Monitorul Oficial, octombrie 1924 (nr. 214-240)

1924-10-02 / nr. 215

2 Octombrie 1624 MONITORUL OFICIAL 10927 —Noi, președintele tribunalului Caliacra, în virtutea art. 71 din procedura civilă, chemăm pe d. Vladimir V. Ganeev, cu domiciliul necunoscut, să vină în ziua de 4 Noemvrie 1924, ora 12 din zi, la tri­bunalul Caliacra, spre înfățișare în pro­cesul ce i s’a intentat de Iordanca I. Ser­­bezova, pentru întărirea actului de vân­zare pentru imobilul din Bazargic strada M. Eminescu No. 23, cunoscând că dacă nu va răspunde la strigarea pricinei sale în ziua și ora sus arătate, se va dă hotă­­rîre în lipsă potrivit art. 148 din proce­dura civilă. Pârâtul este dator ca până în termen de 15 zile înainte de ziua fixată pentru înfățișare, să depună prin grefa tribu­nalului Caliacra, la dosarul cauzei, cópii de pe actele cu carii se slujește, certificate de dânsul ca întocmai cu originalul. Dacă actele cu cari se servește vor fi scrise în limba străină sau cu litere vechi, pârâtul va fi dator să le traducă și să le scrie cu litere latine. In camera de consiliu, Cu copie de pe acțiune. No. 3.414 Petiția d-lor Iordanca I. Serbezova și Ivan J. Ser­­bezova către d. președinte al tribunalului Ca­liacra. Domnule președinte. Subsemnații Iordanca I. Serbezova și Ivan I. Serbezova, personal și ca soț pen­tru autorizare, domiciliat în Bazargic, chemăm în camera de consiliu pe d-lor. Minca V. Ganeeva, Vladimír V. Ganeev, Manói V. Ganeev și Ganea Ilaralambi Damianova și pe Ilaralambi Damianov ca soț pentru autorizare, toți copii legitimi ai defunctului Vasil N. Gancev și succe­sori ai firme­i Vasile Gancev și fii« spre a hotârî onor, tribunal în conformitate cu art. 80 din legea Dobrogei-Noui în vigoare, întărirea actului de vânzare pentru imobilul din strada Mihai Emine­scu No. 23, ce mi-a fost vândut în anul 1918 de firma arătată mai sus prin în­­puternicitul ei. Domiciliul pârîților nu-mi este cunoscut. Vă rog d­le președinte să binevoiți a fixă un termen de înfățișare. Anexez actul de cumpărare, coala timbru de lei 60 taxa specială și 4 copii de pe acțiune. Cu deosebită stimă, Iordanca I. Serbezova și Ivan I. Ser­bezova personal și ca soț pentru auto­rizare. —Noi, președintele tribunalului Caliacra, în virtutea art. 71 din procedura civilă, chemăm pe d. Manei V. Gancev, cu domiciliul necunoscut, să vină în ziua de 4 Noemvrie 1924, ora 12 din zi, la tribu­nalul Caliacra, spre înfățișare în procesul ce i s’a intentat de Iordanca I. Serbezova, pentru întărirea pactului de vânzare pentru imobilul din Bazargic, strada M. Emi­nescu No. 23 , cunoscând că dacă nu va răspunde la strigarea pricinei sale în ziua și ora sus arătate, se va da hotă­râre în lipsă, potrivit art. 148 din proce­dura civilă. Pârâtul este dator ca până în termen de 15 zile înainte de ziua fixată pentru înfățișare, să depună prin grefa tribuna­lului Caliacra, 12 dosarul ca­sei, copii de pe actele cu cari se slujește, cer­tificate de dânsul ca întocmai cu origi­nal al. Dacă actele cu care se servește vor fi scrise în limba străină sau cu litere vechi, pârâtul va fi dator să le traducă și să le scrie cu litere latine. In camera de consiliu. Cu copie de pe acțiune No. 3.415. Petiția d-l­n Iordanca I. Serbezova și Ivan I. Ser­bezova către d. președinte al tribunalului Ca­liacra. Domnule președinte. Subsemnații Iordanca I. Serbezova și Ivan I. Serbezova personal și ca soț pentru autorizare, domiciliați în Bazargic, che­măm pe d-lor Minca V. Ganeeva,Vladimir V. Gancev, Manui V. Gancev și Ganea Ilaralambi Damianova și pe Ilaralambi Damianov ca soț pentru autorizare, toți copii legitimi ai def. Vasil N. Gancev și succesori ai firmei » Vasil Gancev și Fii«, spre a hotărî zono. tribunal în conformi­tate cu art. 80 din legea Dobrogii-Noui în vigoare întărirea actului de vânzare pen­tru imobilul din strada Mihai Eminescu No. 23, ce mi-a fost vândut în anul 1918, de firma arătată mai sus prin împuter­nicitul ei. Domiciliul pârâților nu-mi este cunoscut. Vă rog d­le președinte să binevoiți a fixă un termen de înfățișare. Anexez actul de cumpărare, coala timbru de lei 60, taxa specială și 4 copii de pe acțiune. Cu deosebită stimă, Iordanca I. Serbezova și Ivan I. Serbe­zova personal și ca soț pentru autorizare. —Noi, președintele tribunalului Calia­cra, în virtutea art. 71 din procedura civilă, chemăm pe d. Ganea Ilaralambi Damianova, cu domiciliul necunoscut, să vină în ziua de 4 Noemvrie 1924, ora 12 din zi, la tribunalul Caliacra, spre înfă­țișare în procesul ce i s’a intentat de Iordanca I. Serbezova, pentru întărirea actului de vânzare pentru imobilul din Bazargic, strada M. Eminescu No. 23, cunoscând că dacă nu va răspunde la strigarea pricinei sale în ziua și ora sus arătate, se va dă hotărâre în lipsă, potri­vit art. 148 din procedura civilă. Pârâta este datoare ca până în termen de 15 zile înainte de ziua fixată pentru înfățișare, să depună prin grefa tribuna­lului Caliacra, la dosarul cauzei, cópii de pe actele cu cari se slujește, certi­ficate de dânsa ca întocmai cu origi­nalul. Dacă actele cu cari se servește vor fi scrise în limba străină sau cu litere vechi, pârâta va fi datoar să le traducă și să le scrie cu litere latine. In camera de consiliu. Cu copie de pe acțiune. No. 3.416 Petiția d-lor Iordanca I. Serbezova și Ivan I Ser­bezova către d. președinte al tribunalului Ca­liacra. Domnule președinte. Subsemnații Iordanca I. Serbezova și Ivan I. Serbezova personal și ca soți pen­tru autorizare, domiciliați în Bazargic, chemăm pe d-lor: Minca V. Ganeeva, Vla­dimir V. Ganeeva, Manei V. Ganeeva și Ganea Ilaralambi Damianova și pe Ilara­lambi Damianova ca soț pentru autorizare toți copii legitimi ai def. Vasil N. Gancev și succesori ai firmei ■ Vasil Gancev și Fiii, spre a hotărî onor, tribu­nal în conformitate cu art. 80 din legea Dobrogei­ Nouă în vigoare, întărirea actu­lui de vânzare pentru imobilul din strada Mihai Eminescu No. 23, ce mi-a fost vândut în anul 1918, de firma arătată mai sus, prin împuternicitul ei. Domici­liul pârâților nu-mi este cunoscut. Vă rog d­le președinte să binevoiți a fixa un termen de înfățișare. Anexez actul de cumpărare, coală tim­bru de lei 60 taxa specială și 4 copii de pe acțiune. Cu deosebită su­mă, Iordanca 1. Serbezova și Ivan 1. Ser­bezova, personal și ca soț pentru autori­zare. —Noi, președintele tribunalului Caliacra, în virtutea art. 71 din procedura civilă, chemăm pe d. Haralambi Damianov, soț pentru autorizare, cu domiciliul necu­noscut, să vină în ziua de 4 Noemvrie 1924, ora 12 din zi la tribunalul Calia­cra, spre înfățișare în procesul ce i s’a intentat de Iordanca I. Serbezova pentru întărirea actului de vânzare pentru imo­bilul din Bazargic, strada M. Eminescu No. 23 , cunoscând că dacă nu va răs­punde la strigarea pricinii sale în ziua și ora sus arătate, se va da hotărîre în lipsă potrivit art. 148 din procedura civilă. Pirotul este dator ca până în termen de 15 zile înainte de ziua fixată pentru înfățișare, să depună prin grefa tribu­nalului Caliacra, la dosarul cauzei, cópii de pe actele cu cari se slujește, certificate de dânsul ca întocmai cu originalul. Dacă actele cu cari se servește vor fi scrise în limbă străină sau cu litere vechi, pîrîtul va fi dator să le traducă și să le scrie cu litere latine. In camera de consiliu. No. 3.417.

Next