Monitorul de Sibiu, februarie 2004 (Anul 7, nr. 1577-1600)

2004-02-06 / nr. 1581

vineri, 6 februarie 2004 .Povestirif Scrisorile La cei 100 de ani ai săi, Marin Pană crede cu ardoare în destin și în căile lui inde­scifrabile pentru noi. „Destinul a făcut să reluăm legătura, cu doamnei și așa au început cei doi să corespondeze. „Cînd i­­am spus prietenului lui că îl cunosc pe Marin, m-a îndemnat să-i scriu. Dar cum să îi scriu După perioada de tatonări, a urmat, cum era și firesc, cererea în căsătorie și nunta. Un inel de platină cu briliant, cîteva cuvinte, un sărut și o îmbrățișare au pecetluit pentru totdeauna iubirea celor doi. La ceremonia nunții lor, care a avut loc în Brașov, au participat 60 de invi­tați. Ziua în care și-au unit des­tinele, a fost tocmai 14 februa­rie, Ziua îndrăgostiților. „Pe atunci nu se sărbătorea această zi a îndrăgostiților, așa cum se face acum, nici măcar nu se știa de ea, dar eu cred că ne-a adus noroc“, spune Marin Pană, privindu-și soția cu drag. Deși au trecut anii peste ei, senti­mentele lor au rămas aceleași. Și privindu-i, mi­­am dat seama că într-adevăr dragostea e atemporală, dăinuiă în timp. După cum spune doam­na Pană, ceea ce e cel mai important, dragostea nu se schimbă. „Da, dispare pasiunea, focul acela de la început, apar alte sentimente, dar dragostea rămîne aceeași“. Nașterea Lilianei . Liliana, singurul copil al fa­miliei Pană, s-a născut în 1944. Cei doi îndrăgostiți doreau din tot sufletul să aibă un copil, chiar dacă vremurile erau impre­vizibile, nu se putea ști ce casW OMO £­­ se va întîm­­pla de la o zi la alta. Micul lor miracol a venit pe lume într­­o­ zi de noiem­­brie: înainte, doamna Pană a fost scoasă d­i­n casă și trans­­p­o­r­­­tată la fabri­­c­a unde lucra soțul ei, pentru că locuința lor era luată de ruși. „Repede, repede a trebuit să adun cîte ceva ce era necesar, m-au urcat într-o căruță și m-au huiducat pînă acolo“, își amintește doamna Pană. Din cauza timpurilor grele nu au mai făcut nici un copil, pentru că nu știam încotro se îndrepta viitorul țării. * Ocupația rusească S-au căsătorit în timpul celui­ de-al doilea război mondial și au avut de îndurat multe din partea rușilor, care erau peste tot prin Ardeal. Au fost dați afară din casă pentru că acolo și-au stabilit rușii cartierul general. Marin Pană deținea o funcție importantă la fabrica de spirt din Blaj, așa că nu de puține ori a trebuit să joace după cum cîn­­tau rușii. „Nu puteam să mă comport­ant, pentru că nu știam în care moment unul dintre ei va scoate pistolul“, își amintește domnul Pană, iar doamna îl completează. „După ce ne-au dat afară din casă, ne-am mutat toate lucrurile la fabrică, într-o încăpere era biroul, iar în cealaltă dormitorul nostru“. Viață liniștită . » Cu excepția acelor timpuri, în care de multe ori le-a stat inima în loc, familia Pană a avut o viață liniștită. „Era o perioadă în care se făceau tot felul de transferuri, de aceea ne-am mutat de la Blaj la Brașov, iar apoi, în 1956, am venit la Sibiu“, povestește Gabriela Pană. Soțul ei lucra ca inginer la Vinalcool. El făcea și aprovizionările, iar seara, cînd se întorcea acasă, îl aștepta o soție iubitoare și har­nică. Nu a fost angajată nicio­dată, dar în schimb robotea toată ziua prin casă. „Mama a fost întotdeauna o persoană cumpătată, a știut cum să se îngrijească de toate, de aceea nu am avut probleme cu banii“, își amintește Liliana, fiica lor. Și acum, la 84 de ani, doamna Pană nu și-a uitat obiceiurile de a coase și de a tricota. Și încă mai este ajutată la bucătărie de soțul ei, care curăță zarzavaturile. Rețeta unei relații de durată în toiul discuției, așez­­ă la masă, doamna Pană mă întreabă dacă scriu materialul pentru acei care să căsătoresc și divorțează după foarte puțin timp. „Tinerii din ziua de azi cred că e ușor să faci o căsnicie să dureze. Sfatul meu e să se gîndească mai bine înainte să facă acest pas. Vor prea multe de la viață și să le aibă pe toate odată. în orice relație trebuie­ să mai lași de la tine, să te modelezi după celălalt“, este de părere doam­na Pană. Soțul ei consideră că un liant sufletesc solid este motorul care face o relație să durabilă. Și durabilă nu numai ca longevitate ci și ca intensi­tate a sentimentelor. De aseme­nea, fiecare trebuie să știe să jongleze cu sentimentele ce­luilalt. „Soția mea nu a fost niciodată atît de optic Vîntă ca mine, și de multe ori se enerva. Dar cînd mă vedea pe mine așa calm, își schimba și ea starea de spirit“, spune domnul. Pană, privindu-și soția cu o licărire în ochi. Cei doi se privesc ochi în­ ochi, dar e mai mult decît o simplă privire. Orice gest al lor are o încărcătură emoțională deosebită. După atîția ani, stăpîna cămi­nului lor e iubirea. Gabriela și Maria Pană sunt căsă­toriți de 61 de ani. Povestea lor începe cu mulți ani în urmă, dar încă mai dăinuie în sufletele lor acel senti­ment copleșitor care îți dă aripi. Trăiesc o viață de basm, desprinsă parcă din filele unei cărți. E genul de dragoste la care toată lumea visează, dar puțini au norocul să o trăiască. La cei 100 de ani pe care i-a împlinit luna trecută, Marin Pană n-a renunțat să-i dăruiască flori soției. Și nici să-i compună poezii. 1 Petruța PRECUP ajutorul unor prieteni comuni. ynij­ar Spune că a fost întîm-potul a început la un bal Plarea,dar ea sînt „sigur că a f­i fost destinul , mărturisește Gabriela era o tînără din Marin Pană. Un prieten de-al Brașov, o adolescentă, mai lui de la Blaj îi făcea curte unei bine zis, plină de vise și care prietene de-a știa să se bucure de orice moment, Marin, un inginer din Giurgiu, dar care profesa la Blaj. In­timpl area a făcut ca cei l vo­iți* w doi să se întîlnească tocmai la un bal care avea loc în Sfintu Gheorghe. Atunci s-a­ înfiripat povestea lor, atunci a scînteiat fiorul dragostei pentru prima dată. Dar a rămas doar atît, o scînteie, pentru că apoi fiecare și-a urmat drumul. „Ne-am mai întîlnit noi pe stradă, dar nicio­dată nu ne opream pentru că eu eram ba cu mama, ba cu sora mea“, își aduce aminte doam­na Pană. Și uitîndu-se o clipă în ochii soțului, scrutînd aminti­rile, completează: „A, și ne-am mai văzut o dată în gară în Brașov, aveai o valijoară, nu știu unde mergeai“, i se adresează, cu un zîmbet com­plice, cînd au trecut luni bune de cînd nu ne-am mai văzut și el putea foarte bine să fie meu altcineva?“, se­­ întreabă, după zec­­e ani de ani, ■Gabriela Pană, trăind parcă din­­­ nou începuturile, cum era și nor­mal, primul pas­­ a făcut domnul Pană. Au urmat apoi alte flori, flori, i­z­i­t­e , a­d­o­u­r­i și...nunta. Căsătoriți de Ziua îndră­gostiților Căsătoriți chiar de Ziua îndrăgostiților, doi sibieni trăit poveste de iubire . La cei 100 de ani de ani ai săi, capul soției și nici să-i compună poezii Marin și Gabriela și-au unit destinele în 14 februarie 1943

Next