Mişcarea, ianuarie 1929 (Anul 23, nr. 2-24)
1929-01-24 / nr. 19
ANUL XXIII NO. 19 Darul Reginei Maria , făcuţi laşului In neţărmurita dragoste pe care o poarti laşului, M.S. Regina Maria l-a făcut un dar regal destinând palatul in care a fost comandamentul corpului IV de armată,— foasta reşedinţă regală în timpul refugiului istoric al M. S. la Iaşi, pentru a fi utilizat ca un institut de educaţiune a fiicelor ofiţerilor. Darul M. S. Reginei Maria a produs o vie impresionez asupra ieşenilor cari astfel au o nouă dovadă despre generositatea nobilei Regine Maria ca şi despre simţimint deja pe cari Ie nutreşte pentru Iaşi şi pentru ieşeni. Iată şi textul scrisorii adresată de M. S. d-lui preşedinte al consiliului şi al „Fondaţi©! Regele Ferdinand I“ : Domnule Preşedinte, Neuitatul meu saţ Ferdinand I în scrisoarea Sa din 23 Februarie 1937 privitoare la statutul Fundaţiei creată de Corpurile Legiuitoare cu prilejul împlinirei vlăstei de 60 ani, a lasat cuvânt ca Eu să fiu asociata la ocrotirea aşezămintelor acesteia Fundaţie Credincioasă fiind acestei îndatoriri, am urmărit de aproape toate lucrările d-stră şi am mulţumireade a aproba astăzi inchierea consilului Fundaţiei pentru înfiinţarea tot în Iaşi a unui institut cu internat pentru educaţia fiicelor de militari. In faţa locului unde se va clădi noua „Fundaţia universitară Ferdinand 2" se află casa unde am locuit cu familia mea în timpul marelui răsboi. Această casă aparţinea armatei. Ea mi-a dat-o ca adăpost în timp ce’şi făcea datoria pentru apararea existenţei neamului. Zilele petrecute acolo, în griji mari, ca şi în speranţe înălţătoare, îmi vor fi pe veci neuitate, ca şi recunoştinţa ce am simţit când apoi mi s’a dăruit această casă. Această recunoştinţă cred că nu mi-o pot arăta ma bine decât destinând această clădire ca adăpost pentru copiii ostaşilor în amintirea adăpostului pa care mi l’am găsit. Dăruesc deci această casă «Fundaţiei Rigaie Ferdinand 2» să serviască institutului de educaţia al fiicelor de ofiţeri. Fericită că pot închina oştirii darul primit dala ea, doresc ca acest aşesământ să poarte muncle meu. Dea Domnul ca acest institut să înfăţişase pe vecie amintirea faptelor mari la cari, popor, armată, Dinastie, au fost părtaşe in vechea capitală a Moldovei. 12 Ianuarie 1929. MARIA O revoluţie literară Pentru precizarea unei probleme este absolut necesară, trasarea cadrelor ei. Deci, o revoluţie, fie ea în domeniul literar, cât şi în orice alt domeniu de manifestare, trebue să se supue legilor revoluţiei , să aibă adică, un substrat psichologic şi o desfăşurare spontană a libertăţilor, iar după trecerea primei belii, să fluctueze, între teroare şi despotism. Nici una din aceste rezultate, nu lipsesc în cazul revoluţiei literare ce ne preocupă. Un grup de tineri scriitori, întâi în Franţa, aşezându-se sub edgida lui Tristan Tzara, cu ale sale «Şapte manifeste Dacia», apoi în Germania, Rusia şi mai târziu în România, au găsit de cuviinţă să sfarme idolul trecutului în bucăţi şi să determine curente literare absurde, prin noutate şi îndrăzneală. Dar patriotismul acestor iniţiatori s’a lovit invariabil de apatia publicului. Anarchiştii stilului şi ai frazei, botezaţi cu titluri pompoase, modernişti, suprarealişti, impresionişti, au gustat din cupa amară a blamului. Prin aceasta, originalitatea lor nu rămâne mai puţin evidentă. Ea întruneşte toate dementele şi calităţile unei revoluţii adevarate. Substratul psichologic îl formează divagaţiile unor aşa zişi simbolişti decadenţi; desfăşurarea spontantă a forţelor creatoare o constitue ploaia de publicaţii moderniste, în fine, doctrina teroristă e rezumată în invectivele categorice, pe cari suprarealiştii le aruncă scriitorilor tradiţionalişti sau mai pe scurt «gospodarilor»,cum le spun ei. Vom vedea cât va ţine această stare de lucruri şi dacă tradiţia sănătoasă, virulentă, nu va copleşi microbul dadaist. I. I. Fr. BOTEZ Sărbătorirea primei Uniri Aniversarea a 70 ani de la Unirea Principatelor va fi sărbătorită la Iaşi, leagănul Unirii, cu o deosebită Solemnitate. “*“In sala teatrului Naţional, va avea loc joi ora 3 p. m. un frumos festival organizat de Ateneul Popular Tatarasi. Va vorbi dl. Prof. Gh Ghibănescu despre blatul şi înfăptuirea Unirii“. In partea artistică a serbării se va produce : corul şcoalei normale de învăţătoare «Mihai Sturdza», orchestra liceului Naţional, echipe de gimnastică a liceului Internat, d-nii I. Profir şi Aurel Ghiţseu artişti “ai teatrului Naţional, recitări. Va concerta şi muzica militară a Regim. 13 Infanterie. Intrarea va fi liberă, iar bilete se pot procura de la agenţia Braşov. In sala Ateneului Popular Tataraşi, în aceiaşi zi, la ora 3 p. m. se va sărbători deaserceni, aniversarea Unirii Principatelor. Dl. C. N. Ifrim, va desvolta subiectul «laşul leagănul Vultelor». Se va produce, în partea artistică, corul şi echipa de dansuri naţionale a Seminarului Veniamin Costachi, muzica militară a Reg. 7 Roşiori, d. C. Sava artist al Teatrului Naţional şi corul Ateneului Tataraşi. Intrarea va fi deasemeni liberă. — Doamna Sofia Nădejde, soţia defunctului savant Ion Nădejde—întemeietorul social -democraţiei româneşti—se află în localitate la ginerele d-sale dl. doctor Nubert. — Viitoarea sesiune a Curţei cu Jura din Fălciu, va incepe la 1 Martie. Au fost hotărâte până in prezent 12 procese de , drept comun, cari s’au înaintat în tablou Camerei: jiu': io mir:. Guvernamentalii ieşeni HUFHGUQWT EXPROPIEREHIMESURILOR HUMOPIULUI — Agitaţiile printre locuitori — De la demagogii la sinarhie nu exiă decât un singur pas. Exemplele sunt cestul de numeroase In istoria politică universali, şi în politica de după răsboi am înregistrat şi noi câteva, destul de caracteristice. Demagogia partidului naţionalţărănist este cea mai elequentă în această privinţă, iar guvernul său care a semănat vânt, culege acum furtună. Căci ceeace a propovăduit acest partid la opoziţie, este în flagrantă contradicţie cu ceea ce face acum la guvern. Propovăduind de exemplu desfiinţarea impozitelor, astăzi, la guvern, nu numai că nu le-a desfiinţat şi nu le-au micşorat, dar dimpotrivă le-a majorat şi a creat altele noi. La fel cu alte măsuri luate de guvernul actual, în contrast cu toate promisiunile făcute în decursul anilor de turbulenţă şi demagogică poziţie. » * Dar naţional-ţărăniştii au păcătuit şi mai grav în timpul campaniei electorale. Ceea«ce s’a petrecut ieri la Primărie - unde câteva sute de locuitori dela periferia oraşului au venit să se informeze dacă într'adevăr se expropiază Im şişurile municipiului,arată că nici în momentul când se aflau la guvern, naţional-ţărănişti nu au abandonat tactica de luptă, inducând în eroare pe săteni cum au înşelat şi pe orieni, prin tot soiul de făgădueli. In campania electorală ei au promis sătenilor o nouă expropiere, asigurând între altele că în acest scop se vor expropria friasurile municipiului cari sunt utilizate de locuitorii dela periferie. Aceştia au venit ieri alarmaţi la Primărie unde li s’a răspuns că aceste terenuri nu sunt supuse expropierii. Atuncea unii dintre locuitori în auzul tuturor au mărturisit că reprezentanţii organizaţiei guvernamentale li-au dat aceste asigurări, povăţuindu-l să se agite, să ţină întruniri şi să reclame exproprierea Imaşurilor ca astfel d. Costachescu să poatâ aduce chestiunea în consiliul de miniştri. Locuitorul Ion Stătea scris în faţa tuturor şi a semnat uimitoarea DECLARAŢIE: „Subsemnatul Ion . State din Iaşi mahalaua Frumoasa declar prin prezenta că d. prefect de judeţ (V. Petrovanu) a spus la clubul naţional-ţirăniei că se va expropia moşia comunală spre a se da pământ locuitorilor dia comunei® învecinate oraşului. # I. STATE Agitaţia provocată de guvernamentalii din Iaşi are două laturi : a) Sunt agitaţi în primul rând locuitorii de la periferia oraşului care se folosise de Imaşurile Municipiului, pentru vitele lor. b) Sunt agitaţi sătenii din comunele învecinateoraşului, cărora li s’au făcut promisiuni formale şi care aşteaptă a fi împroprietăriţi după asigurările date de naţional-ţărănişti şi de prefectul judeţului d. V. Petrovanu. Acestea sunt roadele demagogice pe cari le culeg cei cari au semănat-o.... Activitatea la un Inspectorat Şcolar — D-le Inspector şef, vă rog, o peniţă ! Domnul Inspector e cufundat într’un teanc de dosare. Studiază! — D-le Inspector şef, vă rog pentru o peniţă! — Ce vrei, o peniţă ? Păi ţi am mai dat una în Decembrie. Uite am notat-o în carnet! Şi, dl. Inspector, lasă pentru o clipă intensa sa ocupaţie şi vâră sub ochii subalternului un caeţel făcut din hârtie de împachetat. Apoi îşi strecoară trupu-i firav şi uscat până la fundul unui saltar plin de rechizite. Pare o şopârlă uriaşă într’un morman de vreascuri. Din fund de tot, scoate o cutie cu peniţe, ia una, se convine prin numărare că n’a luat mai multe şi o întinde cu un gest sacerdotal funcţionarului, care aşteaptă emoţionat. — Si nu cumva să zici că nu contribui la bunul mers al instituţiei, dar să fii bun să nu faci risipă şi să-mi aduci peniţa veche, căci altfel îţi cer demisia! Funcţionarul dispare cu paşii mei. In ochii domnului Inspector se reflectă satisfacţia că a rezolvat, macar în parte, o chestiune de mare importanţă, chestiune care a făcut să vibreze prelung geamurile maiestoasei clădiri din Dealul Mitropoliei Capitalei. Chestiunea economiei bugetare. Un zâmbet negru, asvârle un detaliu pe faţa impenetrabila a d-lui Inspector... şi activitatea începe. Studiază noile înaintări a funcţionărilor de la Inspectoratul d-sale. Studiază chestia subrevizorilor din Judeţul Vaslui, studiază cazul Gh. Oieru, care trebue numaidecât amendat cu 10 zile, studiază mult, studiază adânc, fără nici o urmă de sectarism. Ceilalţi inspectori, unul istoric-clasic şi altul literat modern, stau şi privesc zapada pe fereastră. Clasicul se trudeşte de câtva timp să deslege problema : de ce nu ninge şi vara, pentru ca şpriţurile să fie tocmai bune de baut. — Domnule Inspector Şef, vă rog.... — Ce vrei d-le, iar peniţe, vreţi să devalzaţi statul! — Nu, domnule Inspector, îndrăzneşte mai mult mort, funcţionarul. V’am adus peniţa cea veche. Dl. Inspector îşi domesticeşte cu mâna bătăile repezi ale cordului, ia peniţa, o şterge cu o afecţie deosebită de fundul pantalonului, deschide saltarul îşi strecoară iarăşi spiritualu-i trup până în fund şi peniţa e depusă în cutie împreună cu cele noi. Activitatea întreruptă îşi ia cursul mai adânc, mai temeinic, mai priceput. O pereche de ochelari s’au desprins dela un birou din fund şi s’au oprit lângă biroul şefului. |§— D-le Inspector, vă rog un sfert de coală de hârtie, pentru un referat la minister ! Dl. Inspector şef, tresare ca muşcat de un guşter, are un acces profund de lchter şi isbucneşte indignat: — Ce vreţi dor, vreţi să distrugeţi statui, să-l despuiaţi de ultimul ban ? Ce suflet de români aveţi d-voastră ? Iar peniţă, iar hârtie; mâine parcă văd că veniţi să-mi cereţi şi sugătoare. Ce-i asta! Vă rog să isprăviţi. Vreau: Economie ! înţelegeţi. Economie ! Funcţionarul s’a mistuit în ungherul unde-i este biroul. E băiat nevoiaş, îşi în* JOI 24 IANUARIE 1929 treţine părinţii bătrâni, e student, nu poate să rişte să fie dat afară, ca ceilalţi colegi de birou. Dl. Inspector şef, deschide saltarul cu rechizitele Inspectoratului, dar vârând că funcţionarul a renunţat, îl închide cu grabă : a salvat o clipă ţara de la ruină ! Inspectorul literat, zâmbeşte ironic. Prin mime-i trec tipurile maniace, creaţii minunate ale lui Gogol şi Puşkin. De când a păşit pe această treaptă a cincătoriei, aceiaş scenă a văzut o, repetându-se zilnic cu o fidelitate stereotipă. Atmosfera de muncă şi gândire titanică, e brăzdată de un cascat sonor, comprimat repede, de mâna abilă a inspectorului clasic. e soma ! A fost aseară în inspecţie la un coleg în Sărărie şi a cam abuzat cu activitatea. Literatul urmăreşte cu ochii pendula. Inspectorul şef Peniţă, munceşte muit, munceşte intens.... în fine, munceşte aşa cum îl fae capul și cum i-a ordonat prefectul M. KAPA. Iaşul sub Vasile Vodă-Arnăutul „Năruirile“ rssî preţurile maximale între 1650 -1700. Am adtat în alt număr, despre «Narturi» sau preţuri maximale», în ţările româneşti în secolele 18, 19 şi începutul secolului al 20-lea ; acum arăt pe acele din secolul al 17-lea; şi această importantă materie economică şi fiscală, am găsit-o în descrierea făcută de Arhidiaconul Paul de Alep, care a călătorit prin Moldova şi Ţara Românească, întovărăşit fiind de Macarie, Patriarhul de Constantinopole prin anii 1650 -69. Paul de Alep şi a scris impresiile căpătate în limba arabă, în manuscript, aflau astăzi la «Britsh Museum», Londra. Tradusă în englezeşte de Belfour în cartea sa : «The travels of Macarius, Patriarch of Antiochia» (1835) şi tradusă în româneşte de George T. Căliman. După voiajul din ţările române, ei au călătorit şi în ţara cazăcească şi la Moscova. * Au vizitat bisericile şi mănăstirile din laţi, domn fiind Vasile-Vodă-Arnăutul, numit astfel din cauza originei sale , după cum spune Paul de Alep, că în timpul acestui domn, înmulţindu-se tâlharii, fură pedepsiţi cu pedeapsa morţii, peste 40.090 de tâlhari (?)... Ei au vizitat şi Mănăstirea Barnovschi, fiind iarna, cu o sanie cu patru cai negrii în Sâmbăta din săptămâna albă începându-se în Moldova lăsatul de brânză, se obişnuia aici a se da drumul la toţi cei închişi, căci în prima zi a postului se închideau judecăţile şi diregătoriile judecătoreşti. Aici, la Monăstirea Barnovschi, li se pregătiseră o masă bună, dar nu era altă nimic decât fasole de sec, linie prăjită cu ulei, şi nişte legume fierte în apă cu puţină sare. Acesta era nutrimentul călugărilor de peste an pe atunci, încât despre vin ei niciodată nu-l gustau şi chiar uleiul îi întrebuinţau numai Sâmbăta şi Dumineca; băutura l i se mai făcea din miere (cider) , iar vizitatorilor le dădea bere de idromel. Nimenea pe atunci în această ţară nu bea apă curată, orgeats (limonade) şi sesamul nu li erau necunoscute. Toate lucrurile de băcănie : ca unt-delemnul, măslinele, pepenii, alămăi, arpacaş etc- se adunau de către neguţătorii din Rumelia. • O oca de unt-de lemn se vindea pe la 1659 cu 1 I 2 lei (piastru), o oca de măsline 1 I 4 de leu, pepeni (harbuz), î și 1 I 2 leu, o ocă de mizare mică costa 1 I 4 de leu, căci acesta legume nu se cultivă, se aduceau din alte ţări, şi se mânca numai de cei avuţi. * In altă zi ei luară prânzul la Becul (Domnul) Vasile Lupu, prânz mai mare decât cel obişnuit, fiind Dumnică cînd se aduceau bucatele din cuhnie, băteau tobele, sunau fluere şi trâmbiţe; bucuria festivă era foarte mare, fiind adunaţi acolo şi boerii cei mari, şi de fruntea ţârei, cu soţiile lor; aceasta a fost în luna Adar arabeşte (Aprilie sil ortodox), când se plantau piersici, cireşi şi se semăna fasole, ceapă, usturoi;—tot în acest timp se aduceau alămâi din Rumelia şi boerii le aşezau în beciuri şi gingiruri (cămăruţe anumite), învălite fiecare în hârtie. O ocă