Munca, aprilie 1953 (Anul 9, nr. 1703-1728)

1953-04-01 / nr. 1703

2 Notă cinematografică „Corina Schmidt“ Germania ieșise învingătoare din răz­boiul cu Franța. Bismark, omul ce întru­chipa marea burghezie germană și milita­rismul prusac, încurajat de victoria obținu­tă și totodată înspăimântat de creșterea mișcării, revoluționare, interzice orice orga­nizație muncitorească, suspendă publica­țiile socialiste, arestează și expulzează din Germania pe toți șefii mișcării mun­citorești. In fața acestor măsuri, mișcarea muncitorească nu se dă înfrântă. Filmul oglindește creșterea ei și apropierea de Partidul Socialist a unui însemnat nu­măr de intelectuali progresiști din acea vreme. Acesta „Corina­ Schmidt“, este subiectul filmului noua producție studiourilor „Defa“. Scenariul — de Ar­­­thur Pohl. — a fost realizat după roma­nul „Doamna Jenny Treiber“ al scriitoru­lui realist german Theodor Fontane, ro­man ale cărui idei centrale ne sunt re­date prin descrierea vieții Corinei Schmidt­­— o tânără mic burgheză. Fiică a unui profesor renumit, Corina reprezintă trăsăturile micii burghezii ce oscilează între marea burghezie și prole­tariat. Plină de viață, Corina, care abia împlinise 20 de ani, se gândește la vii­tor. Avea în fața sa două drumuri : unul al­­ privațiunilor și al luptei pentru dreptate­, altul al apropierii de marea burghezie, al vieții ei tihnite și îmbelșu­gate, însă meschină. La început ea înclină spre cel de-al doilea, însă, dându-și seama de­­ goliciunea vieții burgheze, pornește pe drumul luptei pentru dreptate, alături de clasa muncitoare. Un merit deosebit în interpretarea Corinei Schmidt l-a avut Ingrid Rentsch, care a reușit să redea întregul ei sbucium. Prin jocul ei natural ea a întruchipat figura veridică a micii burgheze care renunță la visurile de par­venire și se apropie de mișcarea munci­torească! Filmul „Corina Schmidt“ aduce pe ecran în afară de eroina principală, care reprezintă mica burghezie cinstită, o mul­țime de­ alte personagii ce tipizează cla­sele sociale din Germania vremurilor de atunci. Pe prim plan ne apar oameni înaintați ai epocii — muncitori revoluționari și in­telectuali progresiști. Muncitorimea este reprezentată prin lucrătorii tipografi și lu­crătorii de la postăvăria „Treibel“. Ei nu ne apar izolați, ci ca un tot organizat, strâns în jurul Partidului Socialist, capa­bil să acționeze în ciuda deselor lovituri pe care reacțiunea le dă mișcării munci­torești. Intelectualitatea progresistă care aderă la mișcarea socialistă, ne este zu­grăvită prin persoana lui Marcel Wedder­­koop, profesor la un liceu de stat din Berlin. Om inteligent, cult, citise multă literatură marxistă și astfel vederile-i e­­rau mai largi decât ale colegilor lui. El iubea cu pasiune arta, literatura și viața. Spirit analitic, căuta posibilitățile pentru înlăturarea nedreptății sociale. Această căutare l-a apropiat de clasa muncitoare. A început să scrie la gazetele muncitorești. Articolele lui demascau cu putere hidoșe­nia orânduirii capitaliste. Pentru activi­tatea sa revoluționară este dat afară din învățământ și expulzat din Germania. Dar el nu se descurajează, ci continuă să meargă pe acelaș drum, să lupte pentru cauza dreaptă a muncitorimii. Abia mult mai târziu a triumfat cauza pentru care el a luptat. Astăzi în Germania de răsărit mii de intelectuali cinstiți, ca Wedder­­koo­p, au pornit alături de muncitori și țărani pe drumul socialismului. In film mai sunt redate, prin Jenny Treibel (Trude Hesterberg), consilierul Treibel (Willi Kleineschegg), ex-locot. Vogelsang (Egon Brosig), etc., figurile reprezentanților claselor sortite pieirii. Toți aceștia au ca trăsături comune la­șitatea, avariția, cinismul, bigotismul, în­gâmfarea și meschinăria. Ei înfățișează burghezia care mai târziu va promova în Germania sângeroasa reacțiune fas­cistă. In realizarea acestui film un rol deo­sebit a avut și regizorul Walter Lehmann, care a găsit cele mai bune mijloace pen­tru a reda complet conținutul de idei scenariului. Din îmbinarea logică a eve­ni­nimentelor ce și-a găsit expresia într-o reușită formă artistică, el a scos în evi­dență cu deosebită plasticitate creșterea mișcării muncitorești, precum și răsune­tul pe care lupta muncitorimii germane organizate l-a avut în inimile germanilor cinstiți. Filmul „Corina Schmidt“ înlesnește oa­menilor muncii din patria noastră cu­noașterea câtorva momente din istoria mișcării muncitorești germane din epoca frământată a anilor 1870—1871. Sărbătorirea lui Gheorghe Storin, artist al poporului din R. P. R. • Luni seara la Teatrul Național „I. L. Caragiale“ sala Studio, a avut loc într’un cadru festiv sărbătorirea lui Gheorghe Storin, artist al poporului din R.P.R., cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activi­tate artistică și 70 de ani de viață. La festivitate au participat reprezen­tanți ai Comitetului pentru Artă, Iași ai vieții noastre teatrale, precum frm­­și numeroși oameni de artă și cultură Luând cuvântul, din partea conducerii Teatrului Național „I. L. Caragiale“, to­varășul I. Popa a arătat că această săr­bătorire constitue o nouă dovadă a înal­tei prețuiri de care se bucură arta drama­tică și interpreții ei, în regimul nostru de democrație populară. Evocând întreaga muncă desfășurată de Gheorghe Storin în cei 50 de ani de activitate, Costach­e Antoniu și Lucia Sturza Bulandra, artiști ai poporului din R.P.R., ca și academicianul V. Eftimiu și C. Bărbulescu, au subliniat că această în­delungată perioadă a fost caracterizată printr-o luptă hotărîtă împotriva piedici­lor care stăteau odinioară în calea acto­rului. Felicitând pe sărbătorit din partea Co­mitetului pentru Artă, tovarășul Eugen Jeleapov a citit decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale prin care Gheorghe Storin, artist al poporului din R.P R este distins cu Ordinul Muncii clasa I-a. Mulțumind pentru această sărbătorire, artistul Gheorghe Storin vorbind despre situația din trecut și de astăzi a artiști­lor a spus: „Grele, aproape insuporta­bile au fost condițiile de viață pentru ac­tori. Făcând parte din ansamblul Teatru­lui Național în calitate de piobist, deși jucam roluri de oarecare însemnătate, nu primeam niciun fel de salariu. Apoi după ce am absolvit Conservatorul, nu primeam mica leafă decât 5 luni pe an cât ținea stagiunea Eram nevoit să s­colind țara in turnee organizate de actori Fruntași ai vremii, ca maestrul Nottara de profesorul meu, care și el o ducea în pildă, a­ceastă perioadă destul de greu. Astăzi, după 50 de ani de activitate, am apucat vremurile când artistului sce­nei, prin grija partidului și guvernului, i s’au creiat condiții de viață care-i îngă­­due să-și desfășoare calitățile sale artis­tice“. A urmat apoi un program artistic în cadrul căruia Gheorghe Storin, artist al poporului, a interpretat fragmente din piesele „Lupii“ de Radu Boureanu și „Două lagăre“ de A. Iacobsohn, roluri în care a obținut succese deosebite, (Agerpres). MUNCA Nr. 1703 Scrisori către redacție Un sector căruia nu i se dă importanță Muncitorii din sectorul mecanicului­­șef de la întreprinderea „Fusul“ din ora­șul Galați manifestă o serioasă preocu­pare pentru realizarea unui cont cât mai mare de economii. Eforturile lor pentru îndeplinirea acestui important obiectiv sunt însă de cele mai multe ori frânate de indiferența cu care privește conduce­rea întreprinderii munca acestui sector, pe care îl consideră neproductiv și fără importanță. Numai așa se explică faptul, că aici nu există niciodată cantitatea de materiale necesare bunei funcționări a sectorului. De nenumărate ori, recondiționarea axe­lor de bătaie la războaie, a ventilelor pen­tru motorul Diesel, confecționarea buloa­­nelor pentru bucșele de bătaie și a șuru­burilor de orice dimensiune, precum și multe alte lucrări, au trebuit să fie făcute exclusiv din materiale vechi, adunate de prin toate ungherele. Deasemeni datorită lipsei electrozilor pentru sudură, s'a ajuns ca aceștia să fie înlocuiți cu sârma prove­nită de la ambalajul baloturilor de bumbac. Toate exemplele de până aici arată cum nu se poate mai clar, pe de o parte, ati­tudinea plină de devotament a muncito­rilor care se străduiesc prin toate mijloa­cele ca procesul de producție să nu fie niciun moment stânjenit, iar pe de altă parte atitudinea conducerii cu vederi în­vechite, care nepreocupându-se și necu­­noscând importanța sarcinilor ce revin fiecărui secto­r de muncă, subapreciază eforturile muncitorilor din sectorul meca­nicului șef. Aceasta, cât și faptul că numeroși sta­­hanoviști și fruntași în producție fost niciodată popularizați la panoul neau de onoare, fiind considerați și ei probabil „fără importanță“ ca și sectorul din care fac parte, arată cât de superficial și greșit privesc conducerea întreprinderii și co­mitetul de întreprindere de la „Fusul", munca din sectorul m­ecanicului-șef. Pentru lichidarea acestei situații cu totul de neîngăduit, trebuesc luate măsuri de urgența. Comitetul de întreprindere tre­­bue să cunoască îndeaproape activitatea pe care o duc muncitorii zi de zi, lipsu­rile, greutățile întâmpinate de aceștia, intervenind cu toată energia pentru solu­ționarea justă a tuturor problemelor ivite in procesul de producție. CONSTANTIN POPA fruntaș în producție la întreprinderea „Fusul“-Galați Din scrisorile corespondenților și cititorilor Hunedoara.­­ Anul acesta, în urma succeselor obținute în primele luni, la Pre­­parația­ Petrila numărul stahanoviștilor și fruntașilor în producție a crescut. La a­­ceastă întreprindere simt 4 stahanoviști și 30 fruntași în producție. Ionel Cioiu Arad. — La gospodăria agricolă de stat „Scânteia”, campania însâm­ânțărilor de primăvară se desfășoară cu intensitate. Până la 18 Martie colectivul acestei gos­podarii a realizat 60 la sută din planul de înssămânțări. Nicolae Florea Ploești. — Echipele de turliști ale tova­rășilor Grigore Stelian și Vasilache Ni­colae conduse de maistrul­ tur­­­ist Pandele Dumitru, de la „Sovrompetrol"-Gura Oc­­niței, au efectuat reparația generală sondei 189 cu 12 zile înainte de termen.­­ In acelaș timp, au realizat și o economie de 21.026 lei. Val. Linaru Să învățăm din experiența stahanoviștilor sovietici Despre strunjirea rapidă a foniei In uzina noastră, ca și în alte între­prinderi din Uniunea Sovietică pentru construcția de mașini, se folosesc meto­de rapide, în special la prelucrarea oțe­lului. Mie îmi vin pentru prelucrare mai ales piese din fontă de marca S.C.I.-32 și S.C.-40. Până nu de mult, acest metal era prelucrat cu o viteză de 40-50 metri pe minut. In majoritatea cazurilor, mărirea acestei viteze era împiedicată de insufici­enta durabilitate a cuțitelor Datorită ale­gerii juste a sculelor și stabilirii celor mai favorabile regimuri de prelucrare, precum și respectării regulilor de exploatare a strungului, am reușit să măresc mult vi­teza de tăiere a fontei. Lucrez la un strung cu următoarele caracteristici : înălțimea vârfurilor — 350 milimetri, distanța între vârfuri — 1500 milimetri, numărul de viteze — 16, viteza maximă a axului principal — 500 rotații pe minut și puterea electromoto­rului — 11 kilowați. Construcția strun­gului permite să se monteze pe cărucio­rul lui un port-cuțit suplimentar. De cele mai multe ori îmi revine sar­cina să strunjesc diferite flanșe pentru păpușile mașinilor de șlefuit, corpuri pentru mese electromagnetice și diverse discuri cu diametrul până la 600 mili­metri. Diametrele exterioare ale flanșelor le prelucrez după clasa a doua de pre­cizie, iar orificiile pentru lagăre —după prima clasă. Piesele brute sunt turnate din fontă în forme de pământ sau cochile. Ca și în cazul prelucrării oțelului, scu­la joacă un rol important în strunjirea rapidă a fontei. Practica a arătat că pen­tru cazul de față, metalul dur VK-2 are cele mai bune proprietăți de tăiere și cea mai mare durabilitate față de alte metale. La prelucrarea pieselor din fontă, dura­bilitatea cuțitelor prevăzute cu plăcuțe de B. CULAC­HM­ strungar la uzina de mașini de șlefuit din Moscova din acest metal este de 6—8 ori mai mare decât aceea a cuțitelor cu plăcuțe VK-8. Numeroase experiențe au arătat că pentru prelucrarea pieselor brute din fontă, turnate în pământ, este bine să se folosească cuțite cu unghiul de degajare de 16 grade, iar în cazul când piesele sunt turnate în cochile — cu unghiul de degajare de 22 grade. Un cuțit de degro­­șare cu caracteristicile geometrice ară­tate este reprodus în figura 1. Cuțitele cu asemenea unghiuri de ascuțire nu smulg așchia, ci o taie sub forma unei așchii continue. După cum se știe așchiile de fontă sunt foarte fragile și, chiar dacă sunt continue, se rup când ating lungi­mea de 250—300 milimetri. Din cauză că uzura feței de așezare în­cepe de la margine, cuțitele cu unghi de degajare mare lucrează timp mai în­delungat, deoarece într-o oarecare mă­sură ele se autoascut. In sfârșit, cuțitele de acest fel preiau mai lin șocurile, in cazurile când trebue să se prelucreze su­prafețe discontinue. Tăierea rapidă nu constituie pentru mine un scop în sine. La alegerea regi­mului de prelucrare a piesei, stabilesc în primul rând avansul maxim și adâncimea de tăiere, care sunt permise de rezis­tența piesei și de precizia cerută pentru ea. Numai după aceasta determin viteza de tăiere, astfel încât să folosesc în între­gime puterea strungului. La operațiunile de degroșare, care se fac cu un avans de 0,8—1 milimetru pe o rotație a axului principal și cu o adân­cime de tăiere până la 12 milimetri, fo­losesc de obicei o viteză de 120—180 metri pe minut. In acest caz durabilitatea cuțitelor ajunge până la 35—40 minute de lucru al mașinii. Pentru finisarea pieselor din fontă, când avansul ajunge la 0,5 milimetri iar adâncimea de tăiere este de 1—3 mili­metri, măresc viteza de tăiere până la 350 metri pe minut. In acest caz, cuțitele rezistă în mod obișnuit până la 25 mi­nute. La finisarea anumitor piese din fontă am reușit să ridic viteza de tăiere până la 470 metri pe minut; deocam­dată, însă, un asemenea regim nu poate fi considerat ca introdus în atelier, deoa­rece durabilitatea cuțitelor variază între 6—12 minute. Folosind regimurile arătate mai sus, eu am îndeplinit în decursul cincinalului stalinist de după război 22 norme anuale. La obținerea acestui succes, starea bună a strungului a avut un rol foarte mare. După cum se știe strungul își pierde pre­cizia cu atât mai mult, cu cât sarcina la care sunt supuse mecanismele lui este mai mare. Pentru a reduce sarcina la care este supus axul principal, de exem­plu, în cursul operațiunilor grele de de­groșare, folosesc două cuțite în loc de unul, montând al doilea cuțit pe port­­cuțitul suplimentar (fig. 2). In acest caz, forțele care acționează asupra axu­lui se echilibrează și sarcina la care este supus mecanismul scade mult. Datorită justei exploatări și bunei îngrijiri, strun­gul la care lucrez n’a suferit în timpul cincinalului postbelic nicio reparație, a­­fară de cele preventive și el se află și acum în stare perfectă. Aceasta este una din principalele condiții ale aplicării cu succes a metodelor rapide de strunjire a metalelor. Fig. 2 (Traducere din „Trud“i nr. 23 (9131). Recenzie M. PRIVALOV: Mai mult ofel de calitate superioară (Editura Consiliului Central al Sindicatelor) Vestitul oțelar sovietic M. Privalov dein combinatul din Cuznețo, laureat al Premiu­lui Stalin, expune in această broșura meto­dele și inovațiile care i-au dat putința lui și tovarășilor săi de muncă să obțină o pro­ducție mare de oțel de calitate superioară. Autorul, după ce face un scurt istoric al combinatului, vorbește despre modificările a­­duse construcției cuptoarelor Martin. Cum ar fi mărirea suprafeții vetrei sau lărgirea băii de metal care au contribuit, pe de o parte la creșterea producției de oței de ca­litate superioară, iar pe de altă parte la mă­rirea volumului șarjei cu 15 la sută. In continuare autorul arată că factorii care l-au ajutat să obțină un oțel de 100 la sută calitate superioară — rezultat unic în metalurgia universală — au fost: întreținerea cuptorului în perfectă stare de funcționare, stricta respectare a regimului termic și teh­nologic în toate fazele de elaborare a oțelului, elaborarea șarjelor în ter­menul prevăzut de grafic sau mai devreme, buna organizare a producției de către maistru și grija acestuia de creșterea ni­velului cunoștințelor tehnice și ideologice ale cadrelor, rolul său de pedagog și educator. Autorul se oprește asupra elementelor care au asigurat succesul mișcării specialiștilor în șarje rapide ai uzinei și anume rezolvarea simultană a 3 probleme: reducerea duratei de elaborare a șarjei, îmbunătățirea calității metalului și creșterea rezistenței mecanice a cuptorului. Prin bogatul material experimental pe care-1 conține, lucrarea e de un real folos metalurgiștilor din patria noastră. Informații , Institutul de Studii Româno-Sovietic din București, Calea­­ Victoriei,­Nr. 141, aduce la cunoștința­­ tuturor instituțiilor și întreprin­derilor­ din țară că în baza H­C.M. Nr. 2238/ 1252 pentru efectuarea oricărei traduceri din limba rusă trebue să ceară în prealabil avi­zul institutului. Deasemenea toate traducerile efectuate din limba rusă trebuesc comunicate lunar I.S.R.S. pentru a fi inserate în Repertoriul general de traduceri pe care I.S.R.S. îl va publica începând din luna Aprilie. In cadrul ciclului: „Să cunoaștem tara con­­­structorilor comunismului“, Casa Prieteniei Rom­âno-Sovietice A.R.S.U.S. anunță confe­rință tov. Maria Sârbu, profesor universitar, despre R.S.S Azerbaidjană. Conferința va avea loc Joi 2 Aprilie 1953 ora 18:30, în sala din Str. Batiște nr. 14 și va fi urmată de filmul „Azerbaidjanul so­vietic“. I. V. STALIN despre industrializarea socialistă Datorită eliberării României de către Armata Sovietică, oamenii muncii din țara noastră au răsturnat clasele exploa­tatoare de la putere și au instaurat — sub conducerea partidului clasei muncitoare — regimul de democrație populară care îndeplinește cu succes funcțiunile dictatu­rii proletariatului. Având în mâinile lor puternicul instrument care este statul de democrație populară, oamenii muncii au trecut la construirea bazei economice a socialismului. ,.Sarcina de a ajuta activ noii orân­duiri să capete formă și să se consoli­deze, de a lua toate măsurile pentru a ajuta noii orânduiri să lichideze vechea orânduire și vechi­le clase, — ne învață tovarășul Gh Gh­eorghiu­.Dej — consti­­tue Sarci­na fundamentală a dictaturii proletariatului, ale cărei funcții le înde­plinește statul de democrație populară“. Politica Statului nostru democrat-popu­lar este îndreptată spre lichidarea exploa­tării omului de către om, spre construirea orânduirii socialiste Lenin și Stalin au descoperit adevărul științific, că veriga principală în lupta pentru victoria socia­lismului în întreaga­ economie este indus­trializarea socialistă a țării. Ei au arătat că fără industrializare nici nu poate fi vorba de instaurarea în întreaga economie a relațiilor noi socialiste, nu poate fi vor­ba de lichidarea exploatării, de ridicarea nivelului de trai al clasei muncitoare, de întărire a, capacității de apărare a statului, muncitorilor și țăranilor. To­vară­șul Stalin, trasând sarcina in­dustrializării socialiste a U.R.S.S. la Congresul al XIV-lea al P.C. (b) al U.R.S.S., spunea : „Să transformăm țara noastră dintr’o țară agrară, într’o țară industrială, capa­bilă să producă cu propriile ei forțe uti­lajul necesar — iată care este esența, baza liniei noastre generale“. Tovarășul Stalin a desvăluit deosebirea principială ce există între industrializarea capitalistă și cea socialistă. I­­n țările capitaliste industrializarea în­ MARTIN COVACI Președintele C.C. al Sindicatului munci­torilor din industria metalurgică, electrică, mine feroase și neferoase cele de obicei cu desvoltarea industriei ușoare, care nu necesită investiții mari, iar cele făcute pot fi ușor recuperate prin obținerea unor profituri ridicate și ime­diate. Desvoltarea industriei grele începe abia mai târziu, după ce industria ușoară a acumulat suficiente profituri pentru a permite trecerea treptată a acumulărilor în industria grea. Industrializarea socialistă, dimpotrivă, începe cu desvoltarea industriei grele, care constitue veriga principală în opera de industrializare socialistă a țării. Subliniind importanța industriei grele cu pivotul ei — construcția de mașini — tovarășul Stalin a arătat că numai indus­tria grea este in stare să reconstruiască și să pună pe picioare industria în totali­tatea ei, mijloacele de transport și agri­cultura, că desvoltarea industriei de ma­șini constitue o condiție esențială, nece­sară victoriei socialismului și în agricul­tură. Industrializarea socialistă cere un ritm rapid de creștere a industriei în general, a producției mijloacelor de producție în special, căci aceasta constitue factorul principal și cheia industrializării țării, factorul principal și cheia transformării întregii economii naționale, pe baza des­­­voltării socialiste. Tovarășul Stalin a arătat care sunt a­­cele condiții interne și externe ce au cerut un ritm rapid al industrializării Uniunii Sovietice. In ce privește condițiile externe, ritmul rapid al industrializării era dictat de nevoia de a se ajunge din urmă cât mai curând țările capitaliste din punct de vedere economic, de necesitatea întăririi rapide a capacității de apărare a statului socialist. „Pentru a obține victoria definitivă a socialismului în țara noastră, — spunea tovarășul Stalin — mai trebue să ajun­gem și să intrecem aceste țări și din punct de vedere tehnico-econ­omic. Sau vom reuși să facem aceasta sau vom fi striviți. Această idee este justă nu numai din punctul de vedere al construirii socialis­mului. Această idee este justă și din­­ punctul de vedere al apărării indepen­denței țării noastre în condițiile în­cercuirii capitaliste. Nu vom putea apăra independența țării noastre, dacă nu vom avea o bază industrială îndestulătoare pentru apărare. Și nu vom putea crea o asemenea bază Industrială, dacă nu vom avea o tehnică industrială superioară”. In ce privește condițiile interne, ritmul rapid era cerut și de extrema înapoiere a a­­griculturii și de necesitatea de a o atrage treptat pe o bază tehnică nouă, asigurân­­du-i la maximum uneltele și mijloacele de producție necesare. Tovarășul Stalin a arătat că ritmul ra­pid de desvoltare a industriei, industriali­zarea socialistă însăși, sunt ținute în loc de rămânerea în­ urmă a agriculturii; el a arătat că deși industria este cheia re­construcției întregii economii pe baze so­cialiste, inclusiv a agriculturii, trebue a­­vut în vedere faptul că agricultura con­stitue baza dezvoltării industriei și ca piață care absoarbe produsele industriei, și ca furnizor de materii prime și de produse alimentare, și ca sursă a rezervelor de ex­port necesare spre a importa utilaj pentru nevoile economiei naționale. Această sar­cină a reconstrucției agriculturii nu poate fi îndeplinită fără realizarea unui ritm rapid al industrializării. „Nu se poate ca Puterea Sovietică construcția socialistă să se bazeze la infi­si­nit, adică timp prea îndelungat, pe două temelii diferite, pe industria socialistă, in­dustria cea mai mare și cea mai unită, și pe gospodăria țărănească cu o mică pro­ducție de mărfuri, gospodăria cea mai fărâmițată și mai înapoiată. Trebue să trecem agricultura în mod treptat, dar sistematic și perseverent, pe o bază teh­nică nouă, pe baza marii producții, fă­când-o să țină pas cu industria socialistă. Ori vom îndeplini această sarcină, — și atunci victoria definitivă a socialismului în țara noastră va fi asigurată, ori ne vom depărta de această sarcină și nu o vom îndeplini, — și atunci reîntoarcerea la capitalism poate deveni inevitabilă". Tovarășul Stalin a arătat că ritmul a­­cesta rapid de desvoltare a industriei nu este numai absolut necesar, dar și pe de­plin posibil, că economia sovietică și o­­rânduirea sovietică au particularități pe care nu le are nicio industrie și altă economie, trăsături specifice ce nicio fac posibilă desvoltarea industriei într-un ritm necunoscut sub capitalism. Lichidarea proprietății private asupra principalelor mijloace de producție a făcut posibilă acțiunea legii desvoltării planificate proporționale a economiei naționale înlăturând acțiunea destructivă a legilor economiei capitaliste. Industria socialistă poate fi condusă și organizată ca un tot unitar, fapt ce-i asigură superioritatea față de orice industrie capitalistă. Spre deosebire de aceasta din urmă, industria socialistă se desvoltă nu pe seama ruinării masselor populare, a sărăcirii și jefuirii satului, ci în direcția asigurării satisfacerii maxi­male a nevoilor materiale și culturale me­reu crescânde ale întregii societăți prin creșterea neîntreruptă a producției sociale pe baza tehnicii celei mai înaintate. In capitalism, orice înoire a tehnicii în­seamnă suferințe, șomaj pentru clasa muncitoare. In condițiile Puterii Sovie­tice, perfecționarea tehnicii se face în scopul creșterii nivelului material și cultu­ral al celor ce muncesc. Industria socia­listă se bucură de sprijinul clasei munci­toare, sprijin de care nu se poate bucura nicio industrie capitalistă. Industrializarea socialistă se deosebește de cea capitalistă nu numai prin mijloa­cele de la care pornește, ci și prin căile pe care le folosește. Tovarășul Stalin ne învață că istoria a cunoscut până acum trei căi de formare și desvoltare a industrializării țărilor ca­pitaliste. Prima cale e aceea a cotropirii și jefu­irii coloniilor, cale folosită din plin de Anglia, care acaparând teritorii în toate părțile lumii, le-a exploatat, creiându-și și consolidându-și astfel industria proprie. Pentru Uniunea Sovietică această cale de desvoltare a fost inacceptabilă, întru­cât acapararea de colonii și sunt incompatibile cu natura jefuirea lor orânduirii noi, socialiste. A doua cale este jefuirea altor popoare sau înfrângerea militară, cum s’au petre­cut lucrurile în cazul Germaniei în urma războiului franco-prusian. Nici această cale de desvoltare nu este compatibilă cu natura orânduirii so­vietice, deoarece în esență ea nu se deo­sebește cu nimic de cea dintâi A treia cale este a concesiunilor înro­bitoare, a împrumuturilor înrobitoare a­­cordate de țările desvoltate din punct de vedere capitalist, unor țări înapoiate din punct de vedere capitalist, cum s’au pe­trecut lucrurile cu Rusia țaristă — de pildă — care făcând concesiuni înrobi­toare, a intrat prin aceasta în jugul unei existențe semicoloniale. Nici această cale nu era acceptabilă pentru Statul Sovietic, deoarece ea ar fi însemnat acceptarea de bunăvoie a jugului imperialismului. Statul Sovietic a folosit o cale nouă și fundamental opusă de calea desvoltării industriei industrializate, fără credite din afară, calea industrializării țării fără o afluență obligatorie de capital străin. Statul proletar poate folosi această cale deoarece el dispune de mari posibilități pe care nu le au statele burgheze: Pă­mântul naționalizat, industria naționali­zată, transporturile și creditul naționali­zate, comerțul exterior monopolizat, co­merțul interior reglementat de către stat sunt tot atâtea izvoare noi de venituri suplimentare care pot fi folosite pentru desvoltarea industriei. Dar pentru a asigura un ritm rapid in­dustrializării e nevoie de anumite surse care să alimenteze industria, e nevoie de fonduri care să fie investite în industrie. Acestea au fost obținute cu ajutorul acu­mulărilor interne. Dar chestiunea nu se limitează și nu se poate limita numai la acumulare, spune tovarășul Stalin. „Tre­bue să știm să cheltuim cu chibzuială, cu socoteală rezervele acumulate, așa ca nicio copeică din bunul poporului să nu se piardă în zadar, așa ca întrebuințarea acumulării să meargă pe linia principală a satisfacerii celor mai importante ce­rințe ale industrializării țării noastre“. Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a înfăptuit politica leninist-stalinistă de industrializare socialistă în toiul unei lupte aprige și neîmpăcate împotriva ce­lor mai răi dușmani ai socialismului, tră­dătorii troțchiști, buhariniști, zinovieviști etc. Deosebit de importantă în opera de in­dustrializare socialistă este problema ca­drelor. Pentru a aplica politica partidului de industrializare a țării, este necesar, în afară de toate celelalte, să creiem cadre de oameni noi, cadre de noi constructori ai industriei. „Nicio sarcină, și mai cu seamă o sarcină atât de importantă ca industriali­zarea țării noastre, nu poate fi îndepli­nită fără oameni vii, fără oameni noi, fără cadre de constructori noi“ (I. Stalin). Pentru a pune tehnica în mișcare și a o folosi până la capăt — spune tovarășul Stalin — ne trebuesc oameni care să fie stăpâni pe tehnică, ne trebuesc cadre care să fie în stare să-și însușească și să folo­sească această tehnică după toate regulile artei.­­­ Justețea tezei staliniste privind indu­strializarea socialistă a fost confirmată de desvoltarea U.R­S.S., de avântul gran­dios al industriei sovietice, de succesele nemaiîntâlnite ale constructorilor socie­tății socialiste. Ca urmare a înfăptuirii politicii sta­­­­liniste de industrializare a țării, Uniunea Sovietică s’a transformat în scurt timp, dintr’o țară agricolă, înapoiată din punct de vedere industrial, într’un puternic stat industrial. Datorită aplicării învățăturilor lui Lenin și Stalin, industrializarea Uniunii Sovietice s-a desfășurat pe baza tehnicii superioare, pe baza electrificării. Industria și agricultura sovietică sunt

Next