Munca, ianuarie 1954 (Anul 10, nr. 1936-1960)

1954-01-03 / nr. 1936

Pag. 2-a Tov. Gheorghe Apostol a aratat ca avem deplina posibilitate de a obţine în anii apro­­­piaţi un mare avânt în domeniul creşterii a­­nimalelor şi sporirii productivităţii lor. După aceea, vorbitorul a expus pe larg principalele prevederi ale proiectului. Deputatul Gheorghe Stan a arătat că în urma ajutorului dat de guvern şi a măsuri­lor luate pe plan local, în regiunea Ploeşti şeptelul a sporit simţitor şi s’au obţinut unele succese în refacerea păşunelor. Vorbind despre rolul hotaritor pe care-l au sfaturile populare în realizarea sarcinilor de dezvoltare a creşterii animalelor, tov. Gheorghe Stan a scos în relief o serie de lipsuri in munca acestora. Nu s’a depus des­tul Interes pentru cultivarea în bune condiţii a loturilor zootehnice şi din această cauză producţia lor este destul de mică. De aseme­nea, nu au fost folosite în întregime Deputata Maria Bran a arătat că vacile Siementhal au asigurate condiţiile de creş­tere în raioanele Salonta, Săcueni şi in bună parte în raioanele Oradea şi Marghita. Această rasă predomină in gospodăriile de stat şi cele colective şi intr’o mai mică mă­sură îr» gospodăriile individuale. In timp scurt, regiunea Oradea va putea să dea şi pentru alte regiuni reproducători şi tineret selecţionat. Şi oile de rasă Merinos au con­diţiuni prielnice de dezvoltare în regiunea Oradea. In viitor vom da şi mai multă atenţie răspândirii acestei rase. Creşte­rea cailor în regiunea noastră a con­stituit şi constituie o îndeletnicire serioasă Deputatul Nicolae Ciocan a arătat că în regiunea I­aşi rezultatele nesatisfăcătoare în creşterea animalelor se datoresc î­n primul rând Insuficientei organizări a bazei fura­jere. In continuare, vorbitorul a subliniat spri­jinul pe care filiala Iaşi a Academiei R.P.R. trebue să-l acorde pentru dezvol­tarea sectorului agricol şi animal. In ve­derea asigurării bazei furajere necesară cord­VUllOU Ull UU v-»\^ —­­ , deservirea animalelor ţăranilor muncitori de către staţiunile de montă ale statului, asisten­ţa zootehnică şi veterinară. Ministerul Agricul­turii şi Silviculturii şi comitetele executive ale sfaturilor populare sunt obligate să asigure Deputatul Toader Tomoioagă a arătat că în raionul Vişeu, regiunea Baia Mare, nu­mărul taurinelor a crescut faţă de perioada dinaintea războiului cu peste 30 la sută iar al ovinelor, cu 50 la sută. In continuare, tov. Toader Tomoioagă a a­­rătat că insuficienţa păşunelor, cât şi neli­Subliniind importanţa proiectului de lege privitor la măsurile pentru dezvoltarea creş­terii animalelor în anii 1954—1956, deputa­tul Romulus Zăroni a arătat că pentru mări­rea şeptelului este necesară sporirea produc­ţiei de furaje pe unitate de suprafaţă, apli­carea zootehninismului, selecţionarea anima-­­ lelor, asistenţa zootehnică şi veterinară şi mecanizarea muncii în sectorul zootehnic, resursele locale pentru ridicarea construcţii­lor necesare animalelor, iar dispensarele ve­terinare au funcţionat defectuos în raioanele Urziceni, Pogoanele şi Buzău. In încheiere, tov. Gheorghe Stan a făcut o serie de propuneri privind măsurile ce trebuesc luate pentru asigurarea păşunatului animalelor, asupra regulilor agrotehnice ce trebuesc folosite pentru sporirea producţiei în sectorul zootehnic, precum şi pentru crea­rea pe baza hărţii zootehnice a unor unităţi zootehnice de elită, pentru producerea mate­rialului de reproducţie­ a ţăranilor muncitori, înfiinţarea unei her­ghelii de stat ar complecta un gol fo­arte resimţit şi ar contribui în mod direct la dez­voltarea creşterii cailor in regiunea Oradea. Odată cu realizarea obiectivelor legii pe care o des­batem venitul ţărănimii munci­toare va creşte mult. Vom avea mai multă carne, lapte, lână. Se va îmbunătăţi totodată aprovizionarea oraşelor, iar fabricile vor pu­tea să producă mai multă încălţăminte, mai multe ţesături de lână. Această lege va fi primită cu mare bucurie de popor şi ea va întări şi mai mult alianţa dintre clasa mun­citoare şi ţărănimea muncitoare. Bim­ei măriri a şeptelului, trebue să fie des­ţelenite păşunile neproductive, să fie culti­vate cu nutreţuri valoroase terenurile lăsate în paragină, să fie ridicate plantaţii pen­tru fixarea pământurilor împotriva acţiuni­lor distrugătoare ale apei. In dezvoltarea creşterii animalelor să folosim mai larg ex­perienţa sovietică, cât şi cea a crescătorilor fruntaşi din ţara noastră. Pure o simţitoare îmbunătăţire a aprovizio­nării populaţiei muncitoare de la oraşe şi sate cu produse alimentare şi a industriei uşoare cu materii prime, pentru ridicarea nivelului de trai al poporului nostru muncitor. vrarea la Unitp a materialelor de construcţie, nu au dat posibilitatea colectiviştilor să a­­sigure o bună îngrijire a animalelor. Nu s’a dus destul munca de popularizare a noilor metode folosite şi nu s-au dat îndrumări tehnice în ceea ce priveşte creşterea vitelor. Realizarea prevederilor legii va da avânt creşterii animalelor în raionul Vişeu. Deasemeni, este necesară pregătirea temei­nică a cadrelor pentru extinderea metodelor ştiinţifice. El a propus să se extindă siste­mul de cointeresare în producţie a muncito­rilor şi­­tehnicienilor precum şi a gospodă­riilor individuale ale ţăranilor muncitori. Vorbitorul a arătat unele rezultate ale creşterii animalelor la G.A.S. Roşia, care a dat peste plan 80.000 litri lapte. Cuvântul deputatului GHEORGHE PRUTEANU din circumscripţia electorală Răcoasa, regiunea Bârlad După ce a arătat rep­izările şi lipsurile existente în regiunea Bârlad, în domeniul creşterii şi îmbunătăţirii raselor de animale, vorbitorul a spus că aplicarea prevederilor proiectului lege supus votului Marii Adu­nări Naţionale, va constitui o cotitură în dezvoltarea creşterii animalelor. Deputatul a făcut apoi propuneri pentru or­ganizarea şi ameliorarea tuturor suprafeţelor păşunabile în rabinele Vrancea şi Panciu şi pentru alocarea entităţilor de materiale ne­cesare terminării construcţiilor începute, cât şi pentru construţea de noi adăposturi pen­tru animale în rdg­uste. Cuvântul deputatului PETRU DRAGOESCU din­ circumscripţia electorală Bărzata, regiunea Arad Deputatul Petre Drăgoescu, după ce a în­făţişat dezvoltarea sectorului zootehnic la gospodăria agricolă colectivă „Timpuri Noi“ din comuna Chelm­ac-Arad, a subliniat ve­niturile mari obţinute în acest fel de gospo­dărie. Numai din valorificarea peceilor s-a obţinut 100.000 lei. După ce a arătat cum s’au asigurat fura­jele necesare animalelor, deputatul a expri­mat hotărîrea colectiviştilor din Che­ia de a dezvolta continuu creşterea animalilor. Cuvântul deputatului­­ NICOLAE POPESCU din circumscripţia electorală Balş, regiunea Craiova Vorbitorul a subliniat că în regiunea Cra­iova sunt largi posibilităţi pentru a mări numărul de animale şi producţia lor. In a­­cest scop este necesar să se ia măsuri pen­tru asanarea unor terenuri întinse din lunca Dunării care ar putea da cantităţi sporite de furaje. Deasemeni,­vorbitorul a propus să se ia măsuri organizatorice pentru dezvolta­rea creşterii porcilor în turme în lunca Du­nării, precum şi pentru folosirea florei meli­­fere din lunca Dunării, în vederea organi­zării cooperativelor apicole şi încurajării stupăritului pastoral. Cuvântul deputatului GALL IGNAŢIU din circumscripţia electorală Ciuc, Regiunea Autonomă Maghiară Deputatul Gall Ignaţiu a subliniat impor­tanţa măsurilor pentru dezvoltarea bazei furajere în Regiunea Autonomă Maghiară. El a propus înfiinţarea unui spital Veterinar în oraşul Tg. Mureş, crearea unui centru de experimentare a culturilor furajere în cadrul subsecţiei gospodăriei agricole de stat din Gheorghieni, înfiinţarea unei herghelii de stat cu iepe lipiţene în comuna Olteni, din raionul Sf. Gheorghe. După ce a subliniat că decretul cu pri­vire la alegerea deputaţilor în sfaturile popu­lare constituie o dovadă grăitoare a demo­cratismului consecvent al regimului nostru democrat-popular, deputatul Gheorghe Vi­­draşcu a vorbit despre o serie de realizări obţinute de sfaturile populare. In domeniul dezvoltării industriei locale, de pildă, au fost creiate 6.782 unităţi. Faţă de 1950, produc­ţia globală a industriei locale s-a ridicat anul acesta până la 221 la sută. In regiunile Stalin, Suceava, Baia Mare, Ploeşti, Bucu­reşti şi altele, în ultimii trei ani producţia industriei locale a crescut între 252—575 la sută, aducând o contribuţie de seamă la o mai bună aprovizionare a oamenilor muncii cu bunuri de larg consum. O contribuţie însemnată au adus sfaturile populare la ridicarea nivelului gospodăresc, sanitar şi cultural al oraşelor. In continuare, vorbitorul a arătat totodată lipsurile care se mai manifestă în activitatea Campania alegerii deputaţilor în sfaturile populare — a arătat deputatul Csupor Lu­dovic — a însemnat pentru oamenii muncii din Regiunea Autonomă Maghiară un eveni­ment deosebit de important. Ca o dovadă a patriotismului fierbinte manifestat de oame­nii muncii din regiunea noastră, la alegeri au participat peste 97 la sută din cetăţenii cu drept de vot. Au fost aleşi în regiune 6.215 deputaţi, din­­tre care 4.915 sunt maghiari, 1.238 români şi 62 de alte naţionalităţi. Oamenii muncii care au participat la întâlnirile dintre candi­daţi şi alegători au făcut nenumărate propu­Una din preocupările importante ale regi­mului nostru de democraţie populară — a spus vorbitorul — o constituie problema protecţiei muncii. Prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale Nr. 185 s-a stabilit un sistem or­ganizatoric unitar, care asigură aplicarea tuturor măsurilor de protecţie a muncii şi de tehnică a securităţii şi s’au fixat atribuţii precte organelor administrative şi inspecto­rilor chnici de stat pentru protecţia muncii. Sub îndrumarea partidului, mişcarea sin­dicală imobilizat oamenii muncii să contri­Politica partidului şi guvernului nostru — a spus vorbitorul — are drept scop dezvol­tarea economiei a patriei şi ridicarea conti­nuă a nivelului de trai material şi cultural al poporului muncitor. Numeroasele realizări înfăptuite în regiunea Hunedoara în­ toate domeniile de activitate, vorbesc cu prisosinţă despre grija regimului democrat-popular pentru înflorirea patriei noastre, pentru bunătatea celor ce muncesc. In minele din Valea Stuhii, principalele pro­cese de muncă au fost mecanizate în pro­porţie de 80 la sută. Viaţa oamenilor muncii din regiunea noas­tră a început să fie mai frumoasă, mai îm­belşugată. S’au construit şi amenajat în al­sfaturilor populare, în ceea ce priveşte pune­­­­ea în valoare a bogăţiilor locale. Datorită atitudinii birocratice, unele sfaturi populare nu s’au interesat în măsură sufi­cientă de dezvoltarea industriei locale, nu au stimulat îndeajuns contractările şi nu au or­ganizat mai atent transporturile în vederea aprovizionării în mai mare măsură a pieţe­lor de desfacere. Antrenarea a sute de mii de oameni ai muncii în recenta campanie electorală a creiat condiţii pentru ca sfaturile populare să-şi lărgească activul format şi să-şi pre­­­­gătească un activ mai puternic pe care să-şi sprijine acţiunile viitoare, învăţând din experienţa înaintată a sovie­telor, de propria noastră experienţă că­pătată în cei trei ani de activitate, noile sfaturi populare — a spus în încheiere tov. Gheorghe Vidraşcu — au datoria să desfă­şoare o muncă neobosită pentru traducerea în viaţă a programului de măsuri elaborat de către plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din 19—20 august 1953. neri şi au scos la iveală o serie de lipsuri în activitatea sfaturilor populare. După ce a scos în evidenţă unele lipsuri din activitatea sfaturilor populare, vorbitorul a subliniat o serie de lipsuri ale organelor Ministerului Comerţului Interior in domeniul repartiţiei diferitelor produse. Propunem ca în chestiunea aprovizionării cu lemne —­a spus vorbitorul — să se facă planul de perspectivă cu cel puţin un an înainte. Printre altele, vorbitorul a mai propus ca minele Borsec să fie reutilate de către Mi­nisterul Industriei Cărbunelui, buie activ prin propuneri concrete la rezolva­rea practică a diferitelor probleme ce se ivesc pe locul de muncă. Aplicarea prevederilor Decretului privind organizarea protecţiei muncii a contribuit la îmbunătăţirea simţitoare a condiţiilor de muncă, acestea reflectându-se în scăderea continuă a numărului accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale. Vorbitorul a scos apoi în evidenţă o serie de lipsuri ale unor organe sindicale şi ad­ministrative în domeniul aplicării măsurilor de protecţia muncii. timii ani 7 noi spitale, 15 dispensare de cir­cumscripţie rurală, 39 de case de prim aju­tor şi alte unităţi sanitare La Petroşani a fost construit Institutul de Mine „Gh. Gheorghiu-Dej“. După ce a subliniat o serie de lipsuri exis­tente în întreprinderile şi localităţile regiu­nii, vorbitorul a încheiat: Sfaturile populare şi deputaţii Marii Adu­nări Naţionale trebuie să treacă de îndată la o muncă mai concretă, să studieze şi să or­ganizeze temeinic aplicarea hotărîrilor par­tidului şi guvernului, să ţină­ o strânsă le­gătură cu oamenii muncii, să-şi însuşească cerinţele juste ale lor şi să lupte pentru re­zolvarea acestora, (Agerpres), un bun organizator al producţiei, înzestrat cu­­ cunoştinţele necesare. Noi ştim mai bine acum ce avem­ de făcut. La început de an nou, muncitorii şi tehnicienii de la gospodă­ria­­ agricolă de stat „Nicolae Bălcescu“­­Periş, înarmaţi cu acest document preţios, pornesc cu entuziasm şi încredere la realiza­rea sarcinilor de plan ce le stau în faţă, pen­tru a contribui la îmbunătăţirea aprovizio­nării oamenilor muncii de la oraşe şi sate. ŞTEFAN BOJE zootehnician-şef de la gospodăria agricolă de stat „Nicolae Bălcescu“-Periş Discuţii asupra proiectului de lege privitor la măsurile pentru dezvoltarea creşterii animalelor în anii 1954—1956 Cuvântul deputatului GHEORGHE STAN din circumscripţia electorală Pătârlagele, regiunea Ploeşti Cuvântul deputatei MARIA BRAN din circumscripţia electorală Ceica, regiunea Oradea Cuvântul deputatului NICOLAE CIOCAN din circumscripţia electorală Ivăneşti, regiunea Iaşi Cuvântul deputatului TOADER TOMOIOAGĂ din circumscripţia electorală Vişeu, regiunea Baia Mare Cuvântul deputatului ROMULUS ZĂRONI din circumscripţia electorală Ilia, regiunea Hunedoara cuvantul deputatimu un. v­ujk,aocu din circumscripţia electorală Poiana Câmpina, regiunea Ploeşti Cuvântul deputatului CSUPOR LUDOVIC din circumscripţia electorală Tg. Mureş-Sud, Regiunea Autonomă Maghiară Cuvântul deputatului ION DOBRE din circumscripţia electorală Păuleşti, regiunea Ploeşti 'râtsimv.-ymn'nri visau Cuvântul deputatului PETRE FURDUI din circumscripţia electorală Haţeg, regiunea Hunedoara MUNKA Dezbaterile sesiunii Marii Adunări Naţionale Raport asupra proiectului de lege privitor la măsurile pentru dezvoltarea creşterii animalelor în anii 1954-1956, prezentat de tov. Gh. Apostol Sarcina creşterii animalelor — a spus tov. Gh. Apostol, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministrul Agriculturii şi Silvi­culturii — este una din sarcinile centrale pe care le are de rezolvat puterea populară. Vorbitorul a arătat că în ultimii ani ţăra­nii muncitori cu gospodării individuale, gos­podăriile agricole colective şi gospodăriile de stat au obţinut succese însemnate privind sarcina de dezvoltare a creşterii animalelor. A crescut efectivul de bovine, porcine şi ca­baline. In multe gospodării agricole colec­tive s’au organizat ferme cu efective însem­nate de animale de calitate superioară. Gos­podăriile agricole de stat au realizat o creş­tere simţitoare a efectivelor de animale şi păsări. Succese însemnate s-au obţinut în ce priveşte extinderea reţelei de staţiuni comu­nale de montă, organizarea şi extinderea în­mulţirii păsărilor prin incubaţie artificială, organizarea asistenţei sanitar-veterinare, etc. O serie de rezultate bune s-au obţinut şi în domeniul cercetărilor ştiinţifice pentru ame­liorarea şi perfecţionarea raselor de animale existente în ţara noastră, formarea de noi rase, în domeniul pregătirii cadrelor de spe­cialişti, etc. Vorbitorul a arătat apoi că în domeniul creşterii animalelor mai avem încă multe de făcut. Faţă de creşterea puternică a consumului propriu în gospodăriile ţărăneşti, precum şi de creşterea consumului orăşenesc de pro­duse alimentare de origină animală — urmare a­ măririi considerabile a populaţiei urbane din ţara noastră — şeptelul, producţia de carne pe cap de animal şi calitatea au cres­cut în proporţie necorespunzătoare, ceea ce a dus la o neconcordanţă între nevoile consu­mului populaţiei şi rezervele existente de carne, grăsimi, lapte, ouă, lână, etc. Sporirea efectivelor de animale şi ridicarea produc­tivităţii lor nu satisfac necesităţile mereu crescânde ale populaţiei­­ î­n produse de o­­rigină animală şi ale industriei uşoare în materii prime. O piedică serioasă pentru spo­­­ rirea efectivelor şi pentru mărirea produc­ţiei globale de lapte o constitue procentul redus de vaci faţă de efectivul total de bo­vine. Lipsurile în creşterea animalelor se dato­­resc în primul rând producţiei şi aprovizio­nării nesatisfăcătoare cu furaje. Vorbitorul a arătat apoi unele lipsuri pri­vind asigurarea fondului de furaje necesare creşterii animalelor proprietate obştească în gospodăriile colective, sprijinirea colecti­viştilor spre a-şi cumpăra vite pentru gos­podăriile lor persotvale, munca de lămurire în râhfi-r­ile ţăranilor muncitori pentru al­cătuirea întovărăşirilor de creştere şi în­­grăşare a animalelor, introducerea în pro-Proiectul de lege prevede măsuri pentru creşterea continuă a efectivelor de animale şi păsări şi îmbunătăţirea raselor şi calităţii lor, ţinând seama de condiţiile specifice ale regiunilor ţării noastre. Sporirea productivi­tăţii animalelor şi a păsărilor în ceea ce pri­veşte randamentul de carne şi grăsime, pro­ducţia de lapte, lână, ouă şi de alte produ­se animale constitue unul din obiectivele principale cuprinse în proiect. O deosebită însemnătate au deasemeni şi măsurile pri­vind lărgirea suprafeţelor însămânţate şi sporirea productivităţii la hectar a plantelor furajere, precum şi îmbunătăţirea păşunilor şi fâneţelor naturale; introducerea mecani­zării în domeniul creşterii animalelor în pro­ducerea nutreţurilor şi a muncilor care cer un mare volum de muncă la fermele agro-zoo­­tehnice; asigurarea întregului efectiv de a­­nimale şi păsări cu adăposturi pentru îngri­jirea, păstrarea şi creşterea lor raţională. Pro­iectul mai prevede măsuri pentru îmbunătă­ţirea temeinică a îngrijirii zootehnice şi ve­terinare a animalelor şi păsărilor şi mobili­zarea maselor în vederea combaterii bolilor infecto-contagioase ale animalelor şi păsărilor, dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice zoo-veteri­­n­are în scopul rezolvării problemelor legate de creşterea numerică şi calitativă a anima­lelor şi a păsărilor şi crearea raselor noi de animale şi păsări, îmbunătăţirea sistemului­­ de pregătire a cadrelor zootehnice şi veteri­nare precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai ale lucrătorilor şi specialiş­tilor în domeniul creşterii animalelor. Vorbitorul a arătat că proiectul prevede măsuri multilaterale pentru stimularea şi sprijinirea creşterii animalelor în gospodă­riile individuale ale ţăranilor muncitori,­­ cât şi în gospodăriile colective, în întovărăşirile agricole şi zootehnice şi în întreprinderile agricole zootehnice ale statului. Astfel, s-a prevăzut ca gospodăriilor agricole colective să li se acorde credite pentru procurarea de animale şi materiale de construcţie, ajutor­­ din partea S.M.T. la crearea bazei furajere şi la mecanizarea muncilor la ferme. De ase­­menea, gospodăriile colective care-şi creează ferme de animale şi îşi îndeplinesc obliga­ţiile faţă de stat se vor bucura de reduceri de cote de carne, lapte şi lână. Gospodăriile colective fruntaşe în creşterea animalelor vor fi premiate. Totodată, se prevede stimularea creşterii animalelor în gospodăriile perso­nale ale colectiviştilor d­intre altele, prin acordarea de credite pentru cumpărarea de vaci de lapte, în aşa fel încât treptat gos­­podăria personală a fiecărui colectivist să aibă câte o vacă cu lapte. Pe perioada 1954—56, gospodăriile personale ale colecti­viştilor sunt scutite de cote de carne şi lapte. ----Q_maire importantă acordă proiectul de terenuri suficiente pentru păşunatul vitelor şi oilor din gospodăriile individuale ale ţă­ranilor muncitori, construirea de adăpători pe islazuri şi în sate. In refacerea păşunilor şi fâneţelor ţăranii muncitori vor fi ajutaţi de către S.M.T. De un mare interes pentru ţăranii muncitori sunt măsurile privind ex­tinderea sistemului de contractare de vite, porci şi oi. Astfel, pentru fiecare pereche de vite contractate se vor scădea din cota de cereale 250 kg. porumb sau alte furaje con­centrate în echivalenţă şi se vor acorda re­duceri de cote obligatorii de carne în raport cu cantitatea şi calitatea livrărilor contracta­te. De asemenea, se dă posibilitate ţăranilor muncitori care contractează de a cumpăra produse industriale cu preţuri reduse prevă­zute în cadrul comerţului de întâmpinare şi alte avantaje. Mărirea continuă a efectivului de animale şi păsări odată cu sporirea productivităţii lor, mărirea producţiei globale şi a producţiei marfă de carne, grăsime, lapte, lână, ouă şi alte produse animale — a arătat tov. Gh. Apostol — este una din cele mai importante probleme ale dezvoltării agriculturii în Re­publica Populară Română şi o sarcină per­manentă a Ministerului Agriculturii şi Silvi­culturii, a sfaturilor populare, a colectivişti­lor, a muncitorilor din gospodăriile agricole şi fermele de stat, a oamenilor de ştiinţă şi a specialiştilor din agricultură. Sarcini importante revin sfaturilor popu­lare în ce priveşte îndrumarea" creşterii vi­telor în gospodăriile colective, întovărăşirile agricole, gospodăriile individuale ţărăneşti, mici şi mijlocii. Sfaturile populare şi organele agricole lo­cale au sarcina să contribue la sporirea vigi­lenţei politice a ţăranilor muncitori, a colec­tiviştilor, a muncitorilor din gospodăriile a­­gricole, herghelii şi ferme de stat, împotriva chiaburilor şi a altor elemente duşmănoase care încearcă să frâneze şi să submineze în­deplinirea măsurilor pentru dezvoltarea creş­terii animalelor. Comitetele executive ale sfaturilor populare din oraşe şi centrele industriale pot şi tre­­bue să organizeze zone de aprovizionare a muncitorilor şi funcţionarilor cu carne, gră­simi, lapte, ouă şi alte produse animale. Fie­care oraş şi centru industrial să aibă pro­pria zonă de aprovizionare în cantităţi su­ficiente cu produse animale. In acest scop trebue organizată o muncă susţinută de lămurire şi convingere a ţăra­nilor muncitori, a întovărăşiţilor şi colectiviş­tilor să folosească toate posibilităţile şi mij­loacele de a creşte animale şi păsări. Pentru îndeplinirea cu succes a tuturor sarcinilor ce decurg din proiect este nevoie Proiectul de lege cu privire la măsurile pentru dezvoltarea creşterii animalelor în anii 1954—1956 prezentat în actuala sesiune a Marii Adunări Naţionale — a spus vorbito­rul — aduce o nouă contribuţie la îmbună­tăţirea continuă a nivelului de trai al oame­nilor muncii, la întărirea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. Deputatul Vasile Lixandru a propus prin­tre altele încurajarea creşterii animalelor şi­ Deputatul Buliga Onofiei a scos în evi­denţă succesele obţinute în creşterea vitelor şi marile posibilităţi pe care le are regiunea Suceava pentru dezvoltarea continuă a şep­­telului Pentru a obţine rezultate şi mai bune, a arătat în continuare vorbitorul, trebuie să Vorbitoarea a arătat că în regiunea Timi­şoara sectorul producţiei animale, cu toate realizările obţinute a rămas în urmă. Pentru dezvoltarea creşterii animalelor, deputata Elena Vodă a propus între altele ca la sectia Ghilad a staţiunii expe­rimentale Pădureni, unde sunt create condiţii pentru hrănirea şi adăposti­­rea a 1.000 vaci prin existenţa unor cons­ Deputatul Gavrilă Popa a vorbit despre posibilităţile de dezvoltare a şeptelului în regiunea Constanţa. Pentru a putea obţine realizările dorite în sectorul creşterii animatelor, deputatul Ga­vrilă Popa a propus, printre altele, să se a­­plice integral agrominimul pe toate islazurile, cu folosirea la maximum a î­nsămânţărilor cu nere, apte pentru reproducţie, prin cointere­sarea directă a ţăranilor muncitori, profilarea gospodăriilor agricole colective* şi de stat încă din iarna aceasta pentru buna dezvol­tare a creşterii animalelor, creiarea de cen­tre producătoare de material de reproducţie pe lângă gospodăriile agricole colective şi de stat din regiunea Stalin în vederea satisfa­cerii necesarului pentru dezvoltarea rasei de porcine Bazna, ne îngrijim de asigurarea unei baze fura­jere mai solide, aşa cum prevede şi proiec­tul de lege, prin aplicarea metodelor agro­tehnice sovietice Deputatul Buliga Onofrei a făcut propu­neri privitoare la studierea posibilităţilor de organizare a întovărăşirilor şi gospodăriilor zootehnice, frucţii noi şi a unor suprafeţe însemnate în­sămânţate cu plante furajere, să se înfiin­ţeze o unitate de creştere intensivă a vaci­lor cu lapte, în vederea aprovizionării cen­trelor muncitoreşti din regiune Ea a propus deasemeni , să se înfiinţeze o şcoală medie zootehnică la Buziaş în actualul local al şcolii de mulgători, ierburi perene, şi în parte cu ierburi din flora spontană, să se repartizeze şi să se asigure livrarea la timp a materialului de construcţie necesar gospodăriilor colective. In încheiere, deputatul Gavrilă Popa a propus ca în proiectul de lege, la art. 18, să se prevadă că se va acorda o atenţie deose­bită şi pentru rasa dobrogeană de cal. Deputatul Vasile Mateescu, subliniind im­portanţa proiectului de lege privind dezvol­tarea creşterii animalelor în anii l­954—1956 a arătat sprijinul permanent dat de partid şi guvern ţărănimii muncitoare, în vederea Menţionând câteva din înfăptuirile în do­meniul creşterii vitelor în regiunea Cluj, deputatul Vasile Birta a arătat veniturile mari pe care le obţin colectiviştii de la fel­ redresării acestei importante ramuri de pro­ducţie a economiei noastre. In continuare a citat din realizările şi lipsurile în domeniul creşterii vitelor în regiunea Bucureşti, unele de animale. El a spus în încheiere că în regiunea sa sunt toate condiţiile pentru a se realiza prevederile noii legi. Cuvântul deputatului VASILE LIXANDRU din circumscripţia electorală Stalin-Est, regiunea Stalin Cuvântul deputatului ONOFREI BULIGA din circumscripţia electorală Vereşti, regiunea Suceava Cuvântul deputatei ELENA VODĂ din circumscripţia electorală Buziaş, regiunea Timişoara Cuvântul deputatului GAVRILĂ POPA din circumscripţia electorală Adam Clisi, regiunea Constanţa Cuvântul deputatului VASILE BIRTA din circumscripţia electorală Cămăraşu, regiunea Cluj Cuvântul deputatului VASILE MATEESCU din circumscripţia electorala N. Bălcescu, regiunea Bucureşti Discuţii la proiectul de lege nentru­ rati­fi­carea decretelor emise Duminică 3 ianuarie 1954 — Nr. 1936 Un vast program de viitor Legea privitoare la măsurile pentru des-* voltarea creșterii animalelor în anii 1954—■ 1956, in R.P.R., a fost cu un deosebit interes întâmpinată de muncitorii, zootehnici­enii și brigadierii din gospodăria de stat „Nicolae Bălcescu“-Periş. Această lege, care face parte din programul de măsuri economic© adoptat de plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din 19—20 august 1953, pune în faţa oame­nilor muncii din sectorul zootehnic sarcini mari şi de onoare. Ea constitue un vast pro­gram de viitor, în jurul căruia noi va trebui să ne concentrăm toate forţele. Gospodăria noastră având un caracter de fermă zootehnică, a obţinut succese de seamă în această direcţie. Pentru ţăranii muncitori şi colectivişti din împrejurimi ea a constituit un model în ce priveşte creşte­rea vitelor. Realizările obţinute până în prezent au fost posibile datorită faptului că muncitorii şi tehnicienii din unitatea noastră au aplicat metodele avansate ale ştiinţei sovietice în domeniul creşterii animalelor şi a păsărilor. Privitor la mărirea efectivelor de animale şi păsări pe anul 1954, la îmbunătăţirea ca­lităţii şi ridicarea productivităţii lor, noi am luat unele măsuri. Astfel, la cabalina de muncă, efectivul va fi mărit până la sfârşitul anului 1954, de la 101 capete, la 150 capete, din care iepe 70. Iepele vor fi date la montă cu armăsari de rasă din depozitele de armă­sari ale statului. Tineretul v­a fi crescut în cele mai bune condiţiuni De asemenea, la bo­vine, efectivul va fi sporit de la 350 capete existente, la 400 capete, din care vaci de lapte 206 în loc de 145 câte există azi. Se vor preda pentru carne 100 bovine, iar pen­tru prăsilă 110 capete, din care 30 tăuraşi apţi ,pentru mentă, ce se vor repartiza sfatu­rilor populare şi gospodăriilor agricole co­lective. Producţia de lapte va fi mult sporită. S-a planificat pe 1954 obţinerea a 2.750 litri lapte pe cap de vacă furajată, în loc de 2.700 litri cât am avut anul trecut. La porcine, mă­rirea efectivelor va merge în raport cu posi­bilităţile de cazare, ajungându-se la sfârşi­tul anului 1954 la un număr de 1250 capete, din care 250 scroafe. Spre a putea realiza mărirea efectivelor şi a producţiei, s-a prevăzut şi realizarea unei balanţe furajere satisfăcătoare şi conform normelor de hrănire a animalelor în vi­goare. Pentru obţinerea producţiilor de fu­­raje planificate la hectar, s au luat toate mă­surile de folosire a agrotehnicii avansate pregătirea solului, de aplicare­­a în­grăşămintelor şi de îngrijire a seminţelor de fu­lturi furajere, etc. Totodată, a început ca­­lificarea de massă, prin cursuri speciale, a personalului pentru sectorul creşterii animalelor ca a­mulgători, ingrijitori de vi­ţei, îngrijitori de porci, avîcultori, etc. Dar tot ceea ce am prevăzut noi in planul de viitor nu este suficient pentru ca gospo­dăria noastră să contribue alături de cele­lalte gospodarii agricole de stat şi gospo­dării agricole colective la realizarea procen­telor de animale şi păsări prevăzute în legea votată recent de Marea Adunare Naţională, este necesar să ne analizăm temeinic posi­bilităţile, să luăm noi măsuri în ceea ce prt- Se bucura de rodul muncii lor Membrii gospodăriei agricole colective „Viaţă Nouă“ din Sântandrei, comuna Cristur, regiunea Hunedoara, au primit zilele acestea răsplata muncii lor. Din darea de seamă prezentată în faţa celor adunaţi a reieşit că acei colectivişti care­ au muncit cu hărnicie au primit can­tităţi de cereale, zarzavaturi şi legume ce le asigură un trai îmbelşugat. Printre a­­ceştia se află şi Aron Andreşel, căruia pentru 422 zile-muncă efectuate i-au re­venit 6.529 kg. grâu, 3.448 kg. porumb, 2.056 kg. cartofi şi altele. Sărbătoarea împărţirii veniturilor la această gospodărie a demonstrat din nou că şoaptele chiaburilor Aron Okoş, Petru Artean şi alţii au fost vorbe în vânt, iar ţăranilor muncitori cu gospodării indivi­duale le-a arătat ce avantaje le aduce munca în colectivă. Avram Murg corespondent voluntar Premiera piesei ,,Lumina de la Ulmi“ In prima zi a noului an pe scena Teatru­lui Municipal din Capitală a avut loc pre­miera piesei „Lumina de la Ulmi“ de Horia Lovinescu. Piesa înfăţişează aspecte din activitatea creatoare a scriitorilor noştri. Spectacolul „Lumina de la Ulmi“ a fost primit cu căldură de public. In direcţia de scenă a regisorului Dan Nasta, interpreţii au realizat un valoros spectacol. Din distri­buţie fac parte: Fory Etterle, Beate Freda­­nov, artistă emerită a­l P.R., Ion Manta, Nelly Sterian, Jules Cazaban, laureat al Premiului de Stat, Tom­a Dimitriu , artist e­­merit al R.P.R., laureat al Premiului de Stat, St. Ciubotăraşu şi alţii. Decorurile sunt semnate de Al. Brătăşanu, laureat al Premiului de Stat şi Tomni Gheor­­ghiu. Tragerea la sorţi a libretelor C.E.C. cu câştiguri Duminică 10 ianuarie 1954, la ora 10, va avea loc, în sala Teatrului de Estradă (Sa­voy) din Calea Victoriei 33, tragerea la sorţi a libretelor C.E.C. cu câştiguri, emise de u­­nităţile din Regiunea Bucureşti, în lunile octombrie, noembrie şi decembrie 1953. La această tragere participă toat­e libre­tele de economii cu câştiguri care au la 30 decembrie 1953, un sold mediu trimestrial de minimum 50 de lei. Câştigurile — care sunt de 250% — 200%­ şi 100% — se calculează faţă de valoarea acestui sold mediu. Festivitatea tragerii va fi urmată de ui frumos program artistic.

Next