutreşte pentru Iaşi şi pentru ieşeni. Iată şi textul scriso­rii adresată de M. S. d-lui pre­şedinte al consiliului şi al „Fon­daţi©! Regele Ferdinand I“ : Domnule Preşedinte, Neuitatul meu saţ Ferdinand I în scrisoarea Sa din 23 Februarie 1937 privitoare la statutul Fundaţiei creată de Corpurile Legiuitoare cu prilejul împlinirei vlăstei de 60 ani, a lasat cuvânt ca Eu să fiu asociata la ocro­tirea aşezămintelor acestei­a Fundaţi­e­ Credincioasă fiind acestei îndatoriri, am urmărit de aproape toate lucrările d-stră şi am mulţumire­a­­de a aproba astăzi inchierea consil­ului Fundaţiei pentru înfiinţarea tot în Iaşi a unui institut cu internat pentru educaţia fii­­celor de militari. In faţa locului unde se va clădi noua „Fundaţia universitară Ferdi­nand 2" se află casa unde am locuit cu familia mea în timpul marelui răs­­boi. Această casă aparţinea armatei. Ea mi-a dat-o ca adăpost în timp ce’şi făcea­ datoria pentru apararea existen­ţei neamului. Zilele petrecute acolo, în griji mari, ca şi în speranţe înălţătoare, îmi vor fi pe veci neuitate, ca şi recunoştinţa ce am simţit când apoi mi s’a dăruit această casă. Această recunoştinţă cred că nu mi-o pot arăta ma bine decât desti­nând această clădire ca adăpost pen­tru copiii ostaşilor în amintirea adă­postului pa care mi l’am găsit. Dăruesc deci această casă «Funda­ţiei Rigaie Ferdinand 2» să serviască institutului de educaţia al fiicelor de ofiţeri. Fericită că pot închina oştirii da­rul primit dala ea, doresc ca acest a­­şesământ să poarte muncle meu. Dea Domnul ca acest institut să în­făţişase pe vecie amintirea faptelor mari la cari, popor, armată, Dinastie, au fost părtaşe in vechea capitală a Moldovei. 12 Ianuarie 1929. MARIA O revoluţie literară Pentru precizarea unei probleme este absolut necesară, trasarea cadrelor ei. Deci, o revoluţie, fie ea în domeniul li­terar, cât şi în orice alt domeniu de ma­nifestare, trebue să se supue legilor re­voluţiei , să aibă adică, un substrat psi­­chologic şi o desfăşurare spontană a li­bertăţilor, iar după trecerea primei belii, să fluctueze, între teroare şi despotism. Nici una din aceste rezultate, nu lip­sesc în cazul revoluţiei literare ce ne preocupă. Un grup de tineri scriitori, în­tâi în Franţa, aşezându-se sub edgida lui Tristan Tzara, cu ale sale «Şapte mani­feste Dacia», apoi în Germania, Rusia şi mai târziu în România, au găsit de cu­viinţă să sfarme idolul trecutului în bu­căţi şi să determine curente literare ab­surde, prin noutate şi îndrăzneală. Dar patriotismul acestor iniţiatori s’a lovit invariabil de apatia publicului. Anar­­chiştii stilului şi ai frazei, botezaţi cu ti­tluri pompoase, modernişti, suprarealişti, impresionişti, au gustat din cupa amară a blamului. Prin aceasta, originalitatea lor nu rămâne mai puţin evidentă. Ea întruneşte toate dementele şi cali­tăţile unei revoluţii adevarate. Substratul psichologic îl formează divagaţiile unor aşa zişi simbolişti decadenţi; desfăşura­rea spontantă a forţelor creatoare o con­­stitue ploaia de publicaţii moderniste, în fine, doctrina teroristă e rezumată în in­vectivele categorice, pe cari suprarealiştii le aruncă scriitorilor tradiţionalişti sau mai pe scurt «gospodarilor»,­­­cum le spun ei. Vom vedea cât va ţine această stare de lucruri şi dacă tradiţia sănătoasă, vi­rulentă, nu va copleşi microbul dadaist. I. I. Fr. BOTEZ Sărbătorirea primei Uniri Aniversarea a 70 ani de la Unirea Prin­cipatelor va fi sărbătorită la Iaşi, leagă­nul Unirii, cu o deosebită Solemnitate. “*“In sala teatrului Naţional, va avea loc joi ora 3 p. m. un frumos festival orga­nizat de Ateneul Popular Tatarasi. Va vorbi dl. Prof. Gh Ghibănescu despre blatul şi înfăptuirea Unirii“. In partea artistică a serbării se va pro­duce : corul şcoalei normale de învăţă­toare «Mihai Sturdza», orchestra liceului Naţional, echipe de gimnastică a liceului Internat, d-nii I. Profir şi Aurel Ghiţ­seu artişti “ai teatrului Naţional, recitări. Va concerta şi muzica militară a Regim. 13 Infanterie. Intrarea va fi liberă, iar bilete se pot procura de la agenţia Braşov. In sala Ateneului Popular Tataraşi, în aceiaşi zi, la ora 3 p. m. se va sărbători deaserceni, aniversarea Unirii Principate­lor. Dl. C. N. Ifrim, va desvolta subiec­tul «laşul leagănul Vultelor». Se va pro­duce, în partea artistică, corul şi echipa de dansuri naţionale a Seminarului Ve­niamin Costachi, muzica militară a Reg. 7 Roşiori, d. C. Sava artist al Teatrului Naţional şi corul Ateneului Tataraşi. Intrarea va fi deasemeni liberă. — Doamna Sofia Nădejde, soţia de­functului savant Ion Nădejde—întemeieto­rul social -democraţiei româneşti—se află în localitate la ginerele d-sale dl. doctor Nubert. — Viitoarea sesiune a Curţei cu Jura din Fălciu, va incepe la 1 Martie. Au fost hotărâte până in prezent 12 procese de , drept comun, cari s’au înaintat în tablou Camerei­­: jiu': io mir:. Guvernamentalii ieşeni HU­FHGUQWT EXPROPIEREH­­­IMESURILOR HUM­OPIULUI — Agitaţiile printre locuitori — De la demagogii­ la sinarhie nu exiă­ decât un singur pas. Exemplele sunt cestul de nu­­meroase In istoria politică uni­versali, şi în politica de după răsboi am înregistrat şi noi câ­teva, destul de caracteristice. Demagogia partidului naţional­­ţărănist este cea mai elequentă în această privinţă, iar guver­nul său care a semănat vânt, culege acum furtună. Căci ceea­­ce a propovăduit acest partid la opoziţie, este în flagrantă contradicţie cu ceea ce face acum la guvern. Propovăduind de exemplu des­fiinţarea impozitelor, astăzi, la guvern, nu numai că nu le-a desfiinţat şi nu le-au micşorat, dar dimpotrivă le-a majorat şi a cre­at altele noi. La fel cu alte măsuri luate de guvernul actual, în contrast cu toate promisiunile făcute în de­cursul anilor de turbulenţă şi demagogică p­oziţie. » * Dar naţional-ţărăniştii au pă­cătuit şi mai grav în timpul campaniei electorale. Ceea«ce s’a petrecut ieri la Primărie - unde câte­va sute de locuitori dela periferia oraşul­ui au venit să se informeze dacă într'adevăr se expropiază Im şi­şurile municipiului,­­arată că ni­ci în momentul când se aflau la guvern, naţional-ţărănişt­i nu au abandonat tactica de luptă, inducând în eroare pe săteni cum au înşelat şi pe ori­eni, prin tot soiul de făgădueli. In campania electorală ei au promis sătenilor o nouă expro­­piere, asigurând între altele că în acest scop se vor expropria fri­asurile municipiului cari sunt utilizate de locuitorii dela peri­ferie. Aceştia au venit ieri alarmaţi la Primărie unde li s’a răspuns că aceste terenuri nu sunt su­puse expropierii. Atuncea unii dintre locuitori în auzul tuturor au mărturisit că reprezentanţii organizaţiei gu­vernamentale li-au dat aceste a­­sigurări, povăţuindu-l să se a­­gite, să ţină întruniri şi să re­­clame exproprierea Imaşurilor ca astfel d. Costachescu să poatâ aduce chestiunea în consiliul de miniştri. Locuitorul Ion Stătea scris în faţa tuturor şi a semnat uimi­toarea DECLARAŢIE: „Subsemnatul Ion . State din Iaşi mahalaua Frumoasa declar prin prezenta că d. prefect de ju­deţ (V. Petrovanu) a spus la clu­bul naţional-ţirăniei că se va ex­­propia moşia comunală spre a se da pământ locuitorilor dia comu­nei® învecinate oraşului. # I. STATE Agitaţia provocată de guver­namentalii din Iaşi are două la­turi : a) Sunt agitaţi în primul rând locuitorii de la periferia oraşului care se folosise de Imaşurile Municipiului, pentru vitele lor. b) Sunt agitaţi sătenii din co­munele învecinate­­oraşului, că­rora li s’au făcut promisiuni for­male şi care aşteaptă a fi îm­proprietăriţi după asigurările da­te de naţional-ţărănişti şi de prefectul judeţului d. V. Petro­­vanu. Acestea sunt roadele dema­­gogice pe cari le culeg cei cari au semănat-o.... Activitatea la un Inspec­torat Şcolar — D-le Inspector şef, vă­ rog, o pe­niţă ! Domnul Inspector e cufundat într’un teanc de dosare. Studiază! — D-le Inspector şef, vă rog pentru o peniţă! — Ce vrei, o peniţă ? Păi ţi am mai dat una în Decembrie. Uite am notat-o în carnet! Şi, dl. Inspector, lasă pentru o clipă in­tensa sa ocupaţie şi vâră sub ochii sub­alternului un caeţel făcut din hârtie de împachetat. Apoi îşi strecoară trupu-i fi­rav şi uscat până la fundul unui saltar plin de rechizite. Pare o şopârlă uriaşă într’un morman de vreascuri. Din fund de tot, scoate o cutie cu peniţe, ia una, se convi­ne prin numărare că n’a luat mai multe şi o întinde cu un gest sacerdotal funcţionarului, care aşteaptă emoţionat. — Si nu cumva să zici că nu contri­bui la bunul mers al instituţiei, dar să fii bun să nu faci risipă şi să-mi aduci peniţa veche, căci altfel îţi cer demisia! Funcţionarul dispare cu paşii mei. In ochii domnului Inspector se reflectă sa­tisfacţia că a rezolvat, macar în parte, o chestiune de mare importanţă, chestiune care a făcut să vibreze prelung geamurile maiestoasei clădiri din Dealul Mitropoliei Capitalei. Chestiunea economiei bugetare. Un zâmbet negru, asvârle un detaliu pe faţa impenetrabila a d-lui Inspector... şi activitatea începe. Studiază noile înaintări a funcţionărilor de la Inspectoratul d-sale. Studiază chestia subrevizorilor din Ju­de­ţul Vaslui, studiază cazul Gh. Oieru, care trebue numai­decât amendat cu 10 zile, studiază mult, studiază adânc, fără nici o urmă de sectarism. Ceilalţi inspectori, unul istoric-clasic şi altul literat modern, stau şi privesc za­­pada pe fereastră. Clasicul se trudeşte de câtva timp să deslege problema : de ce nu ninge şi vara, pentru ca şpriţurile să fie tocmai bune de baut. — Domnule Inspector Şef, vă rog.... — Ce vrei d-le, iar peniţe, vreţi să deval­zaţi statul! — Nu, domnule Inspector, îndrăzneşte mai mult mort, funcţionarul. V’am adus peniţa cea veche. Dl. Inspector îşi domesticeşte cu mâna bătăile repezi ale cordului, ia peniţa, o şterge cu o afecţie deosebită de fun­dul pantalonului, deschide saltarul îşi stre­coară iarăşi spiritualu-i trup până în fund şi peniţa e depusă în cutie împreună cu cele noi. Activi­tatea întreruptă îşi ia cur­sul mai adânc, mai temeinic, mai priceput. O pereche de ochelari s’au desprins dela un birou din fund şi s’au oprit lângă biroul şefului. |§— D-le Inspector, vă rog un sfert de coală de hârtie, pentru un referat la mi­nister ! Dl. Inspector şef, tresare ca muşcat de un guşter, are un acces profund de lchter şi isbucneşte indignat: — Ce vreţi d­­or, vreţi să distrugeţi statui, să-l despuiaţi de ultimul ban ? Ce suflet de români aveţi d-voastră ? Iar pe­niţă, iar hârtie; mâine parcă văd că ve­niţi să-mi cereţi şi sugătoare. Ce-i asta! Vă rog să isprăviţi. Vreau: Economie ! înţelegeţi. Economie ! Funcţionarul s’a mistuit în ungherul un­­de-i este biroul. E băiat nevoiaş, îşi în* JOI 24 IANUARIE 1929 treţine părinţii bătrâni, e student, nu poate să rişte să fie dat afară, ca ceilalţi colegi de birou. Dl. Inspector şef, deschide saltarul cu rechizitele Inspectoratului, dar vârând că funcţionarul a renunţat, îl închide cu gra­bă : a salvat o clipă ţara de la ruină ! Inspectorul literat, zâmbeşte ironic. Prin mime-i trec tipurile maniace, creaţii mi­nunate ale lui Gogol şi Puşkin. De când a păşit pe această treaptă a cin­cătoriei, aceiaş scenă a văzut o, repetându-se zil­nic cu o fidelitate stereotipă. Atmosfera de muncă şi gândire titanică, e brăzdată de un cascat sonor, compri­mat repede, de mâna abilă a inspectoru­lui clasic.­­ e soma ! A fost aseară în in­specţie la un coleg în Sărărie şi a cam abuzat cu activitatea. Literatul urmăreşte cu ochii pendula. Inspectorul şef Peniţă, munceşte muit, munceşte intens.... în fine, munceşte aşa cum îl fae capul și cum i-a ordonat pre­fectul­­ M. KAPA. Iaşul sub Vasile Vodă-Arnăutul „Năruirile“ rssî preţurile maxi­male între 1­650 -1700. Am adtat în alt număr, despre «Nar­­turi» sau preţuri maximale», în ţările ro­mâneşti în secolele 18, 19 şi începutul secolului al 20-lea ; acum arăt pe acele din secolul al 17-lea; şi această impor­tantă materie economică şi fiscală, am găsit-o în descrierea făcută de Arhidiaco­­nul Paul de Alep, care a călătorit prin Moldova şi Ţara Românească, întovărăşit fiind de Macarie, Patriarhul de Constan­­tinopole prin anii 1650 -69. Paul de Alep şi a scris impresiile căpătate în limba ara­bă, în manuscript, aflau astăzi la «Britsh Museum», Londra. Tradusă în englezeşte de Belfour în cartea sa : «The travels of Macarius, Patriarch of Antiochia» (1835) şi tradusă în româneşte de George T. Căliman. După voiajul din ţările române, ei au călătorit şi în ţara cazăcească şi la Mos­cova. * Au vizitat bisericile şi mănăstirile din laţi, domn fiind Vasile-Vodă-Arnăutul, numit astfel din cauza originei sale , după cum spune Paul de Alep, că în timpul acestui domn, înmulţindu-se tâlharii, fură pedepsiţi cu pedeapsa morţii, peste 40.090 de tâlhari (?)... Ei au vizitat şi Mănăstirea Barnovschi, fiind iarna, cu o sanie cu patru cai negrii în Sâmbăta din săptămâna albă înce­­pându-se în Moldova lăsatul de brânză, se obişnuia aici a se da drumul la toţi cei închişi, căci în prima zi a postului se închideau judecăţile şi diregătoriile ju­decătoreşti. Aici, la Monăstirea Barnovschi, li se pregătiseră o masă bună, dar nu era altă nimic de­cât fasole de sec, linie prăjită cu ulei, şi nişte legume fierte în apă cu puţină sare. Acesta era nutrimentul călugărilor de peste an pe atunci, în­cât despre vin ei nici­odată nu-l gustau şi chiar uleiul îi întrebuinţau numai Sâmbăta şi Dumineca; băutura l i se mai făcea din miere (ci­der) , iar vizitatorilor le dădea bere de idromel. Nimenea pe atunci în această ţară nu bea apă curată, orgeats (limona­de) şi sesamul nu li erau necunoscute. Toate lucrurile de băcănie : ca unt-de­­lemnul, măslinele, pepenii, alămăi, arpacaş etc- se adunau de către neguţătorii din Rumelia. • O oca de unt-de lemn se vindea pe la 1659 cu 1 I 2 lei (piastru), o oca de măs­line 1 I 4 de leu, pepeni (harbuz), î și 1 I 2 leu, o ocă de mizare mică costa 1 I 4 de leu, căci acesta legume nu se cultivă, se aduceau din alte ţări, şi se mânca numai de cei avuţi. * In altă zi ei luară prânzul la Becul (Domnul) Vasile Lupu, prânz mai mare decât cel obişnuit, fiind Dum­nică cînd se aduceau bucatele din cuhnie, băteau tobele, sunau fluere şi trâmbiţe; bucuria festivă era foarte mare, fiind adunaţi a­­colo şi boerii cei mari, şi de frunte­a ţâ­rei, cu soţiile lor; aceasta a fost în luna Adar arabeşte (Aprilie s­il ortodox), când se plantau piersici, cireşi şi se semăna fasole, ceapă, usturoi;—tot în acest timp se aduceau alămâi din Rumelia şi boerii le aşezau în beciuri şi gingiruri (cămăruţe anumite), învălite fiecare în hârtie. O ocă

Next